Complex Satul Prunilor - un loc unde te poti odihni

TIPĂREȘTE

De ceva timp stabilisem cu prietenii nostri sa “iesim”. Adica sa lasam in urma poluarea Capitalei si sa ne relaxam undeva, la munte, “facand o carte” si drumetii. Dar, pentru ca eu trebuia sa-mi insotesc mama la (re) deschiderea Casei Memoriale Cioranescu despre care am scris deja aici (vezi impresii), am incercat sa combim obligatiile de familie cu placerea, asa ca am cautat o locatie in apropierea locului unde era musai sa fiu sambata dimineata. Inca de acum o luna, pusesem ochii pe Satul prunilor, dar atunci prietenii mei au hotarat sa mergem la Tohanita, in Predelut, langa Bran. A fost excelent si acolo, asa cum am scris in review-ul meu, la intoarcere.

Satul prunilor se afla intr-o zona de dealuri, in Pietrosita, undeva, pe la jumatatea distantei dintre Targoviste si Sinaia. Pe site-uri l-am gasit ca aflandu-se langa Sinaia, asta asa, ca sa-si atraga clientii. In realitate, pana la cunoscuta statiune sunt mai mult de 40 km de drum serpuit pe serpentinele de pe Muntele Paduchiosu, deci pana acolo “mananci o paine”! Iar pana la Bran, care e dat ca obiectiv turistic ce poate fi vizitat, mananci doua!

Asadar, dupa parcurgerea facila a drumului pana la Targoviste, am ajuns la baile Pucioasa si de acolo, trecand prin Fieni, unde era odata o renumita fabrica de ciment, ba chiar si una de becuri, am intrat mai bine in zona de dealuri. Drumul serpuia printre livezi din care roadele fusesera culese, lasand crengile pomilor, triste, invaluite in cenusiu, ca niste vaduve ce plang cu frunze ruginite. Totusi, in gradini, pe dealuri, se observa cum toamna, inca, nu se da invinsa. Inca mai erau copaci imbracati in straie verzi, galbene, portocalii, roscate. Ehe, daca veneam acum o luna, ar fi fost minunat. Dar, lasa, ca nici acum nu-i rau!

Cand am intrat in Pietrosita, am inceput sa fiu mai atenta. Stiam ca, undeva pe stanga se face drumul spre Runcu, satul bunicilor mei, care au plecat de mult, sa se odihneasca printre ingeri, dupa ce au trudit atata amar de vreme, lucrand pamantul si crescand copii care au ajuns “domni” la oras. Inainte de a zari indicatorul rutier, mi-a “sarit in ochi” ditamai panoul publicitar, cu o poza imensa pe care scria “Satul prunilor”. Am cotit la stanga si am inceput sa urcam pe un drum mai abrupt, ce ne conduce printre case si gradini, dezvelindu-ne ici- colo privelistea asupra intregii vai. Pe site zicea ca trebuie sa mergem asa 3 km. Eu nu m-am uitat la kilometraj, caci m-am lasat purtata de placerea de a admira peisajul de toamna tarzie.

La un moment dat, am zarit pe marginea drumului, in stanga, o constructie de lemn, care seamna cu o poarta sau o troita, pe care, pe trei scanduri orizontale, era scris: ”Bine ati venit la/Welcome to/ Satul prunilor”. Am cotit din nou la stanga si, parasind asfaltul, am apucat-o pe un drumeag cam prost. Noroc ca vilele deja se vedeau! Inca o portiune mai abrupta si mai proasta si, gata! Am ajuns. Am parcat masina in afara gardului imprejmuitor, in stanga portilor mari, de lemn. Am mers in cladirea aflata imediat in dreapta, pe care scria “Receptie”. Desi aceasta, ca si toate vilele complexului, are o arhitectura taraneasca traditionala, inca de cum am deschis usa, m-a izbit, in mod placut, imaginea unui interior modern. Ne-am luat cheia si ne-am indreptat spre vila “noastra”. N-a mai vrut s-o chinui pe “Pisica neagra” (masina mea), sa urce pe drumul destul de abrupt dintre vile. Am lasat-o acolo, in afara complexului. De altfel, complexul nu e foarte mare. Are sapte vile de inchiriat si o cadire in care e Receptia. Acum era in constructie, putin mai in vale, in afara lui, restaurantul.

Am intrat in vila, deschizand o usa rotunjita sus, de lemn lucrat de mesteri, nu gata facuta de vreo fabrica din Turcia. De fapt, pretutindeni am vazut ca s-a incercat sa se pastreze specificul traditional, romanesc: si in arhitectura exterioara a constructiilor si in interior si la materialele folosite. Mi-a placut mult modul cum au fost gandite si realizate vilele si nu m-am putut abtine sa nu intreb cine a fost arhitectul. De fapt, e o arhitecta si acest proiect a si participat acum vreo doi ani la un concurs.

Cum am intrat in vila, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi iau aparatul si sa fac poze. Asta ca sa nu ma mai critice nimeni ca nu v-am adus “dovezi” din interior. La parter e un living mare, cu doua canapele, masuta si LCD + dining (o masa de lemn, taranesca, de opt locuri) + o bucatarie deschisa, utilata cu plita si cuptor, cuptor cu microunde, filtru de cafea, fierbator de apa, farfurii, pahare, tacamuri, detergent si bureti de vase + WC de serviciu. La etaj, urcand pe o scara de lemn baituit cu un lac inchis la culoare, dai intai intr-o “salita”, cum se spune in popor. Adica, un culoar care, pe o parte are geamuri mari, prin care se vede intreaga vale, iar pe partea cealalta intarile in cele trei camere, fiecare cu baia ei. Primele doua sunt camere twins (adica au doua paturi de o persoana) si a treia e matrimonial (pat dublu). Pe paturi ne asteptau halate albe, plusate, iar in baie, prosoape si papuci asemenea halatelor. Tot acolo, faianta alba, cu patratele mici, stralucea de curatenie.

Din living, se iese pe o terasa acoperita, unde este o masa cu scaune de lemn, unde poti sta cand e cald afara, sau cand fumezi. Pentru ca, aviz amatorilor! in vila fumatul e interzis. In schimb, pe terasa te asteapta aceasta masa si, alaturi ai o cutie cu nisip, unde sa iti stingi tigara. Tot afara, fiecare vila are gratarul unde iti poti face ce fripturi doresti.

La inceput, inauntru mi s-a parut a fi cam racoare, dar apoi s-a incalzit. Oricum, fiecare vila are centrala ei, la parter, in spatele unor usi- panou, frumos executate. Deci, fiecare isi face cata caldura vrea.

Vila se inchiriaza integral. Am platit 105 euro pe noapte. Acum o luna era 95, dar acum au zis ca a venit iarna si cheltuielile sunt mai mari. Se poate inchiria si doar o camera, dar e mult mai scump. Renteaza sa vii cu prietenii (in multiplu de trei), ca sa impartiti cheltuielile.

In jurul complexului nu prea ai ce face. E o gradina, dar acum nu merita sa te umpli de noroi pe acolo. Noi ne-am plimbat pe drum, prin sat si am stat sa jucam carti, fiindca zona o vizitasem cu alte ocazii. Puteti trece peste deal, la Runcu si de acolo sa mergeti pe un drum printre munti, pana la o manastire care se afla acolo. Sau, puteti vizita Moroieniul. Acolo se afla Casa Memoriala Cioranescu, Sanatoriul (de unde se vede superb intreaga vale, pana hat, departe), satul tiganilor, Glod, iar mai sus, centrala electrica Dobresti si cariera de piatra Lespezi.

Pacat ca, in complex nu prea ai ce face. Nu ti se ofera mai nimic, ca sa te distrezi! La acest capitol sunt tare deficitari! Dar, daca ti-ai propus sa fugi de nebunia orasului si sa te odihnesti, aici e un loc potrivit. Noi ne-am simtit bine. Ne-am propus sa ne intoarcem la primavara, cad livezile vor fi inflorite si dealurile se vor vedea mai vesele decat le-am vazut acum.

---

VIZUALIZĂRI: 5941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI