Spre Poiana Brasov, toamna

TIPĂREȘTE

Culorile toamnei

Galbenul e culoarea mea preferata. Apare in fiecare toamna in jurul casei mele. Il iubesc din copilarie, cand fredonam "yellow submarine". Masinile galbene au cele mai putine accidente, galbenul e culoarea cea mai vizibila. Apoi imi mai place si albastrul, e relaxant, dar el e cam departe, la malul marii. Sau verdele de la poalele muntilor. Dar, acum in octombrie 2018, cel mai mult astept culorile rosu, galben si albastru. Culorile Zilei nationale. Cand vom avea 3 zile libere. Le astept cu nerabdare, chiar daca in decembrie, toate culorile de pana acum, dispar. Le astept pentru ca am de gand sa vizitez cetatea Fagarasului, renovata recent cu fonduri europene si unde, am auzit ca in fiecare week-end, se schimba garda cetatii, cu surle si trambite. E-un spectacol inedit ce te teleporteaza in vremuri de demult.

Unii zic ca cel mai frumos anotimp, este toamna. "De treci codrii de arama/De departe vezi albind/Si-auzi mandra glasuire/A padurii de argint/Acolo, langa izvoare, iarba pare de omat/Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet". Nici un anotimp, nu-si poate etala simfonia culorilor, asa precum o face toamna. Nimic de zis, toamna e fotogenica, dar eu prefer vara, celelalte anotimpuri, toamna, iarna si primavara, pentru mine sunt doar anotimpuri “de tranzitie”, sau “de asteptare”, in care adun bani pentru cele cateva saptamani de vacanta ce le fac “in the summer time” si mai ales “sub soarele Greciei”. Cel mai frumos anotimp e acela in care noaptea dormi acoperit doar c-un cearceaf, cand dimineata sunt 10-12 grade si la pranz sunt 28-30. Anotimpul cand ma-ncalt cu adidasi sau slapi si port tricou si pantaloni scurti si ma duc undeva prin Europa ca sa servesc o Coca-cola cu gheata si-apoi, sa m-arunc in valuri de pe nisipul fierbinte.

Dar pana una-alta, suntem in octombrie, e-o toamna aurie, ce pogoara deasupra unui covor de frunze moi. Covor ce aprinde visul de dor, al fiecarui cuplu cuprins de-amor. Covor melancolic pe care, sub clar de luna, galbena si ea, il strivesc sub talpi, numai ei, cei doi. Dar vara e scurta la noi! Si, cum da frigul, ma-ntreb: “De ce-ntotdeauna, tu varā, cand vine toamna, iti faci bagajele si pleci? Lasandu-ne-n urma, frunze vestede si dimineti pline cu bruma si reci? De-ai sti ce trist e totul pe-aici pe la noi, fara tine. Nici soarele n-a mai rasarit nici ieri, nici azi. Frigul iernii vine, vine repede, imi curge deja prin vine. Si zapada se prelinge printre brazi. Pleci si ne lasi zgribuliti, prada stihiilor vremii? Rusine! ”

Spre Poiana Brasov.

Poiana Brasov nu m-a incantat niciodata prea mult. Am considerat ca cei 10 Km ai padurii Bogata, situata intre Rupea si Brasov, sunt cel mai frumos peisaj autumnal de octombrie din judetul Brasov. Dar nu e chiar asa! Daca o pornesti din Brasov, prin padure, pe langa "Pietrele lui Solomon" spre Poiana, intalnesti un peisaj de vis, nimic altceva decat 2-3 poteci multicolore ce par desprinse parca din basmele copilariei sau desenele animate ale lui Walt Disney. E ca si cum ai urca pe-un curcubeu lung, de 5 Km, ce ia sfarsit doar cand reintri "in civilizatie", adica atunci cand gri-ul monoton al asfaltului din deal, iti intrerupe reveria in care te-ai cufundat in vale. Pacat ca nu stiu sa pictez prin cuvinte, pentru a va infatisa intreaga simfonie a culorilor din padure. Din cand in cand, prin ogeacurile arborilor, se vede-n vale, orasul Brasov, ca un intins covor alb de pe care se inalta Biserica Neagra. Pe langa mine trec sau coboara biciclisti. Apar si Pietrele lui Solomon. Azi e multa lume prin padure, caci pe sosea e raliu automobilistic. Verdele din vale, pe masura ce urci, e inlocuit treptat, cu galbenul-oranj al padurii, care va muri si el in curand, odata cu aparitia albului imaculat si rece al iernii. Sorbim cu nesat ultimele zile cu soare si culoare ale anului.

Bine-nteles ca poti ajunge din Brasov in Poiana, si pe sosea in 20 de minute, nu in aproape doua ore, ca pe vechiul drum, cel prin padure. Caci, da! Pe-aici, pe-aceasta carare forestiera ceva mai larga, dar pietonala, se urca, odata, demult, in Poiana. Localnicii afirma ca numai pe-aici se putea circula spre Poiana, intr-un fel de autobuz, care semana mai degraba cu un camion. Drumul prin padure e frumos vara, util iarna, cand e plin de schiori si “sāniusisti” si e superb toamna, atunci cand el devine o succesiune de imagini colorate, desprinse parca de pe sevaletul unui pictor impresionist. E ca o panza asezonata cu note muzicale alese dintr-o simfonie nemuritoare.

Se zice ca pe-acel drum, nu e voie sa te plimbi singur, caci niciodata nu esti singur, drumul e plin de ursi gunoieri care ziua lenevesc dar seara coboara prin cartierul Racadau sau spre pubelele de la sosea si-si servesc cina. Si cu ursul flamand nu-i de glumit. Uneori, dupa hibernare sau cand au pui de hranit, ursii isi completeaza cina c-un adevarat regal culinar “all inclusiv”, de 4 stele. Cand ai dat nas in nas cu el, ai doar patru posibilitati ca sa scapi intreg. Prima ar fi, ca ursul sa fie satul, a doua e, sa stai nemiscat si sa nu incerci sa fugi, eventual sa faci galagie mare ca sa-l sperii (dar sansele tale de supravietuire sunt mici, ursul alearga cu patru picioare, mult mai repede decat tine). 3. Daca se ridica in doua picioare si te ataca, loveste-l cu un obiect lung in nas (punctul lui sensibil). Dar. cea mai sigura posibilitate de-a scapa, e metoda nr. 4. Sa nu te-ntalnesti niciodata cu el. Ar mai fi si 5 (varianta de rezerva): Sa te scapi pe tine! :) Ursii au un miros foarte sensibil. Eu insa, eram pregatit pentru aceasta intalnire de gradul trei, n-aveam emotii! Aveam la mine cateva sendviciuri cu branza frantuzeasca Camembert si Roquefort, stiti voi de care, de-aia care-ti muta nasul de la un kilometru departare, asa ca, de data asta, ursii m-au ocolit.

Ajungem in Poiana

Ca si orice alt punct turistic de succes si Poiana s-a "talciocizat". Bazar langa bazar.

Poposim la Sura Dacilor. Servim de toate, mai intai ceva lichid, apoi mancam solid, aveam o foame de lup. De la Sura, nu fotografiez nimic de pe masa. M-am invatat minte. In Germania, intr-un restaurant de lux, am fotografiat o farfurie cu ciorba. Din greseala s-a declansat si blitz-ul. Toate VIP-urile din sala au indreptat privirea spre mine. Imi venea sa intru in pamant de rusine. Chelnerul m-a vazut si el. S-a temut c-am gasit o musca-n ciorba si-o s-o dau la “alert news”. L-am linsiti ca n-am de gand s-o fac. Am sters poza, ca sa se linisteasca. De-atunci, am zis ca n-am sa mai fotografiez niciodata ciorbe, salate, cartofi prajiti (care nu mi se par a fi obiective turistice ci mai ales gastrice) decat atunci cand sunt singur, doar eu si cu farfuria in fata, sau cand e absolut necesar, spre exemplu cand ma trimite AFA nu stiu unde si trebuie sa descriu locatia si restaurantul.

Interiorul Surei Dacilor e simpatic, dar traditia nu se prea respecta. Dacii mancau cu mana, fara farfurii, furculite si cutite, si aveau numai vreo 20 de feluri de mancare. Aici gasesti in meniu, cam tot ceea ce dacii nici nu si-au inchipuit vreodata, nici macar in visele lor SF cele mai fantastice.

La intoarcere, coborarea, pana-n Brasov, tot prin padure, e usoara si parca si mai frumoasa. Apoi, apare brusc, civilizatia, adica o sosea monotona si gri, care n-are nimic din farmecul salbatic al urcusului.

Brasov, un oras turistic.

Cum de-a ajuns Brasovul, acest oras dintre munti, sa fie un “number one”, national, la primiri si inoptari ale turistilor straini. Adica, cel mai turistic oras al tarii? Pentru ce? Pentru Poiana, pentru Piata Sfatului si feerica strada pietonala a Republicii, pentru Biserica Neagra sau Cetetea medievala, pentru strada Sforii, una dintre cele mai stramte strazi din Europa, pentru bisericile-cetate din jur?

Sau pentru vecinatatea cu Castelul Bran, in care “Dracula”a salasuit o vreme sau pentru cetatea Rasnov si Feldioara (renovate) sau pentru culoarul Bran-Rucar, de la inaltimea caruia satele din vale se vad ca niste jucarii pentru copii? Sau pentru Cheile Rasnoavei, Gradistei sau prapastiile Zarnestilor?

Sau pentru Tâmpa, Piatra Mare si pentru toate padurile si vaile din jurul Brasovului, comori nepretuite ale naturii?

Eu cred ca pentru toate la un loc si mai ales pentru faptul ca, spre deosebire de multe localitati sezoniere, balneare sau de la malul marii, care iarna isi trag obloanele peste magazine si locurile de agrement sau tratament, acest oras iti poate oferi in orice anotimp, cate ceva atractiv. Daca marea, iarna devine trista si rece, muntele e frumos si plin de viata, oricand.

Si totusi

Mi-e dor de soare si povesti/Mi-e dor de cetati ce strapung norii, de Nera si de-albastrul Costinesti/Prea mult m-ai amagit tu iarna/Cu imagini fierbinti si colorate doar pe hartie/Promit ca-n vara ce-o sa vie/ Sa fac un tur al Carpatilor/Ei, care veniti cu mine fratilor?

@Web, te rog videoclipul urmator, mersi! https://www.youtube.com/watch?v=JoG_YQ-rRdA

---

VIZUALIZĂRI: 2431 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI