GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Casa lui Atatürk este unul dintre principalele obiective turistice ale Salonicului, probabil chiar primul, dacă ne luăm după numărul de vizitatori: de la redeschiderea din noiembrie 2025 și până acum i-au trecut pragul peste o jumătate de milion de oameni.
Cum se ajunge aici: de la Rotonda (Biserica Sf. Gheorghe) se merge către nord (în direcție contrară celei către mare), cam 300 de metri, pe Apostolou Pavlou. Altfel: de la marea Biserică Sf. Dimitrie, către est, cam 700 de metri, pe Bd. Agios Dimitriou. Noi am venit pe Apostolou Pavlou, dar dinspre nord, de la Biserica Sf. Nicolae al Orfanilor, cea cu mozaicuri minunate și destul de bine păstrate.
Pe Bulevardul Agios Dimitriou este un indicator al muzeului (P1). De fapt, fațada dinspre strada principală aparține Consulatului Republicii Turce la Salonic (P2); casa memorială (P3) este orientată spre Apostolou Pavlou, la numărul 17, iar intrarea este undeva în spate (P5).
O placă de marmură (P4) ne anunță, în turcă, greacă și franceză, că „Marele fondator al națiunii turce și pilonul Antantei Balcanice, GAZI MUSTAFA KEMAL, s-a născut aici. Această placă este amplasată cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Republicii Turce. Salonic, 29 octombrie 1933.”. [În limba turcă, „gazi” în fața unui nume este un titlu onorific acordat celor care s-au întors victorioși (și vii 😉, că doar s-au întors) dintr-o bătălie, veterani ai unui război câștigat, și se consideră ceva de mare cinste.]
Fiind teritoriu turcesc (a se vedea gardurile înalte din sârmă din imagini), intrarea se face pe baza unui act de identitate și în urma unui control corporal și al bagajelor, ca la aeroport. De fapt, noi am inspirat încredere și nu ne-au cerut să ne legitimăm, dar de controale nu am scăpat. Oricum, e bine să aveți cartea de identitate sau pașaportul la voi.
Muzeul este gratuit.
PRIMII ANI AI LUI MUSTAFA KEMAL
Este bine să citiți câte ceva despre Mustafa Kemal Atatürk înainte de îi a vizita casa memorială; vorbim despre o personalitate uriașă, care a marcat decisiv istoria unei națiuni, și nu numai. O posibilă sursă este istoriiregasite.wordpress ... a-kemal-ataturk, unde este tradus destul de bine articolul despre Atatürk din Enciclopedia Universală Britannica. Reproduc de acolo câteva fragmente, cele legate de perioada în care a trăit la Salonic:
Atatürk s-a născut în 1881 la Salonic, pe atunci un port înfloritor al Imperiului Otoman, şi a primit numele de Mustafa. Tatăl său, Ali Rıza Efendi, fusese locotenent în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, indiciu că se trăgea din clasa otomană conducătoare, chiar dacă marginal. Mama, Zübeyde Hanim, provenea dintr-o familie de ţărani de lângă Salonic.
Ali Rıza a murit când băiatul avea numai şapte ani, dar a avut o influenţă covârşitoare asupra dezvoltării personalităţii fiului său. La naşterea lui Mustafa, Ali Rıza şi-a agăţat sabia deasupra leagănului copilului, menindu-i o carieră militară. Mai mult decât atât, Ali Rıza îşi dorea ca educaţia acestuia să se petreacă într-o şcoală modernă, laică şi nu într-una religioasă, cum ar fi preferat Zübeyde Hanim. Astfel, Ali Rıza şi-a îndreptat fiul pe calea modernităţii, lucru pentru care Mustafa i-a rămas veşnic îndatorat recunoscător.
După moartea lui Ali Rıza, Zübeyde Hanim s-a mutat la ţară, la fratele ei vitreg, în afara Salonicului. Temându-se ca Mustafa să nu crească needucat, l-a trimis înapoi în oraș, unde l-a înscris la o şcoală laică, pregătindu-l pentru o carieră birocratică. Mustafa a făcut o pasiune pentru uniformele pe care le purtau cadeţii din vecinătate şi a luat hotărârea să urmeze o carieră militară. Împotriva dorinţei mamei sale, Mustafa a dat examenul de admitere la liceul militar. Aici, Mustafa a primit de la profesorul său de matematică porecla de Kemal, „cel perfect” , şi de atunci înainte avea să fie numit Mustafa Kemal. După absolvire, în 1895, a intrat la şcoala militară din Monastir (azi Bitola, în Macedonia).
[Turcii au nume de familie abia din anul 1934, când Marea Adunare Națională a dat o lege în acest sens. Simultan cu adoptarea legii, Adunarea i-a acordat lui Mustafa Kemal numele Atatürk – „Părintele turcilor” . Iată cum cel născut drept Mustafa Rıza a rămas în istorie ca Mustafa Kemal Atatürk – „Mustafa cel Perfect, Părintele Patriei”. :)]
ISTORICUL CASEI
Informațiile care urmează sunt preluate, în majoritate, de pe panourile din muzeu, pe care le-am fotografiat conștiincios, cu completări aflate de pe site-ul Ministerului Culturii și Turismului din Turcia ktb.gov.tr/EN-103991/atat ... n-salonika.html (pe acestea le-am scris folosind cursive).
În 1880, Salonicul era un oraș otoman, al treilea cel mai mare al imperiului (și al doilea din partea europeană, după capitala Istanbul). Începând cu anul 1500, după izgonirea evreilor din Spania și acceptarea lor de către Imperiul Otoman, structura populației Salonicului s-a păstrat cam aceeași vreme de patru secole: 50% evrei, 30% musulmani (turci, dar și albanezi, sirieni etc.) și 20% creștini (greci, slavi, vlahi, armeni etc.). Turcii locuiau grupați în partea înaltă a orașului, numită Ano Poli – situată la nord de actualul Bd. Agios Dimitriou, până la zidurile cetății.
Casa Atatürk este situată la limita sudică a cartierului Ano Poli, pe Islahane Caddesi, în mahalaua Kazım Pasha. Este o clădire cu trei nivele și o mansardă, tipic otomană, construită înainte de 1870 de către un profesor din Rhodos, Hadji Mehmed, și a fost vândută inițial cuiva pe nume İbrahim Zühdü, apoi unui alt locuitor din Salonic, Abdullah Aga și soției sale, Ummü Gülsüm. Conform acestor documente, casa nu aparținea tatălui lui Atatürk, Ali Riza Efendi, ci era doar închiriată de acesta. Toate actele casei sunt expuse în muzeu, într-o sală de la parter. Tot în această sală putem admira fotografii și picturi care prezintă casa. Vedem cum, de-a lungul vremii, ea a fost colorată și cu verde, și cu galben; în prezent e roz, se consideră că aceasta a fost culoarea inițială.
După Primul Război Balcanic, pierdut de turci, Macedonia a intrat în componența Greciei, trupele elene pătrunzând în oraș pe 26 octombrie 1912, exact de ziua patronului spiritual, Sfântul Dimitrie. Un prim val de turci a părăsit provincia; mama lui Atatürk, Zübeyde Hanim, nu a rămas nici ea la Salonic și a plecat la Istanbul împreună cu fiica, Makbule Atadan; mai târziu, s-au mutat la Ankara, apoi la Izmir, unde mama a murit în 1923.
Posesia casei în care locuia Zübeyde Hanim a fost transferată guvernului grec prin Acordul de la Lausanne, care a vândut-o unei familii grecești. Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Republicii Turce (29 octombrie 1933), Consiliul Municipal Salonic a amplasat pe fațada casei placa memorială din P4. Ulterior, a decis să cumpere casa de la proprietarul grec și să o ofere lui Atatürk. Casa a fost evacuată pe 19 februarie 1937, iar cheile au fost predate Consulatului Turc din Salonic.
Modul în care casa a ajuns să fie dată liderului turc, la puțin peste un deceniu după cumplitul război greco-turc din 1919-1922, este o mărturie a unei perioade de apropiere dintre doi mari rivali și a politicilor lor vizionare: Mustafa Kemal și omologul său grec, Eleftherios Venizelos.
Deși armata greacă a fost înfrântă de forțele comandate de Kemal într-un conflict care avea să se încheie și cu jefuirea Smirnei și schimbul masiv de populații – o calamitate cunoscută sub numele de Catastrofa Asiei Mici – liderii erau hotărâți să încerce reconcilierea. În 1930, cei doi bărbați au semnat la Ankara un acord de prietenie greco-turc; patru ani mai târziu, Venizelos a propus ca lui Kemal să i se acorde Premiul Nobel pentru Pace.
După acest moment, Casa Atatürk a fost întreținută de Consulatul Turc din Salonic. În 1950 a avut loc o restaurare amplă, în urma căreia a fost amenajat muzeul, inaugurat în 1953. În acest scop, au fost aduse mobilierul și obiectele necesare, selectate din Palatele Dolmabahçe și Topkapi din Istanbul, camerele fiind rearanjate conform planului original. O nouă restaurare s-a făcut în 1981, iar următoarea în perioada 2010-2012. În 2022 muzeul s-a închis din nou, fiind reinaugurat cu fast în 2025. Proiectul a inclus reînnoirea elementelor interioare și exterioare din lemn, modernizarea instalațiilor electrice și conservarea spațiilor istorice cheie, cum ar fi camera de serviciu și baia. Curtea a fost restaurată cu pavaj din piatră, iar acoperișul și pereții grădinii au fost menținute pentru a reflecta starea originală de muzeu stabilită în 1953.
Apropo, deschiderea din 1953 și toate cele care au urmat, în 1981, 2012 și 2025, au fost pe data de 10 noiembrie, ziua morții lui Atatürk.
MUZEUL
Vizitatorii sunt întâmpinați în curte de un copac plantat de Ali Rıza Efendi, un rodiu sub care Atatürk se juca în copilărie, și de un panou care descrie istoria casei. Micul Mustafa a stat aici în primii șapte ani ai vieții, până când i-a murit tatăl. Deși s-a întors în Salonic, a locuit în internatul școlii militare – ca elev, și în garnizoană – ulterior, ca ofițer. În casă au reveni, totuși, mama și sora sa – nu mai rețin perioada, dar aici le-a prins războiul din 1912.
În muzeu se poate intra pe la parter, pe sub scările din P9, sau pe la etajul 1 – pe aici am urcat noi, urmându-i pe ceilalți vizitatori. Am văzut mai întâi primul etaj, apoi pe cel de-al doilea (mansarda nu se vizitează), și abia în final am coborât la parter. Pentru ca cei interesați să poată urmări imaginile atașate, voi descrie sălile în această ordine. P10 nu mi-a ieșit prea bine, dar este utilă pentru a urmări dezvoltarea de mai jos.
Pe site-ul ktb.gov.tr/EN-103991/atat ... n-salonika.html, indicat mai sus, este descris muzeul ante-2022. Acolo unde nu s-a modificat nimic, voi prelua de acolo. Dar am găsit destule schimbări în noua variantă a muzeului.
Primul etaj: Se poate ajunge aici direct din grădină, pe o scară exterioară din piatră, dar și prin interior, pe o scară care urcă de la parter.
La intrare se află un divan mare, din lemn, cu perne și huse brodate în fața ferestrelor triple cu vedere la grădină, împodobite cu perdele de satin. În dreptul mijlocului canapelei se află o masă rotundă din lemn.
În dreapta, de la intrarea în grădină până la canapea, se află o cameră de oaspeți și, cu intrare din aceasta, o cameră de depozitare. Camera de oaspeți este mobilată cu canapele și fotolii acoperite cu catifea, perdele de satin, o comodă cu oglinzi, un brazier (un vas pentru cărbuni) din cupru și măsuțe de cafea. Pe pereți vedem inscripții cu fir de mătase și un ceas.
Prima cameră mică din stânga este bucătăria. Aici sunt expuse boluri de cupru, vase mari de lut, ulcioare, ulcioare, un topor, pistiluri și cufere. Putem vedea dulapuri și rafturi din acele timpuri, precum și un cuptor.
A doua cameră este dormitorul. Într-un colț se află un pat dublu din fier forjat, iar pe perete, lângă pat, sunt atârnate un Coran cu rever argintiu și copertă de carte din satin roșu, precum și o placă cu inscripție. Primul verset din Sura (capitolul) Cuceririi este înscris pe această placă. În fața patului se află un brazier din alamă și un divan mare de-a lungul ferestrelor cu vedere la stradă, cu perdele groase de satin.
Puțin (spre deloc) din mobilierul și obiectele pe care le vedem la acest etaj aparține casei originale. Majoritatea pieselor sunt preluate din locuințe otomane de dinainte de 1900, unele fiind aduse de la Istanbul sau de la Izmir. Se consideră, însă, că ar reproduce destul de exact atmosfera din casa în care Mustafa Kemal și-a trăit primii ani.
Etajul al doilea: Imediat în stânga scărilor de acces (se vede ușa în P20, lângă marele portret al lui Atatürk) este baia, recent restaurată (P28).
Sala centrală este dedicată vieții publice a întemeietorului statului turc. Lângă portret a fost adusă o replică a Marelui Sigiliu al lui Atatürk, iar alături este redată biografia sa. Am remarcat că s-a păstrat un ton neutru, fără accese de naționalism. De exemplu: în perioada 1921-22, a condus Marea Ofensivă. Atât, punct – nu se insistă pe faptul că a obținut victorii glorioase (din punctul de vedere al turcilor).
În partea din spate a acestui salon vedem bonețica de noapte și cămășuța micului Mustafa. Acestea, împreună cu obiectele expuse în sala din dreapta, sunt achiziții recente ale muzeului, aduse din casa din Izmir unde a murit mama lui Atatürk.
Sala din stânga prezintă Salonicul de la 1900, cu machete ale monumentelor și hărți interesante (privindu-le, mi-am lămurit niște lucruri). Tot aici sunt povestiți anii de formare a lui Mustafa Kemal. Dacă povestea adăugării numelui Kemal de către profesorul de matematică din școala militară îmi era cunoscută, de faptul că tot un profesor de matematică l-a făcut să abandoneze învățământul general (P34) 😊 habar n-aveam. Iată cum orice șut primit în spate te obligă să faci un pas în față!
Sala din dreapta este camera în care s-a născut Mustafa. În prezent, este dedicată istorilei familiei. Se pare că mama sa l-a influențat profund, fiind una dintre puținele femei care au contat în viața sa. Makbule Atadan este singura soră care a ajuns la maturitate, și care a avut inclusiv un rol politic în Turcia. De fapt, Zübeyde Hanim a avut șase copii, cinci cu Ali Rıza și unul dintr-o a doua căsătorie, dar patru au murit la vârste mici. Am atașat un număr de imagini din această sală.
În vechea formă a muzeului, înainte de a fi aduse obiectele rămase după Zübeyde Hanim, acest etaj era amenajat în cu totul alt mod. De exemplu, în actuala sală a familiei se aflau două statui de ceară reprezentând, în mărime naturală, pe Atatürk și pe mama sa. Am găsit pe net P57.
Parterul: Sala centrală este dedicată vieții private a lui Atatürk. Am aflat detalii despre căsnicia sa, nu și despre relațiile neoficializate :).
[Viața amoroasă a lui Atatürk se pare că a fost destul de complicată, în ciuda faptului că nu a fost un afemeiat. Se vorbește despre o dragoste din tinerețe evenimentulistoric.ro/mar ... or-devenit.html. Apoi, este cunoscută legătura cu Fikriye Hanım, o rudă îndepărtată alături de care a fost în perioada Războiului de Independență; au locuit împreună la Ankara, dar relația a fost tensionată și s-a încheiat tragic, în 1924 (puteți căuta amănunte pe net, a fost o mare dramă și rămâne o mare controversă), după apariția în viața lui Mustafa Kemal a lui Latife Uşşaki (Latife Hanım). Aceasta, femeie educată în Europa și provenind dintr-o familie bogată din Izmir, s-a căsătorit cu Atatürk în 1923. Căsnicia lor a fost una modernă și foarte scurtă, cei doi divorțând în 1925; niciunul nu s-a recăsătorit, nici nu sunt cunoscute alte relații ale lor. Latife a fost un simbol al emancipării femeilor în Turcia înainte de căsătorie, dar a dispărut definitiv din atenția presei după 1925, în urma unor înțelegeri cu regimul politic, chiar dacă a mai trăit încă 50 de ani. Atatürk a mai trăit doar 13, murind de ciroză la doar 57 de ani – în ultima parte a vieții practic s-a autodistrus, exagerând cu munca, nesomnul, tutunul și alcoolul.]
Deși nu a avut copii, și-a dorit nespus să aibă. Prin urmare, a adoptat oficial opt (șapte fete și un băiat), iar de-a lungul vieții a mai preluat sub protecția sa directă ori a crescut informal și pe alții.
Camera din dreapta prezintă istoria clădirii; sunt expuse acte originale și fotografii & picturi de epocă, am povestit pe larg mai sus despre ce am aflat în acest loc.
În camera din stânga salonului este recreată biblioteca lui Atatürk, cu cărți aduse de la Palatul Dolmabahce. Tot aici putem vedea și o mulțime de fotografii ale sale, unele puțin cunoscute.
Turcii vin în pelerinaj la acest muzeu, permanent poți găsi parcate în apropiere două-trei autocare cu turiști. Dar... este educativ și interesant pentru oricine. Nu-l ocoliți!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 14.07.26 12:12:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Stiam ca K. Atatürk este originar din Salonic dar ma surprinde ca cel care este considerat cel mai mare inamic al poporului elen, are o casa memoriala pe teritoriul Greciei, nu mai retin care dintre politicienii greci contemporan cu acesta a afirmat ca acesta trebuia ucis de mic! ![]()
Felicitari pentru articol, inedit si interesant ca de obicei!
Iata fondul sonor propus
@webmaster13: În primul rând, mulțumesc pentru ilustrația muzicală! Inspirat aleasă, ca de obicei!
Spuneam în articolul despre masă că am primit „sfaturi” de la un prieten care a stat o săptămână în Salonic, găzduit de o familie de greci aerisiți, cu școală. Aceștia l-au trimis să viziteze Casa lui Atatürk, dar i-au spus că ei nu au călcat acolo și că nici nu au de gând să facă treaba asta.
Cât am stat în muzeu, cam o oră, nu am auzit vorbindu-se grecește. Turcă 80%, și germană + o limbă scandinavă. Atât.
Am povestit în articol în ce context a apărut muzeul. E bine că există, dacă mă întrebi pe mine. Istoria trebuie cunoscută, dar nu trebuie lăsată să întunece prezentul și, mai ales, viitorul.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Dacă tot a venit vorba, să mai spun ceva (nu am vrut să introduc aceste informații în articol, dar - gândindu-mă mai bine - e important să știm și să înțelegem.)
La începutul lunii septembrie 1955, prin Istanbul a început să se răspândească un zvon (fals), intens mediatizat în presa turcă, conform căruia casa natală a lui Mustafa Kemal Atatürk din Salonic ar fi fost bombardată de către localnici. Era „pe masă”, la acel moment, și conflictul dintre ciprioții greci și cei turci.
Drept urmare, în noaptea de 6-7 septembrie 1955 a avut loc ceea ce a rămas în istorie drept Pogromul de la Istanbul: grupuri de civili turci au atacat casele grecilor din oraș. Violențele au durat aproximativ 9 ore. Mulțimile au distrus mii de proprietăți, prăvălii și locuințe grecești, dar și zeci de biserici și cimitire ortodoxe. Numărul exact al morților este incert, estimările istoricilor variind între 15 și peste 37 de persoane. Mulți alți membri ai comunității au fost bătuți sau răniți, iar sute de femei au fost violate.
Evenimentele au accelerat masiv emigrarea etnicilor greci din Turcia. Populația grecească din Istanbul s-a redus drastic de la zeci de mii de persoane, la doar câteva mii în deceniile următoare.
Aterior pogromului, vechea Islahane Caddesi, strada pe care se află casa memorială, fusese denumită (în 1933) cu numele lui Mustafa Kemal Atatürk. În urma tristelor evenimente, ea a fost redenumită Apostolou Pavlou.
Oarecum ironic: Apostolul Pavel a predicat venirea Domnului printre locuitorii evrei ai Salonicului, în prima jumătate a sec. I aceștia fiind o comunitate (în diaspora) foarte numeroasă. Nu a fost deloc bine primit, existând legende cum că a scăpat la mustață de la a fi lapidat.
Am urmărit puține seriale turcești, n-am nici timp, nici răbdare. Unul dintre puținele seriale care m-a “prins” este “Patria mea ești tu” , care prezintă (într-o versiune romanțată, desigur), evenimentele din timpul războiului greco-turc din 1919-1922, începând cu debarcarea trupelor grecești la Smirna/ Izmir, și până la recuperarea orașului de către turcii conduși de Mustafa Kemal.
Serialul prezintă versiunea turcească a conflictului militar încheiat cu schimbul masiv de populație între Grecia și Turcia, pe criterii religioase. După ce am văzut serialul, cu o distribuție celebră, am devenit curioasă și am citit mai mult despre acest conflict militar. Să mai zică cineva ca nu sunt bune și serialele la ceva! 😂
@Floria: Orice face omul e bun. Bunica mea se exprima chiar mai plastic, nu imi permit sa reproduc intocmai vorbele ei ![]()
Am citit si eu mult despre razboiul ala. Grecii il castigau, poate, daca se multumeau cu Smirna si zona inconjuratoare. Dar ei au vrut Constantinopole si, la un moment dat, inaintau spre Ankara. Reactia turcilor era previzibila, si totusi nu au tinut cont de asta.
In plus, chiar daca grecii ar fi castigat in acel moment, pierdeau totul dupa 10 sau 20 de ani. Turcia este cu mult mai mare, are resurse infinit superioare, nu avea cum sa lase lucrurile asa.
Dar... oamenii sunt orbi, vad doar ceea ce vor sa vada.
Multumesc pentru ecou! Seara linistita!
Pentru puțină sare și oleacă de pipearcă presărate peste aist text ce te trimite la plimbare printre rafturi, file și coperți de vremuri duse, îndrăznesc să adaug ceva: reformator din temelii al unei societăți bazată, până la el, pe religia islamică, K. M. A. avea și preocupări banale.
Bunăoară, "dușmanul" fesului și vălului, al poligamiei și privilegiului de vot acordat doar bărbatului, iubea jocul cu zaruri și puluri, dar și snooker-ul în formele sale de început. Din spatele ușilor grele în care și-a petrecut ultima parte a vieții, se auzeau zdrăngănit de zaruri și de bile în carambol. Era "Ghazi" și la astea...
@NobodyFE: Dap, așa este. Mulțumesc pentru completări!
Am „băgat” și eu niște informații de acest gen, către final, între croșete.
În epocă i s-au făcut destule reproșuri din partea celor apropiați, dar chestiunile astea erau ținute departe de ochii publicului. Cea mai „rea” a fost aceea că începuse să iubească luxul. După o viață trăită în garnizoane, a vrut să îmbătrânească în palatul sultanilor. A luat în posesie Dolmabahce, după ce a băgat o groază de bani publici în restaurarea lui. Nu a apucat să se bucure prea mult, a murit la scurt timp după.
Seară faină!
@adso: Interesantă lecție de istorie ne-ai” predat” astăzi. Eu unul, recunosc că nu știam mai nimic despre părintele Turciei moderne. Câteva chestii am reținut când am vizitat Dolmabahce, printre care eternul meci dintre turci și kurzi, care s-a acutizat în perioada lui Ataturk, pentru că nu mai știu ce promisiuni pe care le făcuse, nu le-a respectat.
Apoi, dacă am reținut eu bine, în perioada în care a condus Turcia, s-a semnat un tratat cu România prin care cele două țări devin prietene pe vecie și cred că acest tratat e valabil și în zilele noastre.
Și (sper să nu greșesc) numele aeroportului Sabiha Gokcen din Istanbul provine de la una dintre fiicele sale adoptive.
Oricum, articolul de față, pentru mine, face parte din chestiile alea despre care poți spune fără să greșești, uite... n-a trecut ziua degeaba, am mai învățat ceva astăzi.
@adso: AmFostAcolo acum vreo zece ani și mi-a plăcut ce am văzut. Era un adevărat pelerinaj al turcilor (autocare, mașini, autoturisme), dar și dube ale poliției elene în caz că s-ar fi încins spiritele! Vizita a fost gratuită, parcă așa îmi amintesc, a trebuit doar să sunăm la poartă unde ne nimeriserăm cu două bulgăroaice musulmane, ne-au pus să ne scriem numele și țara de proveniență într-un catastif, și gata, ne-au poftit înăuntru, nu înainte de a ne trece printr-un control care să ateste că nu avem arme de niciun fel.
În jur erau chioșculețe și tejghele de unde se puteau cumpăra ceai turcesc, covrigii celebri simit, baclavale chiar pe lire turcești din ce-mi amintesc!
@Pușcașu Marin: Iar am adormit aseara in timp ce-ti raspundeam. Deja devine obicei
Sabiha Gokcen a fost, intr-adevar, unul dintre copiii adoptivi ai lui Ataturk. A fost prima femeie cu brevet de pilot militar din lume. Iar prima sa misiune de lupta a fost impotriva rebelilor kurzi. Avionul pilotat de ea (la fel ca celelalte avioane trimise la Dersim) a imprastiat bombe chimice si gaze otravitoare. Episodul a ramas ca Masacrul de la Dersim.
E cel mai cunoscut dintre copiii lui Ataturk, singura despre care in muzeu scria mai mult.
Mai vazusem un muzeu dedicat lui Ataturk, in Istanbul, in Piata Taksim - cred ca m-am si laudat cu asta, intr-un articol de cazare. Am aflat si atunci niste chestii, dar in Salonic mi s-au clarificat mai multe. Casa memoriala e bine gandita.
In plus, am citit mult zilele astea, ca de, daca tot scriu despre ceva, macar sa-mi fie mie clar ce spun
Iti doresc o zi frumoasa!
@irinad: Nu s-au schimbat prea multe in ultimii zece ani, de la vizita ta acolo. Tot autocare cu turci in jur, tot politie concentrata in zona, tot cafenele pline si zgomotoase, tot sunat la poarta, control ca la aeroport etc. Iar accesul este tot gratuit.
S-a schimbat, insa, muzeul. A ramas la fel primul etaj, partea etnografica, sa spun asa. Etajul al doilea a fost regandit, pentru ca au fost aduse (parca) 12 obiecte ramase dupa moartea mamei si s-a mers pe valorificarea acestora. Astfel, camera in care s-a nascut si o parte a salonului central arata cu totul altfel. Au disparut statuile de ceara. De asemenea, la parter a fost recreata biblioteca, iarasi modificandu-se o incapere.
Multumesc pentru lectura si pentru ecou!
@adso: Rămâne stabilit. Dacă vreodată simți că nu poți adormi, îmi dai un mesaj, eu scriu un ecou la un articol de-al tău și tu încerci să-mi răspunzi
.
Și eu fac cam la fel când îmi mobilizez creierul și fizicul să mai scriu câte ceva. Simt că nu-i suficient ce-am adunat în documentarea pe care am făcut-o înainte de călătorie coroborat cu ce-am văzut pe unde am fost. Și mai caut una-alta. Tot răul spre bine, dacă pot zice așa. De-abia atunci se fixează în memorie ce-am văzut și asta mă ajută să-mi aduc aminte multă vreme despre ceva ce-am văzut și scris.
@adso: Interesant, ca de obicei! Mâine, poimâine se fac 20 de ani de când am fost la Salonic. Pe atunci nu existau atât de multe surse de informare online (m-am bazat mai mult pe materiale tipărite), astfel că nu am avut idee despre casa-muzeu. Pe atunci Turnul Alb era „la putere” între obiective - și pe acesta l-am găsit închis fiind în plină restaurare.
Casa lui Atatürk din Salonic se încadrează în tipologia caselor tradiționale otomane și dacă mă uit la P03 constat că seamănă mult cu casa lui Mehmet Ali Pașa din Kavala, considerat fondatorul Egiptului modern (google MAPS).
Mulțumim pentru prezentare.
@tata123 🔱: Da, chiar seamana cele doua case. Si da, era de asteptat sa semene.
Cea mai mare aglomerare de astfel de cladiri am intalnit-o atunci cand am ajuns pe Buyukada, una dintre Insulele Printilor. Dar e plin Istanbulul de constructii de acest tip, o strada intreaga gasim chiar in spatele Hagiei Sofia. Sau un Balat, alt exemplu.
Salonicul e bine prezentat pe AFA. Exista articole detaliate despre Biserica Sf. Dimitrie, despre Rotonda Sf. Gheorghe si despre Arcul&Palatul lui Galeriu, trei dintre obiectivele de top. Nu exista despre Turnul Alb, iar pana ieri - nici despre Casa Ataturk
Daca suntem sanatosi, imi propun sa scriu si despre Turnul Alb. Sa vedem daca si cand reusesc, ca articolul prezent mi-a luat cinci zile
Multumesc pentru ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2025 Salonic, „Mireasa lui Thermaikos” — scris în 28.06.26 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- May.2025 Salonic, la pas — scris în 04.06.25 de vali65 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 La pas prin vibrantul Salonic — scris în 13.03.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Un colț de țărm egeean: de la Salonic la Nea Irakleia — scris în 18.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 La pas pe strada Egnatia și în împrejurimi — scris în 12.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Sus-jos în Salonic: Ano Poli și marea — scris în 11.08.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Tur obiective istorice Salonic — scris în 29.07.21 de NIKYSAN din - nu recomandă


Rog așteptați...


































