Alicante: mare și deal, plajă și castel

TIPĂREȘTE

Alicante ne-a fost gazdă în sejurul de 10 zile pe Costa Blanca, timp suficient pentru a-l bate cu piciorul, dar și cu autobuzul... ????

Transportul public

Și asta pentru că de la aeroport am ajuns după cca. 15 minute în centrul său, mai precis la Plaza Puerta del Mar cu shuttle busul C6 (3,85 euro biletul cumpărat de la șofer), care circulă între orele 6-22 din 20 în 20 de minute. Ne aflam în capătul vestic al plajei și falezei, și ardeam de nerăbdare să mă arunc în mare. Un bob zăbavă însă, căci trebuia mai întâi să ne cazăm, chestie rezolvată cu ajutorul autobuzului 21 sau 22 (nu mai știu care din ele, dar nu contează), mergând două stații până la Marina.

În piață am avut însă timp să admirăm fântâna, ba chiar să facem și un scurt popas la Oficina de Turisme d’Alacant. Am intrat în clădirea aceea nou-nouță cu gândul de a întreba de abonamentul pe mijloacele de transport și am plecat... la fel de nelămurită????, dar cu o hartă a orașului și o broșură cu orarul tramvaielor.

În Alicante circulă 5 linii de tramvai, numerotate de la L1 la L5, și harta acestora o găsiți la P47 atașată reviewului meu precedent vezi impresii. Primele 4 au ca punct terminus Piața Luceros, în timp ce L5 pleacă de la Puerta del Mar și la a doua stație, Sangueta, face joncțiunea cu L3, care se prelinge pe țărm prin San Juan până la orășelul maritim El Campello, oprind în toate stațiile intermediare; cu L4, cu care are traseu comun până la Plaza la Coruña; și cu L1, cea care duce la Benidorm, dar fără a opri la stațiile de pe faleza din San Juan, în timp ce L2 deservește cartierele aflate în nord. Majoritatea stațiilor din oraș sunt subterane.

În afara tramvaielor, Alicante are și autobuze, iar nouă ne-au fost utile 21,22 și C2, pe care îl luam chiar din fața blocului.

Detalii privind rețeaua transportului în comun din oraș puteți afla accesând https://www.alicanteturismo.com/en/alicante-public-transport//. Adaug doar că o călătorie cu tramvaiul sau autobuzul costă 1,45 euro, biletul se poate folosi timp de o oră, chiar și schimbând mijlocul de locomoție, iar condițiile sunt excelente (aer condiționat, curățenie, scaune confortabile). Și încă ceva: nu uitați să apăsați pe butonul roșu pentru a solicita șoferului/vatmanului oprirea.

Alicante dintr-o privire

Cel mai mare oraș de pe Costa Blanca (330.000 de locuitori), capitală a provinciei cu același nume din comunitatea autonomă Valencia, este una dintre cele mai importante, dar și mai vechi așezări de pe țărmul Mediteranei. A fost întemeiată de greci în secolul al IV-lea î. Hr., care i-au spus coloniei „Leukon Teijos” (Orașul luminii), iar mai apoi „Akra Leuke” , adică Muntele sau Punctul Alb. Ulterior, cartaginezii au stabilit aici o bază pentru comerțul lor maritim, pentru ca romanii, care au dat așezării numele „Lucentum” , să o extindă și să o dezvolte.

Maurii, care au stăpânit Alicante (sau Alacant în dialectul valencian) între 711 și 1244, sunt cei care au construit prima citadelă, lărgită în secolul al XVI-lea de regele Felipe II și devenită castelul Santa Barbara. În 1691 castelul a fost asediat de francezi și ocupat de austrieci în timpul Războiului de Succesiune (1701-1714). Napoleon nu a reușit să cucerească orașul, care a suferit însă mari stricăciuni în perioada Războiului Civil (1936-1939), fiind ultima enclavă republicană cucerită de generalul Franco.

Zidurile de apărare ale orașului au fost cu timpul distruse aproape în totalitate, și din cauza numeroaselor asedii la care a fost supus Alicante, prea puține mărturii ale trecutului au fost păstrate. Aspectul actual este în mare măsură modern, cu numeroase cartiere cu blocuri de locuințe, dar și cu o zonă centrală - pitorescul „Old Town” - ce amintește de alte vremuri. Fapt interesant, doar doi sau trei zgârie-nori au fost ridicați aici în anii 1960 pentru a răspunde cererii bruște de locuri de cazare pentru turiști, după care moda clădirilor masive „s-a mutat” spre nord către La Albufereta și San Juan. ????

Construcțiile au rămas însă principalul motor al dezvoltării orașului, Alicante cunoscând din anii ’80 o creștere economică rapidă, datorată în primul rând turismului de agrement, dar și faptului că găzduiește numeroase congrese, convenții etc. De menționat și că deține un port comercial important, o universitate cu peste 30.000 de studenți, precum și Ciudad de la Luz, unul dintre cele mai mari studiouri cinematografice din Europa.

Dacă ar fi să fac o comparație, aș zice că Alicante seamănă cu Constanța, dar cu avantajul unei așezări mai frumoase, la poalele unui deal. Mediterana jos, și sus, Castelul Santa Barbara. Ce poate fi mai plăcut ochiului?!! ????

Plaja Postiguet

Aproape 900 m de nisip fin auriu, prelungit și în apa calmă, cu intrare lină, perfectă pentru cei mici - nu-i de mirare că plaja centrală a orașului reprezintă o atracție pentru localnici, dar și pentru vizitatori. Și dacă adaug că se află la poalele castelului, perfect vizibil de aici, dincolo de Paseito Ramiro, unde se păstrează rămășițele zidului de apărare, avem o imagine de vis, cu care doar puține orașe de aiurea se pot lăuda, la care contribuie până și blocurile vopsite în nuanțe vesele. Și mai interesant e faptul că de jos, dintr-o anumită poziție, castelul aduce a profil de bărbat, motiv pentru care a fost poreclit „La Cara del Moro” , adică Fața maurului.

Aici e locul unde Alicante își arată din plin valențele de stațiune, căci plaja premiată cu Blue Flag dispune de toate facilitățile cerute de turiști: trei porțiuni organizate cu șezlonguri și umbrele, fiecare 7 euro (deci în total 21 de euro pentru a te simți confortabil în doi - offf, cam mult! ????), salvamar, toalete curate, dotări pentru practicarea de sporturi nautice, plus trei terase (două la capete și una în mijloc) unde te poți hidrata cu o cafea, o bere (3 euro paharul) sau mai bine! ???? cu o sangria (5 euro). Mai neplăcută chestia cu fumatul interzis, dar m-am descurcat mai pe ascuns și cu scrumiera din dotare... ????

Plaja se întinde de la Puerta del Mar până la Marina, și la fel și faleza-promenadă Paseo del Postiguet sau Paseo de Gómiz (după numele primarului orașului în anii 1890), feeric iluminată noaptea pentru efectul artistic, frumos pavată și mărginită de palmieri, bănci și niște statui nu foarte inspirate. Dar ce să-i faci, dacă așa a vrut artistul... ????

Singurul lucru pe care l-aș putea reproșa este culoarea maronie de la mal a mării, deloc ademenitoare și inexplicabilă pentru mine, căci după vreo 20 de metri apa devine limpede precum cristalul.

La mijlocul plajei, Pasarella del Postiguet traversează pe deasupra șoseaua N-332, ducând la un ascensor cu aspect neglijent, dar dotat cu aer condiționat. Acesta urcă la strada Virgen del Socorro, de unde se deschid panorame splendide ale mării și plajei, dar și ale șoselei, până hăt, spre La Albufereta. Recomand.

Castelul Santa Barbara

Dacă vă întrebați cum se ajunge de vizavi de plajă la cel mai vizitat obiectiv turistic din Alicante, www.castillodesantabarbara.com, răspunsul este: cu liftul, intrarea fiind la vreo 10-20 de pași de ascensorul sus-menționat. Evident, dacă vă încumetați, puteți urca și pe jos, căci există mai multe drumuri, însă foarte abrupte. O altă alternativă este shuttle busul din Piața Doctor Gomez Ulla 3, cu plecări din 20 în 20 de minute începând cu ora 10. În fine, cu mașina se poate ajunge până la parcarea de la primul nivel.

Noi am preferat liftul. Costul este 2,70 euro, însă persoanele de peste 65 de ani (grupă de vârstă în care ne încadrăm și noi, din păcate????) beneficiază de gratuitate. Ascensorul funcționează zilnic între orele 10 și 20 (vara până la 22) și se găsește în capătul unui hol lung și întunecos.

Castelul cocoțat în vârful muntelui Benacantil, de 166 m înălțime, este una dintre cele mai vaste cetăți medievale spaniole. Prima fortificație se datorează maurilor și datează probabil din secolul al IX-lea, fiind cucerită de creștini în 1248 în ziua de 4 decembrie, de sărbătoarea Sfintei Barbara. Așa și-a căpătat numele castelul.

Citadela are trei incinte distincte. Cea mai înaltă dintre ele, „La Torreta” , e cea construită de mauri, păstrată sub forma inițială mult timp după Reconquista. Abia în secolul al XV-lea, la comanda regelui Felipe II, suprafața sa a fost extinsă și i-au fost adăugate șanțuri de apă și noi porți.

Un veac mai târziu, de spaima atacurilor piraților berberi și flotei otomane, castelul a cunoscut cea mai intensă perioadă de fortificare, devenind un exemplu de arhitectură militară în stil renascentist. Așa a luat naștere incinta din mijloc - „Balnarte de los Ingleses” -, care adăpostește cele mai importante clădiri: salonul Felipe II și garnizoana corpului de gardă.

În timpul Războiului de Succesiune, castelul a fost transformat într-o fortăreață modernă prin dărâmarea majorității structurilor medievale și construirea unei platforme de artilerie care formează a treia incintă, denumită „Revellin de Bon Repos” . Începând din secolul al XIX-lea, Santa Barbara și-a pierdut importanța defensivă. Tehnica de luptă a fost îndepărtată în 1893, după care spațiul a fost folosit drept închisoare, pentru ca în 1961 să fie declarat monument istoric, deschis publicului spre vizitare doi ani mai târziu.

Ascensorul are două opriri: la nivelul superior, adică „La Toretta” , unde a fost amenajat și Muzeul de Istorie al orașului, și la primul nivel, „Revellin de Bon Repos” . În afara muzeului, se pot vizita temnițele, ruinele unei biserici medievale, turnurile de observație și te poți plimba (cu mare atenție) pe metereze.

Luând liftul până la nivelul 2, noi am făcut primul popas la cafeneaua-terasă, de unde ne-am aprovizionat cu sticle cu apă. Am pornit apoi încetișor în plimbare, admirând construcțiile solide, până ce am ajuns la o platformă de unde se deschideau panorame splendide în două direcții: spre mare și spre cartierele noi. De prisos probabil să vă spun că am petrecut acolo aproape o jumătate de oră căscând gura și... ochii și fotografiind de zor????. Dincolo de semnificația istorică și arhitecturală, peisajele au fost cele care m-au impresionat cel mai mult la castel și nu mă mir că acesta a fost locul din Alicante unde am găsit cei mai mulți turiști, atât spanioli, cât și străini.

Am coborât apoi la primul nivel, unde am făcut un tur al clădirilor, după care ne-am îndreptat spre ieșire, trecând prin parcare, cu gândul de a reveni în oraș pe jos. Dar pentru asta a fost nevoie să străbatem o zonă minunat de frumoasă, însă destul de solicitantă din punct de vedere fizic.

Parcul Ereta

Circa 7 hectare ocupă această oază de verdeață de pe muntele Benacantil, situată între castel și Barrio (cartierul) Santa Cruz, cea mai pitorească parte a Orașului Vechi.

După o scurtă cărare de pământ începe coborârea propriu-zisă pe poteci pavate și din loc în loc pe scări, printre pini, stejari și tufișuri de plante mediteraneene. În drum dăm de fântâni arteziene și grădini cu flori frumos mirositoare și ne tragem sufletul de câteva ori pe bănci de lemn. Remarcăm curățenia desăvârșită și materialele (travertin, gresie, marmură) de cea mai bună calitate folosite la construcția scărilor și parapeților, dar cel mai tare ne impresionează panoramele.

Din parc avem ocazia să admirăm de sus o altă parte a orașului, cea dinspre sud-vest, cu cei câțiva zgârie-nori, Orașul Vechi și portul. Și înconjurând practic castelul, ne dăm abia acum seama de imensitatea sa.

Toate bune și frumoase, 166 m nu par cine știe ce, însă genunchii noștri protestează vehement la efortul la care au fost supuși ☹, așa încât, odată ieșiți din parc, în Plaza del Puente, trecem rapid de Museo de Aguas și ne proptim la El Pont Restaurante pentru odihnă și un pahar de bere, respectiv sangria. Ne aflăm în Barrio de Santa Cruz, cea mai pitorească zonă a Orașului Vechi, așa cum vă spuneam, despre care voi face vorbire în reviewul următor, și de aici, de jos, avem parte de o altă perspectivă, la fel de spectaculoasă, asupra castelului.

Să revenim acum pe malul mării, la una dintre cele mai cunoscute și fotografiate artere din Alicante.

Esplanada de España

Între Plaza Puerta del Mar și Parcul Canalejas, cale de 500 m, această stradă pietonală paralelă cu marea expune, dacă se poate spune așa, peste 6,5 milioane de bucăți de marmură tricolore - albe (mai degrabă crem), albastre (cele două culori ale stemei orașului) și roșii. Roșul de Alicante este o culoare recunoscută oficial, marmura din această nuanță (foarte scumpă) fiind extrasă din împrejurimile orașului. Dalele au fost îmbinate pentru a crea un superb mozaic ondulat ce imită valurile mării, o foarte nimerită metaforă vizuală. Deloc surprinzător, esplanada este considerată printre cele mai frumoase (dacă nu cea mai frumoasă) dintre promenadele spaniole. Subscriu! ❤️

Patru șiruri de palmieri bătrâni și înalți flanchează această arteră. Am citit despre ei că ar fi „bolnavi” și că fiecăruia i se administrează prin picurare, într-o gaură făcută în trunchi, substanțe medicinale menite să îi țină în viață. Am cercetat câteva trunchiuri și nu am descoperit nicio gaură, așa încât nu sunt în măsură să confirm. ????

Pot însă depune mărturie că pe latura opusă mării se înșiră tot felul de restaurante, cafenele, baruri, gelaterii și magazine, că sunt și multe bănci din marmură pe care te poți odihni și că lămpile bogat ornamentate luminează locul noaptea absolut feeric. Așa cum era de așteptat, aici își dau întâlnire localnicii în special seara, mai pe răcoare, și unii din ei își aduc de acasă scaunele pliante???? pentru a sta la taclale așezați confortabil cu rudele, vecinii ori prietenii.

V-am spus eu că spaniolii sunt oameni sociabili! ????

În capătul dinspre Puerta del Mar a fost ridicată o estradă unde au loc concerte și spectacole de dans. Și tot acolo se află Casa Carbonell, o impresionantă clădire rezidențială proiectată în 1925 în stil modernist de un arhitect local pentru un bogat negustor de textile din Alcoy, un oraș din apropiere de Alicante, în timp ce în cealaltă extremitate, în Canalejas, cei mici pot petrece momente plăcute în parcul de distracții El Mundo de los Niños.

Portul de agrement

Paralel cu esplanada, de cealaltă parte a Bulevardului Conde de Vallellano (șoseaua N-322) și până la Puerta del Mar, se întinde marina, ocupată de ambarcațiuni care mai de care mai mari și mai fițoase. Pe mal sunt bănci de pe care îndrăgostiții pot admira răsăritul lunii. Ce romantic! ????

Mai prozaic acum: din port se pot face seara scurte croaziere de-a lungul țărmului sau în cursul zilei către Insula Tabarca, singura locuită din comunitatea valenciană. Tabarca, parte a arhipelagului Islote de la Cantera, este cea mai veche rezervație naturală din Spania și a devenit cunoscută datorită unei plante numită Posidonia Oceanica. Aceasta crește în tufișuri în apele adânci care înconjoară insula și este un indicator al calității apei, deoarece se dezvoltă numai în ape curate. Am avut în intenție să vizitez insula, însă documentându-mă am aflat că plajele sunt foarte stâncoase și cu pietre mari la mal, așa că am renunțat.

Nu am idee dacă am făcut bine????.

Pe digul de la Puerta Marina sunt restaurante pescărești, un cazinou și Volvo Ocean Race Museum, dedicat celei mai lungi și mai dificile regate din lume.

Iată încă un punct de atracție, pe lângă multe altele. Dar despre ce altceva mai e de văzut și făcut în Alicante, în reviewul următor!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Așezare spectaculoasă - mare și deal, plajă și castel!

Numeroase și diverse posibilități de ditracție

---

VIZUALIZĂRI: 5208 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI