BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Basilico – o pizza bună
La sfârșit de săptămână urmează o întâlnire de suflet, prilej de a ne bucura de relaxarea din industria de profil, dar și de vremea frumoasă. Căutăm ceva convenabil ca amplasare, dorințe culinare și prețuri de desfacere – ne ajută Internetul, comentariile și fotografiile de pe diferite pagini web. Alegerea de bun augur pică pe restaurant Basilico – Pizza, Pasta, Grill din cartierul Drumul Taberei. Pentru a ne asigura locurile am sunat cu o zi înainte pentru a rezerva o masă pe terasă – interlocutoarea de la celălalt capăt al firului a fost amabilă și a consemnat rezervarea.
Restaurantul Basilico este situat pe str. Valea Oltului nr. 61, într-o zonă aglomerată atât din punct de vedere al traficului, cât și al construcțiilor de tot felul. Atenție cei care vin motorizat – nu există locuri de parcare amenajate; poate aveți noroc pe aleea cu garaje de lângă restaurant sau undeva în preajma capătului de linie a mijloacelor de transport în comun.
În ciuda aglomerației și haosului urban din zonă după ce intri în restaurant totul se estompează, iar terasa-grădină din spate te izolează de hărmălaia cartierului. Localul e compus din spații interioare (bar în față și sală de restaurant) și spații exterioare (două terase nu foarte mari, în mijlocul celei principale fiind amenajat un mic spațiu verde cu flori). Decorurile din interior sunt drăguțe, mobilierul modern, băile curate. Afară există copertine pentru protecție solară, precum și o instalație de răcire cu ceață; terasele sunt dotate cu mobilier de lemn, scaune cu pernuțe.
Am fost conduși la masa rezervată, ni s-au înmânat meniurile și după câteva minute de studiu a fost preluată comanda pentru băuturi. Meniul tipărit ne aduce în față câteva categorii de preparate cu înclinație spre Italia: pizza, paste, risotto, pește, dar nu lipsesc și cărnuri diverse. Lista de bucate nu este foarte stufoasă, important este ca preparatele să fie bine gătite și gustoase. De altfel, puteți studia în avans meniul online pe site-ul web oficial: basilico.ro.
După sosirea lichidelor am comandat și produsele de bază care au sosit după circa 20-25 de minute, un timp rezonabil. Mai târziu după-amiază a crescut numărul clienților, terasele aproape s-au umplut și cred că timpul de așteptare a crescut puțin. Am comandat cu preponderență pizza de mai multe feluri (prețuri între 30 și 37 lei/ 32 cm circumferință), sos de roșii separat (3 lei), păstrăv la grătar cu legume (34 lei), salată Cesare (33 lei). Preparatele au fost gustoase nu avem ce reproșa, au sosit fierbinți, porțiile mari. Drept băuturi am sorbit cafea (espresso lung - 7 lei), caffe frappe bere (10 lei/330 ml), limonadă fresh cu mentă (16,5 lei/500 ml). La sfârșit ne-am delectat cu câte o porție de clătite cu dulceață (12 lei).
Am petrecut vreo două ore gustând preparate bine gătite, sporovăind neîncetat (dar nu fără rost) și bucurându-ne de razele de soare și ceața fină de apă răcoroasă. Nouă ne-a plăcut la Basilico!
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 24.05.21 12:28:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna ziua. Pentru mine sunteti un adevarat prieten si ghid in toate calatoriile mele. Doresc sa stiu mai multe informatii daca aveti, despre hotel Koral 4*, din Konstantin si Elena. Cu stima si respect, Dorinakiss.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Casa Oamenilor de Știință / Casa Assan] Restaurantul Casa Oamenilor de Stiinţă, de vizitat clădirea — scris în 19.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2024 [Restaurant E3 by Entourage] Restaurant: E3 by entourage, - excelent — scris în 09.11.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2024 [Un Poco Pizza Fresca] Poco Pizza - se putea și mai bine — scris în 07.11.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant La Copac] Sub dud La Copac — scris în 01.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Restaurant Long Fong] Long Fong - Restaurant chinezesc în București — scris în 09.09.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 [Cafe Bar La Pod by Gogu Constantinescu] Nonagenari la restaurantul ˝La pod˝din parcul Carol — scris în 05.09.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Cococerie] Cococeria – amintiri din copilărie — scris în 20.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ