GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In asteptarea cavalerilor din cetatea Fagarasului
”A fost odată ca niciodată, într-o ţară foarte îndepărtată, peste nouă ţări şi nouă mări, o împărăţie numită Braşov, condusă de un împărat sever dar drept. Împăratul avea o fiică de o frumuseţe răpitoare, care era înzestrată cu numeroase calităţi, iar poporul o iubea şi pe ea, căci era inimoasă, bună şi inteligentă. Pe vremea când onoarea era cea mai de preţ virtute a unui om, 4 cavaleri au pornit la drum pentru a cere mâna preafrumoasei domniţe . Aşa a început „Turnirul Cetăţilor" Bran, Râşnov, Făgăraş şi Braşov.
Atrasă de reclama care s-a făcut în presa locală, m-am dus şi eu duminica trecută la Făgăraş, încurajată de reuşita festivalului medieval de la Sighişoara. În acelaşi timp aveau loc şi Zilele Cetăţii Făgăraş aşa că m-am gândit că împuşc doi iepuri. Am ajuns la Făgăraş la prima oră pentru a putea vizita cetatea în linişte şi pe răcoare. Ţineam neapărat să vizitez Muzeul Cetăţii Făgăraşului pe care nu îl mai văzusem de mult timp. La intrarea în cetate un afiş anunţa evenimentele ce urmau să aibă loc dar era încă devreme. Aflu că turul începe doar la ora 9 dar partea bună este că accesul este liber cu ocazia acestui eveniment şi se pot vizita şi câteva turnuri care sunt de obicei închise publicului. Aşadar schimb planurile şi plec în recunoaştere în cetate.
Cetatea Făgăraşului se găseşte în inima oraşului şi zidurile sale impunătoare se zăresc de la distanţă. Prin anii 1300 s-a construit prima fortăreaţă din lemn înconjurată de o movilă de pământ şi un şanţ, urmând ca de-a lungul timpului aceasta să cunoască multe transformări, extinderi şi consolidări. În prezent cetatea este construită din piatră şi cărămidă şi are două curţi: una interioară, unde se găsea reşedinţa princiară şi unde este amenajat muzeul şi o curte periferică. Un eveniment important are loc în anul 1599 când Mihai Viteazu intră triumfal în vechea cetate. În vremurile de restrişte voievodul îşi găseşte aici adăpost împreună cu familia iar în cinstea Doamnei Stanca, soţia domnitorului, care a fost ţinută ostatică împreună cu cei doi copii între zidurile cetăţii şi care a devenit roabă după uciderea lui Mihai, a fost ridicat un bust foarte frumos chiar în centru, în apropierea Casei de Cultură.
Sunt singură în curtea cetăţii şi profit de ocazie pentru a admira în tihnă reşedinţa princiară. Clădirea simplă, pe două caturi, cu multe ferestre şi culoare cu bolţi înalte este încă impunătoare deşi timpul a lăsat urme adânci. Zidurile sunt pătate, tencuiala stă să cadă pe alocuri. Îmi atrage atenţia o mică terasă care iese în exterior fără să aibă, însă, vreun zid de protecţie, vedeţi foto. Într-un colţ al curţii este amenajat un eşafod iar în apropierea fântânii a fost ridicată chiar şi o spânzurătoare. Deşi este zi, torţe aprinse sunt frumos rânduite spre intrarea la muzeu. Încep să sosească, treptat şi micii meşteşugari dar cei mai harnici şi-au deschis deja spaţiile expoziţionale. Se pot cumpăra articole de artizanat, costume populare, obiecte religioase, toate sfinţite, icoane frumoase pictate pe sticlă dar şi turtă dulce sau miere ecologică de albine. Pentru copii s-a amenajat o stână medievală cu ponei iar vizavi de aceştia nechează nerăbdători armăsarii cavalerilor.
Pornesc încet la plimbare prin curtea cetăţii observând, din exterior, turnurile fortăreţei. Trec întâi pe lângă Turnul Temniţă, care a funcţionat încă de la începuturile sale ca temniţă a cetăţii dar care a fost şi carceră a închisorii politice comuniste. Urmează, apoi, Turnul Pestriţ, Turnul Negru construit de Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş, Turnul Roşu, cel mai vechi turn al cetăţii, turn locuinţă la început şi care a rămas apoi locuinţa principilor şi Turnul Tomori. La baza turnurilor sunt amplasate, din loc în loc, corturi medievale dar cavalerii nu şi-au făcut încă apariţia. De pe latura de sud a castelului se poate observa cel mai bine modul în care a evoluat fortificaţia de-a lungul timpului şi modul în care se îmbină diferitele stiluri arhitecturale. Spre deosebire de festivalul medieval de la Sighişoara, la Făgăraş terasele cu de-ale gurii se întind chiar pe lângă zidurile cetăţii, pe platformele care oferă o privelişte frumoasă spre lacul care înconjoară fortificaţia. Din păcate, localurile nu s-au deschis nici chiar la amiază dar meniul afişat era mai mult decât apetisant: burtă de balaur în pâine, ospăţul cavalerului, ţepeluş cu sos de lapte bătut.
Am timp suficient la dispoziţie aşa că pot studia în voie zidurile groase de apărare dar şi cele interioare care sunt încă în stare foarte bună şi urc pe fiecare platformă din cele patru colţuri ale cetăţii. Arunc câte o privire prin câte un ochi din zid, unde odinioară erau gurile de tragere şi îmi dau seama de vizibilitatea excelentă care există asupra împrejurimilor. Cetatea Făgăraşului este într-adevăr un monument impresionant. Mai multe detalii a scris şi cc_iordachescu click aici
Nu rataţi nici Muzeul Cetăţii Făgăraşului, care poartă numele fondatorului său, Valeriu Literat, preot, istoric dar şi profesor la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş. Casa în care a locuit acesta se află în centru, eu am găsit-o întâmplător, atrasă de clădirea impunătoare a sinagogii evreieşti. Din păcate aceasta din urmă părea abandonată şi a trebuit să mă mulţumesc să o privesc doar din exterior.
Muzeul Cetăţii Făgăraşului are trei secţiuni: Istoria Ţării Făgăraşului, Etnografia Ţării Oltului şi Galeria de Sculptură a lui Virgil Fulicea. Patrimoniul muzeului cuprinde o varietate de colecţii: numismatică, carte românească veche, ceramică, interioare din vechile case de la ţară, port popular, ţesături dar şi icoane pe sticlă specifice zonei. Nu lipsesc nici ouăle încondeiate, obiectele specifice diferitelor bresle de meşteşugari, este expus chiar şi un război de ţesut.
În acest weekend s-a putut vizita şi Turnul Pestriţ unde se găseau încăperile de locuit, printre care dormitorul prinţeselor dar acestea erau cu desăvârşire goale. Nu exista nicio piesă de mobilier şi nimic nu trădează prezenţa domniţelor de altădată. Camerele sunt mari dar în afară de podeaua şi tavanul din lemn nu se mai găseşte nimic. Din Turnul Pestriţ se trece printr-un culoar în Turnul Temniţă iar apoi se coboară pe o scară îngustă în temniţa cea mai de jos unde ajungeau cei mai periculoşi condamnaţi şi care a devenit între anii 1948-1960 carcera închisorii politice comuniste.
Nici în acest turn nu există niciun obiect expus, sunt doar nişte afişe care ne indică faptul că ne găsim în camera cu cătuşe şi cleşti de tortură şi locul unde erau păstrate aceste instrumente. Când am ajuns în temniţa deţinuţilor politici m-au trecut toţi fiorii. Era o încăpere întunecoasă, în care de-abia puteai respira, pe pereţii căreia se puteau vedea diferite semne şi mesaje codate scrijelite de cei închişi aici. De aici ajungem în casa temnicerului pe unde se intră în carceră iar apoi ieşim direct în curtea interioară a cetăţii. Între timp se făcuse aproape amiază şi spre muzeu se îndreptau grupuri numeroase de vizitatori, din câte am dedus, mai mulţi localnici. Pentru mine a fost o experienţă interesantă, mi-am putut face o imagine despre cum arătau cele două turnuri în interior, chiar dacă interioarele erau pustii. Am înţeles că există mai multe proiecte de reabilitare şi reorganizare a turnurilor şi bastioanelor, precum şi a muzeului, dar deocamdată totul este doar pe hârtie.
Tot pe hârtie a rămas şi programul evenimentului care fusese modificat, iar turnirul cu cai şi duelurile cavalerilor deveniseră doar antrenamente. Aveam să aflu că întrecerile „adevărate” urmau să aibă loc doar spre seară. Eram totuşi curioasă să văd şi cum se pregătesc cavalerii de luptă, cum îşi dresează caii şi m-am dus pe terasa exterioară cetăţii de pe malul lacului unde era amenajată tabăra de luptă. Băieţii puneau accentul în primul rând pe îmblânzirea cailor, era un armăsar care lovea foarte nervos pământul cu copitele, puteţi urmări câteva fragmente aici: click aici şi aici click aici Eu i-am urmărit câteva minute dar căldura arzătoare începea să îşi facă simţită prezenţa aşa că am hotărât să mai fac o plimbare prin parcul ce înconjoară cetatea, la umbra sălciilor bogate. Lacul era surprinzător de curat astfel încât am avut un tablou minunat cu cetatea care se oglindea pe luciul apei, vedeţi foto.
Când am ajuns din nou în faţa cetăţii antrenamentelele erau încă în desfăşurare dar pentru că următoarele puncte din program urmau să aibă loc mai târziu am părăsit cu regret cetatea. Eu mă bucur că s-a organizat acest eveniment, cred că spre seară spectacolele au fost mai interesante, deşi media a fost zgârcită în amănunte şi sper să mai aibă loc şi alte evenimente similare, pentru că Cetatea Făgăraşului este un monument care merită promovat şi nu este cu nimic mai prejos decât Castelul Bran sau Castelul Peleş.
Fiţi fericiţi, cu toţii şi, nu uitaţi, bucuria vine din suflet şi din lucrurile mărunte!
Rog să se retragă punctele standard.
Trimis de krondia* in 26.08.10 14:17:14
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.84464510 N, 24.97551160 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
O adevarata lectie de istorie. Frumoasa descriere,dar mi-a placut si fraza cu care ai incheiat frumosul rew.
Aici inca nu am ajuns, dar niciodata nu e prea tarziu! Foarte utile informatii! Felicitari!
@Krondia,
Ai mare dreptate, sunt multe alte obiective turistice mult mai interesante si deoarece nu sunt suficient mediatizate, stau ''in umbra''!
De multe ori eu m-am simtit mult mai bine, intr-o bisericuta mica, simpla, fara atatea ornamente din aur!
Dar ma bucur ca exista acest loc ''Am FostAcolo''.ro, ca noi toti aceia care avem ceva de spus, sa o facem cu bucurie!
Super inspiratie ai avut sa vizitezi cetatea la ceas de sarbatoare (pentru ea)! A fost un fel de "2 in 1" foarte interesant din care ne-ai povestit asa frumos!
Este trecut la favorite pentru o viitoare vizita in zona!
Am adaugat acestui review o coloana sonora pe masura! Daca nu e pe placul domnitei, o putem sterge!
Duceam dorul ritmurilor medievale şi melodia propusă a venit la fix. Mulţumesc!
''Webmaster Jr''??? !!!
Oauuu, lume noua si eu nu stiu nimic??? !!!
Pai suntem o comunitate plina de surprize!
Sper ca... placute!
Cred ca intamplator am fost si noi pe-acolo in aceeasi perioada.
Eu abia asteptam si am fost foarte dezamagita; sotul imi povestise ce isi amintea el din copilarie, cand a dormit la cetate si a mancat la restaurant acolo. Era ora pranzului si noi eram cu copiii infometati si vrusesem sa mancam acolo. Dar nu era nimic de mancare. Tocmai se pusesera la foc ceaunele de gulas, care aratau tare bine, dar am inteles ca mai dura vreo 4 ore pana sa fie gata.
Oare chiar era candva restaurant? Stie cineva?
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Cetatea Făgăraș» (nou-creată, între timp, pe sait)
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Cetatea Făgărașului - o istorie de peste 600 de ani — scris în 04.12.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Cetate frumoasa, aflata acum in prag de renovare — scris în 16.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2018 Cetatea Fagarasului — scris în 31.01.19 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Schimbarea gărzii la Cetatea Făgărașului — scris în 22.12.18 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O vizita in timp — scris în 17.10.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Despre Cetatea Fagaras — scris în 30.05.18 de danutapop din BACăU - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Cetatea Fagaras neasteptat de frumoasa — scris în 06.10.17 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ