Madrid - Inima Spaniei

TIPĂREȘTE

Spania m-a fascinat încă din școală, când am descoperit-o geografic și am ascultat primele povești cu conchistadori, spuse de profesorul meu de istorie. Nu mai zic ce misterios îmi sună și acum în ureche cuvântul conchistador… dar cu toate acestea, de câte ori privesc harta Spaniei îmi imaginez același lucru: că ar fi un cap de copil cu scufiță legată sub bărbie și cu fățuca împrumutată de la vecina ei, Portugalia. Însă ce stă în capul ăsta de copil? ... Totul! Costa Brava și Costa del Sol, Catalonia și îndepărtata Galicia, Cervantes cu al lui Don Quijote de la Mancha, Alhambra cea maură și Sierra Nevada cu culmile ei înzăpezite, Goya, Velasquez, El Greco, dar și mai contemporanii Gaudí, Picasso sau Dalí, fiesta, corrida cu los toreros, flamenco, viață de noapte și muuultă cerveza.

Pentru fiecare dintre acestea și pentru toate, mă întorc iar și iar în Spania. Dar acum pentru prima dată, la Madrid.

Cum Hotelul Puerta America ne-a dat adăpost cinci nopți și ne-a răsfățat cum v-am povestit (vezi impresii), n-am avut decât să purcedem la văzut orașul și atracțiile lui. Cel mai bine, când vreau să cunosc un loc, eu merg pe jos, că doar așa descopăr. Iar la Madrid… a trebuit să descooopăr! Deci am mers și am mers și am mers… până mi s-au tocit picioarele. Pe bune că n-aș fi observat dacă la plecare nu-mi clămpăneau încălțările cu care venisem în avion.

Dar pentru a ajunge prin toate cotloanele am folosit și metroul madrilen pentru că este un sistem de transport extrem-extrem de bine pus la punct și acoperitor – te duce la aproape toate obiectivele turistice, că doar are 12 linii și 292 de stații.

Pentru asta, puteți să descărcați pe telefon aplicația Metro de Madrid (https://www.metromadrid. es/en/travel-in-the-metro/apps), în care găsiți harta colorată a liniilor și stațiilor metroului, harta turistică, orarul trenurilor - live, tipurile de bilete/carduri de călătorie și tarifele lor, stațiile adaptate cu lift pentru persoane cu handicap, precum și o grămadă de alte informații. În plus, aplicația îți calculează rutele pe care să le folosești, unde să schimbi metroul și cât durează călătoria, în funcție de locul în care ești și în care vrei să ajungi. Deșteaptă, nu?!

La sfatul colegului @adso, căruia îi mulțumesc că m-a luminat, mi-am achiziționat o Tarjeta Multi, la preț de 2,50 euro, pe care am încărcat-o de două ori cu câte 10 călătorii. După ce am aflat că Tarjeta Turistica se obține doar pe bază de chip imortalizat, am renunțat să mai vrem acest gen de bilet. Și în plus noi, cei doi protagoniști ai escapadei, nu am avut drumuri separate pentru a fi nevoiți să folosim două carduri de călătorie în același timp.

Astfel, călătoriile cu metroul au devenit o parte a rutinei mele de turist în acest oraș. Așa de bine mi le-am însușit, că după un timp nici nu trebuia să mai verific harta, aplicația sau afișajele electronice care se derulau pe ecranele din metrou ca să-mi dau seama cam pe unde mă aflu. Aș fi putut chiar eu să fiu vocea care cuvânta ” proxima estación – Serrano, con la plataforma a la derecha”

Madridul pe care l-am descoperit eu este în primul rând un loc care se exprimă printr-o arhitectură remarcabilă, împrăștiată în toate formele. Nu poți să mergi pe străzi și să rămâi indiferent la monumentele cocoțate pe acoperișurile clădirilor, la balconașele din fier forjat care ornează fațadele, la arcadele ferestrelor care împodobesc vreun hotel sau la fântânile arteziene elegante din centrul intersecțiilor. Din păcate, unele dintre monumente (ex. Puerta de Alcalá) erau înfășurate în plase de protecție pentru că intraseră în renovare/recondiționare, spre dezamăgirea turiștilor veniți să le vadă, deci și a mea!

Parcurile și grădinile sunt minunat amenajate, vegetația se revarsă în peluze întinse sau arbuști exotici și pini înalți, muzeele și expozițiile sunt presărate mai peste tot, iar localnicii și turiștii sunt ademeniți cu cele mai variate festivaluri. Oricine este interesat de muzică, dans, artă sau gastronomie va găsi un festival care să-i satisfacă curiozitatea și să-i ofere o experiență unică.

Madridul este orașul cosmopolit în care să te bucuri la orice pas de arta și cultura spaniolă, de obiceiurile locale, de atmosfera efervescentă a cluburilor și barurilor, de piețele în care poți să gesticulezi mult și să râzi gălăgios la un drink cu tapas, înainte de cină. Madrilenii sunt oameni calzi ca Spania în miezul verii, au suflet mare și zâmbete largi, iar ospitalitatea și prietenia lor te onorează.

Plecasem de la acasa-de-la-București :D cu ceva planuri pentru fiecare zi, dar cu alte "tactici de abordare turistică" decât cele aplicate în final. Credeam că o să am timp berechet pentru tot ce citisem și îmi propusesem să experimentez, mai ales că eram și de capul meu timp de două zile încheiate – nu mă reținea nimic și nu mă distrăgea nimeni de la traseu cu idei gen: Hai să mai stăm și noi cinci minute să luam o cafeluță... că poate bem și o cerveza de o oră și în timpul ăsta mai citim și email-urile… :))

Dar când am plecat de la acasa-de-la-hotel, rătăcind pe străzile cartierului Salamanca în mireasma arbuștilor liliachii, cu privirea atârnată de blocurile și clădirile elegante, cu arhitectură aristocratică sau când parcul Retiro mă învăluia cu vegetația lui luxuriantă și mă ademenea cu fântânile arteziene și expoziția temporară cu intrare gratuită - din Palacio de Velázquez, planul meu structurat pe ore și obiective s-a făcut varză. Ei vezi de ce trebuie altă tactică? mi-a șoptit în cap o voce a mea… cea pragmatică. Așa am ajuns în prima seară să fac rezervări online la obiectivele de interes (ca să sar peste cozile de așteptare) și să vizitez locurile din apropierea acestora, optimizând astfel timpul. Unele rezervări cereau să precizezi cu aproximație perioada în care urma să vizitezi, așa că vrând-nevrând a trebuit să le grupez pe zone și distanțe, pentru a nu pierde vremea.

Cu toate astea, cel care m-a dat peste cap cu adevărat, a fost Museo de Prado. Citisem eu ceva că trebuie să aloci timp pentru Prado, dar… moaamă, când am intrat acolo și am dat de toate minunățiile alea puse pe pânze sau întrupate în sculpturi din marmură în diverse nuanțe, întinse toate pe trei niveluri, n-a mai fost chip să plec vreo câteva ore. Nu mă așteptam să-mi facă una ca asta! Dacă ar fi să povestesc ce-am văzut acolo, ar fi ca un roman-fluviu fără dialoguri, că pozeee… nada! Supraveghetorii erau foarte atenți, așa că nu-ți venea să riști să ajungi pe paginile vreunui ziar de can-can. Cum ar fi fost? ” O turistă româncă, după ce a petrecut mai mult timp în fața lucrărilor artiștilor - expuse în muzeu - a ținut morțiș să le ia acasă în formă electronică. În acest scop, înarmată cu un telefon smart, care nici măcar nu era de ultimă generație, a început să filmeze și să pozeze exponatele din galerie, pitindu-se după grupurile de copii gălăgioși care se alergau, se încăierau sau își dădeau ghionturi –pesemne târâți în muzeu împotriva voinței lor, că altfel ar fi admirat, nu urlat! În ciuda efortului de a rămâne neobservată, supraveghetorii vigilenți au deconspirat frauda și au încercat să o deposedeze pe turistă de smartphone-ul pe care erau stocate materialele compromițătoare. Întrucât aceștia nu au reușit să descleșteze mâinile infractoarei de pe device-ul din dotare, au recurs la o măsură extremă, legând telefonul cu un cordon folosit pentru interzicerea accesului, pentru a-l smulge din mâinile nefericitei. Vestea proastă este că încercarea de deposedare a eșuat, dar vestea bună este că muzeul a economisit o sută douăzeci și cinci de euro, costul pentru o zi de spălat pe jos, lustruirea fiind asigurată de turista care atârna de telefonul tras cu cordon pe holurile muzeului, de la etaj până la demisol…”

Dacă ar fi să ajung din nou la Prado, aș fi mai pregătită… poate mi-aș înlocui un nasture de la bluză cu o micro-cameră… Dar nu numai pentru Prado, ci pentru tot ce am ratat din plimbările pe străzi sau prin alte locuri și aș fi vrut să-mi rămână nu doar în minte… filmul din memorie l-am rulat de nenumărate ori de când m-am întors de acolo, însă cu timpul sunt convinsă că se va șterge.

Am umblat mult, dar cu toate astea sunt departe de a fi aflat toate secretele urbei - nu știu dacă am atins 5 sau 6 din cele 21 de districtos (un fel de sectoare d-ale Bucureștiului). În unele am ajuns datorită câte unui obiectiv punctual, nu neapărat pentru că mă trăgea inspirația să le bat cu piciorușele dintr-un colț în altul.

Cazarea noastră era pe granița dintre Salmanca și Chamartín, așa că eram ba într-un district ba în altul, de câte ori plecam sau ne întorceam la hotel. Ce pot să spun este că dintre toate, Salmanca este una dintre cele mai la modă zone din Madrid, aceasta fiind situată destul de central. Firmele de renume și designerii cei mai la modă, restaurantele cele mai elegante, boutiqurile cele mai scumpe sau barurile și cluburile șic sunt în tot locul, pe străzile aliniate frumos, cu structură urbană trasă la riglă. Senzația de lux și opulență de secol nouăsprezece te însoțește în acest district pe bulevardele cu denumiri sonore precum Calle Claudio Coello, Calle Goya sau Calle del Principe de Vergara. Reputația sa de rafinament este de notorietate, în prezent fiind unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Madrid, la unul dintre cele mai înalte standarde de viață din Europa.

Am străbătut la pas Calle de Cartagena și Calle de Francisco Santos ca să ajung la Plaza de Toros de Las Ventas. Și n-a fost pe degeaba! Cea mai mare arenă de tauri din Spania, în care spaniolii se strângeau la spectacolele lor preferate – luptele cu tauri (astăzi din ce în ce mai rare) este un adevărat reper cultural al orașului. Construcția monumentală imensă, de culoare cărămizie, în stil architectonic neo-mudéjar și grupurile statuare cu tauri și toreadori, mai ales cele expuse în muzeu – de o frumusețe aparte, m-au atras ca un magnet. Mai că mi-am dorit să înceapă o corrida în jumătate de oră, ca să am ocazia să strig și eu Olé alături de publicul extaziat de prestația matadorului.

La nord de Salamanca, adică în districtul Chamartín am rătăcit de câteva ori - mai mult seara - pentru o plimbare mai răcoroasă sau în drumul către vreun restaurant pentru cină. Faptul că barurile și terasele se umpleau de mulțime de cupluri, familii, grupuri de prieteni până târziu în noapte, demonstra fără dubiu că oamenii din Chamartín știu să se bucure de viață. Districtul excelează la două capitole: muzică și sport. Cum așa? Păi da, în Chamartín se găsește Auditorio Nacional de Música, un complex destinat concertelor de muzică clasică - cu una dintre cele mai titrate săli din toată Spania, dar și faimosul stadion Santiago Bernabéu, casa echipei Real Madrid.

Ca turist, n-ai cum să ratezi Districtul Centro căci el este” sufleul petrecerii” , ca să zic așa. Acesta include cartierele arhicunoscute Sol și Gran Via, cele mai vii și mai zgomotoase din tot orașul, all time long, pentru că forfota nu se sfârșește nici noaptea. Puerta del Sol, Plaza Mayor, Palacio Real cu Catedrala Almudena sau Teatro Real sunt doar câteva dintre locurile care nu duc lipsă niciodată de turiști. Prima noastră vizită, după ce ne-am abandonat bagajele la hotel, a fost la Puerta del Sol și a continuat în Plaza Mayor, apoi la Mercado de San Miguele - aflată la mică distanță.

Dacă Plaza Mayor ne-a încântat cu povestea ei istorică, venită din timpul domniei lui Filip al III-lea (adică în secolul șaptesprezece), pe când însuși regele călca pe aceleași pământuri cu noi și zona era centrul vechi al Madridului, Mercado de San Miguele ne-a fascinat de-a dreptul, căci locul vibra pur și simplu la acel ceas de seară, dintr-o zi de marți. Ne-am întors aici în weekend pe la prânz și am găsit piața la fel de animată dar cu un vibe schimbat… însă asta parcă cere o poveste separată.

Sfârșitul de săptămână în centrul Madridului este ceva ce trebuie savurat. De la renumitul bulevard Gran Via cu arhitectura lui de mare valoare istorică, cu clădiri care adăpostesc birouri de afaceri, bănci, supermagazine, cafenele, parcări subterane, emblematicul cinematograf Callao și până la piața de vechituri din cartierul La Latina unde puteți găsi orice, de la produse artizanale până la aparate de uz casnic, totul-totul produce încântare și magnetism. Bucățile mici de ceramică montate pe clădiri - la intersecții, pe care sunt pictate atât de sugestiv imagini alături de numele străzilor sau citatele celebre încrustate cu scris auriu în pavajul de pe Calle de las Huertas, sunt doar câteva dintre detaliile care m-au fascinat în trecerea prin aceste locuri.

Când am ajuns la Piața Spaniei și Templul Debod am pășit într-un alt district - Moncloa-Aravaca. Deși pașii m-au dus într-acolo urmând Gran Via, se poate ajunge și cu metroul - stația chemându-se… cum altfel, decât Plaza de España? Am știut de îndată că am ajuns în piață când am dat cu ochii de inconfundabilul Edificio España, impunătoarea construcție în stil neo-baroc care veghează locul de 70 de anișori, împliniți anul acesta. Alături de edificiu stă Torre de Madrid, un alt zârie-nori-simbol-al-orașului, care se vede încă de pe la mijlocul căii Gran Via. Dar cea mai importantă piesă din această piață se află în centrul ei, Monumentul lui Miguel de Cervantes un ansamblu sculptural din care se disting statuia scriitorului și ale nemuritoarelor sale personaje, Don Quichote de la Mancha și Sancho Panza - călare.

Să știți că e treabă foarte serioasă cu educația în Spania! Nu spun asta așa, doar de dragul review-ului. Pe când stăteam eu așa… gândind și privind când la Miguel când la persoanje, o gașcă de kinderi nu mai mari de-o șchioapă, cu tot cu educatoarele lor și un fotograf – cei adulți costumați ca și cum erau pregătiți să urce pe scena unui teatru cu povești – s-a înșirat cuminte pe bordura care împrejmuiește ansamblul de statui. Nici n-am apucat să zâmbesc bine la ghidușiile pe care câțiva dintre puști le făceau în timp ce nenea foto îi imortaliza, că doamnele au și început să-i interogheze sacadat, arătând către statui:

Ciii-ne stă cu cartea-n mână pe fotoliu? … răspunsul a venit tot așa sacadat, din vreo 20 de glasuri subțirele, însoțit de bătaia din palme a doamnelor:

Cer-van-tes! Doamnele au întrebat iar:

Cuum îl cheamă pe hidalgo? Glăscioarele au răspuns acompaniate:

Don Qui-cho-te! . ... și dialogul a continuat tot așa, cu răspunsurile aferente:

Ciii-ne este Dulcinea? Caaa-re este Sancho Panza dintre cei doi călăreți? ...

După vreo juma de oră copilașii au început probabil să dea semne de plictiseală, căci în timp ce butonam puțin telefonul stând pe o bancă în parcul alăturat pieței, gașca colorată, ciripind în spaniolă copilărească, mătura aleile în căutarea unui alt loc potrivit pentru niște gustrări dulci, primite drept recompense.

Am părăsit Moncloa-Aravaca doar după ce am văzut cum stă treaba cu Templul egiptean Debod - salvat de spanioli de la inundarea acestuia în zona Nubia, la vremea construirii barajul Asuan și după ce am experimentat viața unei familii aristocratice din Madridul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în fosta casă-palat a marchizului de Cerralbo - astăzi muzeu, care conține "decât" 50.000 de piese :) adunate de familia acestuia; sper să vă spun cândva despre - și mai ales să vă arăt - comoara lăsată de marchiz națiunii spaniole, căci acesta este unul dintre puținele muzee în care am avut voie să pozez. Nu în divă!... înțelegeți voi…

Districtul Retiro nu este mai mare decât celelalte, dar în el am petrecut cel mai mult timp. Aproape jumătate din acest district este ocupat de parcul cu același nume, un loc ce cred că n-are cum să fie ratat de vreun turist. Parcul acesta conține foarte multe atracții, pentru toate vârstele, așa că oricine dorește poate să aleagă dintre plimbări cu barca, cu bicicleta, vizite la Palatul de Cristal și Palatul Velazquez, plimbări pe aleile umbroase sau chiar odihnă pe spațiile verzi. De fiecare dată când am ajuns, copii și adulți, sportivi, adolescenți, cupluri de îndrăgostiți, ba chiar artiști – care filmau scene dintr-un film – animau zonele mai mici sau mai mari ale parcului.

Pe lângă această oază imensă de verde, districtul mai oferă clădiri și atracții elegante, structuri istorice și muzee; Grădina Botanică Regală, muzeul Prado, muzeul Naval sau Casa de la Moneda sunt doar câteva dintre obiectivele plasate în această zonă a orașului. Desigur, trebuie să mai amintesc aici de monumentele, statuile și fântânile arteziene - adevărate opere de artă - care bucură ochii și sufletele trecătorilor și care au pus o amprentă culturală de netăgăduit asupra inimii spaniole – Madrid.

Ar mai fi o grămadă de spus. Cele câteva zile în Madrid au fost așa de intense, de frumoase, de minunate, de răvășitoare, de liniștite, de agitate, de tulburătoare, de încântătoare, de impresionante și de concentrate… că mai vreau! Vă las și poze care sper să completeze golurile pe care textul n-a reușit să le acopere, dar mă gândesc că poate voi mai apuca să vă povestesc în detaliu despre unele dintre locurile care mi-au aromat scurta vacanță.

Madrid - o capitală completă și complexă.

De toate felurile

---

VIZUALIZĂRI: 2097 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI