[163] Fotografii din sejur ori vacanță — Biserica din Densuș [pg. 9 / 9]

[P02] Semn paleocreştin.
C. G. Jung: 'Cuaternitatea este un arhetip care apare, ca să spunem aşa, în mod universal. Ea formează premisa logică pentru orice judecată a totalităţii. Dacă vrem să emitem o asemenea judecată, este necesar ca ea să aibă un aspect cvadruplu. Spre a desemna, de exemplu, totalitatea orizontului, numim cele patru puncte cardinale. Întotdeauna există patru elemente, patru calităţi primare, patru culori, patru caste în India, patru căi ale dezvoltării spirituale în budism. De aceea există şi patru aspecte psihologice ale orientării psihice, dincolo de care, în principiu nu mai este nimic de spus. Pentru a ne orienta trebuie să avem o funcţie care constată că ceva este (senzaţia), o a doua care stabileşte ce este (gândirea), o a treia funcţie care spune dacă asta ne convine sau nu, dacă vrem s-o acceptăm sau nu (simţire) şi o a patra funcţie care indică de unde vine asta şi încotro se duce (intuiţie). Dincolo de ele, nu mai este nimic de spus... Idealul completitudinii este rotundul, cercul, dar diviziunea sa naturală minimală este cuaternitatea.'

C. G. Jung, Amintiri Vise reflecţii, Consemnate şi editate de Aniela Jaffe, Humanitas 2008, pag.464 jos. » foto by Daniel trezitu

șterge vot
LIKE = Votează poza
[P02] Semn paleocreştin. C. G. Jung: "Cuaternitatea este un arhetip care apare, ca să spunem aşa, în mod universal. Ea formează premisa logică pentru orice judecată a totalităţii. Dacă vrem să emitem o asemenea judecată, este necesar ca ea să aibă un aspect cvadruplu. Spre a desemna, de exemplu, totalitatea orizontului, numim cele patru puncte cardinale. Întotdeauna există patru elemente, patru calităţi primare, patru culori, patru caste în India, patru căi ale dezvoltării spirituale în budism. De aceea există şi patru aspecte psihologice ale orientării psihice, dincolo de care, în principiu nu mai este nimic de spus. Pentru a ne orienta trebuie să avem o funcţie care constată că ceva este (senzaţia), o a doua care stabileşte ce este (gândirea), o a treia funcţie care spune dacă asta ne convine sau nu, dacă vrem s-o acceptăm sau nu (simţire) şi o a patra funcţie care indică de unde vine asta şi încotro se duce (intuiţie). Dincolo de ele, nu mai este nimic de spus... Idealul completitudinii este rotundul, cercul, dar diviziunea sa naturală minimală este cuaternitatea." C. G. Jung, Amintiri Vise reflecţii, Consemnate şi editate de Aniela Jaffe, Humanitas 2008, pag.464 jos.
foto by Daniel trezitu [înc. în 08.11.09]
[P01] Biserica Densuş, aşa cum se prezintă ea la primul contact. Se poate vedea în fotografie destule vestigii ale unei ale civilizaţii precreştine. » foto by Daniel trezitu

șterge vot
LIKE = Votează poza
[P01] Biserica Densuş, aşa cum se prezintă ea la primul contact. Se poate vedea în fotografie destule vestigii ale unei ale civilizaţii precreştine.
foto by Daniel trezitu [înc. în 08.11.09]
[P01] aceasta este o poza veche , in prezent in jurul bisericii sunt expuse o serie de obiecte (coloane , inscriptii pe blocuri de marmura etc) descoperite in apropierea acesteia » foto by Cristian_h*

șterge vot
LIKE = Votează poza
[P01] aceasta este o poza veche , in prezent in jurul bisericii sunt expuse o serie de obiecte (coloane , inscriptii pe blocuri de marmura etc) descoperite in apropierea acesteia
foto by Cristian_h* [înc. în 10.10.09]

Afișate [161 - 163] din total 163 FOTOGRAFII Biserica din Densuș / SARMIZEGETUSA [HD] [ROMÂNIA]
• AiFostAcolo? »» Încarcă foto

• SOCIALs
Alătură-te comunității noastre
• AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

• [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
• la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
• pagină generată în 0.059149980545044 sec