De-a lungul și de-a latul Naxosului

TIPĂREȘTE

Naxos e o Cicladă măricică și dacă vrei nu doar să lenevești pe plajele nisipoase, ci și să îi descoperi frumusețile ascunse, ai face bine să închiriezi mașină sau să te înscrii într-o excursie ghidată, așa cum am făcut noi. Efortul îți va fi răsplătit cu peisaje care se schimbă dramatic dintr-o parte în alta a insulei, cu câmpuri cultivate ce fac loc dealurilor terasate și munților împăduriți, iar de pe șoselele care șerpuiesc la înălțime vei avea parte de panorame fabuloase ale Mării Egee sclipind în soare.  

Și te asigur că ai ce vedea și vizita! În cifre reci: 10 situri arheologice antice; 500 de biserici, din care 50 datând din perioada bizantină; 40 de castele bizantine și venețiene; 80 de turnuri mai vechi sau mai noi; 130 de mori.  

Oho! Imposibil să le bifezi pe toate, și nici nu mi-am propus să o fac. Aveam totuși în plan închirierea unei mașini, și chiar configurasem de acasă niște rute, numai că Adrian se resimțea după deplasările la volan în Paros și Antiparos și s-a împotrivit ideii.

Aveam însă o soluție de rezervă, căci nu degeaba sunt AFA-istă😉, și am învățat să-mi fac bine temele. Așa că imediat ce am debarcat în portul din Naxos Town, înainte de a urca în autobuzul care avea să ne ducă spre stațiunea Agios Prokopios, unde urma să ne cazăm timp de 5 nopți, am intrat în sediul firmei Proto Tourism, una dintre cele înșirate pe faleză, lângă stația de autobuz, care oferă excursii de o zi cu autocarul pe insulă. Și am achiziționat o excursie ghidată (exclusiv în limba engleză) de 8 ore și jumătate, la prețul imbatabil, după părerea mea, de 30 euro/persoană.  

Precizez că toate agențiile de turism din port practică aceleași tarife și puteți opta nu doar pentru tururi cu autocarul, ci și pentru croaziere în Delos, Mykonos sau chiar Santorini. Sau puteți rezerva pe site-ul getyourguide.com.

Din start vă spun că am făcut o alegere inspirată, și asta se datorează în primul rând ghidului excelent, o tânără pe nume Alex, de la care am aflat o grămadă de informații interesante nu numai despre obiectivele văzute din autocar ori vizitate, ci și în general despre insulă și locuitorii ei. De prisos să vă spun că ne-am bucurat de confort în autocar și de aerul condiționat atât de util într-o zi călduroasă.  

La ora 9 și ceva, cu o mică întârziere, am fost preluați, conform celor stabilite, din stația de autobuz din Agios Prokopios. Am fost ultimii îmbarcați, ceilalți turiști fiind „pescuiți” din stațiunile mai îndepărtate (Plaka, Maragkas și Agia Anna). Autocarul era plin de oameni din toate colțurile lumii, nu doar din Europa, dar și din SUA, Australia, Noua Zeelandă, Japonia sau India. Cu unii dintre ei am avut ocazia să schimbăm câteva cuvinte pe parcursul excursiei.

Așezați comod în scaune, am pornit spre est, ocolind Naxos Town, și am străbătut pentru început o zonă de podiș presărată cu mori de vânt, pentru a ajunge la primul obiectiv inclus în program: Templul Demetrei.

Autocarul a tras în parcarea spațioasă iar noi am pornit să urcăm aleea pavată ce duce către vârful colinei și situl antic, datat jumătatea secolului al VI-lea î. Hr., construit din marmură locală în timpul domniei tiranului Lygdamis.  

Așa cum știți, Demetra era zeița agriculturii și fertilității. Povestea fiicei sale Persefona a rămas în mitologia greacă drept una dintre cele mai emoționante: răpită de Hades, zeul Infernului, a fost dusă în lumea umbrelor. Furioasă, Demetra i-a ceruit lui Zeus, tatăl Persefonei, să intervină, și astfel s-a ajuns la un compromis - Persefona urma să petreacă numai jumătate de an (toamna și iarna) alături de Hades, pentru a se întoarce pe pământ, alături de mama sa, la venirea primăverii, iar bucuria ei avea să facă natura să renască. Așa explicau vechii greci ciclul anotimpurilor.

Cu un sol atât de fertil, nu-i de mirare că în Naxos cultul celor două zeițe a înflorit. La început, ele au fost venerate în spații deschise, până ce, în jurul anului 530 î. Hr., acest templu a fost ridicat în Valea Sangri, la câțiva kilometri de satul cu același nume.

Este o construcție de tip „telesterion” , de formă dreptunghiulară, care cuprindea un hipostil, o sală dedicată celebrărilor. Înconjurat de o colonadă ionică, avea două porți monumentale. Peste 50 % din marmură s-au păstrat din edificiul original, un lucru rar și important pentru arheologii care l-au descoperit și excavat începând cu anul 1960. Într-adevăr, rămân uimită de cât de bine a fost conservat templul. În plus, este situat pe culmea dealului, cu priveliști neobturate de jur împrejur.

Tot în incinta sitului se află și capela bizantină Agios Ioannis Giroulas, închisă, din păcate, înălțată în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului Justinian, pe locul unei basilici datând probabil de cu două veacuri înainte, dar și un mic muzeu, format din numai două săli. Aici sunt expuse macheta templului și fragmente din elementele de arhitectură care îl alcătuiau. Din spatele clădirii se deschide o frumoasă panoramă a dealurilor și livezilor de măslini.

Biletul de intrare la sit a costat 4 euro (redus la 2 euro pentru seniori), preț neinclus în pachetul turistic. De reținut că în zilele de marți situl este închis și se vizitează în schimb Turnul Bazeos.

Nu l-am văzut decât de la distanță, din autocar, însă vă pot furniza câteva date despre el.

Așa cum vă spuneam, în Naxos există nu mai puțin de 80 de astfel de construcții cu o arhitectură specifică, dezvoltată în secolele XIII-XVIII de către comunitățile rurale în scop defensiv sau de către sătenii bogați pentru a face paradă de averea lor. O parte se găseau chiar în localități, însă majoritatea au fost ridicate în imediata apropiere. Multe din ele au fost abandonate între timp, altele au fost renovate și transformate în case de locuit sau muzee, așa cum este cazul și Turnului Bazeos.

Acesta a aparținut unei mănăstiri - Timios Stavros (Sfânta Cruce) - din secolul al XVII-lea, părăsită la începutul veacului al XIX-lea de ultimii călugări, după care a găzduit familii de olari. În prezent se poate vizita iar vara aici se desfășoară un important eveniment cultural - Festivalul Naxos.  

Ne-am continuat drumul prin Valea Tragea, o zonă agricolă, prilej cu care vedem că pe câmpuri cerealele fuseseră recoltate. Ne-am îndreptat către satul Dalamas, unde am făcut al doilea popas.

Dalamas e mai degrabă un cătun cu numai 80 de locuitori, pitoresc culcușit la poalele dealului Lagos. Este momentul când Alex ne spune că înaintea de al Doilea Război Mondial, insula avea 120.000 de rezidenți, însă sărăcia a alungat 100.000 de oameni către Atena și Salonic sau mai departe, până în SUA și Australia. Nu știu dacă să dau crezare acestor cifre, mi se par exagerate, cu toate că despre migrația grecilor după marea conflagrație știam și eu.

În fine... 🤔

Străbatem cât ai clipi din ochi străduțele înguste pietruite din Dalamas, cufundate în liniște, strecurându-ne printre casele tipic cicladice, împodobite cu ghivece cu flori, trecem de un ficus mare și urcăm treptele către o veche presă de ulei restaurată. Ne înghesuim cu toții în încăperea mică și întunecoasă, unde ni se povestește preț de vreo 10 minute despre metodele tradiționale de preparare a uleiului de măsline.

În același spirit al păstrării vechilor obiceiuri și ocupații în beneficiul turistului... 😜se înscrie și următoarea oprire, la marginea satului, la ultimul atelier de ceramică din Dalamas. Este afacerea lui Manolis Lybertas, moștenită la a patra generație. Și aici ni se face o demonstrație, și anume la roata olarului, absolut similară celor din satele românești, după care avem liber la cumpărături. Și avem de unde alege: farfurii, vase de toate formele și mărimile, magneți, căni. Toate obiectele sunt frumos pictate, dar parcă și mai drăguț este micuțul fiu al lui Manolis😄, cel care va duce probabil mai departe tradiția olăritului în Dalamas.

Călătoria continuă spre Chalki/Halki, un sat tradițional fermecător ce se împăunează cu case neoclasice, un stil arhitectonic mai rar întâlnit în Insulele Ciclade. Clădirile cu unu sau două etaje, zugrăvite în nuanțe pastelate, au balconașe din fier forjat și o alee duce în dreapta spre zona pietonală, unde mesele micilor localuri stau la umbra unor falnici stejari și a bolților de viță de vie.

Lăsați de capul nostru timp de o oră, avem timp de o plimbare pe aleile pavate, aruncând câte un ochi spre magazinele cu produse tradiționale: obiecte din ceramică, împletituri, covoare țesute manual, pânzeturi frumos brodate. Atmosfera boemă, extrem de plăcută, îmbie la popasuri, așa că ne omenim cu un suc și un frappé eu, respectiv o bere Adrian, după care o luăm la picior spre celebra distilerie ce poartă numele lichiorului de citrice - Kitron.

Intrarea costă 2 euro, și timp de 10 minute ni se explică procesul de fabricație, după care primim câte un păhărel cu faimosul lichid dulce, aromat și neașteptat de tare. Evident, cumpărăm și noi o sticlă (18 euro/500 ml), la fel ca majoritatea colegilor de excursie, dar trebuie spus că veți găsi kitron peste tot pe insulă în mini- și supermarketuri.

Mai întremați un pic după acestă pauză😁, urcăm din nou în autocar. După 3 km traversăm Filoti, cel mai mare sat din Naxos (și din arhipelag), cu 1.800 de locuitori. E așezat la poalele Muntelui Zas, cel mai înalt - vă reamintesc - din Ciclade: 1003 m altitudine. Într-o grotă din acest munte legenda spune că Zeus și-ar fi petrecut o parte din copilărie sub oblăduirea nimfelor. Îl zăresc în depărtare și reușesc să îl pozez.

Filoti e un sat de ciobani și peste 60.000 de oi sunt crescute în fermele din împrejurimi. Are origini foarte vechi; se crede că a fost întemeiat de ionieni. Se află în centrul insulei, la cca. 18 km de Naxos Town. Mulți turiști îl preferă pentru liniștea și farmecul așezării, și centrul său, atât cât pot remarca din autocar, e plin de cafenele și de flori, cu multe ghivece săltate pe terasele plate care servesc drept acoperișuri.  

Pe vârful unui deal se vede o biserică despre care Alex ne oferă explicații: în fiecare an, pe 29 august, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, lumea urcă pe jos în pelerinaj pentru a se ruga în locașul religios.

Din păcate, nu oprim în Filoti, însă ne bucurăm de priveliști superbe din autocar. Drumul ne poartă către nord spre renumitul „sat de marmură” Apiranthos/Apeiranthos, unde avem la dispoziție o oră și un sfert pentru vizitare. Ne aflăm la aproape 700 m altitudine și la 27 km distanță de Chora, într-un cătun de munte cochet, care rămâne izolat pe timpul iernii din cauza zăpezilor.  

Lăsăm autocarul în parcare și urcăm spre intrarea în localitate, unde suntem întâmpinați de biserica Panagia Aperathitissa, construită în 1819 pe locul indicat unui cioban de către Maica Domnului. Pe 15 august, ea este sărbătorită aici de mulțimi de credincioși

„Apiranthsos” înseamnă „multe flori” , și numele e bine meritat, iar aerul înmiresmat stă mărturie. După cum la fel de corectă este și porecla „satul de marmură” , căci iată-ne pășind pe trepte din dale din materialul prețios, urcând sprijiniți de o balustradă, tot din marmură, dincolo de care se înalță muntele Fanari, cu o capelă în vârf. Casele sunt și ele parțial construite din marmură, la fel și pervazurile ferestrelor, prispele și elementele decorative care împodobesc ușile.  

Spectacol în toată regula! 😮Atât de frumos, încât nu ne vine să ne rupem de această vrajă. Tragem adânc în piept aerul tare de munte și admirăm micile magazine cu produse meșteșugărești, multe din ele creații ale puternicei organizații locale de femei, tavernele cu mese scoase afară în micuțe scuaruri, o expoziție de mașinuțe de jucărie înșirate pe o scară, casele de un alb orbitor. Ne așezăm la o terasă drăgălașă foc pentru o portokalopita și o înghețată pentru mine și un ouzo pentru Adrian.  

Fac o grămadă de fotografii, dar prea puține pentru a surprinde în totalitate splendoarea extraordinară a acestui mic sat, atmosfera sa de basm.

Tradițiile și dialectul vorbit de localnici seamănă cu cel cretan, și nu e de mirare, căci se pare că satul ar fi fost întemeiat în secolul al XVII-lea de locuitorii din satul Chora Skafion din cea mai mare insulă grecească, refugiați aici din calea otomanilor. Nu avem timp să vizităm niciunul din cele patru muzee ale sale, dar vă invit pe voi să o faceți, dacă puteți.

Continuăm să rulăm spre nord și vom traversa o zonă muntoasă spectaculoasă, trecând pe lângă cariere de marmură și emeri, spre satul Koronos. Vechi și el (atestat documentar din jurul anului 1200 î. Hr.), Koronos se află la cca. 32 km nord-est de Naxos Town, la o altitudine de aproape 600 m, și e înconjurat de o vegetație bogată. Pe terasele săpate pe pantele dealurilor se cultivă viță de vie, proprietățile fiind despărțite de garduri din piatră, iar pe culmi sunt mori de vânt, dar dintr-acelea moderne.

Semn că Meltemi este și el bun la ceva... 😬

Vinul a devenit în ultimii ani marfa predominantă aici, asta după ce, până la al Doilea Război Mondial, satul prosperase pe seama exploatărilor de marmură și emeri, închise însă de naziști în timpul ocupației insulei. Suntem în locul unde legenda zice că Dionis ar fi îngropat prima rădăcină de viță de vie, iar Pan, ajutorul zeului, era venerat într-o grotă din apropiere, unde s-au descoperit figurine de lut cu chipul acestuia.

Ne avântăm acum spre extremitatea nordică a insulei. Șoseaua îngustă și plină de serpentine traversează munții și după cca. o jumătate de oră ajungem la Apollonas, pe țărmul nord-estic al Naxosului. Zărim mai întâi de la înălțime casele albe și cupola albastră a unei biserici, așa că ne dumirim din start că este un sat tipic cicladic.

Abilitățile șoferului nostru sunt puse la încercare la intrarea în el: cu mare dificultate (și niște mormăieli care aduc suspect de tare a înjurături🤣), reușește să evite tamponarea cu o mașină mică, parcată mai spre mijlocul drumului, și să ne depoziteze în siguranță într-un spațiu special creat pentru autocare, în apropierea uneia dintre terasele de pe țărm.

Este trecut de 3 după-amiaza și repaosul de o oră cu care suntem cadorisiți e destinat fie îmbăierii în Marea Egee, fie prânzului. Sau amândurora. Alegem a doua variantă, deși luaserăm costumele de baie la noi, însă pietrele de la mal nu ne-au inspirat încredere. Și ne regalăm cu o masă pe cinste, despre care voi face vorbire într-unul din reviewurile următoare.

Până să primim mâncarea, avem timp să ne clătim ochii cu priveliștea caselor albe și mării albastre, destul de vălurită însă. Pe plaja cu nisip și pietricele sunt câțiva țânci iar în apă dau din mâini și din picioare niște adulți. Apollonas e satul cel mai turistic din nordul insulei și atrage suficient de mulți vizitatori încât să se justifice numărul mărișor de vile, taverne, cafenele și magazine de pe faleză.

Din spusele lui Alex am înțeles că Apollonas, astăzi sat de pescari, are origini vechi și a prosperat în antichitate datorită apropierii de carierele de marmură. Tot acest material excavat în Naxos era transportat de pe insulă din portul său.

Ieșim din sat, însă autocarul oprește după numai câteva sute de metri. E ultimul popas.

Și ce popas! 😃

La unul din cei trei kouroi din Naxos, ceilalți doi aflându-se în apropierea satului Melanes.

Kouros (plural kouroi) era un tip de statuie înfățișând un bărbat tânăr, atletic, de cele mai multe ori gol, stând în picioare, cu brațele întinse pe lângă corp. Genul acesta de sculptură s-a dezvoltat în Grecia începând din secolul al VI-lea î. Hr. Statuile fiind descoperite cu precădere în sanctuare, se crede că funcția lor era aceea de ofrandă adusă zeilor.

Kouros din Apollonas e o statuie gigantică de 10,5 m înălțime și 10 tone greutate. O vedem căzută pe spate pe un delușor de lângă șosea, în capătul unui șir de trepte din piatră, și rămân șocată de dimensiunile ei. Alex ne vorbește despre ea, remarcând că are barbă, motiv pentru care specialiștii o consideră o reprezentare a zeului Dionis, protectorul insulei. De notat și că piciorul drept este flexat, în mișcare, un fapt neobișnuit.

Cel mai probabil statuia, sculptată din marmură din zonă, urma să fie transportată pe mare la Sanctuarul lui Dionisos din Iria, aflat în vestul Naxosului, într-un balon din piele de capră lăsat să plutească pe apă, sub supravegherea marinarilor. Greutatea sa a fost însă atât de mare, încât a fost abandonată neterminată pe locul unde îl putem vedea astăzi.

Sau poate că grecii, cam leneși din fire, precum îi știm, au considerat că nu merita să-și bată capul! 🤪

Dilema rămâne, dar noi nu stăm pe loc. Pornim pe drumul de întoarcere, pe șoseaua care urmează țărmul vestic al insulei. Natura se dă în spectacol: munte după munte, și niciun sat pe șosea, cu toate că pe hartă apar câteva cătune. Dar de la înălțime nu le putem zări.

În depărtare văd totuși încă o construcție interesantă: turnul Agia/Ayia. Datează din secolul al XVII-lea și a aparținut familiei nobiliare Kokkos, scopul său fiind acela de apărare a colțului nord-vestic al insulei. Turnul a fost grav avariat într-un incendiu din 1992 și de atunci a fost lăsat în paragină.

Ce păcat! 😞

Mă consolez însă cu imaginea telefonului public de pe șosea, azvârlit in the middle of nowhere. Cine l-o folosi? 🤨

Ușor-ușor coborâm spre Naxos Town, trecând prin Egares/Engares, o localitate agricolă așezată într-o câmpie fertilă mulțumită izvoarelor de apă ce se scurg dinspre munte, vărsându-se în mare. „Dacă raiul există cu adevărat, atunci aici ar trebui să se afle” , nota marele scriitor Nikos Kazantzakis despre acest sat, al cărui oaspete a fost timp de doi ani.

Dar nu doar Egares este raiul pe pământ. Toată insula, așa cum am perceput-o eu în excursia de o zi, mi s-a părut fabuloasă, o îngemănare extraordinară dintre darurile spectaculoase și variate oferite de natură și micile localități pitorești, păstrătoare ale unor tradiții vechi, dintre vestigiile istorice și facilitățile incontestabile ale lumii moderne.

Insula are mult mai multe de arătat călătorului decât am reușit eu să văd în aceste 8-9 ore. Enumăr doar câteva dintre obiectivele care pot sta în atenția voastră, în cazul în care vă decideți asupra unui sejur în Naxos, pe care îmi permit să vi-l recomand din toată ❤️:

√ templul antic al lui Dionisos de la Iria, mormântul micenian de lângă Koronida, necropola neolitică de lângă Tsikalaria, acropola preistorică de la Palermos

√ biserica paleocreștină Panagia Drosiani/Drossiani (secolul al VI-lea, cu unele din cele mai vechi fresce din Balcani), bisericile bizantine Agios Georgios Diassoritis, Panagia Protothroni, Daminiotissa, Agios Mamas sau Agii Apostoli, mănăstirea iezuită Kalamitsia 

√ Epano Kastro sau Castelul din Tragea, reședința familiei primului duce de Naxos, turnurile Palaiologos, Markopolitis și Chimaros

√ Muzeul de Arheologie din Naxos Town, Muzeul Folcloric din Kalokylos, Muzeul Ecleziastic și de Folclor din Filoti, Muzeele de Artă Populară, Geologic și cel de Arheologie din Apiranthos

√ Muntele Zas, grota Rina, cascada Routsouna, izvorul Garinou 

Plus, bineînțeles, plajele nisipoase din vestul Naxosului, unde am lenevit în următoarele zile. Pentru că după așa un efort, meritam și noi puțină odihnă... 😅

Dar despre ele, într-un alt review. Pentru că merită!

Până atunci, vă las în compania unui filmuleț.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 287 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI