Solicitare CMR / ROMÂNIAîncărcată de pe telefon!

Vacanta Maramures

Trimisă în 03.10.19 08:46
autor Oana07GD [Alba Iulia]
» VIZUALIZĂRI: 1691

Urmeaza sa plecam maine intr-o mini vacanta pe meleaguri maramuresene.

Vom fi cazati la Pensiunea Dacii Liberi din Petrova si as dori sa ma ajutati cu citeva impresi despre aceasta pensiune daca a fost cineva de curand si de asemenea dorim ponturi cu ce am putea vizita in Maramures.

Multumesc mult


  • PERIOADA: Oct -- NOPŢI CAZARE: 2
  • BUGET: 2000 lei -- TRANSPORT: Auto
  • ADULŢI: 4 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 9 luni

Răspunsuri

Safta RaduCOCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA127r[03.10.19 09:15]

La pensiunea unde aţi făcut rezervare nu am fost cazat, dar vă pot face câteva recomandări cu obiective turistice din Maramureş: în comuna Săpânţa puteţi vizita Cimitirul Vesel şi Mănăstirea Peri, Mănăstirea Bârsana din comuna cu acelaşi nume, Memorialul Victimelor Comunismului şi Muzeul Satului Maramureşean, ambele din Sighetu Marmaţiei, Cascada Cailor de lângă staţiunea Borşa, o plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, cu plecare din Vişeu de Sus, Mănăstirea de Lemn din Poienile Izei, staţiunea Ocna Şugatag.

Vacanţă plăcută!

N.B.: Safta Radu este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 7000 PMA (10 voturi)

iulianicAPLCONSILIER ONORIFIC AFA / ROMÂNIA576r[03.10.19 09:23]

@Oana07: De obicei, la "Ce-mi recomandați" întrebările nu se pun când "Urmeaza sa plecam maine…" E nevoie de timp pentru răspunsuri, pentru analizarea răspunsurilor primite și pentru alegerea a ceea ce ni se potrivește cel mai bine.

Vom fi cazati la Pensiunea Dacii Liberi din Petrova si as dori sa ma ajutati cu citeva impresi despre aceasta pensiune…

Păi, dacă e clar că veți fi cazați acolo, la ce ar mai folosi impresiile cuiva oricum venite prea târziu?

Așteptăm ca la întoarcere să ne spui tu cum a fost acolo.

Eu îți doresc timp bun și o vacanță cât mai frumoasă în Maramureș!

N.B.: iulianic este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația ROMÂNIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

Alexandra_32JR[03.10.19 13:36]

@Oana07: Buna, eu sunt din Maramures, am fost o singura data acolo, foarte curat, frumos, rustic!! Zona Spa la fel curata!! Mancarea proaspata si gustoasa!!

Locatii de vizitat ar fi: Memorialul Durerii Sighet, Manastirea Birsana, Cimitirul Vesel Sapanta, Mansatirea Peri Sapanta, Pastravaria Alex in Mara!!

Sunt mai multe locuri frumoase, acum depinde de cat timp aveti la dispozitie si ce va doriti sa vizitati!!!

Daca mai aveti intrebari cu drag va raspund!! Sejur frumos!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

tata123 🔱POS978r[03.10.19 13:59]

@Oana07: Bună ziua! Cam scurt timpul de răspuns pentru această solicitare și presupun că în momentul în care ați ales zona și cazarea aveați în gând câteva obiective turistice. Trebuie să alegeți cu grijă ceea ce veți vizita în Maramureș, comorile fiind nenumărate. Mai ales că aveți un copil mic iar efectiv nu aveți decât o zi întreagă la dispoziție.

Întrucât plecați din Alba Iulia aș sugera un traseu circular care să vă avantajeze astfel încât să vizitați câte ceva și în drum spre/dinspre Petrova.

La dus aș merge prin Cluj Napoca - Gherla - Dej - Beclean - Săcel (pe DN 17C) - Vișeu - Petrova. Pe lângă peisajele deosebite aveți posibilitatea de a vă opri în prima zi la Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești, Mănăstirea Bârsana sau bisericile de lemn din Botiza, Ieud ori Poienile Izei (deviere pe DJ 186, cu întoarcere în drumul național pe DJ 188: Bogdan-Vodă-Bocicoel, un drum pitoresc).

În ziua plină aș explora zona Sighetu Marmației: Muzeul Satului Maramureșean, Memorialul Victimelor Comunismului, Cimitirul Vesel, Mănăstirea Peri - după preferințe.

Drumul de întoarcere l-aș face prin Ocna Șugatag - Cavnic - Copalnic-Mănăștur - Târgu Lăpuș - Dej - Cluj - Alba Iulia (sau pe 1B prin Baia Sprie - Baia Mare - Trgu Lăpuș...). În felul acesta ați putea vizita un obiectiv-două și pe drumul retur deși ziua s-a cam scurtat (de ex. bisericile de lemn monumente Unesco de la Plopiș și Șurdești, Mănăstirea Rohia etc.).

Vă recomand să studiați bine hărțile (online) și să alegeți ceea ce vă place în privința obiectivelor turistice. Distracție plăcută!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

Daniel GrozaUC[03.10.19 16:47]

@Oana07: Bună ziua!

Nu am fost cazat vreodată la Pensiunea ”Dacii Liberi” din Petrova. Am servit [însă] masa de câteva ori, pe timpul verii. Mâncarea e bună, dar nu pot să spun că am fost mulțumit de servire.

În schimb, au o piscina interioara curată.

Zona oferă multiple oportunități de petrecere a timpului liber, dintre care vă recomand: tur cu mocănița pe Valea Vaserului (bilete cam scumpe, necesită rezervare online), drumeție la Cascada Cailor din Stațiunea Borșa (parțial se poate și cu telescaunul), vizitarea Mănăstirilor Bârsana și Săpânța - Peri (merită, la Bârsana au și o expoziție de carte veche bisericească din sec. XVI - XVIII), Cimitirul Vesel din Săpânța și atelierul meșterului Dumitru Pop ”Tincu”, Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet (doar răbdare să aveți la cât de multe se pot vedea), Muzeul Maramureșului (au câteva expoziții interesante), Muzeul Satului din Sighet, Casele țărănești din Breb ale prințului Charles din Marea Britanie, Restaurantul ”Casa Iurca de Călinești” din Sighet cu profil tradițional, Păstrăvăria ”Alex” din Mara, Parcul ”Grădina Morii”, etc.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

  • [5] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.64704394340515 sec
    ecranul dvs: 1 x 1