ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 08.09.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
89.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Ne-am întoarce cu drag oricând

TIPĂREȘTE

Hotelul Stella Katrin, administrat de o familie de greci, este situat chiar la intrarea în stațiunea Adelianos Kampos, dinspre Herakloion.

Amplasarea este una foarte bună: la maxim 5 minute de mers pe jos până la plajă, la 2 minute de stația de autobuz, de unde puteți ajunge foarte ușor în Rethimno (20 de minute cu autobuzul, 1.4 euro biletul care se poate cumpăra de la minimarketul de vis-a-vis), fix lângă stația de taxi (10 euro pentru a ajunge în Rethimno conform unui afiș văzut în stațiune) și la 2 minute de minimarket sau Taverna Levantes, unde se mănâncă foarte bine, la un preț normal pentru Grecia și cu WiFi gratuit (menționez acest lucru pentru că la hotel se plătește). Am mâncat acolo în prima zi deoarece am ratat prânzul la hotel.

Pentru a merge la plajă se traversează drumul care leagă stațiunile de orașul Rethimnon și apoi sunt trei variante de a ajunge la mare: pe lângă Hotelul Jo An Beach (aici veți întâlni cel mai zen motan din lume – doarme tot timpul si nu are absolut nici o problemă cu lumea care îl mângăie) și ieșiți pe terasa, de unde se coboară pe plajă cu șezlogurile lor, pe lângă Hotelul Sea Front, la fel, se iasă pe terasă și apoi se ajunge la zona lor de șezlonguri sau, o variantă pe care nu o recomand, lângă Hotelul Sea Front este o alee, foarte murdară însă. Două șezlonguri + umbrelă costă 5 euro. Consumația se plătește separat.

Câteva cuvinte și despre plajă, pentru că nu am motiv să scriu un review separat despre stațiune. Este cu nisip, însă la intrarea în apă sunt pietre, ceea ce a impus folosirea păpucilor speciali. Apa curată și caldă (normal pentru sfârșit de august), dar agitată în primele două zile când am prins steag roșu, iar salvamarul era foarte vigilent și fluiera orice tentativă de a avansa prea mult în mare. Un alt aspect demn de menționat este faptul că pe această plajă își fac cuibul broscuțele țestoase Caretta Caretta pentru a depune ouă. Aceste cuiburi sunt semnalizate corespunzător, iar turiștii sunt învățați cu ajutorul unor texte ce trebuie să facă în cazul în care surprind broscuțele proaspăt ieșite din ou încercând să ajungă spre mare.

Revenind la Stella Katrin… noi am avut o cameră la parter, cu vedere înspre piscina interioară. Avantaj: nu a trebuit să urcăm bagajele până la etaj, priveliștea era foarte frumoasă dis-de-dimineață și noaptea când se aprind luminile la piscină, bănuiesc că un pic mai răcoare decât la etajele superioare, însă soarele bătea pe geam până după prânz, deci tot se făcea cald. Dezavantaj: riscant să lași geamul deschis, singura separare între camera ta și restul lumii de la piscină fiind un mini gărduleț de la terasa camerei (acolo aveam 2 scaune și o măsuță).

Nu ne-a deranjat forfota de la piscină, pe de o parte pentru că din cele 6 zile întregi petrecute acolo 4 am fost plecați cu mașina, iar pe de altă parte în celelalte zile am fost la mare. Baie în pisicină se putea face numai între orele 10:00 și 19:00, în restul orelor se făcea igienizarea ei. Într-adevăr, apa era foarte curată și caldă. Curățenia este elementul dominant în acest hotel. La fel este și în camere, terasă, sală de mese, zona cu șezlongurile de la piscina.

În zona restauranului, terasă și piscină este muzică până seara târziu, însă nimic deranjant. Sâmbătă seara au adus un DJ și au pornit lumini ca pentru discotecă, cu lumânări pe mese și muzica a fost dată mult mai tare. Cu toate că melodiile alese de DJ au fost chiar bune, de dans, un mix de genuri, de la anii 80 până în prezent și ceva muzică grecească, nimeni nu a dansat, ceea ce mă face să zic că tentativa lor de entertaiment a fost un fiasco total.

Și, cum ne place nouă românilor (dar sunt convinsă că nu numai nouă), să vorbim și depre mâncare sau despre așa-zisul sistem all inclusive al acestui hotel. Da, știu, cine alege all inclusive în Grecia?! Este prima dată, în 6 ani, când alegem această variantă însă, pentru zbor pe Chania cu cursă charter și la bugetul alocat, nu am avut prea multe opțiuni. Am spus că la prețul plătit, dacă mâncarea este rea, vom mânca la taverne, așa cum am făcut mereu. Oricum, fiind plecați 4 zile, am mâncat acolo numai micul dejun, 2 prânzuri și 6 cine.

Acum, voi descrie cum mi s-a părut mine mâncarea, lucru foarte subiectiv, știu. Nu este un sistem all inclusive în adevăratul sens, ci mai degrabă un sistem pensiune completă. Micul dejun de la 7:30 la 9:00, prânzul de la 13:00 la 14:00 și cina de la 19:00 la 20:30. Până la ora 22:00 gratuit sucuri la dozator (nu atât de groaznice pe cât mă așteptam), vin alb și roșu, raki, bere. De la ora 22:00 pe bani. Cafea și ceai gratis până la ora 18:00. Într-adevăr, nu erau foarte multe feluri de mâncare, însă era de așteptat la un hotel mic cum este Stella Katrin, dar nu pot spune ca nu am găsit ceva pe placul nostru de fiecare dată. Nu numai că am avut ce alege, dar mie chiar mi-a plăcut mâncarea și dacă nu eram plecați să colindăm insula cu mașina, atât eu, cât și soțul am zis că am fi putut mânca acolo toate mesele. Mâncarea a fost bună și ținând cont că mergem în Grecia de mulți ani și am mâncat numai la taverne, cred că avem la ce ne raporta. După ce mâncam trebuia să ne strângem singuri vesela și tacâmurile, dar pe noi nu ne-a deranjat.

Alte facilități oferite de hotel: internet contra cost, gratuit pentru cine dorește să folosească laptopul de la hotel, aerul condiționat a fost inclus în preț în cazul nostru și era absolut necesar, seif contra cost, posibilitatea de a achiziționa excursii opționale direct de la ei, la un preț mult mai mic față de cel al firmei partenere și colaborarea cu firma de rent-a-car Carousell. Vă recomand cu căldură să închiriați mașina de acolo, mai ales că persoana care manageriază firma este localnic și ne-a oferit niște sugestii fantastice pentru locuri de vizitat. Noi am mers cu temele făcute, unde vrem să ajungem, însă nu le poți știi pe toate, nu? Ne-a recomandat locuri mai puțin turistice, care chiar au făcut diferența, dar despre acestea voi povesti într-un review separat.

Concluzia: da, recomand cazarea aici, însă grijă mare la așteptările legate de sistemul all inclusive și mereu să vă raportați la cât ați plătit pentru el!


[fb]
---
Trimis de Cleopatraa in 07.09.15 16:48:39
Validat / Publicat: 07.09.15 18:05:32
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cleopatraa); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Plaja din Adelianos Kampos. În stânga se poate vedea țarcul amenajat pentru broscuțele Caretta Caretta
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

pcarmen08
[11.06.16 20:40:51]
»

Va rg frumos, cateva informatii ref. Platanias. Este staiune sau un satuc? Seara ai unde te plimba sau trebuie sa mergi In Rethymno? Nu am gasit detalii re. Platanis... Multumesc.

CleopatraaAUTOR REVIEW
[12.06.16 09:36:06]
»

@pcarmen08: buna!

Hotelul stella katrin nu este situat in platanias ci in statiunea adelianos kampos, dupa platanias.

Din adelianos kampos si pana in rethimnon este practic o plaja lunga si un drum care leaga statiunile de rethimnon. Pe stanga si dreapta drumului e plin de taverne si magazine cu suveniruri, haine si hoteluri. Seara te poti plimba linistit, insa nu ai cine stie ce activitati.

Noi am mers seara in rethnimnon cu autobuzul. Acolo atmosfera este fantstica. In centrul istoric seara e numai trafic pietonal si e plin de lume.

Vacanta placuta ca doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pcarmen08
[12.06.16 20:38:53]
»

@Cleopatraa - Multumesc frumos pt. informatii. Cat se face din Adelianos Kampus pana in Rethymnon?

CleopatraaAUTOR REVIEW
[12.06.16 22:15:14]
»

@pcarmen08: cu placere! 15 minute cu autobuzul din adelianos kampos pana pe centru in rethimnon. Statia de autobuz e chiar langa hotelul stella katrin.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Cleopatraa, pcarmen08
Alte impresii din această RUBRICĂStella Katrin Hotel [Adelianos Kampos]:
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04668402671814 sec
    ecranul dvs: 1 x 1