ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.10.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
LUNA
OCT-2023
Prieteni
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Invitaţie la Hanu´ Berarilor- Casa Elena Lupescu

TIPĂREȘTE

Despre Hanul Berarilor- casa Elena Lupescu am scris anul acesta două reviewuri vezi impresii şi vezi impresii Aşa cum rezultă din titlul celui de al doilea review, în ziua în care ne-am adunat mai mulţi colegi să comemorăm fostul şef, deşi masa fusese reţinută din timp pentru o zi lucrătoare de luni, patronul a hotărât că e sărbătoare şi nu ne-a mai servit meniul ieftin de pensionari ci a la carte, ceeace a însemnat un preţ de trei ori mai mare. Atunci ce am mai căutat acolo a treia oară?

Aflaţi că ieri 1 octombrie a fost Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice instituită la 14 dec. 1990 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (rezoluţia 45/ 106). Mai mult, tot această Adunare a declarat perioada 2021-2030 Deceniul ONU al îmbătrânirii sănătoase. Doamne, ce duduie internetul de promisiuni şi aprecieri făcute printre alţii şi de ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale! Îţi vine să plângi când citeşti cât de emoţionant e. Mai bine ar mai scotoci prin buget şi ar da un spor la pensii în perioada asta în care inflaţia îi îndreaptă pe mulţi spre inaniţie.

Fundaţia umanitară despre care v-am vorbit în reviewul anterior vezi impresii şi al cărui nume îl pot da doritorilor prin mesaj personal, a organizat la terasa Hanului Berarilor- casa Elena Lupescu o sărbătorire a persoanelor vârstnice din Bucureşti, constând dintr-un prânz excelent, o fotografie pe hârtie, flori pentru doamne şi transport decontat pentru cei care se deplasează mai greu.

Cum invitaţia era pentru ora 13, am luat un taxi (cerând chitanţă pentru decontare) şi împreună cu doamna voluntară căreia i-am fost repartizată pentru socializare, am ajuns la timp la terasa localului. Deşi terasa este mare, apreciez că la mese erau aşezate cel puţin 200-250 de persoane. Nu erau numai persoane vârstnice de peste 65 de ani (şi aici cred că am deţinut un loc fruntaş) ci şi câteva zeci de voluntare dintre care unele foarte tinere. Toţi voluntarii purtau tricouri roşii ca să se distingă de beneficiari. Am pozat o fetiţă din cl XI care socializează cu o senioară în vârstă şi o alta de 25 de ani care face această muncă pro bono în amintirea bunicii care a crescut-o. Cum am văzut-o lăcrimând am sfătuit-o să se mărite, să facă copii şi s-o lase pe bunică s-o vegheze de sus pentru că ăsta e cursul normal al vieţii. Am văzut şi o doamnă condusă de un tânăr voluntar în cărucior.

Ce am remarcat? 80-90% dintre vârstnici erau femei şi toate erau îngrijite, îmbrăcate cu ce aveau mai bun şi majoritatea erau machiate discret, coafate sau cu pălărie pe cap.

Ce ni s-a servit? Ca băutură apă plată sau minerală pentru că nu se cunoştea reacţia la alcool al atâtor oameni, unii luând medicamente care interzic consumul acestuia. Primul fel a fost un aperitiv frumos prezentat constând din roşie, telemea, icre, şuncă şi câteva măsline. Felul principal a fost o bucată de friptură la grătar cu garnitură de cartofi cu rosmarin şi salată de varză. Porţia a fost foarte mare şi nu am putut s-o mănânc pe toată. Celor care mănâncă vegan li s-a servit altceva, nu am putut observa din cauza înghesuielii. Ca desert am avut de ales între tort şi înghetată şi cine a dorit a servit cafea espresso sau capucino. Serviciul a fost excelent, prompt şi rapid şi cred că la terasă au lucrat vreo zece ospătari şi debarasoare.

Întretimp managerul fundaţiei un tinerel de 30-35 de ani pe care l-am cunoscut în excursia din 12 septembrie făcută deasemeni gratuit la domeniul Golescu şi Curtea de Arges, a împărţit doamnelor flori. Am stat la coadă să ne pozăm şi ni s-a dat fiecăruia câte un plic cu o fotografie color pe hârtie. Ne-am pozat şi în jurul tortului enorm cu lumânări adus pe o măsuţă.

Atmosfera a fost foarte plăcută, veselă, ne zâmbeam şi râdeam chiar dacă abia ne cunoscusem. Nu spun câţi îmi spuneau Mama Michi.

Au fost câteva ore de bucurie care au înseninat viaţa celor rămaşi singuri, cu copii plecaţi peste zări şi mări, apăsaţi de boli, griji şi de lipsă de bani.

Cine spunea că nu este viaţă şi la vârsta a treia, că trebuie să stai în casă şi să aştepţi? Ce? Există şi soluţii ca aceasta, în care socializând ieşi din marasmul vârstei.

Au trebuit să treacă zeci de ani ca să aflu că şi în România există asemenea fundaţii care aduc un licăr de lumină celor în vârstă. Dacă cuvintele mele nu v-au convins, pierdeţi câteva minute şi priviţi pozele!

Felicitări sponsorilor, organizatorilor, voluntarilor dar şi beneficiarilor!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Michi in 02.10.23 09:26:59
Validat / Publicat: 02.10.23 10:13:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 640 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Managerul împărţind flori
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Pușcașu Marin
[02.10.23 20:30:09]
»

@Michi: O inițiativă de lăudat. Felicitări merită și organizatorii și voluntarii și beneficiarii. Despre comentariul la foto 11, ce să mai zic? Sunt deja 5 minute de când am citit articolul și-mi râd în barbă de se uită soția mea la mine și cred că vrea să facă inventarul sticlelor de țuică din cămară.

Deși, probabil sunt cam de-aceeași vârstă cu fiul dumneavoastră, îmi permit, cu scuzele de rigoare, să vă sugerez să uitați de bugetul ăla din care să se mărească pensiile. Bugetul ăla la care vă gândiți dumneavoastră e furat înainte să fie aprobat.

mprofeanuPHONE
[06.10.23 14:23:14]
»

@Michi: O fundație care se ocupă și de seniori. Un eveniment deosebit cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, bine realizat. Felicitări voluntarilor, celor ce se ocupă cu dragoste de persoanele senioare participante!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, Pușcașu Marin
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088300943374634 sec
    ecranul dvs: 1 x 1