ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.07.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Targu-Jiu
    ÎNSCRIS: 08.07.14
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    MAY-2016
    DURATA: 1 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    95.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 8 MIN

    Abația Cisterciană Cârța

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    Abația Cisterciană Cârța a fost ultimul (dar nu cel din urmă) obiectiv aflat în vizorul nostru în weekend-ul petrecut în Sâmbăta de Sus. Întrucât pentru a o vizita trebuia să facem doar o mică abatere din drumul către casă, am planificat vizitarea acestui obiectiv pentru duminică, ziua în care am plecat de la Pensiunea Belmonte.

    Abația Cisterciană de la Cârța a fost a doua abație cisterciană construită în România, după cea de la Igriș, județul Timiș, care a fost distrusă de invazia tătară din 1241 și nu a mai fost refăcută. Abația a fost construită în formă de cruce și în jurul său s-a format satul Kreutz (cruce), care mai târziu a luat numele de Cârța.

    Acces

    Satul Cârța este situat la 46 km de Sibiu, 36 km de Stațiunea Climaterică Sâmbăta și 100 km de Brașov.

    După plecarea din Sâmbăta de Sus, mergând pe drumul E 68 spre localitatea Tălmaciu, în dreptul indicatorului am virat la dreapta spre satul Cârța, am intrat pe DJ 105 D și am parcurs 3 km până la destinație pe un drum al cărui carosabil se prezenta în condiții destul de bune. Acest sat ne-a impresionat încă de la intrare. Eu l-am numit satul cu begonii pentru că la fiecare casă erau câte două jardiniere cu begonii, amplasate de o parte și de alta a podețului de acces în curte.

    Cine au fost cistercienii?

    Ordinul călugărilor cistercieni a fost înființat în anul 1098, în Cîteaux (în latină Cistercium), Burgundia, de către abatele Robert de Molesme. Cistercienii respectau cu strictețe regula Sfântului Benedict trăind auster, de pe urma propriei munci, ghidându-se după dictonul ”roagă-te și muncește”. Erau recunoscuți ca fiind oameni harnici, foarte buni constructori și viticultori pricepuți. Nu aveau surse de încălzire în camerele în care locuiau, purtau doar hainele făcute de ei și vorbeau doar strictul necesar. Alimentația lor se baza în special pe vegetale și pește.

    În anul 1474 abația a fost desființată de către regele Matei Corvin și trecută în subordinea Bisericii din Sibiu. Adevăratul motiv pentru care a fost desființată abația e destul de greu de precizat. Anumite surse spun că această decizie a venit în urma plângerilor sătenilor că repetatele atacuri ale turcilor s-ar datora abației, pe când altele indică drept cauză a desființării abației viața luxoasă și desfrânată pe care o duceau cistercienii, care a atras dezaprobarea localnicilor. Se spune că aceștia ”evoluaseră” de la viața austeră din secolul al XIII-lea, la una desfrânată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, câștigând renumele de mari ”consumatori” de vin :) și vânători de urși. Se pare că adevăratul motiv al desființării abației are substrat politic, cistercienii se supuneau Papei de la Roma și nu episcopului sas din Sibiu care era susținut de Matei Corvin.

    Vizita

    Am ajuns la abație în jurul orei 11.00 și am parcat în parcarea amenajată situată peste drum de lăcașul de cult. Cu o capacitate de aproximativ 20 de locuri, s-ar putea spune că pentru o biserică este o parcare încăpătoare, însă având în vedere faptul că la acea oră slujba era în plină desfășurare, parcarea era aproape plină și am ocupat penultimul loc disponibil.

    Din parcare nu ai cum să nu remarci un zid înalt aflat în ruină, străjuit de turnul clopotniță, situat în stânga acestuia (stând cu fața spre poartă), precum și zidurile groase din piatră cu contraforți și partea care s-a păstrat din vechea mânăstire, corul.

    Am făcut primele fotografii, după care ne-am îndreptat spre poartă, am cercetat cu atenție zidul înalt prevăzut în partea inferioară cu un portal în stil gotic, o decupare rotundă în partea superioară, având o terminație triunghiulară. Acest zid a reprezentat partea din față a navei principale a mânăstirii, al cărei acoperiș s-a prăbușit. Partea decupată rotundă a reprezentat o fereastră polilobată (cu mai mulțilobi), tipică construcțiilor cisterciene. Acest tip de fereastră, dar de dimensiuni mai mici, poate fi observat și la actuala biserică.

    Lateral, în stânga, lipit de zid este turnul clopotniță, ceva mai înalt decât acesta, are prevăzute câteva ferestre înguste, în partea superioară are o platformă de observare (inițial a servit ca turn de observare), iar în vârful acoperișului o cruce.

    Am pătruns în micuța curte a abației și în fața ochilor ni s-a înfățișat un decor deosebit: mânăstirea și zidurile în ruină, flori și arbuști tuia, o mică plantație de coacăzi, câteva morminte foarte bine întreținute și un monument. Frumusețea acestui decor era ”dublată” de frumoasele acorduri interpretate la orgă care răzbăteau din biserică.

    Încă de la poartă apar panourile informative care oferă multe informații despre acest așezământ monahal. Pe unul dintre acestea scria: ”De ce merită să vizităm abația?”. În continuare sunt enumerate cinci motive în limbile română, germană și engleză:

    1. Cârța nu este o biserică fortificată săsească - este unica mânăstire cisterciană din RO.

    2. Mânăstirea Cârța este construită de călugării Cistercieni din FR. Cîteaux (Burgundia).

    3. În ruinele bisericii puteți vizita cimitirul unic de soldați germani căzuți în sept. 1916.

    4. Cârța are prima biserică care îmbină stilul romanic cu goticul timpuriu.

    5. Prin fonduri UE mânăstirea a fost renovată în 2013 și oferă traseu turistic cu indicatoare.

    Un alt panou informativ oferă vizitatorului detalii despre istoricul mânăstirii. Astfel, am aflat că abația a început să fie construită în stil romanic în anul 1202 ca basilică cu trei nave, asemănătoare ca stil cu bisericile cisterciene burgunde din Franța; că atât biserica cât și clădirile mânăstirii au fost înconjurate de un zid de incintă care astăzi nu se mai păstrează; că abația a fost distrusă în repetate rânduri în secolele al XIV-lea și al XV-lea; că la sfârșitul secolului al XV-lea ordinul cistercienilor este dizolvat și abația intră sub protecția orașului Sibiu; că degradarea clădirilor mânăstirii s-a amplificat începând cu secolulal XVII-lea; că astăzi corul și transeptul îndeplinesc rolul de biserică.

    Trebuie amintit și faptul că abația a fondat satele Cârța (pe malul drept al Oltului) și Apoș (pe Valea Hârtibaciului), aducând sași în ambele, iar la mijlocul secolului al XIII-lea, după finalizarea construcției tuturor clădirilor abației, aceasta devenise foarte puternică în zonă, deținând ferme, plantații de viță de vie și controlând mai multe așezări.

    Am înaintat în curtea abației pe aleea din ciment, străjuită de flori și arbuști de tuia, pe lângă mormintele soldaților germani căzuți în Primul Război Mondial în luptele de la Porumbacu (localitate în județul Sibiu). La un moment dat am întâlnit statuia cavalerului german Roland, simbol al luptei pentru dreptate și libertate.

    Am ajuns la ușa bisericii și am pășit cu sfială în aceasta, participând preț de zece minute la slujbă. O femeie ceva mai în vârstă cânta la orgă, în timp ce sașii din sat, puțini la număr, erau așezați în băncile micuței biserici și cântau anumite versete biblice din cărțile de rugăciuni pe care fiecare dintre ei le avea la îndemână. Am admirat interiorul bisericii, ne-a plăcut altarul în stil baroc, dar ceea ce ne-a impresionat cu adevărat a fost faptul că patru persoane erau îmbrăcate în straie săsești, o doamnă însoțită de o fetiță de aproximativ patru anișori și doi bărbați.

    După ce am ieșit din biserică ne-am deplasat în curtea casei parohiale situată lângă biserică, fiind separate de un zid din piatră înalt care cândva reprezenta unul din pereții navei principale, accesul făcându-se pe altă poartă. Casa parohială reprezintă aripa sudică a mânăstirii, aceasta a fost renovată în anul 1495, odată cu celelalte clădiri ale mânăstirii și a primit această destinație.

    De fapt, doar casa parohială, corul mânăstirii și turnul clopotniță sunt construcțiile care se mai păstrează în bune condiții astăzi, celelalte fiind în ruină.

    După o scurtă plimbare prin curtea casei parohiale și o tură în jurul zidului care se mai păstrează din nava estică a vechii mânăstiri, am revenit în curtea abației cu speranța că slujba va lua sfârșit în curând pentru a putea vizita în voie interiorul bisericii și turnul clopotniță. Din păcate lucrurile nu au stat așa și am renunțat la această idee pentru o vizită ulterioară.

    Trebuie să fac mențiunea că abația se vizitează contra cost, prețul unui bilet fiind 5 lei / adult și 2,5 lei / copil, nefiind făcute precizări referitoare la studenți. Noi nu am plătit această taxă pentru că nu am avut cui întrucât slujba era în plină desfășurare, dar nici nu am avut posibilitatea de a vizita turnul clopotniță.

    Spuneam că în anul 2013, cu fonduri europene la abație au avut loc lucrări de consolidare, ocazie cu care au fost instalate și numeroasele panori informative din curtea abației, panouri care au constituit baza sursei de inspirație pentru mine, mici completări fiind făcute cu ajutorul wikipedia.

    Nouă ne-a plăcut Abația Cisterciană de la Cârța, o destinație aparte, singurul lăcaș de cult de acest fel de pe teritoriul României și vă lansez și vouă invitația de a vizita.

    Drumuri bune și călătorii frumoase vă doresc!

    Webmaster, rog atașarea videoclipului: https://www.youtube.com/watch?v=PNBfkde9Zl4


    [fb]
    ---
    Trimis de costy69* in 04.07.16 19:28:08
    Validat / Publicat: 04.07.16 23:01:34
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂRȚIȘOARA.

    VIZUALIZĂRI: 2402 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P05 Abația Cisterciană Cârța - aleea
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 36 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [04.07.16 19:43:22]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    costy69*AUTOR REVIEW
    [04.07.16 20:12:17]
    »

    @webmasterX - Mulțumesc! De două ori .

    tata123 🔱
    [05.07.16 11:35:20]
    »

    @costy69 - Felicitări pentru vizită! Abația cisterciană de la Cârța, deși aproape integral ruinată, impresionează tocmai prin urmele rămase... Zidul navei estice ne permite să ne facem o imagine despre frumusețea austere (sau nu) a mănăstirii de pe Olt.

    De la înălțimea turnului clopotniță imaginile sunt și mai frumoase - la următoarea călătorie în zonă să reveniți la Cârța...

    Caracterul de unicat al lăcașului monahal cistercian de la Cârța în estul Europei este dat și de dispariția totală a Abției de la Igriș (unde se mai pot vedea doar pietre cioplite împrăștiate prin localitate).

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [05.07.16 16:53:29]
    »

    @costy69 - Am văzut nu demult la televizor o prezentare a Abației Cisterciene de la Cârța atât de bine făcută încât am început să doresc a merge și eu acolo. Probabil că lucrările de consolidare efectuate în ultimii ani cu fonduri europene au avut un oarecare rol în realizarea acestei prezentări. Turiștii pasionați de acest gen de obiective nu pot fi decât încântați că avem în țară așa ceva.

    Articolul tău este foarte bun, detaliat și m-a convins o dată în plus că trebuie să ajung și eu acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    costy69*AUTOR REVIEW
    [05.07.16 18:09:35]
    »

    @tata123 - Mulțumesc pentru vizită!

    Abația cisterciană de la Cârța impresionează chiar și în condițiile în care mai mult de jumătate din clădirile mânăstirii sunt în ruină.

    Am văzut fotografii făcute din turnul clopotniță și filmulețul atașat review-ului și mi-au plăcut foarte mult. Din păcate nu am avut șansa de a urca în el la această vizită. Cu siguranță voi reveni la Cârța când voi ajunge în zonă.

    Caracterul de unicat al așezământului monahal ar trebui să atragă mai mulți turiști (din punctul meu de vedere), dar poate nu este îndeajuns mediatizată, poate unii oameni nu apreciază astfel de obiective.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    costy69*AUTOR REVIEW
    [05.07.16 18:18:55]
    »

    @iulianic - Vă mulțumesc pentru vizită și aprecieri!

    Cu siguranță Abația Cisterciană de la Cârța merită vizitată, mai ales că este situată la numai 3 km de E 68 (o arteră circulată), taxa de vizitare este aproape modică, iar lăcașul de cult încă mai păstrează aerul de măreție de odinioară.

    Lucrările de consolidare din anul 2013 au influențat pozitiv imaginea de azi a abației.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    costy69*, iulianic, tata123 🔱
    Alte impresii din această RUBRICĂAbația Cisterciană Cârța [Cârța]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062376022338867 sec
    ecranul dvs: 1 x 1