Invitaţie la Hanu´ Berarilor- Casa Elena Lupescu

TIPĂREȘTE

Despre Hanul Berarilor- casa Elena Lupescu am scris anul acesta două reviewuri vezi impresii şi vezi impresii Aşa cum rezultă din titlul celui de al doilea review, în ziua în care ne-am adunat mai mulţi colegi să comemorăm fostul şef, deşi masa fusese reţinută din timp pentru o zi lucrătoare de luni, patronul a hotărât că e sărbătoare şi nu ne-a mai servit meniul ieftin de pensionari ci a la carte, ceeace a însemnat un preţ de trei ori mai mare. Atunci ce am mai căutat acolo a treia oară?

Aflaţi că ieri 1 octombrie a fost Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice instituită la 14 dec. 1990 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (rezoluţia 45/ 106). Mai mult, tot această Adunare a declarat perioada 2021-2030 Deceniul ONU al îmbătrânirii sănătoase. Doamne, ce duduie internetul de promisiuni şi aprecieri făcute printre alţii şi de ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale! Îţi vine să plângi când citeşti cât de emoţionant e. Mai bine ar mai scotoci prin buget şi ar da un spor la pensii în perioada asta în care inflaţia îi îndreaptă pe mulţi spre inaniţie.

Fundaţia umanitară despre care v-am vorbit în reviewul anterior vezi impresii şi al cărui nume îl pot da doritorilor prin mesaj personal, a organizat la terasa Hanului Berarilor- casa Elena Lupescu o sărbătorire a persoanelor vârstnice din Bucureşti, constând dintr-un prânz excelent, o fotografie pe hârtie, flori pentru doamne şi transport decontat pentru cei care se deplasează mai greu.

Cum invitaţia era pentru ora 13, am luat un taxi (cerând chitanţă pentru decontare) şi împreună cu doamna voluntară căreia i-am fost repartizată pentru socializare, am ajuns la timp la terasa localului. Deşi terasa este mare, apreciez că la mese erau aşezate cel puţin 200-250 de persoane. Nu erau numai persoane vârstnice de peste 65 de ani (şi aici cred că am deţinut un loc fruntaş) ci şi câteva zeci de voluntare dintre care unele foarte tinere. Toţi voluntarii purtau tricouri roşii ca să se distingă de beneficiari. Am pozat o fetiţă din cl XI care socializează cu o senioară în vârstă şi o alta de 25 de ani care face această muncă pro bono în amintirea bunicii care a crescut-o. Cum am văzut-o lăcrimând am sfătuit-o să se mărite, să facă copii şi s-o lase pe bunică s-o vegheze de sus pentru că ăsta e cursul normal al vieţii. Am văzut şi o doamnă condusă de un tânăr voluntar în cărucior.

Ce am remarcat? 80-90% dintre vârstnici erau femei şi toate erau îngrijite, îmbrăcate cu ce aveau mai bun şi majoritatea erau machiate discret, coafate sau cu pălărie pe cap.

Ce ni s-a servit? Ca băutură apă plată sau minerală pentru că nu se cunoştea reacţia la alcool al atâtor oameni, unii luând medicamente care interzic consumul acestuia. Primul fel a fost un aperitiv frumos prezentat constând din roşie, telemea, icre, şuncă şi câteva măsline. Felul principal a fost o bucată de friptură la grătar cu garnitură de cartofi cu rosmarin şi salată de varză. Porţia a fost foarte mare şi nu am putut s-o mănânc pe toată. Celor care mănâncă vegan li s-a servit altceva, nu am putut observa din cauza înghesuielii. Ca desert am avut de ales între tort şi înghetată şi cine a dorit a servit cafea espresso sau capucino. Serviciul a fost excelent, prompt şi rapid şi cred că la terasă au lucrat vreo zece ospătari şi debarasoare.

Întretimp managerul fundaţiei un tinerel de 30-35 de ani pe care l-am cunoscut în excursia din 12 septembrie făcută deasemeni gratuit la domeniul Golescu şi Curtea de Arges, a împărţit doamnelor flori. Am stat la coadă să ne pozăm şi ni s-a dat fiecăruia câte un plic cu o fotografie color pe hârtie. Ne-am pozat şi în jurul tortului enorm cu lumânări adus pe o măsuţă.

Atmosfera a fost foarte plăcută, veselă, ne zâmbeam şi râdeam chiar dacă abia ne cunoscusem. Nu spun câţi îmi spuneau Mama Michi.

Au fost câteva ore de bucurie care au înseninat viaţa celor rămaşi singuri, cu copii plecaţi peste zări şi mări, apăsaţi de boli, griji şi de lipsă de bani.

Cine spunea că nu este viaţă şi la vârsta a treia, că trebuie să stai în casă şi să aştepţi? Ce? Există şi soluţii ca aceasta, în care socializând ieşi din marasmul vârstei.

Au trebuit să treacă zeci de ani ca să aflu că şi în România există asemenea fundaţii care aduc un licăr de lumină celor în vârstă. Dacă cuvintele mele nu v-au convins, pierdeţi câteva minute şi priviţi pozele!

Felicitări sponsorilor, organizatorilor, voluntarilor dar şi beneficiarilor!

---

VIZUALIZĂRI: 640 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI