Cazare într-o fermă tradițională în Mallorca

TIPĂREȘTE

Căutând cazare pentru Mallorca, am tot dat peste așa-numitele „finca” – tradus, cuvântul înseamnă „fermă” . Majoritatea se găsesc în zona centrală a insulei, am remarcat câteva și în apropierea mării. Sunt case mai noi sau mai vechi, de obicei înconjurate de grădini și/sau acompaniate de vreo piscinuță-ceva, oferind experiențe mai aparte, cum ar veni. Vara au niște prețuri dărâmătoare, însă în extrasezon, cum ne aflam noi, te mai apropii cumva. Și cum hotărâsem deja să împărțim cazarea pe insulă în două, pentru a doua jumătate a sejurului m-am chitit pe-o finca de-astea, neapărat!

N-a fost simplu să mă decid și, după o îndelungă analiză, am ales Casa Pina, locație fără niciun review pe booking la ora respectivă, dar cu comentarii în general bune pe Google. Se află fix în inima Mallorcăi, în apropierea satului Costitx și face parte dintr-un mic complex (agroturismo resort, cum își zic ei) cu 5-6 spații de închiriat, numit Finca Can Pina. În primă fază nu m-am prins că-s mai multe, întrucât pe booking sunt puse separat. În fine, am riscat, locul arăta bine în poze și părea potrivit pentru grupul nostru de 5, așa că l-am antamat pentru 4 nopți la prețul total de 725 euro (ce urma să fie retrași de pe card când va fi expirat perioada de anulare gratuită, respectiv cu vreo 2 săptămâni înainte), la care se vor adăuga încă 40 (2 euro/persoană/noapte), taxa de oraș (plătibilă cash, la fața locului).

Când afacerea a devenit fermă (prin achitarea contravalorii cazării), am primit mesaj pe WhatsApp de la Michael, administratorul proprietății, cu informații detaliate legate de apropiatul nostru sejur.

Întrucât nu eram așteptați înainte de ora 16, în dimineața respectivă ne-am tot foit pe la plajele din sudul insulei, prânzul l-am savurat tot la țărm de mare, în fermecătorul orășel Colonia de Sant Jordi (vezi impresii), apoi ne-am abătut printr-un supermarket pentru oarece aprovizionare, știind că viitoarea noastră locuință e cumva ruptă de civilizație. Când am considerat că-i momentul, am setat pe gps locația și ne-am lansat într-acolo, bucurându-ne în cale de nesfârșitele pajiști pline de multicolore flori de câmp, pe urmă de munții semeți ce se tot apropiau de noi.

N-am scăpat, a trebuit să străbatem ultimii 2 km pe un (o?!) cami: Cami des Grog! ???? Remarcasem deja – cami ăstea sunt alei un pic mai late decât o mașină (cu alveole din loc în loc), asfaltate sau nu, care duc de obicei spre culturi agricole sau mici proprietăți. Tati se-nnebunește să șofeze pe drumuri din categoria asta, vă dați seama ????...

Michael ne spusese povești lungi și complicate cu niște chei pe care trebuia să le găsim într-o casetă cu cifru, și pe urmă alte chei și tot așa????, dar n-a fost cazul să ne batem capul, poarta ne aștepta larg deschisă, iar în față se zărea aleea flancată de chiparoși, ce promitea să ne conducă la casuța noastră.

Am rulat pe ea ca o familie nobiliară nerăbdătoare să-și ia în posesie castelașul taman moștenit de la mătușa cea bogată, admirând bogăția plantelor înconjurătoare și fără să băgăm în seamă mica hartă schematică din apropierea intrării... Pe care, dacă am fi cercetat-o cât de puțin, am fi înțeles că nu aveam să fim singuri pe plantație. Bine, asta n-a fost defel o problemă, doar că am bâjbâit un pic, că nu știam exact care-i căsuța noastră și nici țipenie nu se zărea să întrebăm. Până la urmă ne-am prins cumva.

Concret, sunt 4 clădiri în complex. Cea principală, la capătul aleii, o construcție rozalie cu 2 niveluri, împărțită arbitrar în 2 apartamente de închiriat (Casa Redonda 1 & 2) plus biroul lui Michael în capătul stâng, după cum aveam să constatăm la un moment dat. Cam la jumătate distanței dintre intrare și clădirea principală, mai sunt 3 case de piatră, foste dependințe am gândit noi: Casa Cascada (cea mai izolată, la ea se ajunge pe o alee separată ce se face direct de la intrare și are propria piscină), Casa Pina și Casa Groc, fiecare cu micul ei domeniu și cu loc de parcare. Piscine sunt 2, după cum se menționează peste tot prin prezentări, cea mică de la Casa Cascada și cea mare aflată în spatele clădirii principale, unde au acces toți rezindenții complexului.

Casa Pina este o construcție din piatră alburie, cu 2 niveluri, cu ziduri groase și ferestre mici acoperite de obloane de lemn. La parter se află bucătăria și un living încăpător, iar la etaj 3 dormitoare mici și 2 băi. Amenajările păstrează patina timpului și în același timp sunt aduse la nivelul standardelor turistice moderne. Dealtfel, micul resort se autodeclară de tip „verde” , descurajând consumul inutil de resurse, precum apa sau curentul electric (becurile în casă sunt de putere mică, nu există unități de aer condiționat, iluminarea de noapte a complexului e minimală etc). Intrarea principală în locuință dă în bucătărie, însă se poate ieși/intra și din/în living, pe partea opusă. Există o grădină-terasă extrem de generoasă în față, cu mai multe locuri de luat masa sau de relaxare și chiar un mic spațiu cu o masă și 2 scaune în apropierea intrării secundare.

Vă spuneam că dormitoarele sunt micuțe, însă trebuie să adaug că nu lipsește nimic esențial. Dotările sunt asemănătoare în toate: un pat dublu cu saltea bună, lenjerie de calitate, câte o pernă și 2 prosoape de căciulă, pilote grosuțe, în ton cu anotimpul. Din lipsă de spațiu, doar câte o noptieră; eu, de exemplu, am improvizat încă una dintr-un scaun. Câte un dulăpior-soldat sau – într-unul din dormitoare – spațiul de depozitare era încastrat în perete. Mici accesorii, precum tablouri, oglinjoare sau aplice pe pereții văruiți grosier, gresie pe podele, bârne de lemn pe tavan. Prize destule, n-am suferit. Ferestrele nu au perdele, dacă vrei beznă în cameră tragi oblonele (mai bine nu, că riști să dormi până la prânz). Există sistem de încălzire centralizat, în perioada în care am fost noi nu funcționa (înclin să cred că în spatele chestiei cu „verde” stă și un pic de zgârciomăneală, după cum am prins prin unele comentarii).

Cele 2 băi sunt dotate asemănător, cu cabină de duș, vas de toaletă, chiuvetă, coș de gunoi, câte un mic taburet. Se aerisesc natural prin ferestre mai mici sau mai mari, dar chiar și așa persistă un ușor iz de mucegai, specific clădirilor vechi de piatră (pentru mjoritatea dintre noi nederanjant). Drept consumabile, câte un flacon cu săpun lichid și (doar) 2 suluri de hârtie igienică/baie/sejur. Voi detalia.

Bucătăria și livingul comunică între ele printr-o intrare boltită, fără ușă, împărțind un spațiu destul de generos. Sunt amenajate amândouă fix cum trebuie. Am avut la dispoziție tot felul de aparatură casnică: frigider cu congelator, mașină de spălat vase, plită cu 4 ochiuri și cuptor, cuptor cu microunde, cană electrică, espressor de tip italian. Mașina de spălat rufe am descoperit-o mai târziu într-o nișă acoperită, sub scară. Desigur, veselă suficientă și variată și – uimitor – consumabile precum condimente, ulei, oțet, cafea măcinată (foarte bună) și zahăr. În mijlocul încăperii, o masă cu 6 scaune.

În living am avut o canapea și 2 fotolii înconjurând o măsuță, aici ne strângeam seara când afară se lăsa frigul. Era și un televizor, doar cu posturi în spaniolă și germană, nu prea am abuzat de el. Elementul-vedetă al încăperii a fost pentru noi sobița funcțională, iar principala activitate era să facem focul și să-l întreținem! Din sobiță pleca o țeavă metalică grosuță ce străpungea tavanul și continua la etaj, într-una din camere – suficientă pentru a o încălzi și, dacă aveam grijă să lăsăm ușile tuturor camerelor deschise până ne culcam, devenea suficient de cald peste tot până dimineață. Deci iată că nu prea am avut nevoie de fapt de încălzire centralizată! ????

Lemne de foc am avut la fix, parcă le-a calculat cineva pentru cele 4 zile cât am stat, am găsit un coș plin în living și încă unul afară, lângă intrare. Iar momentul în care vezi primele flăcărui pâlpâind „de mâna ta” – vă zic – este neprețuit! Pe urmă, zgomotul făcut de lemnele ce trosnesc, luminile și umbrele dansând în semi-întuneric (aveam grijă să ținem aprinsă doar o veioză în capătul opus al încăperii), căldura plăcută ce ne învăluia tot mai tare, băutura savurată în acest decor în compania celor dragi – de asemenea, fără preț!...

Altfel, ziua, cât stăteam pe lângă căsuță, ne petreceam timpul pe afară, mai ales că am avut parte de o vreme minunată. Dimineața era alt moment preferat de mine, cea care de obicei se trezește prima în grupul nostru: când deschideam ușa casei și năvălea de afară aerul răcoros și proaspăt, încărcat cu un divin parfum amestecat, de iarbă, flori, pământ și animale... Pe urmă liniștea, punctată de micile zgomote rurale – câte un lătrat de cățel, câte un cucurigu... Momente de chemat în amintire în zilele agitate pentru răcorit neuronii încinși...

A, și mai erau apusurile movulii și cerul plin cu stele noaptea! Atâtea stele și atât de aproape de mult n-am mai văzut, parcă te-ai fi așteptat să înceapă să ningă cu stele pâlpâitoare!...

Pe terasa exterioară, la mică distanță de intrarea principală se află o masă încăpătoare, înconjurată de scaune, aici mâncam dimineața și seara. Ceva mai încolo, 2 șezlonguri și o băncuță; și mai încolo, pe o zonă supraînălțată, încă o băncuță de lemn și o masă de piatră cu scaune de piatră (astea mai mult de decor, așa le-am perceput). Într-o mică magazie am găsit pernuțe pentru scaune și pentru șezlonguri, precum și chestii pentru curățenie și uscător de rufe. Tot felul de copaci ne „umbreau” domeniul; vorba vine, crengile erau chele încă. Cel mai harnic fusese un mic... citric, plin-ochi de flori ce miroseau dumnezeiește!

După ce ne-am instalat, pornirăm să inspectăm un pic micul resort. De fapt, partea cu piscina principală (deși eram conștienți că nu era nici timp, nici vreme potrivită pentru ea) și grădina-livadă din apropiere. Am admirat plantele, ne-am minunat de varietatea lor; practic, ne aflam într-o adevărată grădină botanică! Piscina părea curată și îmbietoare, cele câteva șezlonguri erau protejate de umbrele de stuf. Am pozat la greu în stânga și-n dreapta. Am făcut cunoștință și cu Mau, așa l-am botezat pe motanul șchiop ce avea să ne viziteze periodic în zile următoare; când apărea, își semnala prezența cu un „Mau” scurt și inexpresiv. Era foarte amuzant. Și foarte mofturos la mâncare, ne-a cam flituit când am încercat să-i dăm ceva mezel, în schimb brânza cu nuci i-a plăcut. Cel mai tare s-a lipit de Milena; într-o dupăamiază, și-a petrecut juma de ceas în brațele ei, pe șezlong, la soare!

Și tot după ce ne-am instalat, am primit un mesaj de la Michael, ne convoca a doua zi dimineață la 10 în biroul său pentru procedurile de check-in. M-am dus însoțită de Tati. Michael este un neamț pe la vreo 60 de primăveri, jovial și relaxat. Ne-a întrebat dacă-i totul ok (era), ne-a sugerat să-i solicităm prosoape pentru piscină dacă dorim să (nu doream), ne-a amintit că ora de check-out este 10, nu cumva să întârziem (!) și ne-a rugat să-i achităm taxa de oraș, 50 de euro. I-am dat bănuții, nu reținusem exact cât scria pe booking, pe urmă am văzut că trebuia doar 40; cum ar veni, neamțul ne-a cam tras în cărămidă. N-am replicat nimic, mi-a fost jenă să mă țigănesc pentru 10 euro.

A, încă ceva: gunoiul menajer, ne-a spus el, trebuie sortat corespunzător și dus la tomberoanele alocate resortului. Care se află în Costitx, la vreo 4-5 km de fermă și pot fi accesate doar după ce descui o poartă cu o cartelă magnetică. Michael ne-a promis că ne va furniza într-un mesaj cuprinzător toate detaliile. Până una-alta, ne-a dat cartela. (Fiind vorba de doar 4 zile, ne-am permis să facem un singur drum la gunoi, la finalul sejurului.)

Altfel, Michael și-a declarat disponibilitatea pentru orice problemă am fi avut de-a lungul șederii noastre. Problemă care a apărut chiar în dimineața următoare. Milena mă înnebunea că prospul ei miroase urât; ale noastre miroseau frumos. Probabil, umezindu-se în mod repetat (că ea e cam rață) și uscându-se în interiorul casei, prinsese un iz neplăcut. În plus, era clar că stocul de hârtie igienică trebuia împrospătat. I-am scris gazdei noastre un mesaj: dragă Michael, te rog, trimite-ne un prosop curat și ceva hârtie igienică. În câteva minute a apărut una din tantile de la curățenie cu un prosop și un (!) sul de hârtie. În alte câteva minute am primit, tot pe WhatsApp, răspunsul (extrem de asertiv, trebuie să recunosc) al lui Michael. În traducere liberă, suna cam așa: dragă Cristina, ți-am trimis, dar te rog nu mai cere; noi nu suntem unitate hotelieră să vă asigurăm toate consumabilele, noi doar v-am închiriat spațiul, mai departe vă descurcați. Am avut pornirea să mă enervez, dar mi-am înfrânat-o cu succes. În fond, da, au fost locuri unde am găsit mult mai puțin decât aici și n-am comentat defel că a trebuit să mai cumpărăm una-alta.

Fiică-mea însă s-a enervat teribil. S-a mai domolit pe parcurs, dar nu de tot. La plecare, fără să ne spună nimic, i-a lăsat lui Michael un mesaj scris în cameră, pe un bilet. Ne-a povestit în mașină, chicotind în barbă. Gen: a fost fain aici, la voi, n-o să uit niciodată mirosul lemnelor trosnind în sobă, nici pe cel al florilor de portocal, nici ploaia de stele. Dar puteai să fii giugiuc și să nu te zgârciomănești la câteva suluri de hârtie igienică, n-ai făcut cine știe ce economie cu asta. Michael nu s-a lăsat mai prejos, i-a răspuns pe WhatsApp-ul meu. La fel de asertiv, am apreciat asta. Cum că da, are dreptate, că nu trebuie să lase micile chestii nașpa să-i strice inima, că lumea nu-i perfectă, că (, ) conflictul între generații, bla-bla. O figură, Michael ăsta...

În concluzie, Casa Pina a fost o cazare pe care cu siguranță n-o s-o uităm niciodată. În ciuda micilor neplăceri, ne-am simțit foarte bine și am experimentat ceva activități deosebite, precum aceea de a face focul în sobă sau privitul puzderiei de stele. Faptul că n-a fost vreme de piscină nu ne-a întristat prea tare, oricum veniserăm chitiți pe colindat. Pentru nordul, vestul și estul insulei, Casa Pina este situată perfect. De fapt, cam pentru toată insula, căci la plecare n-am făcut mai mult de jumătate de oră până în capitală. Singura problemă e că magazine și restaurante nu-s prea aproape; în Costitx ar fi ceva sau, și mai bine, în Sencelles. E și o parte bună în asta, că dacă uitați să luați pâine, cum am pățit noi într-o seară, mâncați fără și mai slăbiți un pic...

---

VIZUALIZĂRI: 619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI