Solicitare CMR / SPANIA

Prima data in Palma de Mallorca

Trimisă în 14.06.23 14:00
autor Maria96UC [București]
» VIZUALIZĂRI: 1878

Hello!

Ne-am hotarat cam tarziu sa mergem in vacanta de vara si am ajuns sa luam bilete de avion pentru Palma de Mallorca.

Avem 11 zile si imi doresc foarte mult sa inchiriez o masina acolo.

Am primit niste sfaturi de la persoane care au mai fost si sunt foarte multe lucruri de facut si de vazut. M-am uitat pe ici pe colo dar as prefera informatii mai clare cu privire la cateva aspecte :

- masina de inchiriat. Avem abia un an de cand conducem. Cati ani vechime trebuie sa am in condus ca sa pot inchiria o masina?

- drumurile. Am inteles ca strazile sunt foarte mici si inguste in centrele oraselor sau pe munte

- preturile. Atat la mancare si la obiectivele turistice.

Ma gandeam sa inchiriez masina, dar daca nu va fii posibil, excursiile cumparate si organizate sunt mai ieftine? Am facut alegerea potrivita in a alege masina?

Daca mai stiti voi lucruri importante despre care ar trebui sa stiu, va rog sa ma ajutati.

Eu deja am inceput sa caut cazari, excursii, lucruri de facut, drumurile si firme de inchiriat masini.

Sunt deschisa la orice informatie.

Multumesc!


  • PERIOADA: iulie -- NOPŢI CAZARE: 11
  • BUGET: ? -- TRANSPORT: avion + masina
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 0

Răspunsuri

Bughy82PM[14.06.23 16:09]

@Maria96: Noi am fost in urma cucativa ani si am inchiriat masina.

Iti recomand sa inchiriezi masina din afara aeroportului. Noi am inchiriat de la Hiper Rent a Car, direct online. Pretul a fost de 300 euro ptr 9 zile. Am primit un Nissan Juke. De mentionat ca va trebui sa lasi o garantie cash sau cu card de CREDIT (nu debit). Garantia a fost 1070 de euro. Exista un shuttle bus din aeroport care ne-a dus la sediul firmei de inchirieri (3km de la aeroport).

Ti-as recomanda sa iei asigurare full. In Mallorca e jale cu asigurarile, au fost multe reportaje in Germania despre cum adaugau daune fictive firmele de asigurari de acolo ca sa iti manance banii. Sant si pe youtube, doar ca sant in germana reportajele.

Cat despre insula... frumoasa dar foarte aglomerata... circa 200.000 de turisti ajung zilnic pe insula in high-season.

Drumurile sant OK. Doar pe coasta de Vest sant mai inguste din cauza reliefului. Cel mai periculos drum e daca mergi la Cap Formentor. Acolo intradevar e ingust si nu pentru oricine.

Mancarea este in general scumpa si proasta.

O dorada era 25-30 de euro acum 3 ani. Pizza 15 euro, in general restaurantele de pe faleza erau mai scumpe. Sangria proasta aproape peste tot... Excursiile si ele sant scumpe.

Excursie de 1 zi cu Polaris Slingshot sau cu Trike a costat 180 de euro. Dar nu iti recomand, mie personal nu mi-a placut deloc traseul (trebuie sa mergi in coloana, e ca un tur ghidat).

Excursii cu vaporase erau din Port D'Alcudia. Iti recomand sa rezervi inainte. Noi am mers acolo si nu am prins loc la ce vroian si a trebuit sa alegem altceva.

Inchiriat de barca mica de 4-6 persoane era 250 de euro + benzina ptr 6 ore.

Intr-o seara am oprit la Rancho Grande Park si am mancat gratare plus am avut parte de un spectacol cu cai dresati. Poti sa si calaresti sa faci drumetie pe cal sau sa ii hranesti. Aveau peste 50 de cai. Mancarea asa si asa. Dar daca adaug si spectacolul cu cai a meritat toti banii.

Insula in general e cunoscuta ptr Party... mai ales partea din Sud. Ai acolo Palma de Mallorca, Magaluf, S' arenal care sant pline de discoteci si baruri. Familiile cu copii merg mai mult in Nord si in Est dar si in zona Santa Ponca.

E plin de videouri pe youtube (mai mult in germana) cu ce statiuni sant pentru ce categorii de varsta... daca vei cauta vei gasi informatii mai multe acolo.

Ce iti recomand eu...

Plimbare cu masina pe coasta de Est, vizitat Soller, Valedemossa.

Plimbare tot cu masina la Cap Formentor (acest drum e deschis doar intre anumite ore ptr. Masini). Noi am fost intre 19-21.

Pestera Coves D' Arta.

Plaje... Cala Lombards, Mondrago, des Moro, Fornells, etc. Sant muuuulte plaje frumoase.

In Palma ai biserica (a 2-a cea mai mare Catedrala din lume), Portul, Castelul Bellver, centrul istoric... etc

Plajele sant in general aglomerate peste tot.

Mallorca e genul de locatie ce merita vizitata odata, e frumos... dar nu simt nevoia sa o revizitez. Mai ales din cauza preturilor si a aglomeratiei.

Noi am stat in Cala Ratjada la Grupotel Aguait Resort si am cheltuit ~ 300 euro pe noapte cu totul inclus si nu ne-am scaldat in lux.

Daca sunteti tineri probabil o sa va placa mai mult. Daca santeti cu copii dupa voi, va recomand sa evitati zona de sud.

Distractie placuta.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

Maria96UCAUTOR SOL[14.06.23 16:21]

@Bughy82: Multumesc mult pentru toate informațiile!

Voiam sa te nai întreb, daca stii, daca se poate merge la Cap de Formentor pe jos. Sa las masina undeva unde nu se ingusteaza foarte tare drumul si o putem lua la pas. Am vazut clipuri cu drumul acela si sincer, nu cred ca vreau probleme

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

Bughy82PM[14.06.23 16:39]

@Maria96: Nu iti recomand sa mergi pe jos, o sa faci multe ore pe drum in caldura aia... nu e deloc recomandat. Traseul e inchis ptr. Biciclisti in timpul zilei, sant foarte multi pe acolo. Dar si cu bicicleta e un traseu dificil. Noi am fost cu masina. Adevarul e ca putini se incumeta pentru ca e un drum considerat printre cele mai periculoase din lume, in ultima portiune cand mergi spre far.

Cred ca este un autobuz local ce merge pana la Far.

Dar sincer... cred ca e mai inspaimantator cu autobuzul decat cu o masina mica )

Sincer sa iti spun noua ne-au placut alte puncte de belvedere de pe traseu mai mult decat punctul de belvedere de la Far.

Poti merge pana la Mirador de es Colomer si e suficient. Privelistea e superba si drumul nu e periculos.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2100 PMA (3 voturi)

webmasterX[14.06.23 17:37]

@Bughy82: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai ocazia ca prin notele și evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinații.

Poți folosi linkul SCRIE REVIEW (îl găseşti şi în pagina 1 a saitului)


mprofeanuTIT13r[17.06.23 13:40]

@Maria96: Am fost în aprilie 2022 în insulă. La multe întrebări îți poți răspunde citind articolul meu scris pe AFA, vezi impresii. Sunt multe date despre închiriere mașină, despre ce poți să vezi acolo, sunt și poze, filmulețe și poți să îți faci o mai bună impresie.... Citește și celelalte impresii, găsești alte informații utile, poze și filmulețe.

Insula merită cu prisosință, este deosebită, se pot vedea multe lucruri.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

nicole33APL23r[17.06.23 23:42]

@Maria96:

Ne-am hotarat cam tarziu sa mergem in vacanta de vara si am ajuns sa luam bilete de avion pentru Palma de Mallorca.

Ai făcut o alegere foarte bună cu această destinaţie de vacanţă. Mallorca este o insulă tare frumoasă care are multe de oferit turistului dornic să o descopere. După zece ani încă îmi amintesc cu mare plăcere vacanţa reuşită de două săptămâni petrecută în Mallorca şi mi-aş dori să revin.

masina de inchiriat. Avem abia un an de cand conducem. Cati ani vechime trebuie sa am in condus ca sa pot inchiria o masina?

Fără supărare, dar nu vechimea ta minimă în ale condusului ar trebui să te îngrijoreze, ci lipsa cvasitotală a experienţei. Chiar dacă pot înţelege entuziasmul specific vârstei, pentru că am fost acolo şi ştiu drumurile din Mallorca, nu pot aprecia ideea ta de a închiria o maşină altfel decât foarte hazardată şi potenţial periculoasă atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi.

Într-adevăr, maşina închiriată îţi oferă o mare libertate de mişcare, posibilitatea de a vizita mai multe, însă drumurile cele mai spectaculoase au un grad de dificultate ridicat şi am mari îndoieli că le-ai putea face faţă. În plin sezon şi găsirea unui loc de parcare poate fi o provocare.

Dacă aş avea 11 zile la dispoziţie cum ai tu, aş alege maxim două cazări, una în apropierea aeroportului, gen Arenal, alta în nordul sau în estul insulei. Poţi apela cu toată încrederea la excursiile oferite de agenţiile locale, cu ghizi competenţi în mai multe limbi de largă circulaţie. Turul insulei este un must. Transportul public este foarte bine organizat, nu este scump, conexiunile sunt bune şi poţi ajunge oriunde doreşti cu autobuzul.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 4200 PMA (6 voturi)

  • [6] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054736137390137 sec
    ecranul dvs: 1 x 1