O vizită la cel mai inalt dintre moldoveni

TIPĂREȘTE

In drumeția noastră de trei zile pe crestele Făgărașilor, ne-am decis să petrecem două nopți la Cabana Podragu. Deși nu ne place să facem trasee dus-intors pe același drum, de data asta nu am avut de ales. Era cel mai convenabil traseu pentru o ascensiune pe Moldoveanu cu intoarcere la Lacul Bâlea, unde aveam mașina.

Dar, inainte de a vă povesti cum am ajuns pe cel mai inalt vârf din țara noastră, se cuvine să spun câteva cuvinte despre un loc emblematic pentru Munții Făgăraș, cabana care ne-a fost gazdă timp de două nopți.

Este vorba despre Cabana Podragu, așezată pe valea Podragului, cabană situată la cea mai mare altitudine din Munții Făgăraș, 2136 m.

Personal, cred că este cabana cu cel mai frumos amplasament din munții noștri, lacul Podragu și inălțimile Muchiei Tărâța și ale Piscului Podragului contribuind din plin la frumusețea locului.

Intenția de a construi o cabană in Valea Podragului a avut-o inițial, la sfârșitul sec. al IX-lea, Asociația Carpatină Transilvană – SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein), care a și construit aici un adăpost din piatră distrus la scurtă vreme. A venit apoi rândul clubului Turing Romania, care a incercat, fără succes insă, să construiască o cabană aici.

Intr-un final, cabana a fost construită, in perioada 1948-1949, de către Banca Națională a României, cu scopul de a găzdui salariații băncii, iubitori ai muntelui. Cabana este aceeași cu cea dată in folosință in anul 1950, și, părerea mea este că cel puțin paturile datează tot de atunci.

Cabana este deshisă din mai până in noiembrie, iar pe timpul iernii, o anexă a cabanei indeplinește rolul de refugiu pentru cei care se incumetă să ajungă aici.

Mâncarea, băutura, lemnele și tot ceea ce este necesar cabanei se transportă cu măgărușii, iar gunoiul adunat se ridică cu elicopterul.

Mâncarea este bună, așa, ca de cabană. Cât timp am stat acolo am mâncat două feluri de ciorbă (foarte bună), un pilaf iar dimineața ouă ochiuri și ceai.

La capitolul băuturi, din cea am văzut aveau bere, vin, cola și ceva tărie.

Prețurile nu sunt mici, dar, având in vedere dificultatea cu care sunt aduse și preparate acolo toate aceste alimente, este deplin justificat.

Față de anul 2002, când am fost eu prima oară la Podragu, cabana a suferit cîteva imbunătățiri. Au fost puse geamuri termopan la toate incăperile, au fost inlocuite instalațiile sanitare. Cabana are grup sanitar in interior, ceea ce este un mare atu.

De tot ce inseamnă activitatea cabanei – intreținere, curățenie, mâncare, cazare, etc. – se ocupă, de mai mulți ani, d-na Corina. Pe ea am găsit-o când am fost in 2012 și 2017 și tot pe ea am găsit-o și acum, in august 2020.

Aflată intr-o zonă intens circulată de montaniarzi, Cabana Podragu este, de cele mai multe ori foarte aglomerată, mai ales in zilele de la sfârșitul săptămânii.

Tot la sfârșitul săptămânii ne-am nimerit și noi, și, deși am incercat să sun (in zona cabanei nu este semnal, doar mai sus, pe munte) și am dat și mesaj ca să rezerv trei locuri, nu am reușit (am aflat ulterior că numărul de telefon de pe site nu mai era valabil, că era mai bine să dau un e-mail, etc.).

Am ajuns la Cabana Podragu, așa cum v-am povestit in review-ul anterior, după ora 16.00. Eu am ajuns prima, cam cu trei sferturi de oră inaintea soțului și a prietenei noastre (ca să vedeți ce face antrenamentul). M-am dus direct la d-na Corina ca să o intreb dacă găsim trei locuri libere.” Slabe speranțe” , mi-a răspuns,” locurile sunt rezervate, și vedem ce nu se ocupă după ora 9.00” .” Dacă nu, putem dormi in sala de mese, lista este deschisă” , m-a incurajat Corina.

Ei, bine măcar vom avea un acoperiș deasupra capului, mi-am spus.

După ce ne-am intregit grupul, am mâncat câte o ciorbă de cartofi cu afumătură și tarhon (delicioasă), eu am mai completat cu un pilaf cu ciuperci și carne (nu era grozav dar imi era foarte foame) și am așteptat ora 9.00 ca să vedem unde dormim.

Din păcate nu eram singurii care asteptam. Mai erau și alții, iar cinci dintre ei veniseră inaintea noastră. Doar primele patru poziții au avut noroc de un pat, pe restul, d-na Corina a inceput să ne organizeze in sala de mese.

Pe mine și pe prietena noastră ne-a intrebat (probabil că a fost o mare favoare), dacă nu vrem să dormim pe mese. Nu am refuzat, am apropiat două mese (care erau foarte late), le-am lipit de banchetă, ne-am pus pe ele izoprenele (puse la dispoziție de cabană) și sacii de dormit, și ne-am făcut un pat aproape comod. Cristi a dormit pe bancheta de lângă masă iar restul turiștilor au dormit pe jos, aliniați și organizați de Corina.

Ne-am amuzat, nu am mai dormit până acum pe o masă, dar, așa cum spune zicala, niciodată nu e prea târziu.

A doua zi ne-am trezit destul de devreme, pe la ora 7.00 eram deja imbrăcați. Am mâncat și, după ce am lăsat o parte din bagaj la cabană (sac de dormit, ceva haine, etc.), am plecat spre Vârful Moldoveanu.

Se anunța vreme frumoasă, dar totuși ne-am pus in ruccsac o geacă și, neapărat, doi litri de apă. și ceva de mâncare.

Conform hărților și ghidurilor, până pe Vf. Moldoveanu trebuia să facem aproximativ 4 ore, așa că, teoretic aveam timp, nu ne grăbeam.

Traseul a inceput pe marcajul triunghi roșu, pe care l-am urmat timp de aproape o oră, până când am urcat in Șaua Podragu.

De aici am pornit pe marcajul bandă roșie, practic continuind traseul de creastă pe care am venit de la Bâlea, traseu abandonat cu o zi inainte.

Din Șaua Podragu, am mai aruncat o privire jos, pe partea stângă a potecii, spre Lacul Podragu mărginit de Muchia Tărâța, cu Șeile Calea Carului și Curmătura Iezerului.

De aici până când am inceput urcușul Viștei Mari, traseul a fost destul de ușor, fără probleme. Am urcat ușor până in Șaua Podul Giurgiului, am trecut de Obârșia Orzănelei Mici și am ajuns in Șaua Ucea Mare, la 2200 m. Poteca merge pe alocuri chiar pe marginea abruptului, iar vremea frumoasă ne permitea să vedem chiar și localitățile aflate undeva jos, in vale. Incepuse să se vadă tot mai aproape, Vârfurile Viștea și Moldoveanu, ținta noastră din acea zi. Se vedeau chiar și turiștii aflați sus pe cele două vârfuri. Am mai urcat puțin, am lăsat in stânga Vârful Ucea Mare (2434 m) iar in dreapta Valea Orzănelei Mici și am continuat traseul pe culmea Muntelui Corabia. Am urcat iar până in Șaua Ucișoarei (2312 m) și ajungem la Șaua Orzănele (2300 m). In fața noastră se ridica semeț, ca un perete stâncos, Vârful Viștea.

Am urcat Viștea de mai multe ori, dar de fiecare dată pe poteca dinspre Portița Viștei. Pe această parte, de fiecare dată am coborât, și, mereu am avut impresia că această parte este mai ușoară.

Aveam să mă conving insă că a fost doar o impresie, deoarece am urcat pieptiș, printre stânci, bolovani și grohotiș, aproape 220 m. Ambele trasee de acces pe Viștea sunt solicitante, cu un grad mai mare de dificultate, după părerea mea, cel de pe partea dinspre Portița Viștei.

Mergând incet și continuu, cu pași mărunți, am ajuns pe Vârful Viștea, al treilea cel mai inalt vârf din țară. Mi-am amintit de ultima mea vizită pe acest vârf, in anul 2017, pe un vânt puternic și o ploaie rece și măruntă, când numai eu și Cristi eram pe vârf. Ca să pot face atunci o fotografie a trebuit șă mă țin zdravăn de stâlpul indicator ca să nu mă ia vântul.

Altfel stăteau lucrurile acum, vremea era perfectă, și am făcut fotografii fără să mă ia vântul pe sus.

De pe Viștea se vedea deja traseul spre Moldoveanu, o muchie stâncoasă obturată la un moment dat de celebra Spintecătură a Moldoveanului.

Până pe Vf. Moldoveanu am urmat marcajul bulină roșie, iar durata traseului este de aproximativ 30 de minute. Nu este un traseu greu dar este foarte expus, mergând pe o parte și de cealaltă a crestei stâncoase, in ajutor venind și câteva lanțuri amplasate in zonele mai dificile.

După ce am parcurs această porțiune dintre vârful nr. 3 și vârful nr. 1 al României, am ajuns sus, deaspura tuturor, pe Vârful Moldoveanu, la 2544 m altitudine.

Până in anul 1918, cel mai inalt vârf din Romania era considerat Negoiu. Despre Moldoveanu nu se știa mare lucru, nici măcar că are o inălțime mai mare de 2500 m. După Marea Unire, când munții nu mai erau impărțiti de granița dintre Transilvania și Regatul Romaniei, a inceput o nouă măsurare a vârfurilor munților Făgăraș. In anul 1938, doctorul și alpinistul Alexandru Rudeanu, care a urcat și a scris depre Munții Făgăraș, spunea:” Moldovenu poartă numele de Muntele Valea Rea pe versantul estic, de Moldoveanu pe versantul vestic și de Colțul Viștei Mari in Transilvania” . După noile măsurători și după ce a fost urcat de celebri alpiniști interbelici, Vârful Moldoveau este recunoscut ca cel mai inalt din Romania, cu o altitudine de 2544 m.

Pe o plachetă amplasată pe varf scrie că cine a ajuns până pe vârf poate fi considerat un invingător. Nu știu dacă mai este chiar așa, ascensiunea pe Vf. Moldoveanu se pare că a devenit banală, dacă dăm crezare reportajelor și fotografiilor cu mulțimea de oameni care in unele zile iau cu asalt vârful.

Când am fost eu erau ceva turiști, dar departe de ce am văzut că s-ar fi intâmplat cu o zi inainte. Oricum, am fost mândră că am mai reușit să ajung pe Vârful Moldoveanu și sper să o mai fac, până la 90 de ani, măcar de câteva ori.

După fotografiile pe vârf și după ce ne-am odihnit puțin, am luat calea intoarsă.

După aproape nouă ore de la plecarea de la Cabana Podragu, iată-ne reintorși, fericiți că am făcut o drumeție frumoasă și că am fost pe două din cele mai inalte vârfuri al României.

Cabana se mai eliberase, așa că seara am dormit in paturile vechi din fier, care nici nu mai aveau saltea (sau aveau dar era foarte deformată și tare). Cu ajutorul păturilor am nivelat salteaua și, până la urmă, oboseala și-a spus cuvântul. Am dormit duși! In următoarea zi ne aștepta o nouă drumeție, despre care voi povesti in următoarea scriere.

Am reușit intr-o zi să ating două vârfuri de peste 2500 m, varful nr. 1 si varful nr. 3 din Romania. Până la ele ne-am plimbat pe la 2300 m, când mai sus când mai jos, pe un traseu cu peisaje de poveste.

Nuștiu alții cum sunt, dar pe mine mersul pe unte mă relaxează, in sensul că dupăo tură dorm neintoarsă =)

---

VIZUALIZĂRI: 923 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI