El Farida Hotel

TIPĂREȘTE

El Farida a fost abia a treia opțiune pentru locul în care să ne cazăm în cele trei zile pe care urma să le petrecem în Cairo. Inițial puseserăm ochii pe un hotel destul de convenabil ca preț, dar bine cotat, în Giza, cu vedere către piramide. Am renunțat după ce am realizat că va fi un chin să ajungem în Cairo (orașul propriu-zis) în zilele rămase după vizitarea piramidelor. Și, dacă orașul istoric e cum e, Giza e un vis urât, nu se poate sta acolo sub nicio formă. Am ales apoi un hotel pe malul stâng al Nilului (tehnic vorbind, tot în Giza), foarte bun, dar scump (pe la 130 de euro pe noapte) - cele de pe malul drept au prețuri de care nu te poți apropia. Am făcut și rezervare, cu anulare gratuită.

Nu eram însă împăcați cu această opțiune, era vorba de prea mulți bani. Așa că am continuat să căutăm. La un moment dat a apărut o proprietate nouă, care în poze arăta bine, avea o poziție excelentă, costa pe trei nopți cât o noapte dincolo, dar... nu avea evaluari. Numai că: astă vară am stat în Pirinei într-un conac abia scos la închiriere, tot așa, fără recenzii pe nicăieri; fiind cei care urmau să îl inaugureze, am beneficiat de o reducere cu 50%. Și a fost absolut fabulos! Dată fiind această experiență, am zis să acceptăm riscul și de data asta. A fost destul de bine și acum :).

Regula în Egipt este că, dacă te cazezi trei nopți consecutiv în același loc, hotelul asigură transferul de la aeroport sau de la gară. Asta doar la venire; la plecare ni s-a comunicat că ar costa 10 dolari pentru gară și 20 de dolari pentru aeroport. Probabil se mai putea negocia, dar era oricum mai ieftin cu taxi sau cu Uber. Însă nu la plecare e problema, ci la sosire: dacă ar fi fost să luăm noi ceva direct din aeroport, nearanjat înainte, era jale.

La ieșirea din aeroport eram așteptați de un egiptean care ținea în mână o foaie cu numele nostru; am aflat că în cheamă Hussein (nu Hassan, ca în Maroc, a ținut să ne precizeze) și am constatat că e un as al volanului. Într-o oră și ceva de drum (vorba vine, că jumătate din timp am staționat) a schimbat banda de vreo mie de ori, a evitat două tamponări și zece pietoni care traversau pe oriunde și ne-a dus vii și nevătămați în fața hotelului, la adresa:

10 Mohammed Sedky Basha, Bab Al Louq, Abdeen

I-am lăsat trei dolari, neștiind dacă e mult sau puțin. După cum mi-am dat seama ulterior, era cam mult, dar a fost bine așa: fără să știu în acel moment, urma să ne reîntâlnim a doua zi și să petrecem mai bine de opt ore împreună.

Desigur, doi tineri au sărit să ne ia bagajele pentru cei zece metri pe care îi aveam de parcurs. La recepție, un domn cu aspect de naș mafiot ne-a cerut „bassbords” și ne-a făcut cunoscut că putem plăti doar cash, „dollars, not euros, not bounds” . (Cred că egiptenii nu pot pronunța sunetul „p” urmat de vocală, remarcasem asta și la aeroport, și atunci când Hussein ne-a arătat, din taxi, monumentul lui Ibrahim „Basha” din Piața Operei. Monedei lor îi spun „pound” , ca englezii, deci „bound” :)  ).

Am plătit (aveam dolarii pregătiți), evident că nu am primit nicio dovadă (dar nici nu am avut ulterior probleme, în principiu egiptenii încearcă la început să te păcălească, dar odată agreați termenii unei înțeleri, îi respectă) și am cerut cheia de la cameră. A, dar nu se poate, vă conduce băiatul, vă descuie el, spune șeful, nici nu se pune problema să vă obosiți voi cărând cheia. Am priceput aluzia finuță, i-am dat cinci dolari, a înclinat capul a mulțumire și... l-a întors pe băiat, a luat prima cheie și i-a dat alta. A fost o mișcare bună, am aflat ulterior că în hotel există și camere foarte mici, mai mulți oaspeți se plâng de asta pe Google sau pe Booking. În camera noastră se putea întoarce tractorul. I-am dat și băiatului un dolar și, în sfârșit, am rămas fără spectatori.

Acest hotel pune la dispoziție camere cu aer condiționat, dulap pentru haine, ibric electric, cutie de valori, televizor cu ecran plat, balcon și baie proprie cu bideu - scrie pe Booking. Să o iau sistematic: am avut o cameră foarte mare, de peste 30 mp, aranjată cu gust, cu tot mobilierul nou. Paturi separate, dar mari și confortabile - vorbesc din punctul meu de vedere, sunt fan saltele și perne tari și asta am găsit; am văzut că unii au nemulțumiri pe tema asta. Chiar și pentru mine, pernele au fost prea înalte, mă trezeam cu gâtul sucit - dar prefer așa, decât trei pene sau două ghemotoace de lână.

Dulapul există, dar înăuntru are numai rafturi, fără un compartiment adecvat unde să poți atârna cămăși / bluzoane. Asta, deși este montată o bară și există vreo două umerașe, dar locul respectiv nu e suficient de înalt. Tot în dulap am găsit seiful, însă nu am reușit să îl deschidem, oricât ne-am străduit (teoretic, trebuia să îl găsim deschis, ceea ce nu s-a întâmplat). Și am mai găsit niște pături de rezervă, care s-au dovedit utile.

Pentru că: nu există sistem de încâlzire, lucru normal pentru Egipt. În nopțile răcoroase (12 grade, în cazul nostru), se putea folosi - teoretic - aerul condiționat. Un aparat nou și puternic. Așa de puternic, încât curentul te ia pe sus. În plus, montat în așa fel încât să bată exact în capetele celor care stau întinși în pat. Prin urmare, am încâlzit camera cât s-a putut înainte de a adormi, iar la o bucată de noapte am tras păturile peste cap.

Am avut ibric electic (nu l-am folosit niciodată), televizor cu ecran plat (nu l-am deschis), dar nu am avut uscător de păr. De care am fi avut nevoie: la Piramide am înghițit o tonă de praf, iar în oraș aerul e negru din cauza poluării.

Balconul dădea deasupra unei străzi liniștite, semipietonală, și oferea o vedere mirifică spre clădirile din jur, care arată ca după bombardament, deși sunt situate în buricul târgului (P26-P27; imaginea din P25 este luată de pe acoperișul hotelului). Nu suntem fumători, dar a fost util: am întins la uscat prosoapele, că nu au fost schimbate cât am stat acolo.

Baia - mărișoară și curată, cu totul nou. Apa caldă vine de la un boiler, al doilea care face duș poate avea o problemă. Inițial am primit consumabile, dar stocul nu a fost actualizat. În ultima zi ne puneam problema că s-ar putea să trebuiească să cumpărăm hârtie igienică. Iar bideu nu există în înțelesul obișnuit, cu vas aparte: este montat un duș lângă toaletă, în stilul arab.

În concluzie: proaspăta renovare (hotelul este deschis începând cu data de 1 noiembrie 2023) s-a făcut băgându-se destui bani, designerul a fost bun pe partea „vizuală” , dar fără simț practic, nu și-a pus anumite întrebări privind confortul oaspeților, pe care ar fi cam trebuit să și le pună.

Seviciile: sublime, dar aproape inexistente. Timp de trei zile, nu a intrat nimeni în camera noastră. Dimineața ne-am mai lovit de o doamnă care stătea ferm lipită de câte un scaun, nu am văzut-o niciodată măcar în picioare, nici vorbă să se sprijine de vreun aspirator. Probabil că se intră la curățenie doar înainte de sosirea unor noi călători sau dacă există o extramotivație.

Interiorul hotelului este retro, în stil colonial, plăcut. Alături de recepție există un lounge foarte frumos, în care am zăbovit și noi vreun ceas în ziua plecării, înainte de a ne îndrepta către gară, pentru a ne pune în ordine cele necesare în Luxor (urma să ajungem acolo dimineața devreme și nu știam dacă vom primi sau nu cameră la acea oră). Am atașat câteva poze.

Liftul are cușca transparentă (nu e vorba despre cel de lângă scări, care se vede în P12, acesta era nefunțional), stil art nouveau, și bipăie atunci când trece prin dreptul fiecărui etaj. Interesant ziua, dar foarte enervant noaptea. Deși camera noastră (304) era cea mai îndepărtată de ascensor, m-am trezit de mai multe ori crezând că dorm în gară și se anunță sosirea trenului :).

Micul dejun se ia la ultimul etaj. Ei spun că ar fi o terasă acoperită, dar există trei pereți din zidărie și unul de sticlă (adevărat, geamurile respective le-am găsit mereu deschise). Egiptenii fumează în interior, nu e plăcut pentru nefumători, dar asta e. Nu există nimic de mâncare „la liber” : când intri, mergi la un bufet unde un „șef de sală” îți oferă un pahar cu apă, câteva prăjiturele de-ale lor, ceva turte - tot dulci și îți face pe loc o cafea. Apoi, după ce te așezi la masă, tot el vine și te întreabă ce dorești să mănânci. Ori chestii egiptene, care nouă nu ne-au plăcut, ori omletă cu o feliuță de cașcaval - asta am mâncat timp de trei zile. Din două în două minute, domnul vine să te întrebe dacă ești mulțumit și se oferă să te ajute cu ceva, nu e prea clar cu ce. Personal - nu mi-a plăcut stilul. I-am lăst de două ori câte un dolar, a treia oară am spus pas. Nu am prins niciodată aglomerat la masă, dar am văzut persoane care se plâng de faptul că domnul respectiv este singur și nu face față dacă tot restaurantul este ocupat.

Cel mai mare avantaj al hotelului este amplasarea. E situat la 7-8 minute de Piața Tahrir, unde găsim și stație de metrou și la 10-12 minute de palatul-muzeu Abdeen, despre care nu am văzut scris nimic pe nicăieri și pe care l-am descoperit chiar înainte de plecare; am rămas cu regretul că nu l-am vizitat. Hotelul se învecinează cu un restaurant italian destul de bun, CaiRoma, unde am luat masa de două ori. Zona comercială nu este, nici ea, departe, iar până pe insula Zamalek (unde se află Cairo Tower) se fac 20-25 de minute. Credeți-mă, pentru Cairo aceste distanțe nu înseamnă nimic :).

---

VIZUALIZĂRI: 327 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI