Satul Prunilor, un loc bun nu numai pentru a face ţuică

TIPĂREȘTE

Anul acesta (încă 2014), de 8 Martie, am primit şi acceptat invitaţia unor buni prieteni, două familii, de a petrece “ziua doamnelor” într-un loc de ei ştiut, în care mai fuseseră şi le plăcuse tare mult, numai bun de un week-end, dacă nu, chiar mai mult!

Cu această ocazie vreau să-mi închei contribuţia la AFA de anul acesta cu un review despre un loc din ţara noastră dragă, România pitorească, după ce anul acesta am fost harnică şi am scris despre meleaguri din Grecia, Turcia, Serbia şi, chiar, Albania.

Ei, întorcându-mă la subiectul de faţă, am aflat cu uimire că locul cu pricina, denumit “Satul Prunilor” ar fi situat nu prea departe (cam 50 km) de urbea noastră de zi cu zi (Târgovişte), în drumul spre Sinaia, după ce se lasă în urmă oraşul Fieni, satul Dealu Mare se ajunge în Pietroşiţa. De aici se virează la stânga spre satul Dealu Frumos care ţine tot de comuna Pietroşiţa printre coline împădurite pe un drum destul de bun, dar relativ îngust, si se parcurg cam 7 km. Nu se ajunge în satul Dealu Frumos pentru că indicatorul mare dintr-o răspântie arată că Satul Prunilor este cocoţat pe-un deal spre care trebuie să coteşti, din nou, la stânga câteva sute de metri, pe un drum neasfaltat, de data asta, ferească Cel de Sus să fie ploaie! Nici nu auziserăm de existenţa acestui “sat”, de aceea mirarea a fost şi mai mare la vederea unui asemenea loc!

Satul Prunilor, conceput exact ca o miniaşezare, “aruncat” pe-un “deal între dealuri” constă în dispunerea celor şapte vile ale sale pe o suprafaţă de 6 ha, la marginea pădurii de fag. Vilele, fiecare cu câte o suprafaţă de 250 mp, gândite să satisfacă şi cele mai rafinate gusturi, sunt identice ca şi plan arhitectonic, şi sunt numerotate dinspre vârf, simplu, de la 1 la 7, nepurtând vreun nume. Noi am ocupat-o pe cea cu numărul 7, prima pe dreapta, în incinta acestui complex rezidenţial existând alei largi şi străzi cu tortuare, toate pavate care facilitează circulaţia în interior. Vizavi de recepţie, la intrarea în “sat”, mai recent, au fost construite o sală de şedinţe şi un restaurant pe măsura resortului, cu o capacitate de 100 persoane şi meniuri tradiţionale cu reţete locale unice. Priveliştea oferită către masivele muntoase Leoata, Bucegi şi Baiului care străjuiesc zona, în timp ce soarele mângâie văile şi dealurile din jur, este uimitoare.

Trebuie spus, încă de la început, că bunul gust este definitoriu pentru acest complex, finisajele superioare şi materialele de bună calitate cu care a fost realizat fac din el o adevărată incantare a privirii. Stilul în care a fost construit a vrut să imite într-o oarecare măsură specificul zonei, adăugându-i-se elementele de confort absolute indispensabile contemporaneităţii. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult, încă de la prima vedere a fost mirosul pădurii “adus” în fiecare vilă prin intermediul duşumelei, scărilor interioare şi a mobilei realizate, integral din acest material, frumos lăcuite.

Fiecare vilă “pune la bătaie” pentru musafirii săi 3 dormitoare numa'bune pentru 3 familii, fiecare cu baia lui, situate la etaj, dintre care, unul cu pat matrimonial şi două cu câte două paturi separate, baia din cel matrimonial fiind cu cadă, celelalte două, cu duş cu cabina. La parter, intrarea principală în vilă se face într-un living generos şi foarte luminos prin ale cărei ferestre lumina pătrunde scăldând din plin încăperea. Acesta este împărţit în două zone distincte: de relaxare şi de luat masa. Fiecare vilă dispune de câte o terasă largă, accesibilă din living organizată cu facilităti pentru grătar şi masă cu scaune pentru cine doreşte să mănânce afară şi bancă pentru stat la soare sau la o gură de aer.

Zona de relaxare cuprinde canapele şi fotolii confortabile cu orientare către ditamai televizorul smart, astfel de televizoare existând, dealtfel, şi în fiecare dormitor, dar ceva mai mici. De asemenea, internetul wi-fi este prezent în fiecare vilă. Locul de luat masa este interpus între zona de relaxare şi chicinetă constând într-o masă încăpătoare (cât pentru toate persoanele din vilă) cu scaune modelate din acelaşi lemn înmiresmat. Senzaţia de open-space este accentuată de parapetul despărţitor de bucătăria care nu duce lipsă de nimic. Ea beneficiază şi de o intrare secundară în vilă, pe uşa din dos, cum s-ar spune, plastic. Din punctul de vedere al dotării, bucătăria este completă, deţine vase de gătit, veselă, tacâmuri, ustensile, consumabile de tipul detergenţilor, şervetelor, mobilier pe măsură. Electrocasnicele sunt şi ele în echipă completă: aragaz cu hotă, frigider, cuptor cu microunde, cafetieră, cană de încălzit apă, mixer. De asemenea, fiecare vilă deţine propria centrală termică ce asigură apa caldă şi căldura necesare. Toate sunt de bună calitate, fiind în nota obişnuită din jur.

Deşi complexul este foarte potrivit pentru sistemul self-catering întrucât oferă toate condiţiile (aşa cum a fost gândit, iniţial), însă se poate face şi turism organizat (de tip teambuilding sau workshop), mai ales de când există restaurantul şi sala de şedinţe ce pot găzdui şi servi, practic, toţi turiştii (şi chiar mai mult de-atât) aflaţi la un moment dat în “sat”.

De pe terasă panorama ce se deschidea în faţa ochilor era mirifică, mai cu seamă când soarele nu era ascuns în spatele norilor. Vremea pe care am prins-o noi a fost destul de variată, vântul fiind “rege” în acele zile. Pe dealuri erau aliniate frumos peste tot livezi de pruni, cât vedeai cu ochii, chiar lângă complex “coborau” câteva rânduri bine îngrijite de pruni. Cred că dacă i-am fi prins înfloriţi aş fi jurat că am venit în paradis, dar ar fi trebuit să întârziem cam cu 2-3 săptămâni. În zare se întrevedea satul Dealu Frumos cu biserica sa falnică spre care am pornit la plimbare câţiva kilometri pe jos în scopul contracarării eventualelor efecte ale meselor îmbelşugate pe care ni le-au pregătit, în acele zile, soţii.

Cum fiecare gospodărie avea propria livadă de pruni, mai mică sau mai mare, şi, implicit, propriul cazan de ţuică, nu era nici o surpriză că, aproape, la fiecare poartă se comercializau diverse sortimente de ţuică, magiun, gem şi dulceaţă, toate din prune. De aici mi-a venit şi ideea titlului reviewului de faţă!

În urma celor văzute şi trăite, concluzia generală pe care am tras-o eu a fost că Satul Prunilor, ca atare, pentru un weekend este numai bun pentru odihnă şi relaxare. Pentru un concediu, din punctul meu de vedere, e nevoie de ceva mai mult la capitolul “entertainment”: explorări ale zonelor învecinate (Vârful Omu, Babele sau Sfinx, Castelul Peleş, Castelul Bran) sau umplerii timpului cu acţiuni de grup pe care le pune la dispoziţie echipa de management a “satului”: programe de aventură, treasure hunting, paintball, mountain-bike, off-road, hiking, trekking.

Oricum ar fi, Satul Prunilor mi-a rămas în suflet, poate şi din motivul “că e de-al nostru” putând, în orice moment, fi considerat o alternativă de luat în seamă la aglomerata Vale a Prahovei sau la mai îndepărtatele Bran şi Moeciu.

---

VIZUALIZĂRI: 2941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI