Raionul de pește, Floreasca — cel mai cel

TIPĂREȘTE

Cu câteva săptămâni în urmă, o rudă stabilită în State, plecată de prin ´80 şi pe care nu o mai văzusem de 15 ani, mi-a zis că vine în România şi vrea să ne vedem. M-a întrebat ce să-mi aducă? ˝Nimic, i-am zis. Am de toate şi ce aş vrea, adică sănătate, nu poate să mi-o dea decât Dzeu şi mai puţin doctorii˝.

Cum nu aveam chef să gătesc ˝îngrijit˝pe căldură şi bănuiam vag că mulţi români stabiliţi în străinătate ne consideră pe cei de aici ca făcând parte din lumea a treia (nu era cazul ei), m-am gândit s-o invit la un restaurant. Filtrele pe care le-am pus au fost să fie un local bun dar situat aproape de locuinţa mea ca să pot merge pe jos. Am avut suficient timp să mă informez. În apropiere de locuinţa mea erau destule restaurante în special în jurul pieţii Floreasca, majoritatea profilate pe peşte aşa că am avut de ales între trei dintre ele. În clasamentul unei agenţii de specialitate în care poţi găsi reviewuri, preţul mediu al unei consumaţii dar şi ierarhia celor 200 de localuri din Bucureşti care au meritat o recenzie am găsit unul care ocupa locul cinci la general, fiind cel mai recomandat în materie de pescărie.

M-am oprit la Raionul de peşte din clădirea Agora, Calea Floreasca nr. 111-113, la o azvârlitură de băţ de casă, adică la vreo 150m. Stiam că localul fusese de curând renovat cu nişte arhitecţi englezi. Mai exista unul mai mic, cu aceeaşi titulatură care funcţionase de mai mult timp pe Calea Dorobanţi şi avusese succes. La mai multe concursuri cu premii ale topului restaurantelor din Bucureşti, Raionul de Peşte de pe calea Floreasca a obţinut un loc fruntaş şi ultima recenzie de specialitate din aprilie 2023 era elogioasă la fel cu majoritatea celor 150 de păreri. Cât despre proprietar, se numeşte Florin Munteanu.

Uitându-mă la meniu nu am înţeles mare lucru din denumirile alambicate. Lipsea saramura de crap cu mămăliguţă şi usturoi sau fileul de somn sau pastrăv la grătar cu care eram obişnuită. Cât priveste preţurile, mama mia! La o pensie decentă si nu nesimţită, am zis că măcar o dată îmi pot permite, mai ales că eram numai două persoane şi pe canicula din ziua aceea nici nu se putea mânca mult.

Zis şi făcut. După ce a urcat la mine şi am tratat-o cu cafea, îngheţată şi prăjituri de casă (pe care le am totdeauna în congelator în ipoteza că-mi vin inopinat nepotii) la 12.30 am plecat spre restaurant pentru că ea la ora 16 avea o altă întâlnire şi aveam multe amintiri şi impresii de schimbat. M- a bucurat- ca patriotism local- că, după 15 ani a găsit oraşul frumos. Şi noi, dacă ne uităm la TV toate ˝bubele rele, în… babei mele˝.

Ajungând devreme înainte de a resimţi canicula, am reţinut masa pe terasă unde era aer condiţionat. Imediat o tânără foarte amabilă care a văzut că vreau să fac fotografii m-a condus prin salon. Salonul în care am intrat era foarte mare, apreciez vreo 250-300 mp şi deşi era înainte de ora 13, foarte devreme pentru servit prânzul, déjà jumătate din mese erau ocupate. Designul salonului era original, mesele erau separate de nişte cochilii moderne care ofereau intimitate dar nu m-a dat pe spate, poate pentru că eu nu am prea mare experienţă în materie şi pentru mine lux, înseamnă clasic. Pe o latură erau vitrinele cu peşte proaspăt, în rest mese de 2,4, 6 persoane la care stăteai pe scaune sau pe câte o canapéa rotundă. Interesant. La capătul salonului se deschidea o uşită spre un separeu pentru VIP-uri în care era pregătită o masă de 12 persoane într-o ambiantă discretă.

Cum ne-am aşezat la masă a venit un chelner zâmbind a bună dispoziţie, foarte politicos care ne-a prezentat meniul. Ajutoarea lui era o tânără filipineză care nu ştia româneşte. Pentru că era cald am cerut mai întâi băuturile reci, eu o bere Peroni fără alcool la pahar 300ml (15 lei), prietena idem dar cu alcool (15 lei). Studiasem de acasă meniul şi singurul fel inteligibil pentru mine a fost fish and chips care cuprindea şi o lingură de salată de icre sau ceva asemănător, totul fiind delicios (63 lei). Prietena a comandat Dorada roşie cu salsa Ezme cu câteva legume coapte la grătar (118 lei) şi pentru că porţia nu era prea mare şi nu avea garnitură suficientă a mai servit cartofi prăjiţi (19 lei), o apă plată Carpatica de 0.33 l (12 lei). La urmă ea a cerut un espresso dublu (21 lei) pentru că trebuia să mai meargă undeva, eu, nu, că la ora aceea mi-era frică de insomnia de la noapte. Total 263 lei, cu bacşiş aproape 300 lei. Pe bon erau indicate opţiunile de bacşiş 10%, 12% sau 15%. Am optat pentru 10%.

Gustul a fost delicios dar porţiile nu au excelat prin mărime. După cum vedeţi preţurile au fost mari, de! stratificare socială. Serviciul, impecabil cu chelneri atenţi, prevenitori şi surâzători care la plecare ne-au condus până la uşă.

Dacă recomand? Cu siguranţă dar depinde de buzunar şi de ocazie. A fost o întâlnire plăcută şi am văzut şi eu cum e într-un restaurant de top.

Serviciu excelent, personal instruit şi amabil. M-a impresionat că la plecare, chelnerul ne-a condus pănă la uşă.

Aranjamentul meselor, decorul, ambianţa erau impecabile dar porţiile de mâncare nu erau prea mari. Preţurile praxcticate se adresează categoriei oamenilor cu bani.

Amplasat într-o clădire mare paralepipedică, Agora, pe o latură mare cu piaţa şi supermarketuri, pe cealalălată multe restaurante printre care şi Raionul de peşte.

---

VIZUALIZĂRI: 864 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI