O zi prin centrul țării

TIPĂREȘTE

Intotdeauna am iubit Transilvania! Inca din copilarie, cand tata ne urca in Skoda lui, model S100 si ne ducea sa vedem frumusetea tarii noastre. Nu, nu sunt o persoana care sa isi faca insigna din dragostea de tara si de neam si sa o poarte in piept la modul ostentativ. Zic doar, ca oricat de mult as merge si as vizita Romania, chiar de as merge si de cate trei sau patru ori intr-un loc, niciodata nu as inceta sa ma minunez de natura in care mi-a fost dat sa ma nasc si sa traiesc.

Asa si in copilarie, prima data am aflat despre primul rege al tarii a fost cand am ajuns la Curtea de Arges. Invatasem despre mesterul Manole si a sa Ana, dar nu stiusem ca Regele Carol I si regina sa isi dorm somnul vesnic in manastire.

Apoi Transfagarasanul, la acea vreme, mi s-a parut infricosator... Doamne cate decenii au mai trecut de atunci! Si chiar si acum, dupa atata vremea, orice s-ar spune si orice ar zice oricine, desi as face Transfagarasanul cu ochii inchisi, tot il iubesc si continuu ma minunez de transformarile sale.

Dar ca sa nu ma lungesc cu amintirile mele din copilarie, zau ca n-as vrea sa plictisesc cititorul, sa incep prin a povesti despre o excursie, din aceasta vara a lui 2016, mai precis din luna Iulie.

Spre norocul meu, sotul meu este, evident, ardelean. Orasul sau de bastina este Medias. Desi locuim in Timisoara nu exista an in care sa nu mergem de cel putin trei, patru ori la Medias. Anul acesta am decis ca ne vom petrece o saptamana colindand zona, pe o raza de 100 km... cel putin!

Desi am vizitat cateva dintre cele mai cunoscute biserici fortificate, nu am reusit sa vad multe dintre ele. Cum am tot citit despre subiect, mi-am propus ca intr-una din zilele de concediu sa facem o excursie si sa vizitez 3 dintre biserici : cea de la Ighis, cea pe la Richis, precum si pe cea de la Biertan, a nu mai stiu cata oara! Ba bine ca vorba aceea cu socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ, a functionat ireprosabil in cazul nostru.

La Ighis, cale de 9 km departare de Medias, nu era nimeni acasa, ca sa spun asa. Am intrebat o ighisanca cum sa procedam sa vizitam biserica? Sa batem la poarta omului si sa ii dam ceva, ca ne deschide. Am renuntat la idee, mai ales ca era miercuri si ora 9 dimineata. Am fost dezamagita, recunosc. Ne-am intors la Medias si am luat drumul Mosnei. Vizitasem de foarte multe ori biserica fortificata de la Mosna, asa ca nu am mai oprit si, cum in plan intra si Centrul Ecvestru de la Apos, am pus cap compas Barghis. Citisem numai lucruri frumoase despre Roxana si Mihai, cei care se ocupa de caii superbi din centru si care au pus bazele centrului. In Barghis am facut la stanga si am intrat pe un drum destul de vechi, insa nu intr-atat incat sa nu poti circula in conditii acceptabile. M-am umplut de frumusete si incantare. Drumul pana la Apos serpuieste, la propriu, printre lanurile de porumb, printre culturile de cartofi si fasole, pe sub copaci incarcati de corcoduse, mere salbatice si prune. Nu m-am putut abtine sa nu opresc la marginea drumului si sa nu imortalizez vesnicia.

Intrati in satul Apos ne-am orientat sa ajungem la centru dupa turla bisericii cisterciene Abatia. Din pacate, desi monument istoric, construit dupa 1700, biserica cisterciana Abatia este lasata in paragina. Este inchisa, neputand fi vizitat, tocmai datorita gradului mare de degradare in care se afla si care poate pune in pericol viata vizitatorilor sai. Nu a fost greu sa gasim centrul ecvestru, o cladire noua si cu arhitectura deosebita, prin casele vechi ale satului. Desi ai fi zis ca satul e parasit, nu era asa. La centru era zgomot mare, in ciuda orei 10-11 dimineata. Se lucra de zor la o noua constructie.

Am pasit in curtea centrului, cu retinere, fiindu-mi teama sa nu deranjez. Doar mergeam in curtea omului. Imediat am fost intampinata de Levy, ogarul rusesc si prietenul sau ciobanesc german. Imi plac animalele, asa ca nu a fost o problema sa punem rapid bazele unei prietenii. Apoi un domn a venit catre mine. Ne-am salutat si am facut cunostinta : dumnealui era Mihai. Nu cred ca un om mai inimos si totodata mai modest mi-a fost dat sa cunosc pana atunci. M-a poftit sa vad cum se lucreaza la noua cladire, care urmeaza sa fie o pensiune. Pentru ca toti cei care vin si viziteaza centrul intreaba daca au cazare. Nu, initial nu dorisera sa faca pensiune, insa daca tot au cumparat casele din jur si alte proprietati, s-au gandit sa le renoveze. Dar pana atunci vor oferi gazduire, cand va fi gata, in cladirea ce se construieste. Ei bine, da, au inceput modest, cu 3 cai, apoi au mai cumparat 3 si inca 3. Si vin copii, in tabere de cate 5 zile, sa invete calaria. Sau se antreneze.

Oooo si au accesat fonduri europene, a mers cam greu, dar uite asa au dat de lucru la oameni si primarul ii ajuta tare mult. In 2013, cand au organizat un brunch, in colaborare cu Organizatia My Transilvania, au fost 300 de oameni inscrisi la eveniment. Si toate gospodinele aposene au trudit sa faca placinte si prajituri si au fost sucuri cu sirop din fructele padurii si gemuri si dulceturi... si cate si mai cate, toate facute acolo, in zona.

Dar ce? Nu am auzit de olaria din capatul satului? Sa merg sa o vizitez. Este monument istoric... sau asa ar trebui declarata. Se fac olane de lut... stiti ce sunt olanele, nu? Asa, alea de se pun pe casa. Sunt facute manual, scot argila din deal, o cara cu caruta, si fac lutul acolo, la atelier. Apoi olanele sunt tinute un an, la uscare si abia pe urma se pun in cuptor sa se coaca. Au comenzi si pe cate 3 ani inainte, ca nu fac fata cat au de munca. Si primesc comenzi din strainatate, din Germania. Daca mergeti acolo, imi spunea Mihai, o sa faceti un olan, o sa va semnati pe el si la anu* cand veniti, il puteti lua si pastra amintire. Asa a facut o doamna din Elvetia, care a revenit sa ne vada si sa isi ia olanul amintire.

L-am intrebat despre biserica, de ce nu poate fi renovata. S-a uitat cu tristete si mi-a spus ca tot incearca sa primeasca aprobare de renovare de la nu stiu ce dioceza si nu reuseste sa obtina. Dar nu se lasa, trebuie renovata, asa un monument istoric...

Am cunoscut-o si pe Roxana, o fata frumoasa, bucuresteanca, ce a lasat in urma zgomotul si tumultul capitalei ca sa deschida centrul ecvestru. Mi-a povestit despre Captain Jack si Rossini, frumosii cai de competitie si vedetele centrului.

N-as mai fi plecat de acolo. Am uitat nostiunea timpului ascultandu-i pe amandoi... doi oameni tineri, frumosi si entuziasti. Le-am urat sa le dea Dumnezeu sanatate si sa reuseasca tot ceea ce si-au propus sa realizeze.

N-am ajuns la olarie. Am plecat mai departe. Din pacate nu am vrut sa ma reintorc catre Medias pentru a merge la Richis si Biertan. Am schimbat pe loc planurile si am pornit catre Cartisoara, sa urcam pe Transfagarasan. Am urmat drumul catre Voila, prin Cincu.

In localitatea Cincsor, dupa Cincu (unde, ca o paranteza, am avut ocazia sa vedem un antrenament al fortelor armate romane si americane, pe campurile de acolo), intr-o curba ne-a aparut in fata biserica fortificata. Am oprit. In fata intrarii erau parcate masini sport, vechi. Am crezut ca este expozitie de masini de epoca. Acesta a fost si motivul opririi noastre. Nici prin gand nu ne trecea ca biserica ar putea fi deschisa si se poate vizita. Custodele bisericii, un tanar simpatic, statea in poarta bisericii fortificate si zambea tuturor. Nu stiu de unde au oamenii astia, din centrul tarii, atata energie si buna dispozitie sa te faca sa te simti bine?

L-am intrebat, cu neincredere : putem vizita? Da, desigur, este deschisa. Am ramas mirata si chiar i-am spus domnului ca nu ma asteptam sa gasesc o biserica fortificata acolo si, mai mult, deschisa si... vizitabila. I-am povestit despre experienta negativa de la Ighis, din acea zi.

Biserica fusese inchisam pana recent. Tot datorita fondurilor europene si a unor sponsorizari din afara tarii, biserica fusese renovata si inclusa in circuitul bisericilor fortificate ce se pot vizita. Inca nu fusese terminata renovarea, inca doua turnuri ale zidului urmau sa suporte reparatii si sa fie lasate la vederea publicului larg. Am platit si am pornit sa vizitam. Foarte frumoasa si am aflat ca preotul care slujeste la biserica cisterciana de la Carta tine slujbe saptamanale si in biserica din Cinsor. Poate nu ar avea importanta lucrul acesta, insa faptul ca oamenii merg in aceste biserici, la slujbe, inseamna continuitate si traditie. Din turnul reconstruit, de sub acoperisul sau, unde erau expuse picturi si explicatii, se vedea la zare intreaga maretie a muntilor Fagaras.

Curtile bisericii, incarcate de flori si pomi fructiferi, te imbiau la relaxare.

Am intrat in micutul magazin de suveniruri. Preturile destul de maricele, daca ma gandesc ca am dat 20 de lei de 100 gr de dulceata de cirese negre cu piper rosu... o adevarate incantare a papilelor gustative, de altfel. Existau brosuri si diverite obiecte artizanale facute de oamenii locului, precum si produse alimentare bio, dulceturi, gemuri, otet balsamic, miere. Fara a vrea sa par egoista sau individualista, m-a bucurat faptul ca am fost singurii vizitatori din biserica. Am putut admira in voie orga si altarul bisericii, precum si privelistea din turn. La intrarea in turn am avut o mica surpriza : slanina, adevarata, atarnand din tavan, plante aromatice puse la uscat, paine de casa in covata si doua manechine imbracate in straie de osteni, pazind turnul. Pe mine m-a amuzat si incantat ideea, mai ales ca slaninuta si plantele aromate imprastiau niste arome nemaipomenit de placute.

Si ca toate sa fie perfecte, intr-o excursie in care nimic planificat nu s-a petrecut, am incheiat seara cu o cina la pensiunea Albota si cu un drum de seara, prin privelistea Naturii din mijloc de tara, unde mirosul de fan cosit si pamant reavan m-au tras inapoi ca o suctiune, in copilarie, cand tata ne ducea cu masina lui, Skoda model S 100, sa ne arate ce tara frumoasa avem.

---

VIZUALIZĂRI: 1112 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI