Solicitare CMR / GRECIA

Grecia - avion sau masina?

Trimisă în 25.06.21 09:50
autor Catalin MatePM [Oradea]
» VIZUALIZĂRI: 2547

Salutare tuturor,

Deși nu sunt începător în ale călătoritului și întrebarea poate părea aiurea, sunt atât de nehotărât anul acesta în alegerea modalității de transport încât vă cer sfatul.

Suntem din Oradea și avem aproape aeroportul din Budapesta, am găsit zboruri ieftine spre Italia și Spania inițial (dar sunt prețuri cam mari la cazare + inchiriere mașină), așa că ne reorientăm spre Grecia.

Variantele ar fi următoarele:

Budapesta - Corfu, Preveza sau Chania. Costul per adult dus intors cu un bagaj de 10 kg este de aprox. 700 lei, zbor direct. Mie mi se pare destul de mult, dar cum nu prea am zburat spre Grecia, poate mă lămuriți voi dacă e mult sau e acceptabil. Nu luăm în calcul transportul în comun oriunde am merge, deci mai punem și costul cu închirierea unui autoturism (în jur de 300 de euro pentru clasa medie, m-am interesat).

Varianta mai ieftină ar fi cu mașina spre Lefkada, apreciez că ar costa combustililul maxim 300 de euro cu drumurile de pe insulă. Doar că sunt singurul șofer (defapt mai sunt doi, deloc pasionați de condus și speriați de drumuri lungi), așa că aș avea nevoie probabil și de cazare intermediară ca să nu ajung acolo rupt de oboseală.

Ce mă sfătuiți? Ar mai fi taxele de autostradă, dar nu cred că sunt o avere.

Mulțumesc!


  • PERIOADA: Iulie -- NOPŢI CAZARE: 7
  • BUGET: orice
  • ADULŢI: 4 -- COPII: 0

Răspunsuri

dianameaSECONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA26r[25.06.21 10:32]

Masina personala este cea mai buna, deoarece pandemia inca nu s-a terminat si prin aeroporturi riscul de contaminare exista, chiar si pentru cei vaccinati. Chiar daca conduce un singur sofer, rezervati o cazare intermediara. Alt avantaj este ca nu mai trebuie sa inchiriati masina acolo unde ajungeti.

N.B.: dianamea este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (3 voturi)

Catalin MatePMAUTOR SOL9r[25.06.21 10:37]

@dianamea: Mulțumesc frumos pentru sfat!


krisstinnaAU51r[25.06.21 11:49]

@Catalin Mate:

De ce te complici tu cu avionul? Te costă mai mult, este incomod, voi oricum închiriați mașină pentru plimbări, nu sunteți turisti care sa leneviți pe o plajă toată ziua (zi de zi) și nici nu agreați transportul in comun (exact ca și soțul meu).

Și omul meu e singurul șofer din familie , eu nu pot să șofez, și noi mergem in Grecia anul acesta, tot cu mașina, cu cazări intermediare.

Recomand sincer o cazare la jumătatea drumului, apoi vă continuați drumul către destinația finală.

Vacanță frumoasa va doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

Catalin MatePMAUTOR SOL9r[25.06.21 11:58]

@krisstinna: Hello! Ne gandeam la avion pentru ca avem cam 15 ore de facut pana in Lefkada, minim. Referitor la cazarea intermediara, nu stiu cum e cu restrictiile acum, si cu testele, sa reusim sa intram in Grecia fara probleme fara sa treaca cele 48/72 de ore (nici nu stiu cate ore sunt) de la rezultatul testului. Eventual as putea conduce pana in Salonic, sa dormim acolo si a doua zi nu as mai avea mult pana in Lefkada. Mie mi se pare mult dpdv al costurilor, cu avionul, am facut acum un calcul per adult, cam 290 € varianta cu avion + inchiriat masina, si aprox. 140€ varianta cu masina (combustibil + taxe de autostrada + asigurare suplimentara in caz de probleme tehnice).

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dianameaSECONSILIER ONORIFIC AFA / GRECIA26r[25.06.21 12:00]

@Catalin Mate: Nu e problema ca testele sa expire, daca mergeti in Lefkada, pentru ca nu treceti in insula cu ferry, ci pe pod, deci nu trebuie test, vaccin, sau adeverinta de boala.

N.B.: dianamea este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația GRECIA

resita2009PA7r[25.06.21 12:58]

Cu masina, mai ales ca cea mai mare parte din drum o sa o faci pe autostrada, de cum intri la sarbi, la smederevo ai autostrada pana aproape de destinatie.


mirmicuPA13r[25.06.21 15:31]

@Catalin Mate: Biletele de avion sunt scumpe anul asta, e recomandabilă masina. Nu recomand sa intrati in Salonic pentru cazare pentru că e mai scumpă, pierdeți timp, va trebuie o parcare ok pentru a nu da jos tot bagajul din mașină. Căutați o cazare retrasă, pe traseul vostru, chiar dacă e într-un satuc. E mai ieftin, mai liniste si nu pierdeți timp în trafic.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1750 PMA (3 voturi)

Catalin MatePMAUTOR SOL9r[25.06.21 15:45]

@mirmicu: Multumesc. Tocmai cautam un satuc pentru cazare undeva, chiar dupa intrarea in Grecia prin Serbia. Sigur o sa gasesc ceva daca alegem sa mergem cu masina.


k-latorSE1r[25.06.21 17:00]

@Catalin Mate:

Bună!

Noi am stat în Chalkidona, la Maison Hotel (sept. 2018), un loc extrem de potrivit pentru o noapte, pentru că nu te abati din drumul E75 (Egnatia Odos) decât cu vreo 50 m (cât să intri pe drumeagul pe care se găsește hotelul).

În plus, localitatea este la vreo 65 km granita cu Macedonia și cam 35 km de Salonic, adică potrivită pentru oprirea de până la Lefkada.

Uitându-mă pe site, prețurile în luna iulie sunt în jur de 45 euro/cameră cu mic dejun inclus - rezonabil, zic eu. Hotelul are piscină și restaurant, iar micul dejun a fost îndestulător. Poți să citești aici impresii scrise de userul @Carmen Ion (vezi impresii).

Eu vă recomand cu căldură această cazare de tranzit.

Drum bun și vacanță de vis să aveți!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

nicole33APL5r[25.06.21 21:30]

@Catalin Mate:

Grecia - avion sau masina?

Întrebarea aceasta mi-am pus-o şi eu aproape an de an când cochetam cu ideea unei vacanţe în Grecia.

Răspunsul este diferit în funcţie de destinaţia finală din Grecia.

Sun fan maşină personală, astfel că nu aş concepe altă variantă pentru o vacanţă în Halkidiki, Thassos, Corfu, Lefkada sau Zakynthos.

Însă pentru insule mai îndepărtate, pentru care accesul cu ferry este scump şi durează mult, gen Creta sau Rodos, ambele aflate pe lista mea de dorinţe, categoric aş alege avionul + maşină închiriată la destinaţie.

Ca împătimită a vacanţelor turceşti, eu mai cochetez şi cu variante combinate Turcia + o insulă grecească uşor accesibilă cu ferry de pe tărâm turcesc, în acest caz singura limitare fiind dată de existenţa unui ferry şi pentru maşini, nu doar pentru persoane. Anul trecut cursele de ferry dintre Turcia şi Grecia au fost suspendate, oficial pe motiv de pandemie, neoficial motivele ar putea fi de ordin politic , însă este posibil ca anul acesta cursele să fie reluate.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

laurakPM3r[30.06.21 08:47]

@Catalin Mate:

Daca alegeti Lefkada, este mai bine sa mergeti cu masina. Drumul este lung din Oradea si clar aveti nevoie de o cazare intermediara. In plus, va trebuie masina si pentru a vizita nenumaratele plaje ale Lefkadei.

Noi am fost anul trecut in Lefkada (vezi impresii, plecare din Bucuresti) si la dus ne-am cazat in Kerkini, la Kerkini Houses pe care o recomand cu placere - vezi impresii. Am contactat direct proprietarul si am obtinut un pret foarte bun, 30Eur/noapte pentru 3 adulti si 2 copii.

Precizez ca noi am intrat prin Bulgaria, vama Kulata-Promachonas, Kerkini este cam la 30 min distanta de vama.

Motorina si taxele de autostrada, au fost aproape 300 Eur pentru cei aprox. 3000 km pe care i-am facut dus-intors si plimbari in Lefkada.

Nu va recomand sa va cazati in Salonic, este aglomerat si cazarile sunt mai scumpe.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Catalin MatePMAUTOR SOL9r[30.06.21 08:59]

@laurak: Multumesc. Intre timp am ales sa mergem in Creta - Chania cu zbor din Budapesta, sotia a tinut neaparat sa mergem cu avionul. Ce sa zic, bine-i si asa "rau" .


  • [13] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15233087539673 sec
    ecranul dvs: 1 x 1