Biserica ruinată de la Ciuperceni

TIPĂREȘTE

M-am născut în Teleorman, undeva pe firul pârâului Călmățui, la 20 km de Roșiorii de Vede și la 40 km de Turnu Măgurele. Nu-mi amintesc nimic despre ținutul în care am văzut lumina zilei pentru că mai înainte de a conștientiza faptul că fac și eu umbră pământului, familia mea a părăsit satul în care tata fusese repartizat temporar. Mult mai târziu, călătorind prin țară, am ajuns și la locul nașterii mele - un sat ca oricare altul din întinsele câmpii ale sudului României. Ce am găsit acolo? O clădire-monument istoric (datată 1912), o fostă baie comunală devenită ulterior grădiniță și o biserică veche de un veac și jumătate - Biserica parohială cu hramul "Sf. Nicolae" - cel mai vechi edificiu din sat, construit în perioada 1863-1865 pe amplasamentul unei mai vechi bisericuțe de lemn.

Dar, nu despre locul nașterii mele intenționez să povestesc acum, ci despre un lăcaș situat la nici 50 km de satul meu natal, un lăcaș abandonat și trist care își trăiește ultimele zile însingurat, în mijlocul câmpului. Am aflat despre Biserica ruinată de la Ciuperceni grație amabilității unei cunoștințe care - știind că umblu prin țară în căutare de Ruine sfinte, biserici care mor - mi-a supus atenției un citat pe care îl redau în întregime cu mențiunea că nu-i cunosc autorul: "Nu a ars într-un incendiu, ci a fost părăsită. În jurul ei erau casele satului Ciuperceni, ruinate periodic de viiturile Dunării. După ultimul zăpor din 1953, devastator pentru acest sat și pentru o mare parte din Flămânda, actuala Poiana, oamenii au hotărât să-și mute gospodăriile de-a lungul drumului principal, cel ce face acum legătura între Turnu Măgurele și Zimnicea. În această biserică s-a slujit până prin aproape de anul 1980. Locuitorii din Ciuperceni nu aveau biserică și veneau de sărbători, duminica, frumos îmbrăcați, la slujbe. Tot așa veneau cu alaiul de nuntă sau botez ori cu cortegiile funerare. Cimitirul vechi al acestui sat este peste drum de biserică, marcat acum de câteva tufe și o mică ridicătură de pământ. Sub holdele gospodarilor prea harnici, în pământ sunt încă resturi de cruci, unele sunt adunate pe acea mică ridicătură. Vreo zece ani, biserica a avut ușă, după aceea a fost devastată de ciobani, mocanii veniți de la munte cu mioarele lor în transhumanță. Probabil că în iernile mai grele au făcut focul în biserică. Ușor, ușor acoperișul s-a degradat, iar ploaia, zăpada și altele au lucrat distugând biserica. Locuitorii din Ciuperceni și-au făcut biserică nouă în satul lor nou și nu au mai îngrijit acest lăcaș de cult. Nu s-a mai slujit în ea, iar biserica a murit încet încet. Probabil că nu vrea încă să moară definitiv din moment ce ați descoperit-o și ați remarcat-o. O privesc de câte ori mă întorc acasă. Era frumos ca ciupercenii să o îngrijească și să o respecte, dar la ce să ne așteptăm de la 'oamenii noi' visați, educați și formați 'Fără Dumnezeu', adică atei, prezenți acum peste tot pe aceste locuri dintotdeauna creștine?"

Am păstrat citatul și am nădăjduit că va veni și vremea când să ajung și eu acolo. Ocazia s-a ivit de curând, în timp ce ne deplasam din nou în sud, cercetând Cursul românesc al Dunării și "orașele pereche".

Din Turnu Măgurele, spre Zimnicea, pe DN51A, după 7 km, dincolo de satul Ciuperceni, la dreapta se ramifică un drum spre satul Poiana. De departe, din drumul național, printre lanuri, vezi biserica ruinată ițindu-și către cer - ca într-o rugă - zidurile mâncate de timp și de nepăsare. Pe șoseaua către satul Poiana, după numai câțiva metri, în stânga, printre câmpuri cu porumb și floarea soarelui, nu o cărare (așa cum mă așteptam), ci un drumeag nou, presărat cu pietriș, ne-a surprins în adevăratul sens al cuvântului. Ne așteptam să găsim un lăcaș ruinat, uitat de lume, dar un cățel prietenos și - în secunda următoare - un călugăr ne-au ieșit în întâmpinare. Așadar, Biserica ruinată de la Ciuperceni nu mai este acum părăsită.

Cu amabilitate, călugărul a deschis ușa, ne-a prezentat interiorul și ne-a povestit câte ceva din istoria lăcașului până mai ieri părăsit. Se intenționează refacerea bisericii și transformarea locului într-un așezământ pentru călugări. Desigur, este foarte mult de muncă, dar treaba a început deja. Găurile deschise ale fostelor ferestre au fost acoperite provizoriu cu plăci protectoare, din plastic. Tot pentru protecție, la intrare s-a încropit o ușă din placaj. În interior nu mai cresc bălării (așa cum văzusem într-un filmuleț pe internet). Locul a fost curățat, iar în jurul pereților sunt etalate vechi cruci din fostul cimitir al satului. Afară, lângă clopotnița nouă, sunt și alte cruci. Aici ghidul nostru călugăr ne-a semnalat cel mai vechi monument descoperit în spatele bisericii - o cruce de mormânt datând din 1881.

Pisania vechii biserici încă mai dăinuie. Este destul de greu de descifrat, dar oferă primele informații certe despre biserică: "Acest sfânt lăcaș s-a construit și pictat în anul 1880-1881 în zilele Înalt Preasfințitului Arhiepiscop al Unguro Vlahiei Calenic Miclescu, în zilele… (urmează o porțiune de text șters) asemenea în zilele preotului Constantin. Maistorii Anastasie și Spire. Și s-a repictat în anul 1932-1933 în zilele Preasfințitului Patriarh Miron Cristea și în zilele … (din nou o porțiune de text șters). Preot Petru Crețuleanu. Pictori Șt. Stătescu și M. I. Dăbuleanu."

În legătură cu porțiunile de text șters, ghidul nostru ne-a informat că acolo ar fi trebuit să fie numele regilor României din vremea respectivă - Carol I și Carol II - care au fost șterse în perioada comunistă, perioadă de prigoană religioasă, dar și de negare a vreunui merit al regalității în România.

Pentru că pe internet nu există informații, până când se va găsi cineva să cerceteze mai în detaliu trecutul lăcașului din câmp, părăsit, dar cu speranțe de revenire la viață, nu ne rămâne decât să ne mulțumim cu ceea ce ne transmite pisania. Înțelegem că biserica a fost înălțată în 1880-1881 și că a fost pictată în două rânduri, ultima oară într-o perioadă destul de apropiată de zilele noastre. Așa se explică faptul că - deși expusă ani de-a rândul ploilor și zăpezilor care cădeau nemiloase prin resturile de acoperiș - pictura murală s-a păstrat într-o oarecare măsură.

Cum de a ajuns această biserică în câmp? Citatul pe care l-am reprodus anterior ne oferă un răspuns. Pentru că pare a aparține cuiva din partea locului - "O privesc de câte ori mă întorc acasă" - nu putem decât să-i dăm crezare și să-i mulțumim totodată autorului pentru informații. Dacă veți ajunge vreodată acolo, călugărul-ghid vă va povesti că la începuturile sale biserica se afla în mijlocul satului Ciuperceni situat pe atunci în zona mai joasă a câmpiei, la mică distanță de malurile unuia dintre brațele nordice ale Dunării. În primăvara anului 1953, după o iarnă cu ninsori abundente, apele fluviului au venit umflate distrugând mai toate gospodăriile satului Ciuperceni și - parțial - pe cele ale satului Flămânda. Atunci s-a hotărât mutarea vetrei satului mai sus, lângă șoseaua Turnu Măgurele - Zimnicea. Satul nou, neavând încă o biserică, biserica părăsită a continuat să fie folosită de localnici în ritualurile creștine de nuntă, botez sau înmormântare. Abia după ce s-a construit biserica din noul sat, biserica din câmp a fost părăsită cu totul. Anii au trecut, acoperișul s-a prăbușit, iar zidurile s-au ruinat.

Dacă veți ajunge la Biserica ruinată de la Ciuperceni, trebuie să știți că lăcașul nu mai este părăsit. O clopotniță nouă pe care flutură un steag, mormane de materiale de construcție, un adăpost mic pentru primii viețuitori ai Mănăstirii Ciuperceni, precum și un cățel vesel sunt dovezi că la biserica din câmp viața revine la normal. Nu ești împiedicat să pătrunzi în interior, să privești, să te minunezi și să fotografiezi. Dărâmăturile și bălăriile nu mai sunt periculoase pentru că locul este curățat. Sfinții pictați pe zidurile acum șubrezite te privesc îngăduitor și parcă se bucură că nu au fost uitați de tot și că a mai venit cineva în vizită.

Despre comuna Ciuperceni, atât Wikipedia cât și site-ul primăriei ne informează că "reprezintă o străveche vatră de locuire românească, cercetările arheologice scoțând la iveală relicve din paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului."

Lista monumentelor istorice din județul Teleorman care cuprinde monumentele istorice înscrise în Patrimoniul cultural național al României - listă actualizată periodic de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România - menționează că pe teritoriul comunei Ciuperceni există un sit arheologic specificând punctele "La vii" și "La carieră" ambele situate la est de sat, pe șoseaua Ciuperceni-Traian, lângă cimitirul actual. Despre biserica ruinată, părăsită între lanuri, nu se pomenește nimic. Specialiștii în cercetarea trecutului sunt interesați de zonă mai ales prin ceea ce oferă ea legat de trecutul foarte îndepărtat. Astfel că Repertoriul Arheologic Național menționează existența în comună - în satul Poiana, la 400 m de malul Dunării - a unei așezări civile datând din perioada romană (sec. II-III).

Apropierea de Dunăre, în sudul Câmpiei Burnasului, pe terasa inferioara a fluviului, a fost propice, dar și necesară construirii castrului roman de la Ciuperceni (în satul Flămânda, actualul sat Poiana), primul din sistemul de apărare a Limesului Transalutanus. Despre castrul roman de aici, specialiștii afirmă că era "lung de 350 pași și lat de 390 pași, înconjurat de un val adânc de 1,80 metri". Situat pe terasa cea mai joasă a Dunării, într-o zonă inundabilă, în timp, o bună parte din fortificație a fost distrusă de ape.

De la biserica ruinată din mijlocul câmpului, am continuat spre Dunăre, prin satul Poiana, în speranța că vom vedea măcar în parte ceea ce a mai rămas din castrul antic. Am discutat cu un localnic - o persoană care inspira încredere și părea bun cunoscător al locurilor - care ne-a spus că nu există nici măcar o rămășiță de zid pe malul Dunării, în satul lor. Așadar, dacă mergeți acolo nu veți mai vedea decât cursul lin al bătrânului fluviu. Monumentul există cu siguranță, dar numai în istorie și… în scriptele arheologilor.

Pentru că în perioada de ocupație otomană a făcut parte din Raiaua Turnu (Kaza Kule), locației i se spune și astăzi "La Culă", denumire menționată și în Repertoriul Arheologic Național.

În încheiere…

În încheiere nu pot decât să vă îndemn - dacă sunteți în trecere pe șoseaua Turnu Măgurele - Zimnicea, indiferent în ce sens veți circula - să învredniciți măcar cu o privire Biserica ruinată de la Ciuperceni, încă unul dintre lăcașurile care plâng în România.

Am subliniat că nu se află în rândul monumentelor clasificate ca fiind de importanță națională, așa încât Biserica părăsită de la Ciuperceni ar fi fost iremediabil sortită dispariției și ar mai fi dăinuit… cât ar mai fi dăinuit dacă n-ar fi intrat în atenția Bisericii Ortodoxe Române care și-a propus înființarea la Ciuperceni a unui nou lăcaș monastic.

---

VIZUALIZĂRI: 3018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI