GRAD SATISFACȚIE
Calibru 9.ro, poligon de tragere
În peste 13 ani de când postez pe AFA am scris despre tări şi continente, despre excursii în ţară sau străinătate, despre muzee, palate, biserici şi mănăstiri, situri arheologice, vulcani, hoteluri şi restaurante dar despre un poligon de tragere, nu.
Cu câteva zile în urmă a trecut fiul meu pe la mine să-mi ia cardul ca să-mi aducă pensia. Văzându-mă cam afanisită (pentru cei ce nu ştiu, plictisită) mi-a zis să merg la poligon. Imediat mi-am adus aminte că despre poligoane am învăţat acum vreo 80 de ani şi mne! am mai şi uitat. ˝Unde? ˝ l-am întrebat, ˝La o tragere˝. Doamne, am gândit eu, ˝ăsta-şi bate joc de mine˝. El are o meserie grea şi solicitantă si ştiam că pentru destindere merge la tir unde a devenit instructor. Bine, dar eu ce vină am? ˝Mâine, iei un taxi şi la 15.30 te-am programat la poligon unde ai să faci trageri˝.
Mama mia!
După ce am dezbătut cu mine însămi, mi-am zis, de ce nu? Pentru cine nu ştie, am 89 de ani şi doctorii spun că nu dau semne de Alzheimer.
Sedinţa de tragere
A doua zi am comandat la ora 14.30 un taxi pe aplicaţia telefonului. Am ajuns mai devreme pe str Vatra Luminoasă no 108 în care erau mai multe clădiri dintre care pe una scria ˝Calibru 9.ro˝. Asta e, mi-am zis. Mărturisesc că eram puţin emoţionată de ridicolul situaţiei. Pe de altă parte, un proverb clasic spune că vai de părinţii care nu ascultă de copii. Am coborât mai multe trepte fără balustradă, cam greu, dar cu bastonul şi sprijinindu-mă de peretele alăturat am reuşit. Fiul meu venise direct de la spital nu prea a avut timp de mine pentru că instruia pe cineva. M-a trimis direct la recepţia care era instalată în tr-un salon cu măsuţe şi scaune şi o vitrină cu băuturi reci incluse în preţ. O tinerică mi-a luat buletinul, mi-a dat o declaraţie printată s-o semnez, spunându-mi că gloanţele sunt letale. Acolo fiul meu a achitat taxa de participare, a cumpărat un pachet cu 15 gloanţe adevărate, a ales un pistol CZp 10c, destul de uşor şi după ce a deschis cu cartelă câteva uşi, am intrat în poligonul de 25m. Aici m-a instalat la locul tragerii care era de fapt o tăblie pe care putea sta pistolul, cartuşele şi căştile şi pe care mi-am pus şi bastonul. Primul lucru a fost să-mi pună căştile la urechi. În faţa mea la o distanţă de 3m era un baner de carton cu o ţintă la mijloc sub formă de X împrejmuită de un fel de ovaluri colorate. Primul glonţ l-a tras el apoi m-a învăţat cum să ţin mâinile, -Dne Fereste să ating trăgaciul că gloanţele erau adevărate-, să- mi tin o mână sprijinită de alta, să întind braţele şi să privesc˝a cătare˝ fixand X-ul din mijloc. Am tras cele 14 gloanţe rămase în partide: întâi două, apoi trei, urmat de patru si ultima dată cinci, unul după altul. Chiar cu căsti, bubuiturile erau foarte puternice. Aproape de la început am simţit o uşoară durere în spate şi antebraţe din cauza poziţiei, eu fiind o persoană total neantrenată. După fiecare sesiune de tragere îmi aducea cartonul să numărăm ţintele reuşite şi pe cele ratate. Din 14 gloanţe trase de mine, 4 au fost înafara desenului colorat, 7 în spaţiile adiacente, niciunul în X şi alte 3 am tras înafara cartonului. Nu spun că pe jos, pe gresie erau zeci de tuburi de cartuş utilizate de alţi trăgători. Întreaga şedinţă a durat jumătate de oră şi fiul meu mi-a spus că m-am descurcat binişor.
Căteva informaţii generale şi date tehnice
Complexul de tir sportiv Calibru.ro dispune de 3 poligoane separate de 15,25 şi 50m lungime (eu am fost în cel de 25m). Liniile de tragere sunt automatizate. În salonul cu măsuţe poţi privi prin geamuri antiglonţ activitatea din poligoane. Armele cu glonţ sunt Glock, Beretta, Taurus, etc... Muniţia cu care am tras era 9x19 mm sellier bellot (aşa mi s-a spus). Pistoalele cu aer comprimat au gloanţe cu calibru de 4.5 mm. Tabloul de carton în care e ţinta este tip IDPA. L-am luat acasă ca să am cu ce mă mândri. Trăgaciul nu se atinge decât când intenţionezi să declanşezi.
Pachetele de tragere pentru începători sau avansaţi sunt pentru diferite tipuri de cartuşe, conţin între 15 şi 50 gloanţe şi închirierea lor costă între 150 -500 lei. Mie, fiul meu mi-a luat un pachet de 15 gloanţe pentru debutant. Pentru închirierea echipamentului şi şedinţa de tragere se face programare iar intrarea solicitantului în poligon se face pe bază de carte de identitate şi numai însoţit de un instructor. Există şi posibilitatea achizitionării unui abonament lunar cu 8 şedinţe din care una teoretică şi şapte practice, cu instructor personal; deasemeni abonament anual în cadrul programului de luni- vineri între orele 12-20. Informaţii complete găsiţi pe https://calibru9.ro/
Pentru mine a fost o experienţă deosebită care m-a scos din rutina zilelor obişnuite. Contează şi satisfacţia că dacă vrei, poţi!
WEB, te rog înserează https://www.facebook.com/calibru9/videos/1188580714642308
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Situat pe o arteră cunoscută a Bucureştiului, poligonul de tragere Calibru. 9 este dotat cu echipament şi instructori şi condiţii sigure de funcţionare.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Atât pentru debutanţi cât si pentru cei familiarizaţi cu armele o sedinţă de tir sportiv este un prilej de destindere şi relaxare
Trimis de Michi in 17.09.23 10:15:51
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Sugestii pentru timp liber în București și împrejurimi, BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait) - rubrică cu regim de votare +/-1PMA
WebmasterX rău! Ham! Ham!
Când femeia face poate cea mai neobișnuită activitate tu aplici + 1/- 1. ????♂️
Știu, știu ăsta e regulamentul. Dar putei să faci zău o excepție.
Alții la vârsta asta umblă pe la doctori, prin stațiuni, după medicamente, autorul umblă prin poligon la antrenamente. Câteva adrese unde poate pune în practică ce a învățat aici pot să îi dau eu...
????????????
@Michi: felicitari!
Citind review-ul mi-am adus aminte ca acum multi ani am vazut un film. Daca s-ar turna o urmare ai putea sa primesti - cu brio - rolul protagonistei din filmul respectiv.
Scena la care ma refer incepe la minul 1 al videoclipului de mai jos
Filmul a rulat prin 1992 si se numea ' ' Stai, că trage mama! ' '
@Nasshu: Mortal! Da, e o idee dacă s-ar lua cineva de copiii sau nepoţii mei.
@Michi: "Stai că trage mama Michi " ar fi un titlu de film, iar filmul ar fi mai tare decât cel cu Stalone, parol!
Cred că dvs. dați un nou sens vieții multora... fără exagerare.
Jos pălăria! Felicitări! ????
@Michi: Bravo! Iată dovada că niciodată nu e prea târziu să încerci ceva nou...
Am făcut armata în facultate. Sunt sublocotenent de infanterie în rezervă! Soțul și fiul n-au făcut armata, eu da...
Am avut ghinionul de a pica într-un pluton condus de o doamnă sublocotenent cu vreo 3-4 ani mai în vârstă decât noi, fiică de colonel, căsătorită cu un locotenent și cu frate căpitan. Maică-sa cred că era singura persoană civilă din familie...
Tipa își lua rolul foarte în serios. Spre deosebire de celelalte femei sublocotenent, care se adăposteau cu fetele lor la umbră sub salcâmi pe timpul verii, ea ne punea să facem salturi înainte și să ne târâm pe burtă la 35 de grade...
După trei ani cu o zi pe săptămână de instruire, plus o lună zilnic vara (ce pierdere de vreme !), am dat un soi de examen care a inclus și trageri cu pistolul mitralieră. Și-mi amintesc că am nimerit toate gloanțele în panou. Nu mai știu dacă în mijloc, dar oricum, n-am tras pe de lături!
Ce-i drept, pe vremea aia nu purtam ochelari...
Stimată doamnă, eu cred că ați tras mai bine decât mulți așa ziși țintași din structurile de siguranță națională????Are dreptate userul piti când l-a rugat pe WebmasterX să facă o exceptie, dar respectăm Regulamentul deși, la armată se spunea, că regulamentele sunt făcute să fie încălcate.
Oricum ați avut o experiență plăcută și, vă rog frumos, apreciați efortul instructorului care este un profesionist desăvârșit. Jos pălăria!
Multă sănătate și încă odată felicitări pentru ziua petrecută la poligon. Și pentru detaliile oferite în review.
@Michi: Mda, eu nici cu pistolul cu apă n-am curaj să trag, mi-e că mă ud singur.
Am niște vecini care pun manele la maximum. Sunteți dispusă să vă continuați antrenamentul? Iar pentru o eventuală întâlnire cu... hmm... niște oameni care ne chinuie de treij de ani încoace sunt dispus să fac cinste cu un pachet de-ăla... de 150 de cartușe
@Carmen Ion: Cred ca tipa era dora cu cea cu care am facut si eu armata! Exact asa, la noi si baietii stateau la umbra, noi târâs prin maracini!
Dar " servim patria "!
@Michi: Doamne, ce ispravă ați făcut!!
Felicitări, inclusiv fiului pt inițiativă!
De căte ori vă citesc, îmi doresc sa fiu la fel ca dumneavoastră, dacă voi ajunge la vârsta pe care o aveți.
Sunteți un model de vitalitate.
Sănătate multă vă doresc.
O făcuși și p' asta, mama Michi! ???? Nu pot decât să aplaud ????curajul de-a trage cu gloanțe adevărate!
Feciorul știa el că n-o să fie asta o problemă, iar propunerea lui merită toată stima mea. Să-ți inviți mama într-un asemenea loc..., s-o mai pui să și tragă... eeeeh, curajos și el, n-am ce zice!
Rezultatul ce se vede pe în P21, este BUN chiar și pentru un începător mai tânăr, dar să-l ai la 89 de ani, fără să mai fi tras vreodată cu arma este, de-a dreptul, neașteptat și îmbucurător!
Felicitări pentru curaj și pentru rezultat!
P. S. În tinerețe am tras și eu cu armă adevărată, la instruirea premilitară organizată de instituția la care lucram. Mai întâi am făcut cursuri de tragere, apoi am mers la poligon, undeva în afara orașului. Am nimerit ținta cu 3 din patru gloanțe. Am fost foarte atentă la „recul” , să nu-mi rupă umărul! Mai târziu, prin anii ' 70, când au apărut „mandatarii” , Bucureștiul avea locuri de amuzament, niște standuri ca la bâlci, cu arme cu care trebuia să nimerești ținta. Dacă nimereai, primeai un flecușteț de cadou. Eram „expertă” față de alți țintași, nimeream chiar flacăra lumânării!
Sunteti incredibila. Va admir mereu cand postati ceva. Atat felul in care scrieti, activitatile pe care le faceti dar si modul elegant si ingrijit, impecabil si fara cusur in care apareti in poze imi fac mare placere. Cat despre aceasta neasteptata activitate propusa de fiul dvs si acceptata de dvs, nu am cuvinte... Fiul dvs cu siguranta va seamana. Felicitari pentru modul frumos in care v-ati crescut copiii cat si pentru modul frumos in care ati ales sa va traiti viata
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Restaurant Velveto, sala Rondă, masa de Paste oferită de Fundaţia Niciodată singur — scris în 12.05.24 de Michi din BUCURESTI
- Mar.2022 O experiență unică la muzeul... simțurilor. — scris în 26.03.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI
- Aug.2021 Stand-Up la Comics Club — scris în 30.08.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI
- Apr.2021 Jurassic Park de București — scris în 25.04.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Relaxare cu caluti la HOBBY LAND RANCH - Club de Echitatie in Comuna Ganeasa, Ilfov — scris în 04.02.21 de brutulica din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Distracție în vremea pandemiei la Arena Tei — scris în 14.07.20 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2020 Cu metroul prin București — scris în 17.01.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ