Pe drumuri vrâncene

TIPĂREȘTE

Cel mai plăcut este să străbaţi drumurile vrâncene toamna, când zilele sunt încă frumoase, iar frunzele de viţă abia încep să ruginească. În drumurile noastre spre Moldova părintească, pe E85, am traversat judeţul de multe ori, în toate anotimpurile.

Pentru noi Vrancea începe la Hanul Bachus aflat la 13 km de Focşani, în satul Urecheşti. Aici facem întotdeauna un popas pentru o cafea sau doar pentru relaxare. Piaţa de vinuri şi fructe - în special struguri - aflată alături, dar şi dincolo de şosea, este încă un motiv pentru un popas aici. Mai greu este cu degustarea pentru că - nu-i aşa? - conducătorii auto nu pun picătură în gură, iar de struguri natur nu prea sunt interesaţi. Când mai aveam puţin până să fiu o bună degustătoare a vinurilor şi rachiurilor de Vrancea, soţul meu a devenit clientul fidel al unui gospodar care îşi vinde produsele direct din curte. La Piaţa de vinuri şi fructe mai oprim doar ca să vedem cum mai vând comercianţii şmecheri - în mijlocul podgoriilor din Vrancea - strugurii de masă importaţi din Italia sau Grecia. Pentru că am verificat din nou acum câteva zile, vă spun: "Mai scump decât la supermarket".

Când vii în Vrancea doar în scop turistic şi eşti cazat în Focşani, este firesc să vrei să vizitezi şi oraşul. De la Pensiunea Monte Carlo din Bulevardul Bucureşti, nr. 15, unde am fost cazaţi (vezi impresii), am pornit spre Piaţa Unirii. Până aproape de centru, săpăturile şi noile lucrări la canalizare mi-au înfăţişat un oraş răscolit şi urât. Doar Piaţa Unirii, largă, curată şi atent renovată m-a făcut să-mi îmblânzesc aprecierile.

Monumentul Unirii din piaţa cu acelaşi nume, este o veritabilă frescă a evenimentelor din 1859. Obeliscul înalt, roşu, are în partea inferioară un segment de formă circulară pe care sunt reprezentate în basorelief scene cu personaje care au marcat marele eveniment al Unirii: Al. Ioan Cuza, Moş Ion Roată, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri şi alţii. Ultimul segment, cel mai înalt, are în partea superioară un scut de bronz. Din păcate, această parte este acoperită cu beculeţe care - probabil - noaptea luminează făcând ca monumentul să pară un pom de Crăciun.

În aceeaşi piaţă, în faţa primăriei, am descoperit Borna de hotar cea care aminteşte vizitatorului că până la unire aici au existat două târguri de graniţă - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteniei - despărţite de apa Milcovului. Biserica Sf. Ioan Botezătorul şi borna de hotar de la Pichetul de grăniceri cu numărul 47 aflat cândva în vecinătatea bisericii, pot fi văzute şi astăzi.

Fiind vineri, spre seară, întreaga Piaţă a Unirii, spaţiul din faţa Sălii Polivalente, precum şi cel din faţa Mausoleului Eroilor, era plin de oameni în căutarea relaxării de la sfârşit de săptămână. Copiii cu mingea, cu bicicleta sau prinşi în alte îndeletniciri care necesită spaţiu de desfăşurare mai amplu, împânziseră centrul oraşului.

În Piaţa Unirii, pe sub o boltă arcuită pe care scrie Trepte de Istorie se coboară la demisol unde este - probabil - un muzeu. Programul de funcţionare afişat m-a surprins: de luni până vineri, orele 11.00-13.00. Pentru grupuri organizate, apelat la telefon, poate veni un ghid.

A doua zi, după micul dejun, am continuat pe E85 spre nord, pentru a vizita Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti. Nu revin asupra acestui important obiectiv - cel mai important, dar şi cel mai vizitat din judeţul Vrancea - pentru că despre el am scris deja (vezi impresii). Vreau numai să amintesc un fapt minor, des întâlnit la noi, dar cu atât mai surprinzător în cazul de faţă. În gura unui tun aşezat lângă mausoleu pentru a-i întregi imaginea şi pentru a-l transpune pe vizitator în timpurile grele ale războiului, acum trona un... pet gol.

Statuia Victoriei de la Tişiţa poate trece adesea neobservată mai ales dacă suntem în goana maşinii. Monumentul se află pe E85, chiar în marele nod de circulaţie de la Tişiţa. Realizată în amintirea celor mai importante izbânzi ale armatei române în Primul Război Mondial, statuia Victoriei de la Tişiţa este o reprezentare simbolică a eroismului românilor pe câmpurile de luptă. Ideea amplasării sale în apropiere de Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, pe câmpurile unde avuseseră loc lupte crâncene, a aparţinut lui Pamfil Şeicaru, el însuşi pe atunci soldat în armata română. Pe placa de marmură sunt înscrise memorabilele cuvinte mobilizatoare rostite de Gl. Eremia Grigorescu, aceleaşi cuvinte care sunt încrustate şi pe sarcofagul său din Mausoleul de la Mărăşeşti: "Pe aici nu se trece! ".

Mi s-a părut trist şi tipic pentru noi, românii, când, dând ocol monumentului, am observat că dalele din spatele soclului au dispărut în bună parte, probabil sortite să acopere noroiul din vreo curte.

Continuând spre Soveja, prin Panciu, am avut parte de un drum frumos, prin sate de podgoreni şi printre dealuri acoperite cu vii. Într-o curbă, un monument aminteşte că "Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea ţării Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu".

Casa memorială Ion Roată. În comuna Câmpuri din apropiere de Soveja, am avut prilejul să văd casa în care a trăit personajul simbol al ţărănimii Vrancei arhaice, Moş Ion Roată, cel care a fost reprezentantul ţărănimii clăcaşe în Divanul Ad-hoc al Moldovei. Este o locuinţă tipică pentru acea vreme, cu două odăi sărăcăcioase, cu ferestre scunde şi prispă de lut, care a fost reamenajată în 1959, la 100 de ani de la înfăptuirea unirii. Casa memorială Ion Roată se află în centrul satului, chiar lângă şosea, este monument istoric şi este semnalată ca atare, aşa încât cei care trec pe aici, dacă sunt interesaţi să o vadă, nu o pot rata.

Înainte de a ajunge în Soveja, pe partea stângă, am zărit poarta de lemn şi intrarea la Schitul Soveja. Deşi este nou, din 2001, cu biserica de lemn sfinţiţă în 2005, schitul Soveja are un trecut legat de fosta Mănăstire Soveja. Am întrat în biserică, am admirat clopotniţa, fântâna şi florile din curtea noului lăcaş, una dintre măicuţe povestindu-ne câte ceva din istoricul schitului şi informându-ne totodată cum putem vedea şi ceea ce a mai rămas din fosta Mănăstire Soveja.

Am găsit relativ uşor fosta Mănăstire Soveja, actualmente doar biserică parohială. Din fosta mănăstire nu a mai rămas decât biserica ctitorită de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, ca semn al împăcării cu Vasile Lupu, domnul Moldovei, cu care fusese în conflict. În acelaşi context, tot în 1645, Vasile Lupu a înălţat biserica Mănăstirii Stelea din Târgovişte. Chipurile celor doi domnitori se află în biserica de la Soveja, în interior, deasupra intrării în pronaos. De asemenea, pe zidul turnului de la intrare, sub chipul domnitorului Vasile Lupu, se află stemele Ţării Româneşti şi Moldovei. Din vechea incintă, năpădite de vegetaţie şi aglomerate de morminte, abia se mai pot distinge rămăşiţele vechii clopotniţe.

În Cimitirul ostaşilor germani de la Dragosloveni aflat chiar lângă fosta Mănăstire Soveja, nu am putut intra pentru că poarta era încuiată. Am făcut doar câteva poze peste gard şi prin poartă. Aflasem din documentările anterioare de existenţa acestui cimitir şi voiam să-l văd mai ales pentru că ştiam că a fost realizat chiar de către nemţi, în perioada războiului. În zona Vrancea sunt mai multe monumente care amintesc de cei căzuţi în luptă, nu doar români, ci şi ruşi, austrieci, maghiari şi mai ales germani. Faptul că localnicii au acceptat ca în pământul lor străbun să odihnească şi inamicii, denotă - aşa cum s-a exprimat şi ghida de la mausoleu - toleranţa poporului nostru. Pe frontonul aflat la capătului şirurilor de lespezi funerare scrie: "Den für ihr vaterland gefallenen helden", ceea ce se traduce prin "Eroilor căzuţi pentru patria lor".

Mai există şi alte cimitire ale ostaşilor germani, unul dintre ele în Focşani (l-am văzut doar pe hartă) şi un altul la 4 km de la Tişiţa, spre Panciu. La întoarcere, am văzut pe partea dreaptă a şoselei panoul care semnaliza prezenţa monumentului istoric Cimitirul ostaşilor germani 1916-1918. Am oprit şi am aruncat o privire în interior, porţile fiind descuiate în pofida faptului că se află într-un loc pustiu, în câmp. Cimitirul este cu mult mai mare decât cel de la Dragoslăveni. Aproape de intrare se află o criptă comună, iar de o parte şi de alta a unei cărări care duce la un monument simplu, de piatră, sunt aliniate sumedenie de cruci.

Nu ne-am încheiat vizita la Soveja fără să vizităm Mausoleul Eroilor de la Soveja. Îi suntem recunoscători ghidei care a deschis special pentru noi, ne-a condus şi ne-a vorbit despre importanţa monumentului şi despre jertfele românilor pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. Nu intru în amănunte pentru că despre acest mausoleu - ca şi despre celelalte - am scris deja aici (vezi impresii).

Soveja, ca staţiune, nu mi-a spus mai nimic. N-am văzut forfota caracteristică staţiunilor populate, iar locaţiile de cazare mi-au părut pustii. Deşi natura este foarte generoasă oferind locuri umbroase, cu arbori falnici, am rămas cu impresia că Soveja este acum un sat ca oricare altul. Deocamdată, doar trecutul istoric mai poate aduce când şi când vizitatori în zonă.

Pe drumul de întoarcere, ajutaţi de GPS, am identificat calea de urmat până la Mausoleul Eroilor de la Mărăşti. Din comuna Răcoasa, de la indicator, un drum lateral foarte frumos, prin pădure, străbate dealurile până la "Câmpul Istoric de la Mărăşti". Dacă nu rataţi indicatorul, drumul vă duce fără probleme până la mausoleu. Demn de reţinut este că un pod de lemn peste o apă mică, nu permite trecerea autovehiculelor grele.

În afară de cele amintite în rândurile mele, pe drumurile vrâncene veţi mai descoperi şi alte locuri de interes cultural şi turistic.

Casa memorială Alexandru Vlahuţă de la Dragosloveni - alt Dragosloveni decât cel de la Soveja - a fost pentru mine o surpriză mai mult decât plăcută.

Pentru că deja m-am lungit prea mult şi risc să-mi obosesc cititorii, menţionez doar că aceasta se află în comuna Dumbrăveni, la 16 km de Focşani, spre Râmnicu-Sărat. Mă opresc aici, în speranţa că despre Casa memorială Alexandru Vlahuţă voi putea povesti în viitor.

---

VIZUALIZĂRI: 3353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI