Un vin fiert in “orasul” Clabucet

TIPĂREȘTE

Daca ma intrebati care munti ai Europei ma incanta cel mai mult, Pirineii, Dolomitii, Apeninii, Alpii sau Rodopii, eu va voi raspunde invariabil…Carpatii. De ce? Pentru ca intotdeauna prin muntii de lux ai batranului nostru continent am ajuns cu un buget subtire si nu eram “pe picioarele si pe buzunarul meu”.

Asadar, cel mai bine ma simt pe aglomerata si ceva mai modesta partie de la Clabucet, pe care in fiecare zi au loc pana la 50 de accidente usoare, mai ales in week-endurile cu zapada multa si de pe care cunosc fiiecare fulg de zapada sau fir de iarba din vremea cand faceam parte din lotul de volei al tarii si cand "ziua de munca" incepea invariabil cu 2-3 ascensiuni in pas alergator si contra cronometru, pana-n varf. In acea vreme, fata de partia din Clabucet, nu nutream sentimente prea prietenesti.

Acum insa, cand anii tineretii au trecut, pot si eu s-o iau "la pas", alene, cu un pahar de vin fiert in mana dreapta si cu Dana in mana stanga, la o plimbare usoara pana-n varf.

In urma cu 35-40 de ani, partia nu semana deloc cu cea de azi. In afara de un mic complex de inchiriere de material sportiv, 1-2 terase, un singur hotel, situat pe partea stanga chiar la intrarea pe partie si un teleski rudimentar, undeva pe dreapta, nu mai gaseai nimic altceva. Mai erau totusi de-a lungul partiei, la o oarecare distanta, cateva vile "sindicaliste" cu dormitoare comune, unde te puteai caza cu bani putini dar unde nu puteai servi intotdeauna si masa. Lotul de volei juniori dipunea insa de mai multi bani, astfel incat noi stateam mereu, atat vara cat si iarna la un hotel bun din Predeal, serveam masa la restaurant, aveam portii de mancare ce contineau multe mii de calorii, ne antrenam de doua ori pe zi in sala liceului din localitate sau dadeam fuga la Brasov sau la Ploiesti pentru meciuri amicale.

Dar sa revenim la Predealul zilelor noastre. Acum Clabucetul e-un mic “oras in oras" in care gasesti de toate, partia de ski e cea mai populara, animata, aglomerata si iubita partie din tara, pentru ea, bucurestenii prefera sa piarda 6-8 ore in fiecare week-end inzapezit, pentru a-si umple alveolele pulmonare cu oxigen sau chiar cu ozon, pentru a uita o zi-doua de moaca acra a sefului, pentru a uita de un oras greu in care uneori ai nevoie de 2 ore ca s-ajungi la serviciu sau pentru a scapa de tot smogul inghitit in cursul saptamanii, "fapt ce nu e de fapt" decat o cerinta instinctiva a corpului, ce te indeamna la autopurificare. Fiecare week-end petrecut la munte iti prelungeste viata cu cel putin o saptamana! O ascensiune “la pas” pe aceasta partia de ski, face ca fiecare celula a corpului tau sa fie scaldata intr-o baie de aer proaspat si sa se incarce cu energie "pozitiva" asemenea unei baterii dintr-o lanterna ce de-abia mai palpaie.

Azi, Clabucetul e de nerecunoscut, el a devenit o mica aglomerare urbana, cu numeroase spatii de cazare si restaurante, terase, cabane, vile si hoteluri ale unor societati comerciale sau “bosi” ai tranzitiei, o telecabina, tunuri de zapada, o partie de saniute, buticuri, magazine de suveniruri sau de inchiriat si reparat material sportiv printre care si galagioasele ATV-uri ce te poarta pana sus la Cioplea, la Paraul Rece sau la Cota 1400 sau 1500 pe drumeaguri special amenajate unde poti servi ceva “cald si dulce” sau chiar si o mancare buna.

Nu e mai putin adevarat ca pana sa ajungi in “orasul Clabucet”, inca din Poiana Tapului sau Busteni apar varfurile inzapezite ale Bucegilor, de-acolo ai poate cea mai frumoasa perspectiva asupra Caraimanului, varf care-ti umple inima de bucurie si pentru o clipa te scoate din aceasta lume, uneori imposibila.

Pe “valea Prahovei” destinatiile noastre de cazare preferate sunt ceva mai excentrice, Paraul Rece si motelul Petrom de la Timisul de Jos, unde in 2008, camera dubla costa 90 de lei (acum insa motelul Petrom din Timis a primit o stea in plus si preturile au sarit peste 140 de lei pe noapte) dar servicile sale au ramas excelente. Am fost de atatea ori la acest motel simpatic, cu o mica gradina acvatica in “fundul curtii”, incat am ajuns sa-i cunosc pe toti angajatii de la receptie si de la restaurant. Am apreciat micul dejun inclus in pretul camerei, aveai de ales intre 6 “variante” de mic dejun, care era expus pe fiecare masa a restaurantului (mic dejun nr 1,2, 3, etc). Dupa ce consultai acel tabel, era suficient sa pronunti un numar si primeai la masa, micul dejun comandat. Si acum cred ca e tot asa, dar cele trei stele ale hotelului au ridicat pretul camerei asa incat am ramas la varianta de cazare “Parul Rece”, unde am trecut, rand pe rand, pe la cabana ”Dor de munte”, Hotelul Bucegi sau Hotelul Piatra Craiului, numit si “hotelul schiorilor”.

De acolo, invariabil ajungeam la cabana Cioplea, de pe a carei terasa e preferabil sa admiri doar frumosul peisaj din departare si nu cel de la picioarele tale, unde partia de bob pe care s-au antrenat sportivii romani ce-au adus o prima si unica medalie de bronz la o olimpiada internationala, zace in uitare, degradandu-se. Apoi, patrundem in padure pe niste salbatice serpentine pudrate cu praf de argint, ca-n povesti, flancate de brazi sufocati parca de greutatea omatului ce-l poarta in carca. Suntem insotiti de cateva ATV-uri ce urca la cabana Susai, la 1440 de metri, unde se mananca bine. Aici, intr-o sala mare, in care aproape intreg mobilierul e numai din lemn, servim de obicei o excelenta ciorba taraneasca sau o ciorba de fasole cu ciolan, cu smantana si ceapa alaturi.

Inca n-a existat iarna in care, in ciuda aglomeratiei de pe sosele, (suportabila, stiind ca la capatul lor apar si clipe de destindere), sa nu servim “un Clabucet”, “un Parau Rece”, un “Susai” "o Cota" sau macar un “Timis” si sa nu ne imbatam cu "aurul verde" al muntilor acoperit de "aurul alb" al cerului…

Precum brazii nostri ce poarta tone de omat in spinare si " muntii nostri aur poarta…”

Pentru sfarsitul de an insa, avem alt program, pentru bradul de Craciun si mai ales pentru “focurile de artificii” ale Revelionului, coborim din “vale”, in podisul Transilvaniei, in piata Primariei de la mine de-acasa, unde ma intalnesc intotdeuna cu multi prieteni ce se tin zdravan de cate o sticla cu sampanie si sunt mereu bine dispusi…

Dorgo

---

VIZUALIZĂRI: 2268 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI