„Jucării inteligente” la Palatul Culturii din Iași

TIPĂREȘTE

Am promis, în articolul precedent (vezi impresii), că voi scrie câteva cuvinte despre fiecare muzeu găzduit de „Palatul Culturii” din Iași. Mă grăbesc s-o fac, până nu-mi „ies din mână” și cât am, încă, proaspătă în minte, imaginea lor. Încep cu

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, care m-a impresionat, în mod deosebit, prin exponatele lui care, acum, în vremea digitală, chiar par că ar fi niște jucării pentru oameni mari.

Despre fizicianul și omul de știință, academicianul, doctorul în științe fizice (titlu obținut la Sorbona, în 1924) - Ștefan Procopiu -, nu-mi mai aminteam mare lucru de la orele de „Fizică” din liceu, mai ales că eu am ales să urmez secția „Uman”, și nu „Real” - corespondentele de azi ale „Filologiei” și „Matematică - Informatică”. M-a ajutat - cine altul decât (!?) amicul nostru comun, „net”-ul, care îmi spune că a trăit 82 de ani, între 1890-1972. S-a născut la Bârlad, s-a instruit la Paris cu profesori iluștri, printre care Marie Curie, a profesat la Universitatea din București și, apoi, la Iași, unde s-a și stabilit definitiv. A activat, mai întâi, ca decan al Facultății de Electrotehnică și Electronică a Politehnicii „Gheorghe Asachi” și, apoi, ca decan al Facultății de Științe a Universității Iași.

În lumea științifică a fenomenelor fizice este recunoscut ca descoperitor – alături de fizicianul danez Niels Bohr - al calculului momentului magnetic al electronului (magnetonul Bohr-Procopiu). De asemenea, mai este cunoscut și ca descoperitor al efectului Procopiu, un fenomen mult prea sofisticat pentru înțelegerea mea deplină! Tot „net”-ul mă dumirește și-mi spune că e ceva legat de efectul care apare la trecerea unui curent electric alternativ printr-un fir feromagnetic.

Referitor la acest „efect”, soția lui, - Prof. Rodica Procopiu, care i-a supraviețuit 40 de ani -, (a murit în septembrie 2012, la vârsta de 101 ani), spune că bunul lui prieten Păstorel Teodoreanu i-a și făcut o epigramă:

De gravitate nu prea ştiu-
Îmi recunosc singur defectul,
Dar, când beau cu Procopiu
Merg prin Iaşi şi-i simt efectul .

Chiar dacă prietenii credeau că este dedicat numai cercetărilor de laborator și că este un burlac convins, s-a căsătorit, totuși, la vârsta de 56 de ani, cu tânăra profesoară de 30 de ani, Rodica. Asta nu l-a împiedicat să continue întâlnirile cu George Topârceanu, cu Păstorel Teodoreanu, George Enescu și alții, într-un cerc restrâns, dar select, de prieteni.

O mare parte din exponate sunt donate sau achiziționate de muzeu. Chiar și soția lui Procopiu a donat, în anii 1994 – 2011, o bună parte dintre exponate.

Sunt două feluri de obiecte pe care le-am văzut noi, unul fiind denumit Instrumente de muzică mecanică și altul Retro Tehnica. În afară de acestea, există – bineînțes – și documente scrise, cu tematica sălilor respective. cărți și pliante. În primele trei săli, după intrare, am, putut admira cutii și ceasuri muzicale, (în zona de „orologerie”), montate în carcase din lemn frumos sculptate, adevărate „bijuterii” cu care-și mobilau, altădată, oamenii mai înstăriți, interioarele. Am văzut, apoi, piane mecanice, adevărate piese de mobilier din lemn natur, de bună calitate, gramofoane cu pâlnii frumoase de forme diferite, din alamă, cutii din lemn în care erau montate patefoane, cu modele și suporturi de înregistrare diverse, (cilindrii cu pini, discuri de carton sau metalice perforate, benzi perforate, discuri de ebonită sau de vinil). În sălile următoare, vreo patru la număr, sunt expuse obiecte ce ilustrează momente importante în evoluția diverselor domenii ale tehnicii, printre care: fotografie, cinematografie, electricitate, telegrafie, telefonie, radio. Printre cele de radio și telefonie am recunoscut, cu nostalgie, și câteva din modelele pe care le aveam și la noi acasă, sau le aveau colegii și prietenii mei din copilărie! Spre finalul vizitei noastre la muzeu, am văzut piese de referință pentru evoluția înregistrării și redării sunetului, a evoluției comunicațiilor, de la telegrafie și telefonie până la radiotehnică și televiziune. (ecranul „stră, stră, bunicului” televizorului de azi, avea un ecran de maxim 15/10 cm. Pentru vizionarea emisiunilor lui avea montată, în față, o lupă montată pe un suport, pentru mărirea imaginii). În ultima sală, înainte de ieșire am văzut modele ceva mai noi de mașini de calcul și calculatoare, de prin anii ’50 – ’60. Mi-a plăcut tare mult muzeul tehnic! Sper să vă placă și vouă după ce veți vedea pozele atașate.

Prețul din caseta tehnică este doar pentru acest muzeu. Noi am plătit pentru toate cele patru muzee 20 lei/bilet redus, fiind pensionari.

La final mărturisesc că aș fi vrut să pot atinge acele obiecte vechi, frumoase, să le simt finețea execuției, să le mângâi, mi-ar fi plăcut să pot atinge clapele pianelor, să aud cum sună, redate de ele, puținele melodii pe care le știu din copilărie, în câteva cuvinte, mi-ar fi plăcut să mă joc cu ele!

---

VIZUALIZĂRI: 887 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI