ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
LUNA
APR-2023
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Daruri ale mării într-un decor de excepție

TIPĂREȘTE URM de aici

Calele din sudul Mallorcăi sunt absolut spectaculoase, dar au un oarece „defect” : nu prea au mâncătorii. Unele deloc. Noi, obișnuiți ca-n Grecia, pe principiul „o plajă – minim o tavernă” , ne-am trezit dintr-o dată, la Calo des Moro, flămânzi și... nerezolvabili! Noroc că aveam semnal la telefon, implicit date mobile, altfel cred că bâjbâiam mult și bine. Așa, ne dumirirăm rapid: cele mai apropiate (și singurele pe o rază de 15-20 km) mâncătorii se află într-un loc care nu ne spunea nimic dpv turistic, Colonia de Sant Jordi. Cătunul lu’ Sf. Gheorghe, mai pe românește. Ciudat nume, trebuie să recunoașteți! Și deloc poetic.

Așa că am setat pe gps destinația și în cele câteva minute de drum întins am avut timp suficient să... fac un pic de research (că, mai nou, am aflat că așa e cool să te exprimi) – care mâncătorie, cum ar veni. Aveam chef de daruri ale mării, deci am pus ochii pe Restaurante Marisol; 4,1 pe Google, recenzii bune pe sectorul nostru de interes.

Am parcat pe marginea străzii, în apropierea Centrului de Vizitare Ses Salines (numele vine de la exploatările de sare marină din vecinătate, utilizate încă de pe vremea romanilor) și ne-am lansat pe cocheta faleză ce desparte plaja cu nisip alb de un șir de cafenele, restaurante și gelaterii. L-am găsit pe Marisol al nostru nu departe, chiar în capătul golfulețului, aproape de digul dincolo de care începe portul. Hmm... fain loc Colonia asta! Chiar pe gustul meu! Hotelașe drăguțe, o plajă perfectă, atmosferă pașnică...

Marisol are 2 secțiuni, una la parterul unei clădiri albe, în stil mediteranean, alta dincolo de alee, aproape pe plajă. Evident, am vizat-o pe a doua (de fapt, în prima cred că nu era nimeni). O terasă acoperită, cum ar veni și în plus avea niște pereți modulari acoperiți cu folie transparentă ce se puteau strânge sau nu, în funcție de cum bătea vântul. Și vântul cam bătea, cel puțin în buza mării, acolo unde am găsit noi masă liberă (yes! ). Dar n-am suferit mult, imediat a venit un băiat drăguț și ne-a oferit pături de învelit, ba ne-a tras și unul din trasperante; altă viață! Și, desigur, ne-a adus meniuri.

Oferta nu-i foarte vastă, dar suficientă. Majoritatea pe bază de daruri ale mării, însă există și câteva chestii extra și chiar un mic meniu pentru copii. Voi atașa poze lămuritoare.

Noi am ales următoarele: maxi-creveți la grill (28,2 euro), mini-calamari & caracatițe prăjite (15,95 euro), 2 pizze (mda, știu... ; 11,5 euro bucata) și un meniu combinat. Ce este acela? Acela este așa: un aperitiv la alegere (din 5 variante) plus un fel principal la alegere (din 5 variante) plus măsline&pâine&cremă aioli (starter mallorcan tradițional) plus vin&apă plus desert&cafea. Totul, „decât” 26,90 euro! Ei, ce ziceți?! Ah, da, uitai să mă laud, eu alesei chilipirul ăsta. De băut, bere (mare – 3,75 euro, mică - 2 euro), vin la pahar (3,95 euro).

N-am avut timp decât de niște poze și de câte o vizită la budă (nimic de menționat), că deja începură să curgă paharele/halbele și farfuriile încărcate cu bunătăți. Întâi starterul cu măsline&Co, îl testam în premieră în Mallorca și toată lumea s-a declarat îndrăgostită de crema fină de usturoi unsă pe un colț de chiflă caldă. Pe urmă restul. La meniul combinat am ales salată cu roșii și mozzarella (gen Caprese) și ton la grill, care a venit însoțit de cartofi, legume sotate tăiate julien, vreo 2 sosuri și o felie de lămâie. Absolut delicios totul! Desigur, am șeruit, ca de obicei. Singura chestie cu care ne-au țăpănat a fost cafeaua, dar n-am comentat; în primul rând, niciunul dintre noi nu stă așa de bine cu nervii capului încât să consume cafea la 4 după-amiaza și în al doilea rând, niciunul dintre noi nu-și amintea exact (după o doză de bere/vin) dacă în meniu scria „și” sau” sau” ...

Una peste alta, ne-am declarat încântați de experiență și am decretat (la finalul vacanței) că a fost una dintre cele mai bune mese ale noastre! De recomandat locul, de aceea bengănesc eu azi pe-aci. Nota de plată a totalizat aproape 104 euro, am plătit cu cardul și am lăsat tips cash băiatului drăguț, că merita. De recomandat mai ales varianta „meniu combinat” , chiar e o afacere. Iar micuța stațiune... Zău că nu știu de ce n-o fi între „Mallorca must see” ...


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncare simplă, corect gătită. Meniul combinat - raport excelent calitate/preț.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Între plaja și portul Sant Jordi.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 18.07.23 20:29:13
Validat / Publicat: 18.07.23 20:52:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 673 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Un fel de cremă de zahăr ars
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24501 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Mallorca?:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.045783996582031 sec
    ecranul dvs: 1 x 1