ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2014
DURATA: 14 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

In Ciclade, dupa cincizeci de ani…

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Eram la Predeal, la Intalnirea AFA. Am avut placerea si bucuria sa cunosc destui colegi de pe acest sait. Dintre multele momente interesante, amintesc, ca punct de plecare al acestui review, reactia unui coleg, atunci cand am facut cunostinta.

« Eu sunt @zuftim »

Colegul are un scurt moment de gandire, apoi se destinde si zambeste.

« Aaa, cel care scrie despre Ciclade, asa-i? »

Intre timp, poate ca pe mine m-ati uitat. Asta inca nu ar fi o mare problema. Problema este ca nu vreau sa uitati de Ciclade! :)

Asa ca, iata … am revenit! Cu Cicladele, desigur! Dar, cum … dupa cincizeci de ani?! Stati sa va explic.

… … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … …

Din punct de vedere turistic, simplificand lucrurile, as imparti oamenii in doua categorii.

Prima categorie. Sunt oamenii comozi, sedentari si suficienti.

Ei isi spun practici sau pragmatici. Sunt oamenii aceia care, daca de exemplu sotia il bate la cap : « hai, draga, du-ma si tu intr-o vacanta, m-am saturat sa tot stau acasa sau cel mult in prispa casei in toate concediile! »

Omul nostru, chiar daca isi permite sa mearga intr-o vacanta (cine nu-si permite, sunt unele vacante ce costa sub 100 de euro!), incepe sa faca niste calcule. Chiar daca este vorba de o super-oferta in Paralia Katerini sau Thassos, in momentul in care calculeaza costul ei in PET-uri de bere “Succes” [nu dau nume reale de “branduri”, ca nu e voie! :) ], sau dupa caz, in orice tip de doze, sau face calculul in orice tine de hobby-urile si tabieturile sale, se ia cu mainile de cap. Cum sa isi distruga, fie si pentru cateva zile pe an, comoditatea vietii sale, stand acasa relaxat in fata TV-ului?

Si daca totusi consimte intr-un final sa se sacrifice, dupa multe rugaminti ale consoartei, e imbufnat pe tot parcursul vacantei, nu intelege pentru ce s-au cheltuit banii respectivi, pentru ce s-a irosit timpul degeaba. Dar aceasta categorie de oameni nu fac obiectul acestui review (va asigur ca e foarte numeroasa in viata de toate zilele), si nici nu sunt, desigur, cititorii si membrii acestui sait.

A doua categorie: pasionatii de turism.

Pe acestia i-as imparti in doua grupuri, la randul lor.

Un prim grup.

Sunt oameni pasionati de turism, dar... Oameni care vaneaza tot felul de oferte turistice, de orice fel ar fi acestea.

Nu conteaza unde, nu conteaza cand, nu conteaza de ce. Ba nu conteaza nici daca a mai fost de zece ori in acelasi loc. Important este sa prinda o oferta buna, ca pret de exemplu, sau orice alt criteriu ar fi acela. Acesti turisti imi amintesc de deprinderea unora dintre noi de a cumpara, de a acumula tot felul de produse, de orice fel, ca le trebuie sau nu, doar pentru ca “se da mai ieftin”, sau “e coada la ele” sau “sunt la moda”. Nu conteaza daca le place, nu conteaza daca le trebuie. Ideea este bucuria de a achizitiona un produs chiar si ambiguu, la un pret convenabil.

Cu multi ani in urma, mergeam cu autocarul in insula Thassos. Asteptand autocarul, intru in vorba cu un alt turist, coleg de deplasare, asa de amorul artei, pentru a infiripa o discutie.

“Unde mergeti, unde vâ cazati? ” intreb eu.

Omul ma priveste perplex, interzis, de parca picasem de pe alta planeta.

« Cum unde? In … Thassos! »

« Bineinteles ca in Thassos, dar in ce statiune? »

Omul devine vadit incurcat, incomodat, chiar iritat, O cauta din priviri pe companioana sa, probabil sotia.

« Mamicule, unde mergem noi in Thassos, in ce statiune? »

Primeste raspunsul, si imi spune si mie. Era vorba despre Skala Rahoni, sau Skala Prinos, oricum o statiune de pe partea nord-vestica. I-am multumit de informatie, si mi-am vazut de drum…

Omul nu avea habar unde se duce, daca i se potriveste acea vacanta. El stia, desigur, ca “merge in Grecia” si ca a prins o vacanta ieftina, pe o insula greceasca. Si … cam atat.

Nu incerc sa ironizez aceasta categorie de turisti, nici macar nu zic ca nu e bine sa fii asa, eu doar semnalez existenta ei.

Al doilea grup.

Sunt turisti care aleg, dupa diferite criterii, pe care le analizeaza mai mult sau mai putin minutios.

Anul acesta merg in tara X, de exemplu. Apoi se intereseaza. Unde crede ca ar fi frumos si bine din punctul sau de vedere, ce zona i s-ar potrivi. Bineinteles, nu poate sti exact dinainte, dar isi pune intrebari. Se documenteaza asupra destinatiilor posibile, iar in final asupra destinatiei alese. Are asteptari. Are sperante. Apoi isi alege locatia exacta unde vrea sa se cazeze in zona turistica respectiva, iar abia mai apoi alege varianta cea mai convenabila, din ofertele existente, fie ca pret, fie ca si conditii, sau pozitie-amplasare, sau ce alt criteriu ar mai lua el in calcul. Bineinteles ca acest mod de a alege o destinatie turistica nu poate garanta succesul, reusita unei vacante. Nu poti sti niciodata dinainte ce vei gasi la fata locului, plus ca mai sunt o sumedenie de factori care pot influenta reusita unei vacante. La o adica, o vacanta facuta “la plesneala” poate fi uneori mai de succes decat o vacanta planuita, analizata, aleasa cu grija.

Ei, din aceasta categorie, zic ca fac si eu parte. Repet, nu sustin ca asa e bine, ci doar constat o apartenenta la un anume mod de a concepe si a–ti face vacantele.

Insa abia de aici incolo apar problemele, si abia acum veti intelege subiectul acestui review despre Ciclade.

Bine-bine, alegi unde te duci in vacanta, dar dupa ce criterii, cam in ce mod sa arate zona aceea vizitata? De ce acolo, si nu in alta parte?

Iarasi voi simplifica lucrurile, pentru ca altfel, vom pierde din vedere padurea datorita analizarii prea minutioase a fiecarui copac.

Repet, simplificand lucrurile, eu personal m-am confruntat cu doua preferinte turistice extreme.

Extrema stanga (sau dreapta): sunt un fan infocat al naturii virgine, neinfluentate deloc de interventia omului?

O data, cu multi ani in urma, am mers si eu, in sfarsit, cu cortul! Visasem acel moment ani de zile, eram curios, auzisem atatea lucruri minunate despre acest mod de a face turism, cat mai aproape de natura.

Totul bine si frumos, pana m-am culcat in cort, cu peretii acestuia atat de aproape de mine. In jur, stiam ca era natura vie, nepoluata, nealterata, neinfluentata de constructiile si zgomotele umane, de huruitul motoarelor, de bubuitul boxelor muzicale, de chiotele petrecaretilor. Nu se auzeau decat greierii, broastele, mai stii, poate un urlet de lup sau un mormait de urs.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, ca nu a fost o experienta interesanta. Dar am realizat ca nu imi place sa-mi petrec astfel o vacanta intreaga, ci, cel mult o zi-doua, din cand in cand.

Extrema dreapta (sau stanga): sunt un fan infocat al statiunilor si oraselor foarte stralucitoare, pulsand de viata, zgomot, extravagante, unde totul este “mare” sau “urias”, stralucitor, citadin, modern, de la cladiri, hoteluri si piscine pana la plaje?

Eram candva intr-o mare statiune dintr-o tara occidentala, nu-i voi da numele.

Ma plimbam pe artera pietonala a statiunii, lunga si dreapta, plina de lumini, de magazine, de hoteluri si alte constructii, unele uriase, de arbori unii ornamentali, plina de stralucire si cosmopolitism.

Pe de o parte a arterei pietonale principale a statiunii, aveam plaja, o plaja imensa de nisip fin, atat ca lungime (peste 10 kilometri) cat si ca latime, curata, intesata de sezlonguri, numerotate pe sectoare. Totul parea perfect, ordonat, numerotat, clasificat si categorisit. Dar plaja era asa de lata, dreapta si de perfecta, plus camuflajul miilor de umbrele de pe ea, incat nu reuseam sa vad marea! Nici macar sa o aud, asa de lata era plaja, asa de “perfect”, liniar si” linistit” – sau zgomotos? - era totul.

Cat despre specificul local, ce sa zic. Stiam bineinteles unde ma aflu, dar daca m-as fi aflat in patul meu de acasa, si m-ar fi trezit brusc din somn cineva, si m-ar fi teleportat instantaneu in acel loc, in acea statiune, nu as fi stiut, in primul moment, nici macar in ce tara ma aflu. Puteam fi oriunde, intr-o mare statiune din Spania, Italia, Turcia sau de ce nu, Grecia.

Nu pot zice ca nu mi-a placut vacanta respectiva. Am vizitat destule alte locuri si orase din respectiva tara cu acea ocazie, care au completat frumos cazarea in statiunea respectiva. Dar am simtit dupa ce m-am intors, ca acolo, in acea statiune, nu sunt sanse sa revin prea curand. Mai mult decat atat, am taiat de pe lista viitoarelor destinatii turistice care stateau la coada in asteptare, cateva zeci de locatii.

Simteam ca pe plan turistic, entuziasmul specific anilor tineretii se diminua. Entuziasmul acela, de a merge la varsta prescolara fie si intr-un orasel apropiat de casa, sau si mai si, intr-o statiune balneo-climaterica! Sau de a merge, cum a fost dupa aceea, la mare, la Neptun, Costinesti sau Mamaia, sau la munte, la Sinaia, la Poiana Brasov… Acel entuziasm specific copilariei, adolescentei si tineretii se dilua, vazand cu ochii. « Incep sa imbatranesc? « ma intrebam.

De fapt, ma intrebam, ce caut eu pe plan turistic? Incepeam sa zic si eu : pentru ce sa cheltui prea multi bani, sa merg pana te miri unde in ce loc kitsch-os de pe mapamond, cand o plaja, buna si ieftina, gasesc si la doi pasi, la Ulcinj, Mamaia, Nisipurile de Aur sau Thassos? Vazusem deja aceste locuri, dar de ce sa nu revin mereu acolo, e mai ieftin si comod, si in fond… e « tot aia »!

In acel moment au aparut, brusc (desi le aveam in vizor de ceva vreme, prin vedeta lor Santorini) si providential, Insulele Ciclade.

Nu orice se potriveste pentru oricine. Eu nu va fac de fapt o invitatie de a merge in Ciclade pentru ca acolo as sustine ca este cel mai frumos si mai bine. In nici un caz nu este o destinatie turistica ieftina a Greciei. Si nici una pe gustul oricui.

Daca vrei o destinatie ieftina, cu niste plaje bune, usor de explorat, du-te in Thassos.

Daca vrei un oras frumos, du-te in Corfu Town si vei vedea si ceva superb, Paleokastritsa - Corfu.

Vrei o plaja minunat de frumoasa, poate cea mai fotogenica plaja a Greciei, du-te in Zakynthos si vezi Navagio.

Sau Egremni si Porto Katsiki – Lefkada.

Sau Mirthos – Kefalonia, si nu uita sa admiri si Assos sau Fiskardo, Melissani si Drogarati.

Sau vrei peste saizeci de plaje nisipoase, in frunte cu vestita Koukounaris, intr-o insula mica si usor de strabatut mai ales in partea de sud, du-te in Skiathos; nordica plaja Lalaria va fi ca un premiu suplimentar, o cireasa pe tortul unui turist sarguincios.

Uite, v-am dat sase exemple de insule grecesti frumoase, mai apropiate de Romania, deci mai usor si mai ieftin de ajuns acolo, mai ieftine la acelasi nivel de confort de cazare. Si cum vad pe AFA ca aproape toti cei ajunsi intr-o insula greceasca, fermecati de frumusetea ei, afirma ca vor mai reveni acolo, mereu si mereu. Pai puneti doar cinci vacante la mare pentru fiecare din aceste 6 insule, si aveti material de studiu si petrecerea vacantei pentru urmatorii 30 de ani!

Basca am omis Riviera Olimpului, cu arhicunoscutele Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori; apoi Chalkidiki cu Kassandra, Sithonia si atat cat se poate vizita din bratul Athos, si inca zeci de alte destinatii grecesti mai apropiate de noi. Astfel incat, daca va propuneti sa va faceti toate vacantele in Grecia, si tot aveti material pentru urmatorii 50 de ani, asta inainte de a ajunge in Insulele Ciclade.

Si totusi, eu de ce m-am dus si ma duc in continuare in Ciclade, fara a fi asteptat sa treaca acesti 50 de ani?

Privind lucrurile din perspectiva turismului global, la nivel universal, insulele Ciclade sunt raspunsul la dilema aceea pe care am prezentat-o mai la inceput, cea intre cele doua extreme : « stanga » si « dreapta »; Cicladele sunt echilibrul armonios, as zice perfect, intre frumusetea peisajului natural, si influenta, mana omului, in cazul Cicladelor, vestita arhitectura cicladica, de la care nu se face niciunde rabat, decat in niste cazuri putine, as zice insignifiante, oricum izolate comparativ cu orice alt loc am vizitat eu in alta parte, in viata mea. Deci in Ciclade am gasit eu acel echilibru, acea simbioza perfecta natura – om, pe care mi-o doream, pentru a ma simti bine intr-o destinatie turistica. Acolo, am simtit ca parca timpul a stat in loc, incremenind intr-un spatiu atemporal; si totusi, nu am dus lipsa de nici una din binefacerile si confortul vietii moderne, dar acestea neafisate intr-un mod ostentativ, ci discret si eficient.

Privind lucrurile din perspectiva turismului local, national, deci la nivel de turism in Grecia: in insulele Ciclade am gasit eu Grecia, asa cum o visasem si cum mi-am dorit-o. Pentru mine, Cicladele sunt adevarata Grecie.

Acolo este un aer aparte. O atmosfera speciala, asa cum e greu spre imposibil de aratat in cuvinte, trebuie sa fii acolo, ca sa simti. E posibil si sa … nu simti nimic, odata ajuns la fata locului, asa cum nu toti oamenii iubesc aceiasi oameni, pe Pamantul acesta.

Nu voi incerca sa demonstrez aceasta afirmatie, in fond v-am zis, eu nu vreau sa incerc sa va conving de ceva, sau sa va impun ceva, nici macar sa va influentez. Nu vreau sa va impresionez laudand Cicladele, si astfel sa va determin sa mergeti in sfarsit in Grecia, dupa multe ezitari si analize pro si contra, adica concret, sa va fac sa mergeti in … Nei Pori sau Parga, de exemplu!

Asa cum, de pilda as lauda unui turist din … Norvegia, sau Alaska, sa zicem, sau de oriunde, manastirile din Bucovina. Iar el s-ar duce la … Tismana sau Cozia! Sunt in aceeasi tara - România, sunt si unele si altele manastiri, sunt superbe si unele, si celelalte, atat Voronet cat si Tismana, dar Voronet e una, iar Tismana este alta. Sucevita e una, iar Cozia e alta. Eu doream de fapt sa recomand aerul si farmecul acela special, greu de explicat si de transmis in cuvinte, al manastirilor din Bucovina… Combinatia si armonía aceea peisaj bucovinean – constructii faurite de om – in cazul respectiv lacase de cult. Nu doream sa-i zic omului ca acolo gaseste muntii cei mai inalti, mai spectaculosi si mai stancosi din Romania, nici orasele cele mai mari, stralucitoare si bogate…

Asa ca eu nu scriu acum despre insulele grecesti si cat imi plac mie insulele grecesti, ci scriu despre Insulele Ciclade si cat imi plac Insulele Ciclade!

De ce scriu atunci, daca nu vreau sa va influentez in alegerea viitoarelor voastre destinatii turistice?

Repet, aveti material turistic de studiu in Grecia pentru urmâtorii 50 de ani, inainte de a ajunge sa pasiti pe o insula cicladica!

Pur si simplu, pentru ca mi-e dor de Ciclade! Si astept cu nerabdare sa le revad!

O parte din multele insule Ciclade le-am vizitat in 2011,2013 si 2014, iar fotografiile postate sunt din anii respectivi, din diferite insule.

Va previn, ca sa nu va socati, peisajul este cam arid, desi sunt destule vai fertile si inverzite, si livezi de citrice si maslini, si alte cele chestii verzi, plus florile de bougainvillea sau hibiscus, ce impodobesc din belsug casele. De la caz la caz, adica de la insula la insula, ca nu sunt toate Cicladele la fel de verzi sau de aride. Dar asta, denota, macar faptul ca Cicladele va asigura, in medie pe an, luna iunie cu 1 zi ploioasa, iulie cu … zero, august cu una, si septembrie cu trei! Ca in mai si octombrie, ce mai, e … potopul, cu 3-5 zile ploioase! :). Dar nu va plangeti, totusi; asa e Grecia in general, de fapt; acesta este peisajul tipic, specific al Eladei, nu verdele abundent din Insulele Ionice sau jumatatea de nord a Thassosului, acelea sunt exceptii, raportat la peisajul general al Greciei, mai ales cu cat te departezi – sau te apropii, depinde cum privesti lucrurile - spre sud….

Casele sunt in proportie de 75-95 %, functie de insula si locatia aleasa, albe cu usile si pervazele ferestrelor albastre. Aceasta afirmatie nu e valabila ptr specialistii Cicladelor, care mi-ar putea aduce contra-argumente, Andros de pilda, cu case cu acoperis rosu din tigla, dar fondul e tot alb :). Sau Apollonia – Sifnos, un oras cu arhitectura tipic-cicladica. dar unde albastrul usilor si ferestrelor este serios concurat de verde sau gri-albastrui, si sunt destule case in culori pastelate.

Totodata, toate sunt scunde, joase. Atentie fani ai zgarie-norilor, ai bulevardelor, si ai lucrurilor uriase in general: nu veti gasi defel asa ceva in Ciclade!

Va va frapa numarul mare de biserici, in medie cam una la cateva familii, pe fiecare insula. In proportie de 99% albe, dintre care 90-95% cu cupolele albastre sau albe. Plus destule mori de vant albe, pigmenteaza peisajul. Da, asa este, in Ciclade, bate uneori serios vantul, meltemi, mai ales vara. In trecut, aceste mori de vant asigurau necesarul de hrana pentru locuitori, ba chiar in unele locuri se si exporta faina; acum sunt siluete pitoresti sau piese de muzeu, mai mult sau mai putin deteriorate respectiv renovate, dar toate pitoresti, cu un efect deosebit asupra ochiului si sufletului.

Cam mult alb si albastru veti zice, insa steagul Greciei va previne din start la ce sa va asteptati pe plan coloristic de la cel mai reprezentativ arhipelag insular al tarii!

Uniformitate? Plictiseala? Lipsa de imaginatie? Deloc : unitate si armonie, decenta, bun gust, nimic extravagant si nelalocul lui.

Desi seamana la prima vedere ca arhitectura, eu nu am vazut 2 biserici identice; daca veti gasi 2 biserici identice, eu le printez si mananc foaia de hartie :). Mai mult decat atat, desi albe si cubice si in linii drepte, nu sunt doua case absolut identice, doar integrate armonios si unitar in cadrul « stupului ».

Acolo, în Ciclade, am văzut Caldera Santoriniană, unică în lume, cea mai celebră expresie a acelei simbioze perfecte peisaj spectaculos – creaţie umană (arhitectură cicladică). Satele albe cicladice: Fira, Firostefani, Imerovigli, Oia stau cocoţate pe vârful stâncilor verticale.

Acolo am văzut un oraş-port încântător, cu o arhitectură pur-cicladică, în ciuda marii afluente turistice: Mykonos Town. Nu credeam că mai poate exista un alt oraş-port atât de frumos si pitoresc, dar apoi am văzut şi Naoussa – Paros, o replică mai mica, dar la fel de atrăgătoare.

Am văzut un oraş-port-cetate veneţiană din care nu îmi mai venea să plec: Naxos Town, care mi-a dat noi dimensiuni şi valenţe noţiunii de frumos şi pitoresc.

In strădutele albe, înguste şi labirintice din Parikia – Paros, alt oraş-port atrăgător, deja m-am simţit ca şi cum veneam … acasă! E parcă locul cel mai cicladic cu putinţă, atât oraşul, cât şi insula în întregul ei, cu golful acela larg al Parikiei, în care privirea se plimbă neobturată peste peisajul tipic cicladic, cu dealurile blânde pigmentate cu case albe cubice în fundal, şi cu moara de vânt – simbol al insulei şi al Cicladelor, în centrul orasului, cum cobori de pe feribot.

Am urcat pe dealul din Ios Chora, până la bisericile de sus din vârf, să admir de sus fulgii de zăpadă în toiul verii – de fapt era satul alb ce se întindea sub mine pe pantele dealului, şi să văd asfinţitul soarelui în Marea Egee.

Da, asfintitul in Ciclade! Cel mai frumos asfintit din lume e la Oia Santorini! Sau? ... E cumva la Portara Naxos? Sau sus pe deal, la Panagia Gremiotissa Ios? Sau cumva la Agios Ioannis Mykonos?

Am văzut biserica din marmură din Tinos, simbol al credinţei creştine şi al minunilor Dumnezeieşti, tronând falnică deasupra oraşului. E cel mai celebru loc de pelerinaj al creştinilor greci, capitala turismului religios insular grecesc.

Pe data de 15 august de ziua Adormirii Maicii Domnului (dar si cu prilejul altor mari sarbatori crestine), insula este asaltata de credinciosi.

Am văzut o insulă-muzeu arheologic în aer liber, Delos, fala şi insula sfântă a antichităţii. In jurul ei erau grupate in cerc – în opinia anticilor greci - aceste insule minunate, şî de aici le vine şi numele de Ciclade (κυκλάς = cerc).

Am văzut nişte sate tradiţionale minunate: Lefkes si Marmara – Paros, Chalki, Filoti si Apeiranthos – Naxos, Ano Mera – Mykonos, Pyrgos – Santorini, ca să amintesc doar cele care mi-au plăcut cel mai mult.

Dar de fapt, de ce merge omul in primul si primul rand la mare? Sa aiba de a face in primul rand cu … marea! Am stat la soare şi am făcut baie pe nişte plaje minunate, şi bune şi frumoase, curate, cu nisip fin şi apă limpede şi curată. Sau, dimpotriva, pe plaje cu nisip vulcanic, in culori diferite de cea a nisipului “standard”: plaje negre, rosii sau albe…

Am savurat mâncare şî băutură tradiţională grecească în taverne şî pe terase, şi am ascultat vrăjit muzica locului.

Ei, o vorbă zice: omul vine, dar mai şi pleacă. In mod normal, logica ar spune: am văzut cele mai cunoscute, celebre şi turistice dintre Insulele Ciclade - sunt atatea alte locuri de vazut pe lumea asta! - aşa că … pot merge mai departe, nu?

Nu! Deocamdata pe mine mă aşteaptă răbdătoare, încremenite în nemişcarea unui spaţiu de basm în care timpul parcă a stat pe loc, alte şi alte Insule Ciclade magice. Mai puţin cunoscute, dar sunt convins, cel puţin la fel de frumoase ca si cele pe care le-am vizitat. Provocarea cicladică continua, iar ceea ce a fost pana acum sper sa fie doar începutul.

In final vreau sa le multumesc unor oameni. Este vorba despre doi colegi de pe AFA, doi temerari exploratori ai Cicladelor. Nu ii voi nominaliza, sunt convins atat ca nu vor publicitate, si nici nu au nevoie de umilele mele laude. Peste ani (citindu-le eu pe vremuri review-urile si ecourile despre Ciclade), prin exemplul lor, si forma atractiva in care au prezentat ce era de prezentat, ei mi-au pastrat vie si nestinsa flacara, dorinta de a vedea Insulele Ciclade.

Exemplul lor m-a determinat sa indraznesc si eu sa vizitez – deocamdata o parte din ele – aceste insule, asa cum trebuie vizitate : cu feribotul, din insula in insula.

Puteam sa nu ajung acolo (precum am prezentat la inceputul articolului un scenariu care si acum ma sperie), decat abia dupa … cincizeci de ani de haladuiri prin alte locuri mai … comode, apropiate si mai ieftine. Adica, tradus in termenii unei vieti omenesti cu durata obisnuita : puteam sa nu ajung acolo niciodata.

Acum cand stiu despre ce este vorba acolo, in Ciclade, consider ca ar fi fost cel mai mare regret turistic al vietii mele.


[fb]
---
Trimis de zuftim in 28.07.15 23:07:45
Validat / Publicat: 29.07.15 01:51:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 3762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

32 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zuftim); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Fira - Santorini 2014
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 88150 PMA (din 74 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

32 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 32
danamandache
[29.07.15 02:23:23]
»

Mă bucur sa citesc, prima, acest tulburator articol!!! Datorită dumneavoastră iubesc Cicladele fara sa le fi vazut vreodată. Modul in care simtiti aceste insule, felul in care scrieti despre ele imi face pielea de gaina. Si daca la sfârșitul lunii august voi pași cu mari emotii pe trei dintre aceste insule va fi meritul Dvs si al lui @ motaneata. Dvs ati pus o trepta, iar motaneata a ridicat întreaga scara. Va multumesc!

doricuta
[29.07.15 06:50:48]
»

@zuftim... O Doamne cat de mult iubesc insulele Ciclade...

Am fost 3 ani la rand, 2012,2013 si 2014 si pentru ca anul asta nu pot sa merg nu pot sa spun ca nu sufar dar daca vom fi sanatosi vom merge anul viitor.

Iubesc Cicladele si mereu mi-e gandul la ele...

Dupa ce mergi acolo te indragostesti pe viata.

Bravo zuftim...

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.07.15 07:57:26]
»

@zuftim - Interesant articol, ce mai! , manifest pentru Ciclade, cu o veritabilă analiză a tipologiei turistului. Eu încă mă mai gândesc în care categorie m-aş plasa, parcă nu mă văd aparţinând strict uneia anume, ci la limita a două, cel puţin.

Pe de altă parte, recunosc cu regret că nici anul acesta nu voi putea ajunge în Ciclade, dar în următorii cincizeci de ani, vorba ta, cine ştie...

Vacanţe plăcute în continuare!

buterfly*
[29.07.15 08:19:46]
»

pai nene zuftime, in Ciclade nu am fost dar din cauza lu' matale, ma indeamna asa un imbold sa ajung... foarte frumos scris, ca de obicei!

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[29.07.15 08:46:31]
»

@zuftim - prietene, ai încredere în mine? Dacă da îată două nume la care să meditezi puţin, Astypaleia legată de Karpathos... dar nu prea mult, doar până la jumătatea lui septembrie

amero
[29.07.15 10:32:04]
»

Mare bucurie ca ai revenit pe sait cu un rew. special si tare frumos, ce sa mai zic de poze! felicitari

puiutea
[29.07.15 11:47:15]
»

Tocmai mă întrebam pe unde îți poposesc picioarele! ACUMA ȘTIU! Frumos, frumos, frumos! Review, modalitate de gândire, poze, tot! Felicitări!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 11:59:28]
»

@danamandache

Ma bucur foarte, foarte mult ca preconizata vacanta se va materializa! Felicitarile mele, si o vacanta de vis!

Cat despre scara respectiva spre Ciclade, sunt convins ca e trainica, precum si alte scari precedente, fiti linistita, @motaneata e un constructor bun! Dar – ce spun eu – deja ati “incercat” o scara similara in Zakynthos!

Multumesc mult pentru aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
arru
[29.07.15 12:11:49]
»

Bine ai revenit! Îmi era dor sa te citesc Si cu un articol uimitor!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:17:23]
»

@irinad

Nu este nici o problema, Cicladele sunt tot acolo, neschimbate, pot astepta rabdatoare oricat. Atunci cand cineva simte chemarea, le viziteaza, trebuie doar sa vina momentul potrivit.

Multumesc pentru urari si aprecieri. Vacante frumoase!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:19:33]
»

@doricuta

Multumesc frumos. Vacante minunate va doresc si pentru viitor, in acele locuri de care, precum frumos spuneti, te indragostesti pe viata!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:31:26]
»

@buterfly

Multumesc. Pai daca ai asa un imbold, si chiar vrei candva sa mergi in Ciclade, am in tolba cu propuneri niste Ciclade ceva mai necunoscute inclusiv marelui public international, si nu prea explorate, niste adevarate paradisuri pentru « hickers ». Asa, ca pentru tine, precum te vad eu ca si profil turistic, din review-urile tale.

Stai sa le vad, si mai discutam dupa aceea

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:35:18]
»

@Cristian_h

Cum sa nu am incredere, maestre?

Dar vad ca incerci sa ma corupi cu doua Dodecaneze!

E drept, ca dintre Dodecaneze, acestea imi fac cu ochiul cel mai mult de ceva vreme incoace. Stii nu gluma cu ce sa ma ademenesti, ma atingi la punctele sensibile!

E drept, una este … cicladica Dodecanezelor, cat despre cealalta… Olympos, Kyra Panagia sau Apella – si ma opresc aici ca sa nu consum spatiul saitului cu referiri la locuri pe care nu le-am vazut inca – ma gandesc suficient de des la ele ca sa fac « geloase » niste insule in asteptare precum Amorgos, sau Folegandros…

Le-o veni sper randul si lor. Am retinut, pana la jumatatea lui septembrie, dar nu poate fi anul acesta, si probabil nici urmatorul, ca sunt programati deja.

Multumesc pentru «provocare » si pentru filmulete, imi suna si inainte interesant, dar acum suna si mai si, tinand cont de recomandare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:52:37]
»

@amero

Multumesc mult pentru aprecieri! Bucuria este si a mea.

Mi-era dor nu numai de vacanta (e) dar si de un review!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:54:56]
»

@puiutea

Ehehei, picioarele imi stau cuminti acasa – deocamdata, doar gandul zboara liber, departe. Sper sa ii poata urma exemplul si picioarele, in curand! Multumesc frumos pentru aprecieri.

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 12:58:54]
»

@arru

Bine te-am si v-am regasit! Multumiri pentru urare si aprecieri.

webmaster13
[29.07.15 13:16:24]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

ANILU
[29.07.15 13:30:50]
»

Da... frumos turul Cicladelor.

Noi tocmai ce ne-am intors din Skiathos si deja mie dor de Grecia.

Pentru vacantele viitoare am sa retin si Cicladele.

Vacante frumoase.

motaneata
[29.07.15 14:26:17]
»

@zuftim -

Prima dată m-a şocat... titlul:

În Ciclade, după cincizeci de ani…

Cum adică, ... după 50 de ani? Iniţial m-am gândit că ai mai fost în Ciclade... acum 50 de ani. Şi că, ... după cincizeci de ani, ai revenit. Titlul review-lui tău îmi aminteşte de un articol foarte frumos, pe care l-am citit acum vreo 5 ani, despre un studio din Naoussa/Paros, era un articol al unui englez, publicat într-o revista de turism englezească. Nu îmi mai amintesc numele revistei, nici numele studioului, nici măcar numele complet al englezului. Îmi amintesc însă că m-a emoţionat acel review, era scris cu inima, suna cam aşa:

"În Naoussa, după... 30 de ani!"

Englezul fusese în Naoussa... cu 30 ani în urmă, când era foarte tânăr, şi... ştim noi cum se distrează tinerii englezi... mai ales în... Grecia!!! Deci englezul fusese acolo când avea 18 ani, a stat la o casă, nimerise acolo întâmplător. Dar i-a plăcut foarte mult, era ceva ce nu mai văzuse până atunci, total diferit de Anglia lui, diferit şi de celelalte locuri pe care le mai văzuse. Aşadar, la 18 ani, a venit... în Ciclade şi vacanţa aceea n-a uitat-o niciodată. Şi-a zis, că, poate, deh, ... tinereţea! Şi anii au trecut. Între timp omul s-a căsătorit, şi-a văzut de muncă, de familie, în fiecare an mergea în vacanţe în Spania, Franţa, Italia, Tenerife, Caraibe, chiar şi în Grecia, dar nu în Ciclade.

După... 30 de ani şi-a luat familia şi a plecat, din nou, în... Ciclade. Fără aranjamente, fără rezervare, fără prea multe iluzii. Soţia lui nu ştia că el mai fusese în Ciclade, copii lui, nici atât. Copiii erau mari, un băiat şi o fată, băiatul avea 18 ani, fata avea 16.

Prima insulă în care au ajuns a fost... Paros. Au coborât din feribot în Parikia, în port erau multe oferte de cazare, oameni cu pancarte, cu poze... Dar el voia în... Naoussa. Voia să revadă oraşul acela alb, cu pervazuri albastre, aşezat în trepte şi scăldat de lumina aceea unică, cicladica. Imaginea asta şi-o amintea mereu. Şi nu îi dădea pace!

Ajuns în Naoussa, paşii lui au luat-o pe o străduţă îngustă, mai mult o alee, pietre frumos aşezate, încercuite cu var, tufele de bougainvillea aproape că îi atingeau părul, ah, cât de mult a tânjit după această alee, trăgea trolerele după el fără să spună nimic, soţia îl întrebă "John, unde mergem? " dar el nu spune nimic, mergea ca în transă, ca într-un vis, pe străduţa pe care şi-o amintea... de parcă fusese... ieri. Ajuns sus, în capătul străduţei, a văzut... casa! Era ca acum 30 de ani, la fel de albă, cu marginile la fel de rotunjite şi cu pervazurile la fel de albastre, s-a întors cu faţa către Marea Egee, marea era acolo... la fel de frumoasă. Ca acum 30 de ani! A bătut uşor, la uşă, aproape fără speranţă. Nici un răspuns! A mai bătut o dată ...şi ... încă o dată! ...Nimic. Trist, împovărat de gânduri, la limita deznădejdii, bărbatul făcu câţiva paşi la vale. Dar tocmai atunci uşa s-a deschis larg şi o bătrânică a ieşit în prag. S-a uitat la familia care părea pierdută în căldura amiezii. Deodată, bătrâna se îndreptă către băiat : "John! ", spuse bătrâna, şi dădu să îl îmbrăţişeze. Băiatul, stingherit, nu înţelegea ce se întâmplă. Lângă el, tatăl lui plângea: "Maria!!! I'm John, he is my son. And this is my family! "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][12 voturi]
zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 15:56:55]
»

@webmaster13

Cum as putea prefera altceva?!

Sunt impresionat de acest cadou video-muzical, @webmaster13! Mi-a umplut sufletul de bucurie si de dorul Cicladelor!

Am vazut in videoclip plin de incantare Amorgos Chora, cu stanca aceea uimitoare din mijlocul satului alb.

Am vazut micuta, muntoasa, arida si neturistica Anafi.

Andros Chora, cu península aceea ascutita intre doua plaje, ce are in varf insulita aceea cu ruinele unui vechi castel, si podul multisecular venetian ce le uneste.

Am vazut linistita si relaxanta Antiparos de langa Paros.

Am vazut uimitoarea si de neconfundat plaja Kolona din insula Kimolos.

Am vazut Micile Ciclade: Iraklia, Schinousa, Donousa si Koufonisia, cea cu plaje exotice si o mare ireal de albastra.

Am revazut Delos, insula sfanta a antichitatii, cu Platoul Leilor.

Am vazut o plaja din Folegandros, imi scapa care, dar nu era rau sa apara si biserica Panagia de pe dealul piramidal din Chora, cu drumul acela alb in zigzag pe marginea abruptului…

Am revazut dealul din Ios Chora, de unde apusul se vede fantastic.

Am vazut Ioulis, capitala insulei Kea.

Am vazut Kleftiko – Milos, o imagine incredibil de frumoasa.

Neafectata de turism si pur cicladica Sikinos, de langa Folegandros.

Am revazut superba Naoussa – Paros.

Am urcat, datorita videoclipului, in varful dealului din Serifos Chora, si am vazut de sus o imagine exceptionala a portului Livadia.

Am fost –imaginar – pe Thirasia, cu niste imagini de poveste spre Caldera vecinei Santorini.

Am revazut Portara – Naxos, si Naxos Chora, cu cuibul vulturilor: cetatea venetiana.

Am revazut Tinos, cu celebra biserica din marmura, o insula pur greceasca, radiind de credinta.

Am vazut Ermoupoli, capitala si cel mai mare oras al Cicladelor, cu cele doua dealuri, unul catolic venetian (Ano Syro), celalalt ortodox grecesc, candva un port mai important decat Pireul.

Am revazut Alefkandra - Mykonos Town.

Ce sa mai zic? Am revazut Caldera Santorini, unica in lume.

Si am vazut Kastro – Sifnos cu Biserica Efta Martires, apoi biserica de pe stanca aceea implantata in mare: Panagia Chrissopigi.

Doar Kimolos lipseste, din imaginile de basm vazute ale Cicladelor, de nu mi-o fi scapat cumva

Acest videoclip e o descriere mult mai graitoare a frumusetii Cicladelor, decat modestele-mi cuvinte din review (uri), sau fotografiile ce le-am facut.

Admirati, prieteni, videoclipul cu imagini din inegalabilele Ciclade, cele mai frumoase insule ale lumii!

E mai sugestiv decat pot fi cuvintele, sau fotografiile mele!

Ma va intelege colegul @Cristian_h, cat de greu isi vor gasi loc superbele – nu-i dubiu in acest sens – insule Astypalea si Karpathos, pe care mi le propune, intre aceste giuvaeruri cicladice, pana nu le “termin”, nu-i asa, @webmaster13?

Inca o data, multumesc pentru acest dar minunat.

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 15:59:53]
»

@ANILU

Multumesc pentru urari si aprecieri.

De asemenea, vacante minunate in continuare!

Aurici
[29.07.15 17:34:34]
»

@zuftim - Votul 50 a venit nu dupa 50 de ani ci l-am adus eu drept multumire pentru ce ne oferi.

Te-as fi combatut putin vis-à-vis de profilul turistic al semenilor, pentru ca am si eu o filozofie, dar este destul de "grea" si sunt extrem, extrem de prinsa, iar daca vreau sa plec si eu in sfarsit in concediu anul asta trebuie sa o las pe alta data.

Bine ai revenit printre noi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †
[29.07.15 17:55:20]
»

V-am citit cu mare plăcere articolul!

La o adica, o vacanta facuta “la plesneala” poate fi uneori mai de succes decat o vacanta planuita, analizata, aleasa cu grija.

Am ales de foarte multe ori locuri și ”poteci” mai puțin umblate și am avut satisfacții nebănuite. Sper să găsesc timpul necesar să le descriu pe site. Am trecut (și) Cicladele în agenda mea turistică.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 21:01:05]
»

@Aurici:

Multumesc. Sunt "profiluri" si "profiluri", important este ca vacantele sa fie cat mai reusite. Concediu placut iti doresc!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 21:04:14]
»

@traian. leuca:

Sunt convins de asta! Si eu sper sa va faceti timp, si sa ne incantati cu descrierile respective. Ma bucur pentru noua destinatie din agenda turistica .

Mersi de apreciere!

zuftimAUTOR REVIEW
[29.07.15 22:04:18]
»

@motaneata:

Impresionanta si definitorie pentru caracterul si vraja Cicladelor aceasta povestire emotionanta a englezului, repovestita asa frumos de tine.

Simbolistica, multitudinea de sensuri, ... Povestirea cuprinde esenta Cicladelor.

In Ciclade timpul parca sta in loc, are o alta curgere... Ceea ce in lumea exterioara isi urmeaza cursul, in Ciclade este receptat a fi ramas la fel...

Omul se indragosteste de aceste locuri, uneori in subconstient, sau chiar fara sa vrea, si vine momentul in care, mergand parca teleghidat, hipnotizat, pe aleea alba de pietre frumos incercuite cu var, si cu tufele de bougainvillea in lateral, si cu casele la fel de albe cu pervazurile la fel de albastre, isi urmeaza chemarea irezistibila. Marea e la fel de frumoasa, culorile si formele la fel, nimic nu s-a schimbat peste ani acolo, e parca un spatiu atemporal. Si cat de trist, chiar deznadajduit, ar fi ramas omul, daca nu i s-ar fi deschis acea usa, unde a petrecut el clipe minunate, in urma cu 30 de ani. Ce era de fapt acel loc, acea casa? ... Atatea sensuri...

Ma bucur ca titlul acestui review ti-a readus in memorie aceasta povestire minunata, si ne-ai impartasit-o si noua. Multumiri.

doricuta
[30.07.15 10:17:04]
»

@zuftim - S-au rascolit dorintele cicladistilor de a pleca intr-acolo... Si nu numai...

rentea
[30.07.15 19:26:06]
»

@zuftim - Daca ceva m-a frapat indeajuns incat sa raman marcat toata viata la Santorini a fost chestiunea, amintita de voi toti, inclusiv de tine si de motaneata, a TIMPULUI. Aici, intr-adevar, exista un sentiment al atemporalitatii... incredibil cum timpul parca sta in loc, cum acesta se dilata in functie de starea sufletului tau! Si nu sunt povesti ceea ce spun, nu sunt deloc un "poet", un maestru al vorbelor, cum sunt multi prieteni de aici... formatia mea este mai "inginereasca", insa atata frumusete, sub toate formele ei, cum am trait in Imerovigli, nu am reusit sa primesc de multe ori.

Si mai era ceva: LINISTEA. De multe ori linistea e apasatoare, rascolitoare, ei bine, aici, cand soarele apune si tu il privesti din balconul tau, parca acea liniste iti hraneste sufletul, nu ti-l apasa, ti-l alina si ti-l imbogateste.

Nu ratez niciun review despre ciclade, in special despre Santorini, in speranta (naiva si totusi atat de acuta) de a retrai acele sentimente, macar pentru cateva secunde.

Desi am fost in multe locuri in lumea aceasta, unul singur ma cheama inapoi, in afara de tara mea: Santorini si acele cladiri albe, cubice, perfecte care au vederea aceea incredibila, unica in lume, puternica si atat de frumoasa.

Va multumesc pentru tot ceea ce ati scris mai sus, tuturor prietenilor virtuali de mai sus, atat de dragi mie

zuftimAUTOR REVIEW
[31.07.15 06:43:44]
»

@rentea

Frumos si poetic ai scris despre Santorini, despre TIMP si LINISTE, ce mai! Ceea ce denota faptul ca insula - prin Caldera - impresioneaza deopotriva suflete de ingineri, sau de poeti de meserie. Pe langa forta si duritate, exista sensibilitate pana si intr-o piatra, ne-o dovedeste Michelangelo. Un astfel de "sculptor de suflete omenesti" care ne poate scoate la suprafata vibratia sufletului este Santorini.

Unii in schimb zic despre Santorini ca e prea turistica. I-as fi contrazis vehement, daca nu as fi vazut si alte Ciclade . Am preferat in schimb sa vad lucrurile frumoase ale insulei, ca sunt destule! Iar la aspectele la care am vazut mici... carente, am completat din belsug din alte insule Ciclade.

Dar eu zic asa: e uimitor cum si-a pastrat Santorini farmecul si aspectul traditional, in pofida afluxului mare de turisti, mai ales Oia, dar nu numai.

Cat despre "formatia inginereasca", nici nu banuiesti cati alti colegi ingineri ai, oameni ai cifrelor, calculelor si lucrurilor concrete, exacte, care nu-si permit si nici nu vor sa fie, decat aici pe AFA, niste " poeti de conjunctura", atunci cand rememoreaza locurile care i-au impresionat Totodata aici e micul - sau marele - lor univers unde pot fi si altfel decat in realitate!

Multumesc pentru ecou.

roxi-nico
[24.08.16 22:17:40]
»

@zuftim: E minunat cum, datorita cuvintelor mestesugite, poate sa ti se faca dor de un loc pe care nu l-ai vazut (inca), dar il simti familiar si drag si stii sigur c-o sa-ti placa...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, ANILU, Aurici, buterfly*, danamandache, DianadeJupit, doricuta, irinad, motaneata, rentea, roxi-nico, zuftim
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Ciclade:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10033106803894 sec
    ecranul dvs: 1 x 1