ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.03.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAR-2024
DURATA: 2 nopți
Familie
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 1 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ faraMasa
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
86.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Panorama de la... Vila Panoramic

TIPĂREȘTE URM de aici

Locație: Strada Principala nr 10, Păltiniș 550001

Punct reper: în spatele Vilei Verzi

Am ajuns la Vila Panoramic, undeva la ora 14:20, cred că printre primii din grupul cazat acolo. Mi-am dat seama de asta judecând după cheile care încă se aflau în exteriorul ușii + lipsa mașinilor parcate (sau poate erau parcate la Alpina-Casi = nu știu).

Parcarea/Locație

Pentru a ajunge la locație, trebuie să ieși de pe DJ106A, la dreapta, imediat cum treci de complexul Alpina-Casi și să intri pe o stradă , un... drum de pământ șerpuit cu gropi mai mici sau mari pe alocuri, cu precădere în prima parte a drumului. Drumul, cum ai ieșit de pe asfalt și până la vilă are aproximativ 230 de metri și din păcate noaptea nu este iluminat, fapt ce poate prezenta probleme de orientare în eventualitatea în care nu ești cu mașina, ci ești pieton.  

Parcarea propiu-zisă, din piatră cubică, susținea 2 mașini, sau 3 dacă se bloca foișorul exterior. Se mai puteau parca 2-3 mașini pe marginea aflată vis-a-vis de intrare dar exceptând dubița propietarilor, nu am văzut nici o mașină parcată așa, spațiul nefiind (cred) destinat parcării.

În schimb se putea parca la liber pe terenul aflat în vecinătatea vilei.  

Că tot am pomenit de exterior, era și un grătar la acel foișor, defapt nu foișor ci mai degrabă un fel de anexă. Tot acolo erau și mese și scaune, un loc bun pentru a sta seara și nu numai, la taclale cu prietenii la un grătărel.

Deși pe un site de profil, scrie că ar fi recent construită (în 2017), analizând imaginile de pe internet, constat că această construcție are cel puțin 12 ani, fiind una din primele construite în zonă. Probabil este renovată recent, dar nici pe departe construită.

Una peste alta locația este la 2 pași de Arena Platoș, o zonă foarte animată pe perioada iernii și foarte iubită de cei ce îndrăgesc sporturile de iarnă.

Camera 8

Când am ajuns noi, nu era nimeni la recepția de la parter, așa că ne-am dus direct la camera alocată, știind foarte bine la ce etaj era dar și ce număr avea.

Am stat în camera 8 de la etajul 2. Camera era suficient de spațioasă pentru 2 adulți. Tavanul avea o înălțime mai mică pe partea de la tăblia patului, din cauza înclinației acoperișului. De asemenea și o grindă aflată tot deasupra patului de care eu personal, mă loveam cu capul dacă nu mă aplecam puțin când mergeam spre tăblia patului.  

Camera dispunea de 2 noptiere, un dulap, un televizor și o ușă din tâmplărie PVC ce ducea sprea balcon. Televizorul nu era foarte mare, ci unul mic dar nu a fost un impediment, fiind suficient pentru strictul necesar (o muzică, știri, etc).

Corpul de iluminat, deși avea 2 becuri, doar 1 era funcțional... la fel și la baie. Camera dispunea de 2 calorifere dar poziționarea lor nu am înțeles-o. Eu știu că un calorifer se montează spre exteriorul camerei sau sub fereastră. Camera nu avea fereastră, ci o ușă mare  cu geam termopan, însă unul din calorifere era montat spre camera vecină (camera 7) iar al doilea spre holul interior...  

Din acest motiv, eficiența termică a camerei nu era foarte bună, iar când caloriferele se opreau, frigul se instaura mai rapid. Când am ajuns noi, caloriferele erau fierbinți dar au trecut apoi 2-3 ore și au rămas la fel, ajungând să fie de-a dreptul reci. Am sunat la numărul de telefon ce era postat pe Google Maps, mi-a răspuns o doamnă și mi-a spus că termostatul este pe fiecare etaj în parte și ar fi setat la 22-23... dar din punctul meu de vedere temperatura dintr-o cameră orientată spre un anumit punct cardinal nu poate fi aceeași cu altă cameră care are altă configurație și este orientată spre alt punct cardinal, drept urmare pot fi diferențe și de 2-3 grade între camerele de pe același etaj, lucru care poate crea disconfort unora.

Revenind, după câteva minute a și venit un domn, cred că patronul, cu termostatul în mână și mi-a confirmat că este mai răcoare, modificând setarea termostatului la 24 grade, pentru a putea acoperi toate plajele termice, din toate camerele. Centrala a pornit imediat, în zona noastră fiind inițial undeva la 21-22, pereții fiind simțitor mai reci.

Mi-a plăcut că ușa din PVC cu geam termopan de la balcon se închidea foarte bine, ermetic și tăia orice posibil zgomot din zonă, deși nu am avut asemenea zgomote, zona - locația, fiind una restrasă, în linia a doua de vile, comparativ cu cele principale de la șosea...

Priveliștea din balcon era și ea de vis, aici pot da nota 20! Un platou imens, cu brazi, cu munți, unii încă acoperiți cu zăpadă și un aer rece puternic, mai ales dimineața. Foarte foarte fain!

Așternuturile erau curate dar salteaua era foarte uzată, cred că era pe arcuri dar nu sunt sigur, nu am analizat, cert este că nu a fost foarte foarte confortabilă dar pentru 2 nopți nu a prezentat o problemă, însă pentru cineva care s-ar caza mai multe nopți ar putea prezenta un impediment.  

Pe balcon nu erau nici scaune, nici mese, un minus ținând cont de priveliștea de vis, mai sus amintită, sau pentru cei care obișnuiesc ca dimineața să bea o cafeluță la răsărit de soare.

Pereții dintre camere erau subțiri, din rigips, cu izolație minimă sau inexistentă, motiv pentru care se auzeau chiar și zgomote mai puțin alarmante. Aceeași problemă și cu ușa de la intrare, izola puțin spre deloc, motiv pentru care se auzea orice discuție de pe holuri.

La parter era notat faptul că există WI-FI disponibil, era notată și parola dar nu am avut nevoie pentru că aveam semnal bun în cameră, semnal de la propia rețea de telefonie mobilă.

Una din prizele din camere stătea să se desprindă din doză, dar am fost atent și am ținut cu mâna de ea, când băgam sau scoteam încărcătorul telefonului.

Baia

Baia a fost ok, curată dar nu am avut suport la oglindă, să ne punem cele necesare, acesta fiind rupt și inexistent. La fel și în cabina de duș, suportul pentru șampoane, geluri etc, era rupt și nu mai era nimic montat. Am pus gelurile și ce mai aveam, jos pe podeaua cabinei de duș, aplecând-ne mereu pentru a face câte un refill din ele.

Apa era fierbinte și constantă, aici nu au fost probleme. Am testat și para de sus dar și jeturile de masaj și funcționau fără probleme. Pentru căldură și aici era un calorifer care din păcate picura jos... fapt pe care l-am și menționat propietarilor la plecare. Baia avea și o fereastră mare pentru aerisire. Nu am simțit vreun miros ciudat de la canalizare în camera noastră dar nici în baie.

Chiuveta era foarte interesantă, din sticlă transparentă dar bateria aleasă nu părea să fie din același "film", fiind cu gâtul scurt, de fiecare dată când o foloseam, stropeam cu apă pe lângă chiuvetă.

Tot de la baie lipsea și uscătorul de păr, necesar probabil mai mult pentru doamne. Am avut și prosoape curate, hârtie igienică și un săpun lichid cu dispenser. 

Concluzii

Cazarea a fost una frumoasă, propietarii au fost ospitalieri și atenți la cerințele noastre. Locația este mai greu accesibilă pentru cei care poate au mașini mai joase dar drumul este practicabil. Am înțeles că s-a tot pus pietriș dar evident după iarna ce a trecut, aceasta a intrat în pământ. Propietarul mi-a spus că așteaptă venirea verii pentru a pune din nou pietriș.

Ar trebui rezolvată și problema cu iluminatul stradal... am văzut că era un stâlp la un moment dat în prima parte a drumului dar  corpul de iluminat NU funcționa. Per total pot spune că mi-a plăcut cazarea și până la urmă depinde și ce așteptări ai de la fiecare loc în parte.  

La parter am observat că era și o sală mai mare cu mese și scaune, probabil unde se putea sta, mai ales dacă era un grup mai mare.

Mulțumesc lui Cornel pentru premiu și felicitări pentru toată organizarea.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 25.03.24 17:19:55
Validat / Publicat: 25.03.24 17:28:47
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Europa

VIZUALIZĂRI: 365 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Panorama din spatele vilei.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[25.03.24 17:52:09]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2024) sau anul trecut (2023) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinnaPHONE
[25.03.24 20:37:59]
»

@⭐ValentinB_88⭐: Ce darnic ești cu notele!

Ti-a priit întâlnirea AFA, ai înțeles perfect ca minusurile contează mai puțin la o cazare, important este evenimentul.

Bravo!

Felicitari!

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[25.03.24 20:56:35]
»

@krisstinna: Cum scopul ieșirii a fost unul bine definit, am trecut pe plan secundar micile neajunsuri. Au fost destul de multe dar amabilitatea gazdelor a compensat majoritatea dintre ele. Am încercat cumva să mă integrez în cadrul creat dar și în spiritul colectivității.

Apoi unele dintre problemele semnalate nu țin de propietari, cum ar fi drumul de acces sau iluminatul public care după calculele mele țin de autoritățile locale. Nu cred că acel drum de pământ este drum privat, dar ținând cont că apare notat ca și Strada Stejarului, tind să cred că da... este drum public.

Acum am observat că mai era o intrare pe aici dar drumul pare ceva mai înclinat, cu o pantă mult mai pronunțată, comparativ cu cel pe unde cred că am fost toți, care avea o urcare mult mai liniară.

Mulțumesc pentru vizită, vot și ecou și mă bucur că ne-am putut întâlni și fizic, un lucru oarecum firesc, natural și bine-venit pentru orice relație amicală.

Sper să ne mai revedem cu bine, cu forțe proaspete și cu alte ocazii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo
Alte impresii din această RUBRICĂVila Panoramic:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054551839828491 sec
    ecranul dvs: 1 x 1