ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.09.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 07.09.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
37.50%
Mai degraba nemulțumit
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Paradisul revizitat dupa 5 ani

TIPĂREȘTE

La inceput doresc sa fac o mentiune pentru carcotasi: am postat si o versiune relativ asemanatoare pe Tripadvisor (in urma unei invitatii trimise de hotel de a le acorda un review), cat si pe blogul meu unde scriu despre calatoriile mele. Asa ca daca cineva va sesiza din nou ca textul seamana sau ca pare o traducere, da mai exista si este scris tot de mine.

Revenind la povestea din acest an, nu am sa intru mult in detalii deoarece am facut deja acest lucru intr-un review anterior (unde acordasem un 10+). De aceasta data prefer sa ma concentrez pe diferentele resimtite acum, cu ocazia vizitei noastre din septembrie 2019.

Daca in 2014, am acordat un 10 cu felicitari, din nefericire nu mai este cazul si in acest an. Dar sa o luam pas cu pas:

1. Calitatea spatiului de cazare, a imprejurimilor si plaja: aici, din fericire lucrurile au ramas la fel ca in urma cu 5 ani, la un nivel foarte bun. Totul este in regula si bine intretinut (cu o mica exceptie despre care voi vorbi mai jos).

2. Calitatea serviciilor: ramane foarte buna, insa s-au pierdut cateva puncte si acel "WOW factor" comparativ cu perioada anterioara. Iata care sunt diferentele:

- curatenia in camera/consumabile/prosoape: foarte bine la acest capitol si asteptarile sunt atinse, corespunzator cu nivelul unui hotel de 5 stele, totusi aici este acel prim loc unde s-a pierdut WOW-ul. Data trecuta, camera se curata de 2 ori pe zi cu tot cu inlocuire de prosoape daca era cazul. Tot in acea a doua vizita de seara a cameristei, se lasau pe pat bomboane si doua biletele: unul cu numele fetei care a facut curat, celalalt cu prognoza meteo pentru a doua zi si temperatura estimata a apei marii. Acum aceasta a doua vizita a disparut. Da, un refresh pe zi este normal, natural si suficient din fericire dar totusi acum avem un refresh in loc de doua. Atentia obsesiva pentru detalii si perfectiune nu mai exista. Deci a disparut WoW-ul!

- jacuzzi-ul din gradina hotelului: in urma cu 5 ani cand am fost, era mereu murdar, chiar jegos. Acum este gol si inchis, complet nefunctional. Nu erau in stare sa il mentina curat nici atunci, si se pare ca nici acum nu se descurca cu el. In opinia mea mai bine ar renunta la el si ar face altceva in acel loc. Deci aici stam LA FEL sau MAI SLAB.

LATER EDIT: mi-am amintit ca cineva ma intreba in revew-ul trecut daca apa din pisicina era apa de mare. Nu, apa din ambele piscine: cea mica pentru copii si cea mare, sunt cu apa normala clorurata din plin. Atunci nu testasem, dar acum mi-am amintit de intrebarea acelei persoane si am incercat apa din piscina.

- spatiul de relaxare din subsol in zona receptiei: in urma cu 5 ani aveam computere functionale (la care se inghesuiau copii tot timpul), un fotoliu pentru masaj si o toaleta (WC) care spre uimirea noastra, pe langa ceea ce ne-am fi asteptat, furniza si tampoane, absorbante, pampersi, la liber. Acum avem computere nefunctionale, nu mai exista fotoliu de masaj iar toaleta desi curata nu mai ofera acele bonusuri extra. Zona pare pustie, parasita si spatiul este nefolositor. Pacat. Da o senzatie de saracie, de economie si neglijenta, desi spatiul este curat. MAI RAU decat in trecut

- barul din cladire (nu cel din gradina) este inchis, lumini stinse, totul oprit. S-a pierdut acel spirit de veselie, de lumini si muzica, oameni care stateau relaxati pe fotolii stand la barfa si consumand cocktailurile interesante. Mai taiem si asta de pe lista. MAI RAU decat acum 5 ani.

- mi-am amintit acum si de spatiul destinat copiilor, pentru momentele cand parintii voiau si ei sa manance linistiti. Exista in continuare, dar este inchis. Nu mai exista fetele care se jucau acolo cu copii pana reveneau parintii. Imi amintesc ca prima data copii plangeau cand erau lasati acolo, apoi plangeau din nou cand veneau parintii sa ii ia :) Pacat! MAI RAU si la acest capitol in 2019

In incheierea acestui segment pot spune ca in continuare locul este foarte bun dar experienta scade de la WOW la FOARTE BINE. Spatii frumoase, curate, gradina buna, plaja frumoasa, iarba taiata, pomisorii tunsi, curat luna, totul cochet si aranjat. Totul este curat si nu poarta semne de uzura, nu exista stricaciuni vizibile sau semne de slaba intretinere (exceptia fiind eternul stricat jacuzi).

3. Mancarea: mediu dar mai mult spre mediocru in acest an. Cea mai mare descrestere in calitate este in aceasta zona. De la WoW la MEDIU-SLAB. Fostul a la carte este inlocuit acum de un bufet suedez in care ai putine optiuni (mai slab decat in cazul unui hotel de 4 stele). Carne putina, cam 3 feluri de mancare de toate, de la mancare de cartofi, mazare sau orez si se cam repeta seara de seara. Prost gatite si cu un aspect care lasa de dorit. In rest salate, masline, branza si vreo 3-4 feluri de prajituri si baclava. Masa de dimineata si mai saraca in optiuni si repetitiva. In fiecare zi exact acelasi lucru. Am intrebat o angajata de ce in acest an mancarea e asa proasta si putina, de ce nu se mai face curat de 2x pe zi. Mi-a spus ca a plecat de la ei toata echipa de bucatari si cei care se ocupau cu masa. In total vreo 15 oameni plecati doar din zona restaurantului si ca inca nu au gasit inlocuitori buni si se tot chinuie dar nu gasesc. A, da, si uitati de tipul la costum care canta la pian pe terasa in fiecare seara la ora mesei. Mancarea este putina, prost facuta, insa ingredientele nu sunt vechi sau de slaba calitate. Doar ca habar nu au sa le prepare. NU MAI RECOMAND bucataria si restaurantul lor.

4. Personalul: aici se pastreaza acelasi nivel: perfect. Zambitori, primitori, calzi si prietenosi, buni profesionisti cu un nivel ridicat al limbii engleze. Ba chiar in acest an la receptie aveau si un baiat care era vorbea romana. Aceeasi calitate cu care am fost invatati si la prima vizita.

Hotelul ramane o optiune buna de cazare, un loc minunat unde sa stai si sa te relaxezi. Vederea este absolut superba, plaja minunata: micuta, intima, cocheta si bine intretinuta. Apa cu intrare lina, foarte linistita si curata cu nisip fin si foarte putine pietre, fara arici de mare dar in acest an cel putin nu recomand nimanui sa plateasca si pentru serviciile de masa de la ei. Ah, mi-am amintit acum sa mai spun: desi au o masa mult mai slaba, au pastrat acelasi obicei- de a tarifa bautura la masa: apa sau orice altceva. Pe bune? Mancarea acum e bufet insa inca platesc apa? Pe plaja se pot comanda bauturi sau mancare de tip fast food (contra cost): burgeri, supe, paste, pizza. Meniul este foarte sarac. Cam doua-trei chestii din fiecare si nici pe alea nu le au mereu.

Cred ca ori au schimbat managerul, ori e vreo criza financiara ori ambele ori pur si simplu au inceput sa se caliceasca rau, pentru ca in mod clar nu mai sunt ce au fost, desi locul ramane minunat. Nota 6 de la mine in acest an. Atat!

Optiunile de a manca in alta parte, exista, Potosul fiind la 4 km distanta si cu masina ajungi in 2 minute. Totusi desi am mancat la diverse taverne, nu mi-a placut foarte mult mancarea lor. Sunt cam o apa si un pamant in zona aia la mancare.

In Potos ai mai multe optiuni de a manca sau a te distra, inclusiv optiunea croazierei de o zi cu vaporasul Blue sky. A fost o plimbare frumoasa, dar nu face obiectul acestui review.

Chiar daca nu face obiectul acestui review o sa mentionez foarte pe scurt si ca acele legende cu problemele in Bulgaria s-au dovedit in acest an adevarate in cazul nostru. Voi detalia intamplarea pe blog, deoarece nu face obiectul acestui review, insa va recomand ca la traversarea Bulgariei sa fiti atenti, sa reduceti la minim pauzele, sa nu plecati departe de langa masina si in orice moment aveti vreun dubiu, simtiti ca lucrurile devin usor ciudate sau ca se intampla ceva, nu ezitati sa cereti ajutor. Iar daca faceti pana, incercati sa continuati drumul asa, avand grija sa va anuntati pozitia si sa incercati sa contactati rapid autoritatile. Noi am circulat pe traseul Bucuresti - Makaza si desi era ziua afara, la intoarcere era sa picam in capcana unor infractori. Recomandarea mea finala, chiar daca offtopic (si am sa rog adminul sa nu o taie) este ca daca in voiajul vostru, cand traversati Bulgaria, aveti senzatia ca sunteti urmariti, luati prompt masuri pentru ca este foarte posibil sa nu fie doar imaginatia voastra. Usile sa fie mereu blocate, chiar si in timpul mersului. E cam tot ce puteti face voi si va recomand sa incercati sa nu uitati de aceste chestii minime.

Va doresc tuturor vacante placute si lipsite de incidente!


[fb]
---
Trimis de axel114 in 16.09.19 16:41:49
Validat / Publicat: 16.09.19 18:35:55
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: acelasi hotel, tot Thasos
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (axel114); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Aripa din dreapta a plajei, cea care nu apartine hotelului. Ce este interesant la aceasta imagine, este ca e realizata cu un Huawei P30 PRO. In acel moment era ora 23 si pe plaja nu era deloc lumina. Ochiul abia distingea formele si abia ghiceai unde sunt umbrelele. Iata insa ce vedea telefonul
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10350 PMA (din 12 voturi)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    webmaster26
    [16.09.19 18:35:46]
    »

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 39&ridAnt=96749

    axel114AUTOR REVIEW
    [16.09.19 21:32:10]
    »

    @webmaster26: gata

    webmaster26
    [17.09.19 07:56:12]
    »

    @axel114:Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    axel114
    Alte impresii din această RUBRICĂRoyal Paradise Beach Resort:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037730932235718 sec
    ecranul dvs: 1 x 1