A fost bine!

TIPĂREȘTE

Nici nu se stinseseră bine ecourile de după Întâlnirea de la Slănic Moldova din 2017, că deja ne gândeam cu toţii la următoarea Întâlnire. AFA împlinea 10 ani şi se preconiza, încă de atunci, ceva deosebit. Mă aşteptam ca locul de desfăşurare a Întâlnirii aniversare să coincidă cu locul de naştere al AFA, adică la Timişoara. Timpul a trecut şi au apărut zvonuri cu Alba Iulia, explicabil şi plauzibil având în vedere Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Curiozitatea şi nerăbdarea nu ne dădeau pace. Cornel nu spunea nimic, iar noi ne tot întrebam unii pe alţii, fără succes însă. Într-o duminică de sfârşit de noiembrie mă aflam împreună cu Tiza Zoazore în vizită la Maria la spa în Bucureşti. Cum fumam noi o ţigară, Maria mă întreabă direct dacă ştiu unde va avea loc Întâlnirea. Timpul o presa şi nu mai avea răbdare. Îşi dorea enorm să poată să ajungă la Întâlnire. Habar nu aveam, bănuiam doar că va fi la Alba Iulia cu o probabilitate foarte mare. Atunci, într-un moment de inspiraţie, am îndemnat-o să-l sune pe Cornel să-l întrebe, convinsă fiind că ei îi va spune şi exact aşa a fost. S-a confirmat oraşul, doar hotelul a fost ulterior schimbat, dar la momentul respectiv cu acel hotel se purtau negocieri.

La sfârşit de ianuarie s-a anunţat, oficial, câştigătorul: hotelul Parc 4* din Alba Iulia. M-am înscris imediat printre primii. Alte emoţii abia începeau.

Pentru prima dată de când particip la Întâlniri, am reuşit să-mi iau liber vineri toată ziua, astfel că am putut pleca la drum încă de dimineaţă. Am plecat cu o jumătate de oră mai târziu decât îmi propusesem, astfel că traversarea Bucureştiului de la est la vest a durat mai mult decât anticipasem, dar oricum mai puţin decât într-o zi normală de mers la serviciu :D.

Traseul ales a fost: Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Alba Iulia, cu o scurtă oprire pentru rezolvarea unei probleme la Sibiu. Drumul a fost ok, mai liber decât mă aşteptam. Am condus relaxat bucurându-mă de peisaj şi de vremea frumoasă.

La întoarcere am mers pe acelaşi traseu, însă nu a mai fost la fel. Am plecat din Alba pe ploaie, care s-a transformat în lapoviţă şi chiar în ninsoare după ce am trecut de Râmnicu Vâlcea. De parcă ninsoarea nu ar fi fost suficientă, de la Bascov până acasă ne-a însoţit o ploaie îngheţată, au îngheţat şi ştergătoarele de parbriz, dar şi autostrada A1 pe ultimii treizeci de kilometri înainte de intrarea în Bucureşti, obligându-mă să reduc mult viteza. Comparativ cu drumul de la dus – o plăcere, drumul de întoarcere a fost mai greu şi obositor. Nu-mi place deloc să conduc pe polei.

Contrar obiceiului de a studia şi a mă documenta înainte de a alege, de această dată am procedat invers: întâi m-am înscris şi apoi am analizat oferta :D. Bine, alegerea fusese deja făcută de către Cornel, eu puteam doar să mă decid dacă vreau o cameră de patru stele sau una de doar trei.

Din primul moment am apreciat poziţia ultracentrală excelentă a hotelului, în proximitatea parcului, la mică distanţă de intrarea în Cetate.

Chiar dacă este clasificat oficial la patru stele, hotelul Parc oferă atât camere şi apartamente de patru stele, cât şi de trei stele. Diferenţele între cele două categorii nu mi s-au părut prea mari. În cazul camerelor de trei stele există şi un avantaj important: toate au balcon, aspect de mare interes mai ales pentru fumători. Camerele de patru stele pot fi cu sau fără balcon. Diferenţele de suprafaţă nu sunt foarte mari. Camerele de patru stele au fost toate cu pat matrimonial şi au beneficiat în plus de televizoare moderne, nu din cele antice cu tub şi de halate de baie. Doar pentru atâta lucru nu cred că merită să plăteşti în plus.

Indiferent de categorie, toate băile camerelor duble sunt dotate cu duş fix, o chestie care m-a enervat dintotdeauna, un minus evident din punctul meu de vedere, dar despre care am ştiut de la început şi mi l-am asumat.

Hotelul dispune de foarte puţine locuri de parcare, aflate chiar în faţa acestuia şi peste drum. Cu toate acestea, parcarea nu cred că este o problemă în această zonă, existând suficiente locuri publice unde poţi parca gratuit, cel puţin în week-end.

Ajungând la hotel destul de devreme, nu am văzut niciun loc liber, aşa că mi-am continuat drumul până spre capătul străzii unde am găsit loc în faţa unei săli de fitness. Am cărat de acolo trolerele până la hotel. Noroc că au roţi bune. Am procedat greşit. Nu m-am orientat. Trebuia să opresc chiar în faţa hotelului, să debarc bagajele şi apoi să aştept în maşină eliberarea unui loc de parcare, ceea ce a şi făcut soţul meu, însă ulterior plimbării cu trolerele prin oraş :D, în final reuşind să parcheze chiar lângă intrarea în hotel.

Având experienţa precedentelor trei întâlniri când camera repartizată mă aştepta pregătită la momentul sosirii mele, am avut naivitatea să cred că şi de această dată va fi la fel. Nu a fost, dar şi eu am ajuns la hotel mult mai devreme, chiar înaintea orei oficiale de check in, astfel că nu pot reproşa nimic celor de la hotel.

M-am prezentat la recepţie solicitând cheia camerei 215. Recepţionera, amabilă şi nu prea, a zis că nu ştie dacă aceasta este disponibilă. Am rugat-o să verifice. Camera nu era gata, dar mi s-a promis că într-o jumătate de oră curăţenia va fi finalizată. Nu am avut ce comenta, fiind abia ora 11.30. Mi-am făcut de treabă prin holul de la recepţie, am ajutat şi eu cât m-am priceput, m-am mai salutat şi pupat cu unul şi cu altul, am inspectat camera lui Zoazore şi timpul a trecut pe nesimţite.

Am revenit după vreo patruzeci de minute şi am primit cardul camerei, totodată solicitându-mi-se să plătesc suma de 10 lei, drept taxă de „staţiune” :D. Recunosc, nu ştiam că Alba Iulia este staţiune, eu credeam că este oraş, dar asta este mai puţin important. Nu am completat niciun formular de cazare, cum au făcut alţi colegi. Nu am apucat să plătesc pe loc, vorbeam la telefon în timp ce făceam check in-ul, dar am revenit după ce am urcat bagajele în cameră. Colegele Roth şi Elvira mi-au confirmat că această taxă trebuie plătită. Am achitat suma solicitată, fără însă a primi chitanţă sau bon fiscal. Nu le decontam nicăieri, dar totuşi. Am profitat de ocazie solicitând un al doilea card pentru accesul în cameră, care mi-a fost oferit imediat. Ulterior, s-a dovedit o idee inspirată :D.

La check out mi s-au mai cerut alţi 10 lei tot pentru taxa de oraş, fără vreo scuză sau explicaţie şi tot fără bon fiscal. Ştiam deja povestea, astfel că am plătit suma datorată. Am fost doar întrebată dacă am consumat ceva din minibar, iar răspunsul meu negativ a fost suficient de convingător. Am fost crezută pe cuvânt, fără verificări suplimentare.

Am urcat la etajul al doilea cu singurul lift pe care l-am descoperit, cel auriu strălucitor, fără să aştept. Liftul circula în continuu, la ora respectivă personalul tot căra mese cu liftul de undeva de mai sus pentru restaurantul aflat la parter. Dacă exista şi un al doilea lift, ar fi fost mai normal să-l folosească pe acela şi nu pe cel destinat clienţilor.

Am intrat în camera 215, aflată foarte aproape de lift. Prima impresie a fost una foarte bună. Am fost chiar plăcut surprinsă. Am fost întâmpinaţi cu căldură şi cu un puternic miros de parfum. Camera a fost suficient de spaţioasă pentru gustul meu, aproape la fel ca în pozele de prezentare. Încă nu uitasem dezamăgirea trăită în urmă cu fix un an.

Pe jos era o mochetă curată într-o culoare plăcută. Patul matrimonial era încadrat de două noptiere. Salteaua a acestuia, deşi puţin cam moale, a fost comodă şi ne-a asigurat un somn odihnitor. Mie mi-a plăcut. Lenjeria a fost curată şi ok. Pe partea opusă patului se afla un suport de bagaje, un birou care masca minibarul într-o parte şi câteva sertare în cealaltă parte. Pe birou se afla televizorul modern, cu destule canale, care pe mine nu m-a interesat, dar pe soţul meu da, un soi de router, un telefon, ceva de ronţăit contra cost şi o mapă de prezentare care putea fi mai bogată. Camera oferea şi o zonă de relaxare cu două fotolii şi o măsuţă cu blat de sticlă. Am folosit fotoliile pe post de şifonier, din comoditate.

La intrarea în cameră se afla o bară cu umeraşe pe care ne aşteptau halatele de baie pe care de această dată chiar le-am utilizat, urmată de dulapul bine compartimentat cu umeraşe într-o parte şi rafturi în cealaltă parte. În dulap am găsit şi papucii de unică folosinţă, o singură pereche pentru amândoi :D şi încă o pernă mică.

Baia a fost curată şi în general ok. A fost dotată cu cabină de duş, uşile acesteia impiedicând apa să se împrăştie prin baie. Duşul fix mi-a displăcut teribil, dar a fost un risc asumat. Prosoapele, albe şi pufoase, fără mirosuri, au fost schimbate a doua zi, chiar dacă nu le-am lăsat pe jos. Am beneficiat de apă caldă/fierbinte oricând am dorit. Nu aş fi crezut că voi ajunge să apreciez şi să menţionez o asemenea facilitate care ţine de normalitate la orice hotel, indiferent de clasificare. În baie mai exista un telefon şi un uscător de păr funcţional. Nu le-am folosit. Nu am avut şi mi-a trebuit o oglindă măritoare utilă pentru machiaj, taman când am lăsat-o pe a mea acasă din lipsă de spaţiu în trusa de cosmetice. La chiuvetă şi în cabina de duş erau dispensere de săpun lichid şi gel de duş, cu ceva urme din lichidele respective, dar care nu fuseseră completate după plecarea turiştilor dinaintea noastră şi aşa au rămas. Am primit în schimb două pliculeţe cu gel de duş, insuficiente pentru trei zile de sejur, două săpunuri solide şi două suluri de hârtie igienică. Nu m-au interesat produsele oferite de hotel, deoarece eu nu plec nicăieri fără cosmeticele proprii.

În baie am mai avut un calorifer port prosop interesant. Caloriferul era unul absolut banal, însă interesant era modul în care funcţiona acesta. Era dotat cu cap termostat pentru reglarea temperaturii. Când am ajuns în cameră acesta era complet îngheţat, chiar dacă era deschis pe poziţia maximă. Ziua a fost mereu rece, iar noaptea era fierbinte, uscând pe ele halatele şi prosoapele folosite. În afara duşului fix de care am ştiut dinainte, marele minus al băii din camera 215 l-a constituit ventilatorul din tavan, extrem de zgomotos, care funcţiona non stop, neexistând posibilitatea de oprire a acestuia. Dacă în prima noapte, nu am ştiut de unde vine acel zgomot enervant, eu suspectând sistemul de climatizare, în cea de a doua noapte am identificat „vinovatul” care nu mă lăsa să dorm, am încercat toate întrerupătoarele posibile fără succes, singura soluţie fiind scoaterea cardului din soclul pentru curent. Am adormit imediat, dar am plecat la drum cu telefoanele descărcate.

Balconul camerei mele a fost jumătate ca lăţime comparativ cu al altor camere, inclusiv single. M-am bucurat că, deşi îngust, acesta exista, fiind o norocoasă din acest punct de vedere. Era dotat doar cu o scrumieră :D. Am furat modelul de la Zoazore şi am redecorat, scoţând pe balcon scaunul de la birou şi măsuţa cu blat de sticlă. Abia au încăput, dar deja îmi organizasem un loc confortabil de băut cafeaua de dimineaţă, prânz sau seară. Împărţeam balconul cu Elvira, dar ei nu l-au prea folosit. Sper doar să nu-i fi deranjat cu „fumurile” mele.

Vederea la parc din balconul camerei mele a făcut toţi banii.

Camerista a venit a doua zi şi ne-a schimbat prosoapele, a aranjat puţin pilota de pe pat, a aruncat gunoiul şi scrumiera. Pentru noi a fost suficient.

Toate ar fi fost bune şi frumoase dacă nu am fi avut probleme cu căldura. După experienţa perioadei de tristă amintire în care căldura, ca şi multe altele, era cu program şi cu „porţia”, regăsirea aceloraşi obiceiuri la acest hotel de patru stele în anul 2018 m-a deranjat şi enervat deopotrivă. Vineri la prânz, când am intrat prima dată în cameră era cald, dar şi un miros puternic de parfum. Parfumul era ok, dar mult prea puternic şi eu nu suport mirosurile puternice. Am deschis imediat uşa balconului pentru a aerisi camera, cât am făcut câteva poze şi am fumat o ţigară. Parfumul s-a dus, dar şi cădura. Am trecut la reglarea sistemului de climatizare, centralizat, cu panou de reglaj pe perete, un model mai vechi, dar nimic complicat. L-am butonat ce l-am butonat, dar tot aer rece sufla, cu viteză mai mică sau mai mare. L-am lăsat pornit şi am plecat să mâncăm în oraş. La întoarcere era parcă şi mai răcoare în cameră. Am făcut un duş fierbinte şi am băgat un somn de voie până începea programul de seară. M-am trezit din somn strănutând.

Peste noapte a fost foarte cald, chiar şi atunci când am întrerupt alimentarea cu energie electrică în toată camera. Mi-e greu să-i înţeleg. Aş fi preferat să am o temperatură chiar mai redusă, dar constantă 24 de ore din 24, decât peste zi să risc să răcesc într-o cameră de patru stele, iar noaptea să leşin de cald. Caloriferul din baie avea acelaşi program: ziua rece, noaptea fierbinte.

Voi menţiona ambele restaurante ale hotelului în care am mâncat.

Micul dejun, inclus în preţul camerei se servea în salonul mai mic aflat la mezanin. Program 07.00-10.00. În prima dimineaţă ne-am prezentat la masă puţin mai târziu, după plecarea colegilor în excursia cu autocarul, deoarece noi nu ne grăbeam nicăieri. Varietatea mâncării a fost una medie, în general ok. Mi-a plăcut ce am mâncat, dar nu am fost impresionată. Am apreciat în mod deosebit sucul de grapefruit de sâmbătă dimineaţa (pe care duminică l-au diluat vizibil) şi cafeaua disponibilă la espressor, pentru cei cu multă răbdare :D. Eu sunt dependentă de cafea, aşa că am avut răbdare şi... a meritat.

Am găsit mese libere şi curate, astfel că nu am avut probleme cu debarasatul acestora. Tăvile goale erau completate relativ repede.

Concursul de degustări - o mare reuşită, Felicitări tuturor participanţilor! , v-am votat pe toţi :D – precum şi cina festivă din seara de sâmbătă s-au desfăşurat în restaurantul mare de la parter. Am ales variantele de meniu C1 şi C2. Ambele variante au fost ok ca gust şi prezentare. Probleme au fost cu servirea. Ştiu că eram foarte mulţi, dar şi variantele de meniu au fost selectate de cei de la hotel şi cunoscute cu mult timp înainte. Era de aşteptat ca un hotel cu atât de multe camere să fie frecvent gazda unor grupuri mai mici sau mai mari şi să aibă deja experienţă în gestionarea grupurilor. Mie mi s-au părut complet dezorganizaţi şi total depăşiţi de situaţie. La masa 14 la care am stat eu servirea felului principal s-a făcut haotic, cu pauze nepermis de mari. Mai întâi au adus meniul C1. M-am numărat printre norocoşii care au putut mânca imediat. Mai bine de o jumătate de oră a durat până au servit meniul C2. Cei care aleseseră C3 încă au mai avut ceva de aşteptat. În niciun restaurant nu este normal să serveşti aşa la o masă, unul mănâncă şi doi se uită. În acest caz, lipsa de personal nu este o scuză. Este vorba de lipsă de organizare.

A urmat servirea cafelelor incluse în meniu, unde am fost săriţi. A trebuit să le solicit personal pentru a le primi. Sucurile promise eu nu le-am văzut decât contra cost, dar nici nu mi-au lipsit, deci pentru mine nu a contat. Tortul şi prăjitura au fost servite în acelaşi mod, adică pe sărite, şi primite la cerere. Acestea au fost singurele mele interacţiuni cu ospătarii, destul de politicoşi, dar în mod clar depăşiţi de situaţie.

Internet wireless gratuit peste tot. Există, dar nu este obligatoriu să şi funcţioneze. Cel aferent camerei mele NU a funcţionat deloc. Avea semnal maxim, dar nu se putea conecta la net. M-a deranjat doar că am cărat degeaba laptopul după mine fără a-l putea folosi, dar nici timp nu am prea avut. Am încercat să „fur” semnal de la camerele vecine. Am reuşit să mă conectez pe o altă cameră, vreme de câteva minute, apoi s-a întrerupt. Celelalte reţele pe care le prindeam nu au funcţionat.

Nu voi depuncta hotelul din acest motiv. Aveam trafic de date suficient de la Vodafone.

Se pare că internetul a funcţionat foarte bine în restaurant. L-a testat soţul meu.

Piscina

Pe mine nu m-a interesat subiectul. Înainte de plecare am scos costumele de baie din bagaje lăsându-le acasă. Am vizitat piscina vineri seara împreună cu Roxana doar din curiozitate şi pentru a face câteva poze înainte de a începe petrecerea de la piscină.

Piscina este suficient de mare pentru o piscină din mijlocul oraşului, are adâncimea de 1,80 m, deci perfectă pentru înot şi este încălzită. Nu am verificat temperatura apei, cred că era ok, iar atmosfera din jurul piscinei era călduţă, fără să te doboare mirosul de clor ca în alte părţi. O bilă albă.

Am avut două cartele de acces în cameră, câte una pentru fiecare. Prima problemă a apărut cu cartela mea sâmbătă noaptea spre duminică. M-am retras de la petrecere pe la ora 02.00, plecând din restaurant şi cu farfuria cu tortul şi prăjitura soţului meu care, independent de voinţa lui :D, nu avea altfel cum să le guste, plus o felie de plăcintă excelentă căpătată de la Kellyboy. Încercarea mea de a intra discret în cameră, fără să deranjez, a fost sortită eşecului. Uşa nu s-a mai putut deschide, cartela se demagnetizase chiar dacă nu o ţinusem în apropierea telefonului mobil. Aveam de ales între a face o plimbare cu liftul până la recepţie sau a bate în uşă să mi se deschidă. Din comoditate am ales cea de a doua variantă. A doua zi după micul dejun şi cea de a doua cartelă a căzut la datorie. Problema nu este una singulară. De-a lungul anilor am avut probleme cu cardurile de acces şi la alte hoteluri mult mai cu ştaif decât acesta. Cred că pur şi simplu se întâmplă, fără a fi ceva ieşit din comun.

Dacă recomand hotelul?

În principiu, DA. Este un hotel destul de bun pentru banii lui, are avantajul unei poziţii privilegiate în centru şi în apropierea parcului. Micile inconveniente semnalate de mine şi de alţi colegi se pot remedia cu uşurinţă, în cazul în care există interes în acest sens. Eu am avut problema cu lipsa căldurii în timpul zilei. Dacă vremea ar fi fost mai călduroasă, ar fi fost ok şi din acest punct de vedere sau dacă m-aş fi plimbat de dimineaţă şi până seara, este foarte probabil că nici nu aş fi observat.

Pentru o viitoare revenire în Alba Iulia, hotel Parc ar fi doar varianta de rezervă, prima alegere ar fi hotel Transilvania, care îmi pare a fi mai pe gustul meu :p.

Cu plusurile și minusurile sale, acesta este un hotel de maxim nota 8.5. Strict pe partea de cazare, în opinia mea, hotelul Parc din Alba Iulia a fost mai bun decât Belvedere din Predeal (2015) și Teleconstrucția din Slănic Moldova (2017), dar mai slab decât Diamond Cinciș (2016), însă poziționarea ultracentrală a acestuia a constituit un avantaj evident.

---

VIZUALIZĂRI: 2117 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI