EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Panorama Hotel, 3*, Parikia, Paros, o gazdă pe cinste
După cele patru zile petrecute în Naxos, venise vremea să mergem în Paros, insula vecină, unde aveam să stăm cinci nopți în capitala insulei, Parikia. Am călătorit cu ferry de la compania Seajets, vasul Champion Jet, care avea să parcurgă scurta distanță dintre capitalele insulelor, circa 20 de kilometri, cam în 40 de minute.
Cumpărasem biletele online cu vreo două luni înainte, iar prețul ambelor bilete a fost de 31€. Am plecat din portul din Naxos la orele 10,00, iar la 10,40 eram deja în portul din Paros, de unde am deschis google. maps care să ne conducă la hotel Panorama situat la ceva distanță, dar nu de speriat.
Am ales această unitate de cazare fără să mă gândesc prea mult și fără să mă răzgândesc ulterior, așa cum mi s-a întâmplat de multe ori, de această dată am avut „o chimie” foarte bună cu hotel Panorama de la bun început. Marele site de rezervări îmi prezentase câteva opțiuni, dar eu m-am orientat rapid la hotel Panorama care m-a atras prin aspectul său tradițional, camere decorate tipic grecesc, în alb și albastru, și comentariile pozitive.
Am rezervat pe booking.com căruia îi solicitasem ajutorul în demersul meu dorind, ca aproape de fiecare dată, o cazare cu mic-dejun, cu vedere la mare, cu minifrigider/răcitor, curată, cu note bunicele și un preț care să nu ne dea pe spate. Acțiunea se petrecea cu vreo opt luni înainte, iar prețul a fost de 75€/noapte.
Date de identificare
Adresă: Epar. Od. Parikias-Piso Livadiou 8747, Paros 844 00, Grecia
Website: https://www.panoramahotel. gr/
Tel. :+30 2284 022829
E-mail: panorhtl@otenet. gr
Hotel Panorama se află la circa opt sute de metri de port, respectiv centrul capitalei Paros și la vreo trei sute de metri de plaja Livadia, plaja principală a capitalei insulei, Parikia. Acesta constă în mai multe corpuri de clădire amplasate într-o grădină bine întreținută, cu gazon, plante, chiparoși, alte conifere și flori din care cel mai bine se remarcă piscina nu foarte mare, dar bine îngrijită. Clădirile care compun hotelul nu depășesc două niveluri, parter și etaj, parcă ar fi niște viluțe cu aspect tradițional grecesc, vopsite în alb și albastru, de un farmec incontestabil.
Camerele puse la dispoziție, 30 la număr, sunt de mai multe tipuri: single, duble twin sau matrimoniale, triple, cu vedere la grădină sau cu vedere la mare.
Hotelul deține parcare proprie dar cel mai la îndemână se poate parca într-una din lateralele sale, fiind suficient loc pentru câteva mașini și pe stânga și pe dreapta, spun asta din experiență proprie.
Bunul cel mai de preț al hotelului îl constituie piscina sa în aer liber, foarte bine îngrijită, dotată cu umbrele și șezlonguri, unde există un beach-bar cu băuturi din gamă internațională.
În corpul principal se află recepția, un lobby-bar generos, precum și sala de mic-dejun, la fel și aceasta, destul de mare. Lângă sala de mic-dejun există o terasă acoperită în aer liber, organizată cu mese și scaune care a devenit locul preferat al turiștilor pentru a lua prima masă a zilei având o fabuloasă vedere la mare și grădina stabilimentului.
Distanța pînă la plaja Livadia era echivalentă cu o plimbare de câteva minute, o luam pe drumul spre mare, treceam printr-un cartier cu hoteluri și pensiuni și multe bougainvillea și soseam la plajă, de regulă după pregrinările prin insulă pentru o bălăceală înainte de a ieși seara în oraș.
Am ajuns la hotel Panorama în jurul orei 11,00, din port deplasându-ne per pedes, profitând de faptul că nu aveam cine știe ce bagaje. Check-inul era la orele 14,00, dar ne gândeam să ne găzduiască măcar bagajele până atunci.
De cum am pășit la recepție, am fost bine primiți, eram așteptați, anunțaserăm ora estimată de sosire, dar nu credeam că ne vor primi. Formalitățile de check-in au durat foarte puțin, am achitat cei 375 € cash la dorința noastră, altfel se putea la check-out, apoi ne-a fost repartizată camera nr. 412, spre care am pornit prin grădina cu bougainvillea, pini, gazon, pe lângă piscina de fițe.
Camera era situată la etajul unui corp de clădire care nu cred să fi avut mai mut de două camere jos, ceea ce îi conferea o vedere mai bună.
Când am descuiat, am găsit exact ceea ce văzusem în fotografiile de pe booking.com: un hol la intrare despărțit de o arcadă de o cameră de dimensiuni ok, cu mobilier vopsit în alb și bleu, dominat de de un pat matrimonial pe cinste, încadrat între noptiere simple, cu TV cu ecran mulțumitor, spânzurat pe un perete, cu toaletă și oglindă care poate îndeplini și rol de birou. Mai aveam și două măsuțe de bagaje, iar pe o latură a holului am găsit spațiul de depozitat haine și frigiderul destul de încăpător.
Baia nu era un punct forte, fiind micuță, dar perfect funcțională, cu obiecte sanitare în bună stare, duș cu perdeluță. Consumabilele găsite de tip gel de duș/șampon, săpun, hârtie igienică au fost reîmprospătate pe măsura epuizării, iar curățenia s-a făcut zilnic, așa încât aspectul de curat era prezent peste tot.
Prosoapele le-am găsit pe pat, albe, imaculate, acestea ne-au fost schimbate la două zile, iar lenjeria de pat la trei zile.
Fără îndoială, balconul a fost vedeta cazării, de dimensiuni apreciabile și o vedere excelentă la mare, chiar dacă nu chiar de aproape. Balconul putea rivaliza cu lejeritate cu camera din punctul de vedere al mărimii. În balcon se remarca mobilier de tipul masă cu scaune outdoor, era acoperit, așa încât era o adevărată plăcere să fi stat ba la o cafea dimineața sau după-amiaza, ba la apus cu ochii pe astrul zilei coborând în mare. În stânga, cumva, se putea observa stadionul local al capitalei.
Cert este că am avut cel mai generos balcon și cea mai bună vedere la mare dintre toate camerele stabilimentului, așa ne-a asigurat stafful de la recepție și le-am dat crezare fără echivoc.
Semnalul wi-fi a fost foarte bun, l-am testat, parola se găsea la recepție, dar și în cameră, la corpul de toaletă.
Pardoseala era constituită din marmură albă și nu e de mirare că într-o insulă recunoscută pentru marmura sa pură, de calitate, pavimentul este placat cu un asemenea material.
Micul-dejun a fost bun, servit în regim bufet, unii ar zice că repetitiv, dar într-o gamă diversă cât de cât, astfel că nu era deranjant. Am avut legume roșii, castraveți, brânzeturi, mezeluri de tip șuncă, salam, măsline, omletă, ouă fierte, kaiser, unt, miere, dulcețuri fel de fel, produse de panificație, pâine, feluite tipuri, fructe, în special pepene roșu sau galben care ne-au plăcut tare mult. Am găsit și dulciuri, cafea la automat, destul de bună de altfel, lapte, ceai, sucuri, cereale, iaurt, compoturi.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit era că mesele erau îmbrăcate cu fețe de masă de hârtie, din acelea de unică folosință, care aveau harta insulei Paros pe ele.
Despre personalul hotelului am numai cuvinte de laudă, nu neapărat că ne-au repartizat camera cu balconul cel mai frumos/mare, dar și în rest s-au comportat foarte frumos cu noi, ne-au dat toate informațiile pe care le-am solicitat, ba și unele în plus, ne-au dat hartă tipărită și, cel mai important, ne-au facilitat închrierea unei mașini (Fiat Panda) de la o firmă parteneră cu 40€/zi, ceea ce s-a dovedit un succes, nemaifiind nevoie de card de credit, a doua zi de cum ne-am înțeles, băiatul de la firmă prezentându-se în lobby cu contractul pregătit.
Proprietara hotelului era o doamnă trecută de 50 ani, care arăta foarte bine, mai tot timpul o găseam la recepție, cu cei doi fii ai săi cu aspect de rockeri cu plete, care ne ajutau să ne exersăm cunoștințele în materie de cuvinte în limba greacă. Acolo am întâlnit și un tânăr român stabilit cu mama sa în insulă de ani buni care lucra la Panorama pe timpul sezonului de ceva vreme. Desigur, ne-a „dibuit” auzindu-ne vorbind între noi în română.
În apropiere aveam și un supermarket Sklavenitis de unde ne-am cumpărat chiar din prima zi una-alta, apoi, având mașină la dispoziție, ne-a venit mult mai ușor să facem cumpărături de peste tot pe unde am trecut prin insulă.
Chiar dacă nu am am beneficiat de o cazare în buricul târgului, la Panorama ne-am simțit foarte bine, am avut parte de relaxare într-un cadru natural foarte agreabil: grădină, flori, verdeață, piscină. Cum nu avem o problemă cu mersul pe jos, nu am găsit un neajuns în faptul că aveam ceva de mers până în centrul Parikiei, în schimb eram aproape de zona cu tavernele înșirate lângă plajă.
Am fost tratați cu ospitalitate, amabilitate, respect, ceea m-a determinat să le acord o notă foarte bună pe booking.com, chiar dacă alți turiști nu o făceau la fel.
Recomand Hotel Panorama pentru condiții decente, gazdă primitoare, amplasamentul în natură, preț destul de bun într-o insulă care se vrea rudă cu Mykonos, atât de prețioasă pare.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de irinad in 15.05.26 18:49:24
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 37.08604346 N, 25.15942590 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Panorama Paros Hotel, PARIKIA" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...






















