Solicitare CMR / TURCIAPINNED

ÎN DIRECT - „live” din Turcia!

Trimisă în 21.06.20 14:09
autor Admin [Timisoara]
» VIZUALIZĂRI: 123827

Turcia... nu stă la fel de bine precum Grecia sau Cipru, din punct de vedere al libertății de deplasare, ori al numărului actual al cazurilor de COVID, de exemplu

Cu toate acestea, din informațiile mele sunt deja turiști români în Turcia -- granițele au fost deja deschise pentru tranzitul AUTO; în viitorul apropiat este posibilă și reluarea zborurilor

Dacă sunteți pe drum, ori dacă sunteți deja acolo - scrieți-ne, aici, pe scurt, cum e; foarte mulți oameni și-ar dori să-și poată face și anul acesta concediul pe acolo.


  • PERIOADA: - -- NOPŢI CAZARE: -
  • BUGET: - -- TRANSPORT: -
  • ADULŢI: -

Răspunsuri — pag 45 / 45

Michele11UCPHONE[28.04.24 10:37]

Bună ziua!

Mergem si noi pt prima data in Turcia la sf lui mai in zona Kas, Fethiye.

Am si eu o întrebare legata de taxele de drum.

Mi a zis o cunoștință ca el niciodată nu a luat HGS. Doar trecea prin poarta din dreapta si la ieșirea din Turcia, vamesii verificau si il trimiteau la un ghiseu din vama sa plateasca.

Parca mi se mare mai comof asa.

Ce ziceți?

Mulțumesc frumos!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[28.04.24 11:18]

@Michele11:

Mi a zis o cunoștință ca el niciodată nu a luat HGS. Doar trecea prin poarta din dreapta si la ieșirea din Turcia, vamesii verificau si il trimiteau la un ghiseu din vama sa plateasca.

Asta a fost odată ca niciodată

Pe autostrăzile noi nu ai nicio şansă să treci fără să plăteşti pe loc taxa datorată, sub o formă sau alta. Fie se scade de pe HGS, varianta ideală prin care câştigi timp, deoarece nu trebuie să te opreşti, doar reducând viteza la trecerea prin porţi, fie treci prin poarta din dreapta, opreşti şi plăteşti cash sau cu card bancar.

În vamă îţi mai rămân de plată doar eventualele amenzi pentru viteză, după cum ţi-e norocul

Parca mi se mare mai comof asa. Ce ziceți?

Nu mi se pare mai confortabil, ba dimpotrivă.

Anul trecut am încercat ambele variante şi cu HGS, pe care nu am încărcat suficienţi bani de la început, şi cu card bancar diferenţele de plată. Nu am făcut nicio afacere, doar am pierdut timpul oprind la ghişeele de plată.

Drum bun şi vacanţă plăcută!

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4550 PMA (7 voturi)

Michele11UCPHONE[28.04.24 11:26]

@nicole33: Mulțumesc frumos pentru lămuriri.

Am înțeles. Voi lua HGS


adrianbogdanAUPHONE100r[03.05.24 07:00]

bună! Aseară am primit la un exchange din centrul Didimului pentru 100 euro 3350 de lire turcești.

Litrul de motorină se situează undeva la peste 42 lire.

Noi am făcut plinul de la AYGaz cu 42.40 un litru.

Prețul de traversare al podului Canakkale 1915 este de 355 lire per sens. Se poate achita din HGS sau chas la poarta de ieșire de pe pod.

Sper sa ajute informațiile furnizate mai ales ca intr-o luna încep tradițional concediile. Știu ca exista inflație mare în Turcia, dar cred ca va fi undeva pe aici cursul valutar.

Vremea este caldă numai buna de plajă.

Vacante frumoase în Turcia va doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

⭐ValentinB_88⭐PR39r[16.05.24 16:59]

Poate ajută pe cei ce vor pleca în curând...

Au fost majorate taxele pentru autostrăzile și podurile din Turcia, oficial începând cu 15 mai, neoficial înțeleg că au fost persoane care au plătit 'noile' taxe, încă de pe 8-10 mai,

+76% pentru drumurile si podurile publice

+50% pentru autostrazile si podurile construite prin metoda Build Operate Transfer

Durere mare la Canakkale, majorare de la 295 TL la 419 TL adică aproape 18 lei. Nu este mult dar se adună dus-întors plus celelalte bucățele de autostradă...

Alte tarife orientative...

Podul Martirilor de la 15 TL la 24 TL

Podul Fatih Sultan Mehmet de la 15 TL la 24 TL

Podul Osmangazi de la 290 TL la 399 TL

Podul Yavuz de la 35 TL la 49 TL

Autostrada Anatolia (Istanbul - Ankara) = 134 TL

Autostrada Istanbul-Izmir (cu podul Osmangazi inclus) = 984 TL

Autostrada Ankara-Nigde de la 210 TL la 295 TL

Autostrada Malkara - Canakkale de la 410 TL la 579 TL

Mai multe detalii aici și aici.

Drum bun!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

⭐ValentinB_88⭐PR39r[21.05.24 12:03]

O veste așteptată de multă vreme. Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Președintele Erdogan a semnat decretul!

„Cetățenii români posesori ai unui document național de identitate beneficiază de scutire de vize pentru călătoriile turistice și tranzitare în Turcia, cu o ședere maximă de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, în conformitate cu articolul 18 din Legea nr. 6458 privind regimul străinilor și protecția internațională” .

Măsura anunțată de Turcia, va intra în vigoare în jurul datei de 1 iunie, după ce vor fi puse la punct toate modificările tehnice.

Sursa 1 / Sursa 2 / Sursa 3/ Sursa 4 / Sursa 5 / Sursa 6

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

tata123 🔱POS18r[21.05.24 13:39]

@all: O știre legată de vacanțele românilor în Turcia au inundat Internetul și massmedia acum o oră - două: românii vor putea călători în scop turistic/tranzit în Turcia fără pașaport, doar pe baza cărții de identitate. Actul oficial a fost semnat de președintele Turciei și publicat deja în Monitorul oficial turcesc.

Știrea în presa turcă: turkiyenewspaper.com/politics/23349

Aici documentul: vezi foto

Mă întreb unde vor pune viza pentru autoturism, probabil se va înregistra doar electronic la graniță.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

laurakPMPHONE9r[21.05.24 17:37]

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[23.05.24 23:58]

@tata123 🔱:

Mă întreb unde vor pune viza pentru autoturism, probabil se va înregistra doar electronic la graniță.

Asta este o falsă problemă.

Anul acesta încă nu am ajuns în Turcia, dar am verificat acum paşaportul şi am constatat că încă de anul trecut (2023) NU mai apare cunoscuta viză pentru autoturism în paşaportul proprietarului.

Asta nu înseamnă că turcii ar fi fost anul trecut mai puţin vigilenţi în legătură cu maşinile străine care intră şi ies în/din ţara lor.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

⭐ValentinB_88⭐PR39r[24.05.24 08:41]

Alți colegi internauți se întrebau ce vor face unitățile de cazare care cereau mereu la check-in pașaportul sau ce vor face cei care vând acele cartele cu internet. Probabil se vor adapta și ei cumva la "noile" documente.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[02.06.24 21:59]

@adrianbogdan:

Litrul de motorină se situează undeva la peste 42 lire.

Noi am făcut plinul de la AYGaz cu 42.40 un litru.

Tot cam pe acolo se situează preţurile şi astăzi, ba chiar cu o uşoară scădere.

La staţiile Shell din zona Antalyei, motorina costa azi (2 iunie 2024) 42,12 TL/litru, iar benzina era 43,16 TL/litru.

Cursul de schimb era 1 euro=34,93 TL. Din cauza devalorizării lirei turceşti, am avut surpriza neplăcută să găsesc majoritatea preţurilor afişate în euro şi tot în euro am negociat, vânzătorii fiind surprinşi când voiam să plătesc în lire şi trebuiau să convertească preţul.

Am călătorit tot cu paşaportul, ca de obicei.

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 6300 PMA (9 voturi)

expertuGD[12.06.24 16:41]

Se vede ca au bagat si ei taxa aceea de 20%, cred, la carburanti. Anul trecut era cu 2 RON mai putin decat la noi. Acum este doar cu 1 RON mai ieftin.


adrianbogdanAUPHONE100r[12.06.24 19:16]

Bună! A calatorit cineva în Turcia cu cartea de identitate?


gheorghe63CHPHONE[23.06.24 18:08]

Bună ziua! Aș putea afla dacă au trecut persoane în Turcia cu cartea de identitate? Am niște rude, doi adulți și un copil de 15 ani (are carte de identitate), care au luat un sejur în Turcia în august și nu au pașapoarte. Ar fi de interes dacă pot trece fără pașaport asa cum se zice. Mulțumesc anticipat pentru eventuale răspunsuri!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

tm67bruPAPHONECONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA3r[04.07.24 08:29]

@gheorghe63: fără probleme, se trece cu CI de ceva timp, deacuma.

N.B.: tm67bru este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA

expertuGD[08.07.24 10:51]

Scriu si eu aici cateva impresii 'la cald' despre Turcia.

Am intrat in tara in data de 25.06 si am iesit in data de 07.07. Pretul motorinei cand am intrat era de 43 de lire iar cand am iesit era de 46 de lire. Eu am platit in mare parte cu Revolut si am scos cash de la ING unde am cardul. Nu am platit comision. Daca scoateam de la alt bancomat aveam un comision in functie de cat scoteam.

Fata de anul trecut am observat o marire a preturilor foarte mare (aproape dublu la unele produse). Mototina anul trecut era 23 de lire, acum este 46, Taxa de pod de la Canakkale este de 504 Lire fata de ~286 anul trecut. La fel toate taxele de poduri si autostrazi s-au marit foarte mult. Produsele de baza de la supermarket s-au scumpit si ele cam cu 70-90%.

Daca anul trecut eram foarte incantat de preturile din Turcia, in acest an am realizat ca nu mai sunt mari diferente intre Turcia si Romania.

Pana si cazarile au avut cresteri cu peste 50%. Din pacate daca o tin tot asa nu cred ca va mai fi o destinatie atat de populara pentru cei care vor dori sa mearga cu masina.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

IulianMTJR[29.07.24 11:25]

@gheorghe63: Daca nu vine prea tarziu raspunsul meu, a fost foarte bine in 2022 la Camlik Deniz Yildizi Hotel, maps.app.goo.gl/j5eXm8V1g2aa1ocaA

A fost tot 1 noapte de tranzit, 80 euro, 3 adulti.


tata123 🔱POS18r[06.08.24 13:20]

@all: Din data de 5 august 2024 autoritățile bulgare au introdus dezinfecția obligatorie a vehiculelor la toate punctele de control la frontieră. Cauza este o alertă sanitar-veterinară: focarele de pestă la rumegătoarele mici.

Într-un comunicat MAE se precizează că la granița turco-bulgară, sens intrare în Bulgaria, se percepe taxă pentru dezinfecție - 7 BGN pentru autoturisme (mae.ro/node/65262). Pe alte canale media se vorbește despre introducerea dezinfecție și la granițele greco-bulgare și româno-bulgare, dar această acțiune ar fi gratuită (informat.ro/international ... ta-la-frontiera).

De reținut această informație privind dezinfecția, dacă vedeți că timpii de așteptare în vamă cresc nițel.

Călătorii cu spor!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

YodaPA16r[24.09.24 11:57]

Nu se plateste nimic pentru dezinfectie, se stropeste masina cu niste lichid si gata, dar nu se ia nici un ban, la nici una din intrarile in TR.

Benzina e in jur de 42,15 - 42,70, adica in jur de 5,80 lei/litru. Foarte mici diferente de la o statie la alta.

Nu stiu cat e cursul de schimb la Exchange Office, ca nu am gasit nici unul - daca puteti crede! Am scos de la bancomat cu comision mare (vreo 7%) 900 lire pentru 'tips', restul am platit cu cardul, sau direct in EUR, plus ca mai aveam vreo 300 lire din iarna.

Mancarea e ceva mai scumpa decat in iarna, dar oricum sensibil mai ieftina decat la noi.

In rest, e foarte frumos in Turcia.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4900 PMA (7 voturi)

YodaPA16r[27.09.24 09:15]

Revin cu niste completari privind HGS:

1. Tocmai am constatat ca la podul Fatih Sultan Mehment se plateste si la trecerea din Asia in Europa. Am gasit in aplicatie ca mai am de plata 33 lire pentru aceasta traversare. Probabil ca nu au mai ajuns banii care mai erau in contul HGS.

2. Asa cum a spus si nicole33 mai sus, la iesirea din Turcia se platesc numai amenzile. Datoriile de pe HGS nu le cere nimeni. Se poate insa verifica in aplicatie si se poate plati cu cardul daca sunt datorii, ca sa nu fie majorate daca se depasesc 15 zile.

PS: anul asta am reusit sa nu iau amenda.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

nicole33APLCONSILIER ONORIFIC AFA / TURCIA86r[04.10.24 01:01]

@Yoda:

Tocmai am constatat ca la podul Fatih Sultan Mehment se plateste si la trecerea din Asia in Europa. Am gasit in aplicatie ca mai am de plata 33 lire pentru aceasta traversare.  

O schimbare importantă. Până acum cele două poduri vechi O1 şi O3 nu se plăteau decât la trecere din Europa în Asia, spre deosebire de podul din nord O7 şi de tunelul Eurasia care s-au plătit de la început în ambele sensuri.

PS: anul asta am reusit sa nu iau amenda.  

Norocosule!

Şi eu am scăpat anul trecut fără să iau vreo amendă pentru depăşirea vitezei, că altele nu am comis, însă mai am amenzi neplătite din 2021 şi 2020 pe vechea maşină cu alt număr. Dacă nu m-a întrebat nimeni de sănătate, nici eu nu m-am oferit să le plătesc de bună voie . Să vedem după cât timp se prescriu

N.B.: nicole33 este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația TURCIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 3500 PMA (5 voturi)

  • AFIȘATE rsp [1321-1341] — din total 1341 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.40080285072327 sec
    ecranul dvs: 1 x 1