O zi pe plaiuri dobrogene

TIPĂREȘTE

M-am bucurat când vechea mea prietenă - "colega mea de călătorie" cum o numesc eu mai în glumă, mai în serios - mi-a semnalat un foarte mic circuit, de numai o zi, în zona Dobrogei, cu atât mai mult cu cât în program erau incluse și obiective la care nu ajunsesem încă. În plus, acum, în grup organizat, aveam ocazia să vizitez și Geamia Gazî Ali Pașa în interior. În treacăt prin Babadag, văzusem de mai multe ori acest vechi monument de artă musulmană, dar niciodată nu l-am găsit deschis pentru a-i vedea și interiorul.

Așadar, într-o frumoasă zi de început de iulie, dimineața devreme, ne-am prezentat la punctul de îmbarcare. Spre marea mea surpriză, numeroși turiști, între care și seniori, optaseră pentru această plimbare pe meleaguri dobrogene. Am avut și ghid însoțitor, un domn care a declarat că zona Dobrogei îi place foarte mult, ea având câte ceva de oferit pentru oricine - istorie, religie, peisaje, mâncare bună...

Din vorbă în vorbă, iată-ne intrând în Babadag orășelul situat pe valea pârâului Tabana, într-o zonă cu dealuri împădurite (Koyun Baba, Sultan Tepe și Ianik Bair), în apropiere de lacurile Babadag și Razelm, la hotarul a două dintre cele mai importante rezervații naturale din România - Delta Dunării și Munții Dobrogei. Despre reperele geografice, despre istoria locului, precum și despre componența etnică a așezării (români, rromi, turci, tătari, lipoveni, dar și alte naționalități care trăiesc în bună pace) ne-a vorbit un ghid local care ne-a întâmpinat la intrarea în curtea geamiei. Am fost impresionată de interesul pe care îl manifestă autoritățile locale pentru promovarea turistică a orașului și a împrejurimilor lui. Ghidul local a oferit fiecăruia dintre noi câte o broșură - "Babadag între cetăți și lacuri" - care prezintă orașul și principalele atracții din jur.

Despre Geamia Gazî Ali Pașa ne-a vorbit însuși imamul care ne-a deschis, ne-a invitat să ne lăsăm încălțările la intrare și să înaintăm pe istoricul covor din interior. Nu voi scrie aici mai mult despre acest monument de artă musulmană, unul dintre cele mai vechi din România și nici despre Mormântul lui Gazî Ali Pașa, fondatorul geamiei. Complexul arhitectural musulman de la Babadag merită un text separat. Sper să-l pot scrie curând.

Din nou în autocar, după un drum de numai 15 km debarcăm în poarta unui lăcaș de cult ortodox de rit vechi - Mănăstirea de călugări Uspenia, monument de arhitectură religioasă.

Situată la 4,2 km de localitatea Slava Rusă, între dealurile Babadagului, pe cursul superior al pârâului Slava, Mănăstirea de rit vechi Uspenia a fost fondată în sec. XVII de călugări ruși. În prezent, aici se află două biserici: Biserica mare cu hramul "Uspenia", în traducere "Adormirea Maicii Domnului", înălțată în 1883 pe locul vechii biserici de lemn și Biserica mică (biserica de iarnă) cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril".

Și aici am fost întâmpinați de un slujitor al lăcașului, un călugăr care ne-a vorbit despre Biserica creștină rusă de rit vechi - "Biserica lipovenească" - ce cuprinde credincioșii ortodocși ruși veniți în Țările Române începând cu prima jumătate a sec. XVIII, ca urmare a persecuției și terorii dezlănțuite de Biserica Ortodoxă Rusă și autoritățile rusești, pentru că nu au acceptat reformele inițiate de Patriarhul Nikon în ritualul cultului, la mijlocul sec. XVII.

Călugărul-gazdă ne-a deschis Biserica mare și ne-a invitat să intrăm. În general, nu există diferențe de aspect față de bisericile noastre ortodoxe. Doar icoanele sunt ceva mai altfel.

Cele două mănăstiri de rit vechi, Vovidenia (de maici) și Uspenia (de călugări), au fost singurele de acest gen de la noi din țară, până în anul 1994 când au apărut alte două lăcașuri de cult de rit vechi în judetul Suceava.

Fiind scaunul unui episcop, Mănăstirea Uspenia din Slava Rusă este singurul lăcaș de cult din România, aflat în mediul rural, care are rang de catedrală. Este centrul Eparhiei de Slava din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse de rit vechi (a lipovenilor). Aici este înmormântat Nicodim Feodotov, al cincilea mitropolit ortodox de rit vechi de Fântâna Albă (1 octombrie 1924 - 15 octombrie 1926).

Din Slava Rusă, pe același drum bun, recent reabilitat, mărginit de vegetație deasă, părăsim Mănăstirea Uspenia și ne îndreptăm spre Cetatea Enisala construită în a doua jumătate a sec. XIV de negustorii genovezi, pe atunci deținători ai monopolului navigației în Marea Neagră. Am mai fost de câteva ori la Cetatea Enisala - obiectiv integrat sistemului defensiv al Țării Românești în vremea lui Mircea cel Bătrân, cetate abandonată la sfârșitul sec. XV, o dată cu înaintarea stăpânirii turcești la nord de gurile Dunării.

Pentru că aveam și alte obiective pe ordinea de zi și pentru că vreau să le prezint pe toate aici (în ideea că ar putea fi și alții interesați de acest tur dobrogean), pentru a nu lungi prea mult articolul de față, despre ultima mea vizită la Cetatea Enisala prefer să scriu câteva rânduri separat. Și în acest caz, sub rezerva timpului disponibil.

Capul Doloșman, această atracție turistică din Dobrogea de Nord, cu faleza sa stâncoasă întinsă pe aprox. 3 km, cu peisajele sale deosebite, figura de mult pe lista mea de opțiuni turistice. Capul Doloșman situat la 4 km est de Jurilovca, despărțind lacul Razelm de lacul Goloviţa, este o arie protejată de interes național, rezervație naturală avifaunistică, floristică și faunistică. Pe malul lacului Razelm (pe atunci lacul era un golf la mare), coloniștii greci veniți din Asia Mică și stabiliți la țărmul Mării Negre, pe la mijlocul sec. VII î. H. au întemeiat o cetate, Cetatea Orgame. Locuirea grecească a fost urmată de cea romană, perioadă în care cetatea s-a numit Cetatea Argamum. Rămășițele acestei vechi așezări (cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic, datând de la începutul sec. VI î. H. - Hecateu din Milet, geograf antic) au fost descoperite în 1916 de Vasile Pârvan. Au urmat și încă sunt în curs cercetări arheologice. Am fost și noi acolo. Autocarul ne-a dus până la punctul dincolo de care mașinile nu mai pot înainta, iar noi am continuat pietonal până la marginea promontoriului.

Situl arheologic se întinde pe aprox. 100 ha. Se pot vedea acolo mai multe ruine și fragmente de construcții, vestigii dăinuind din diferite perioade istorice: o necropolă, grupuri de morminte tumulare, basilici paleocreștine, străzi, urme de locuințe și cuptoare pentru ceramică, un fragment din zidul de apărare, ... Perioadele elenistică târzie și romană timpurie sunt reprezentate de urme ale cetății - opt turnuri, șase bastioane și două porți pe laturile de vest și de sud.

Câteva panouri mari, cu scheme, fotografii și texte explicative oferă informații celor interesați să afle mai multe. Se estimează că cea mai mare parte din Cetatea Argamum se află încă sub pământ, necercetată.

După ce am admirat îndelung peisajul, promontoriul înalt, întinderea de ape spre Gura Portiței, după ce am fotografiat și ne-am fotografiat pe ruine, am revenit la autocar pentru surpriza zilei - un popas în satul Jurilovca, așezare întemeiată de lipoveni la începutul sec. XIX-lea (prima atestare documentară datând din 1826). Micul cătun s-a dezvoltat devenind în câteva zeci de ani un important centru al pescuitului în zonă. În prezent, la Jurilovca trăiește cea mai mare comunitate de pescari din Deltă, satul fiind un centru de colectare și prelucrare a peștelui. Și, din acest motiv, și un punct de atracție turistică. Pentru un prânz pescăresc, am poposit și noi la Casa Ilinca - Punct gastronomic local despre care am scris deja câteva rânduri. Masa pescărească a fost într-adevăr o surpriză, una plăcută, toată lumea plecând de la Jurilovca mulțumită de meniul zilei - ciorba de pește și de peștele prăjit cu mămăliguță și mujdei de usturoi care ni s-au servit acolo.

Dar, adevărata surpriză ne aștepta pe drumul de întoarcere spre casă. Două ore am pierdut în așteptare pe Autostrada Soarelui, ajungând la București aproape de miezul nopții. Era duminică spre seară și tot omul care-și petrecuse weekend-ul la mare se întorcea acasă. În plus, undeva, înainte de traversarea Dunării, o lucrare la carosabil a făcut ca acea imensitate de mașini mai mult să stea pe loc decât să înainteze.

Dar, totul e bine când se termină cu bine! Am ajuns acasă obosiți, dar încântați de plimbarea de o zi pe plaiurile dobrogene.

---

VIZUALIZĂRI: 511 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI