În ultima zi a circuitului nostru în Ținutul Secuiesc, după ce am vizitat Biserica Fortificată Unitariană - Dârjiu, pornind la drum spre București, nu am părăsit ținutul fără a mai face un popas, la Micloșoara, pentru a admira eleganta reședință a contelui Kálnoky și a afla povestea minuțioasei restaurări a castelului. În centrul satului Micloșoara (Miklósvár în maghiară), sat aflat în vestul județului Covasna, într-o parcare amenajată la marginea șoselei, [...] — citește

Despre castelul de la Micloșoara am auzit de mult timp, de aici de pe AFA dar nu numai, pe rețelele de socializare văd reclame de ceva timp, dar în mod special știu de la fiul meu, care a stat câteva zile acolo pentru a filma și poza pentru o revistă de fashion, cu o întreagă echipă. Cu această ocazie el a avut mai multe posibilități de explorare a castelului, iar eu văzând pozele îmi tot făceam planuri. N-a fost să fie până anul acesta, mai precis până acum în această [...] — citește

Așa cum spuneam în articolul despre plimbările noastre prin împrejurimile Brașovului că ne propunem să revenim la Micloșoara, iată-ne plecați la plimbare tot din Brașov spre Micloșoara. De data aceasta cu speranța că vom avea noroc să vizităm castelul... și am avut ;) Zi de duminică, sfârșit de noiembrie, vreme bună... chef de plimbare aveam așa că am plecat la drum. Am ajuns la Micloșoara și am parcat lângă Stone Pub în spațiul special amenajat pentru [...] — citește

Pana in anul 2017, Miclosoara era un satuc oarecare din judeţul Covasna (foarte aproape de graniţa cu judeţul Braşov), care ascunde insa o bijuterie ce astepta sa fie pusa in valoare: castelul Kálnoky. Destinatia acestuia a fost conac de vanatoare, care in perioada comunista a fost nationalizat si transformat in camin cultural, ulterior abandonat si lasat in paragina. Cel care s-a hotarat sa redea stralucirea de altadata castelului, este contele Tibor Kálnoky, a 25-a generatie a [...] — citește

Am plecat dimineață din Odorheiu Secuiesc și, nu știu din ce motive, am făcut ceea ce de obicei nu facem: am sărit peste micul dejun. De fapt, eu am insistat să ne abatem pe la patiseria Izlike (mă cunosc, fac urât tare la foame!), dar Tati a zis că lasă, nu se poate să nu găsim noi ceva de mâncare pe drum... Ei, bine, se poate. Evident, cele câteva minute câștigate (cât ne-ar fi luat drumul dus-întors până la patiserie) le-am pierdut mai apoi de nu știu câte ori, în [...] — citește