GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Naked by Bordello’s
Pentru ca eram in zona Unirii, ne era tare foame, aveam de sarbatorit finalul studiilor de licenta, și am mai si avut norocul de a găsi loc de parcare chiar lângă Biblioteca Naționala, am oprit sa mâncam cu vedere la Dâmbovița.
Cu siguranța dacă ati trecut pe acolo ati observat ca de ceva timp “faleza” dintre Unirii și Biblioteca Naționala e împânzita de numeroase terase. Eu le-am văzut de nenumărate ori de pe partea cealaltă a Dâmboviței, trecând cu mașina pe bd Mărășești. Și fiind mare iubitoare a apei, mereu mi-am dorit sa ma relaxez și eu la una din acele terase; cam ca pe malul Senei, dar in "micul Paris" :D
Așa ca am luat zona de promenada de pe malul Dâmboviței la picior, in căutarea unei mese libere la terasele extrem de aglomerate. Am intrat la întâmplare la prima la care am găsit masa liberă la terasa, insa in meniu aveau doar paste si peste, inadmisibil pentru fiica-mea, cu care eram.
Am încercat la următoarea terasa cu masa liberă la terasa - Naked (acum ca tot era cald...)
Meniul era destul de sărăcăcios, in sensul ca din variantele de pe meniu aproape jumătate nu erau disponibile. Dar chiar și așa aveau câte o varianta de pui, vita, porc. Și bineînțeles ca aveau burgeri și pizza.
Noi am comandat pana la urma pui; și legume la grătar. De fapt un șnițel cu parmezan, destul de interesant; fraged și crocant. Nimic simandicos, dar bun.
De băut eu cola 0, ea un frappe cu vanilie și caramel. Am luat și eu câteva guri după masa, in loc de desert.
Pentru o seara de miercuri zona era înțesată de destul de mulți plimbaciosi ieșiți la plimbarea se seara. Unii cu câinii, alții cu trotinete sau biciclete, alții pur și simplu “casca gura”
Mi-a plăcut atmosfera, dacă voi mai ajunge in zona cu siguranța ma voi plimba pe faleza sau voi poposi la vreo terasa pentru ce-oi avea chef.
Trimis de Adina - addcont in 13.08.19 21:38:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Adina - addcont); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@addcont: Nu zisesi ce luarati! Ce fel is preturile? Cat costa o bere? V-a placut?
Ia mai du-te odata acolo si zi pe indelete ce si cum! Sau mergi si la alta sa ne mai povestesti!
@Zoazore:
Corect, mea culpa.
Acum... tre' sa ma mai duc neparat, dar fara masina, ca sa iau bere
Am completat acum cu inca 3 poze cu mancarea mai detaliata si cu preturi pentru ce am comandat noi atunci. Ca sa vedeti ce memorie... am gasit bonul imediat ce mi-am amintit data.
29 lei Chicken Milanese cu parmezan, pe pat de rucola
15 lei portia de legume la gratar
18 lei Caramel Vanilla Frappe și 9 lei cola 0 la 250 ml.
Scrisesem si in review ce am mancat, dar mai pe scurt si fara preturi. In total au fost 100 de lei pentru ceva mancare usoara pentru doua domnite. Am plecat de acolo satule si relaxate. Dar avand in vedere ca era o zi fericita in vietile noastre, probabil ne-ar fi placut aproape orice
Insa privelistea la Dambovita e priceless si pe mine asta m-a marcat
@addcont: Deci ramane sa mai mergi si la altele si sa ne povestesti si de acolo! Satule... cred si eu! Cu ce-i pe-acolo prin blidele voastre...
Mai scrie, ca mai vreau!
@addcont: Am observat și eu zona de terase care au apărut pe malul Dâmboviței între Piața Unirii și Biblioteca Națională a României. Vreo trei din terase au și platformă superioară. Le-am văzut la ceas de seară când ne îndreptam spre spectacolul fântânilor arteziene din zona Unirii și mi-au lăsat o impresie bună: decoruri drăguțe, înțesate de clienți, o atmosferă „altfel”.
Prezența acestor localuri pe malul Dâmboviței animează această zonă și creează o imagine plăcută.
Mulțumim pentru prezentare.
@tata123: Multumesc pentru vizita.
Intr-adevar, e o atmosfera mai altfel ce animeaza zona. Si in Viena si in Budapesta sunt amenajate multe terase dragute pe malul Dunarii, macar cateva sa avem si noi pe malul Dambovitei. Desi ar fi loc de mult mai mult, sa ne bucuram de putinul pe care il avem
Am observat si noi scara exterioara spre terasa de la etaj, insa atunci nu era deschisa. Nici la restaurantul vecin nu era nimeni la etaj. Poate pentru ca statea sa ploua nu era deschis la etaj...
Ne-am gandit si noi ca ne-ar fi placut " mai la inaltime" .
Noi la spectacolul fantanilor arteziene nu am reusit sa ajungem inca
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ