Lupta cu Codul Roșu. Victoria de la Mamaia Nord

TIPĂREȘTE

În mijlocul verii, când termometrul parcă își pierde mințile și zburdă fericit peste 40 de grade,   românii se confruntă cu un inamic necruțător: Codul Roșu de caniculă.  

Băi, dacă-i roșu înseamnă că-i copt, nu? Păi, dacă-i vorba de coptură, asta e nasol?! Că, dacă da, trebuie să intervină simțul de supraviețurie, pe care-l avem cu toții. Eu, de exemplu, de când m-am născut, long time ago, din păcate, am avut un singur gând: să îmbătrânesc! Și, până la o vîrstă mi-a ieșit, am avut o viață liniștită și m-am bucurat de racilele sistemului nostru social ce n-au creat sisteme de protecție împotriva unor persoane ca mine și care mi-a dat voie să progresez și să urc pe scara profesională până la nivelul maxim al incompetenței mele. Mă rog, bat câmpii, dar, am o scuză: căldură mare, moncher!

Spuneam că m-am tot pregătit să fac față oricărei provocări mi-a ridicat viața și așa am fost: pregătit permanent, cam ca economia românească în perioada crizei economice, când eram asigurați că România nu va avea probleme, neam, pentru că este pregătită! Așa am fost de pregătiți că au trecut 16 ani de atunci și încă ne mai tragem sufletul!

Eu, în schimb, în fața provocării ridicate de canciulă, am hotărât să fac, cu adevărat, față poveștii. Cum care poveste?! Uite-o :

A fost odată ca niciodată, pe o planetă numită Pământ, în anul 2024, o vară toridă. Soarele, într-un moment de maximă generozitate, a decis să ofere pământenilor o doză dublă de raze UV. Soarele, adică zeul suprem într-o grămadă de religii. Fleșcăit de extaz,  de recunoștință și, mai ales, de transpirație, am decis că singura salvare stă în mare. I-am explicat ideea mea de supraviețuire Adrianei, care, așa cum îi este obiceiul, a cârcotit la început, că abia de fusesem 10 zile. I-am explicat că voința noastră de a sta 10 zile ne-a ajutat în sensul în care acum avem reflexele gata formate pentru locul unde urma să ajungem și e bine să ne întoarcem, să nu le pierdem, zic!

Io-s pensionar, la mine nu-i problemă, sunt propriul meu angajator, Adriana și-a mai luat 4 zile de concediu așa că, după ora 16,30 am plecat din orașul istoric, în care mă întreb de ce mai locuiesc, spre Mare. La Mamaia Nord. Drum de 3 ore și jumate, cu o viteza de 110 km/h în medie și cu aerul condiționat dat de 18 grade, de mi-au înghețat zglembele pe volan iar pe față am rămas c-un rânjet. Ar fi fost frumos să spun că mi-au înghețat gândurile-n cap dar, știți că io nu mint, eu și gânduri, la mine se cheamă reflexe! :p

Am ajuns seara, după ora 21 la parcare, urcarăm în casă, creat microclimatul ambiental necesar și apoi plecat spre plajă, ca să dăm binețe Mării.

D'ale Stațiunii.

Vorbim aici despre niște chestii interesante, cum ar fi dalele cu care s-a pavat parte din faleza stațiunii. Față de săptămâna de-a trecut de la ultima vizită am fost surprins să văd că se făcuse oarecare curățenie. Rigola aia prăpădită de lângă Alezzi a fost reparată, în sensul în care a fost acoperită cu dale, din rigola mare de pe D13 au fost scoase uscăciunile, ba chiar am văzut și lucrători de la salubritate care măturau strada. Așa ceva?! Mi s-a făcut frică, m-am gândit că poate cineva din Primăria Năvodari mi-a citit review-ul, deci, sunt urmărit!

Căldură mare

De a doua zi am început bătălia cu soarele. Ăla a tăbârcit pe noi raze nemiloase, pline de căldură dătătoare de bronz, noi, ăștilalți, oamenii zic, am constituit o linie de apărare pe plaje. Am avut noroc c-am avut Marea aliat, apă caldă, cu valuri jucăușe. Uneori și cu alge, dar nu caz de targă, cum au prezentat ăștia la TV de-au speriat lumea.

Care are sânge-n instalație, se poate da cu skyjet-ul, 250 de lei-10 minute sau, 800 de lei o oră-ntreagă. Se mai fac expediții pe mare cu bărcuța „Sf. Maria” , 20 de minute - 30 de lei persoana adultă, pentru plozi nu m-a interesat că e doar 20.

Vă spuneam și-n review-ul de-l scrisei înaintea ăstuia că Mamaia Nord are plaje frumoase. Eu bat zona de la Maho Beach până la Zanzibar Beach, ar fi cumva în centru, adică pe lângă Alezzi, pe-acolo. Din construcție, prefer cearceaful când merg la mare și găsești suficiente locuri, special amenajate pentru așa ceva. Predominante sunt șezlongurile, ascunse sub tot felul de umbrele sau alte construcții. Prețul pentru închirierea unui asemenea așezământ era de 85 de lei, primeai doo saltele și niște pernuțe. O fi mult sau nu, treaba fiecăruia de a vrut acoloșa, nu mă bag.

Oricum, e clar că Soarele nu glumește. Întins pe nisip mă simt ca Lawrence al Arabiei și simt că mă deshidratez. Deshidratarea poate fi o problemă foarte grea, așa că, oricine vrea să o combată, la Mamaia Nord fiind, poate apela la ajutorul unor specialiști, care și-au creat cabinete, strategic, chiar lângă plaje, ba, unele țin cont și de religie așa c-o să găsiți terase care servesc tot felul de băuturi, care mai de care mai rece și mai aburindă. Prețurile sunt după puterea fiecăruia, cert este că te poți lupta cu deshidratarea liniștit : paharul de bere de 300 ml se vinde, funcție de marcă, de la 11 lei la 20, o înghețată de la Gelateria Dulcissima este 13 lei cupa, cafe frappe-ul, cu înghețată, 30 de lei.

De luptat am luptat dar, ca să căpătăm puteri, trebuie să alimentăm, iar n-ar fi vreo problemă, găsești așezăminte cultural-artistice în locuri diverse și foarte apropiate de tine. Prețurile, la fel cum am mai spus, 'năltuțe, că deh, suntem la mare! Pleacă de la alea ieftine, gen hamsiile prăjite-35 de lei porția, la alea frumoase de  240 de lei platou pentru doo persoane,  cu  creveți și un zgârci de calamar, bașca o roșie cherry tuflită-n strachină. Mă rog, de gustibus non disputtandum, dar, noi, am fost vreo două seri la Oneiro, mâncare bună și servire rapidă dar, problem, după ora 20 găsești mai greu masă.

Mie mi-au plăcut „rizotto cu fructe de mare” și” cotletul de berbecuț” , Adriana a încercat un piept de rață c-un sos sclifosit și , a doua oară, niște paste, a spus că i-au plăcut. De fiecare dată am plecat cu rinichii-n noi, n-am fost nevoiți să ni-i vindem ca să plătim nota. Bine, doar am spălat terasa dar, nah, asta e mișcarea de dinaintea somnului, c-așa mi-a recomandat doctorul.

Despăre ambient, în crâșme sau stațiune, ce pot spune? Sunt zile bune, zile rele și zi-le Loredana, fiecare după genul muzical de-l agrează și nivelul de decibeli de-l scoate instalația de propagare a sunetului.

Despre cazări nu poci să vă expui nimic, eu o am rezervată pe-a mea, nu mă bat decât cu fiie-mea, când și când, pe datele la care ajungem acoloșa. Dar, stațiunea era full, în timpul săptămânii și neîncăpătoare în week end. Cred că fiecare construcție închiriază spații de cazare, acuma depinde de fiecare ce și cum vrea de la viață, cu paritățile lui, nu-i treaba mea! Deci, cu toate poveștile lui negative, Litoralul românesc atrage, mai departe, turiști.  

Cert este că, după lupte seculare care au durat 6 zile, Soarele nu m-a ars, deci, am înfrânt, cum s-ar spune.De-aia cred că am căpătat experiență bogată care-mi va permite să mă mai lupt cu el ș-al’dată,  pentru că în săptămâna de vine nu merg la mare, vine fiie-mea, ailaltă săptămână am o nuntă dar, din 10 august ce credeți că fac?

Nu știu dacă ați înțeles ceva din ce am scris eu aici, dar, nah, nici eu n-am înțeles nimic de la ministrul energiei care ne spunea, ca să ne liniștească , că industria energetică românească , chiar dacă acum e Cod Roșu, e pregătită să facă față oricărei crize energetice, cu excepția situațiilor când sunt avarii importante la care n-avem ce face decât să ridicăm din umeri.

Am plecat, vă lăs, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 282 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI