„Le théâtre d'Épidaure. Oh là là, c'est magnifique! ”

TIPĂREȘTE

Aşa a exclamat o tânără turistă franţuzoaică pe care am întâlnit-o în amfiteatrul antic de la Epidaur şi căreia i-am indicat să păşească în locul din centrul scenei (orchestra) amfiteatrului invitând-o să rostească ceva pentru a testa acustica acestui loc faimos. A rămas extaziată când şi-a dat seama că magia locului, dealtfel marcat cu un cerc (altarul) , dar de care nu ştiu decât cei ce au fost informaţi sau s-au informat asupra acelui lucru. Soţul ei care era, hăt departe, sus pe ultimul rând de scaune pentru a face fotografii, a auzit-o ca şi cum era lângă el şi nu-i venea să creadă că acustica e perfectă. Rând pe rând, turiştii prezenţi în acel moment cu noi în amfitearu au venit să încerce şi ei acustica, aşa încât din arenă răsunau ba ţipete, ba cântece, ba exclamaţii, ba râsete, care de care mai stridente. Ciudat mi s-a părut că nici unul dintre cele câteva zeci de turişti ce se găseau în acea dimineaţă devreme acolo nu ştia şi deja devenise o joacă pentru fiecare dintre ei să se “audă vorbind”.

Şi noi am încercat cu succes procedând aşijderea, până am fost remarcaţi şi interpelaţi de un turist septuagenar american ce ne privea cu insistenţă. De ce? Pentru că voia să vorbească cu noi, aflând cu uşurinţă de unde suntem dat fiind că eu eram îmbrăcată cu tricoul AmFostAcolo de pe care se distinge lejer terminaţia “.ro”, iar soţul meu purta tricoul galben al echipei naţionale de fotbal a României, deoarece eram în data de 07 septembrie 2015, când România primea acasă, pe nimeni alta decât Grecia, la Bucureşti pentru un meci de fotbal ce s-a dovedit nul, în final. Sincer, a fost cam îndrăzneţ gestul său în ţara echipei adverse, însă americanul s-a prins imediat, a venit şi a intrat prietenos în vorbă cu noi povestindu-ne că în tinereţe fusese la Bucureşti, în pădure la Băneasa, cu treburi de serviciu, având chiar o familie de prieteni în capitală, pe nume Petrescu. Acum, înca lucra la Universitatea Pennsylvania. Ne-am despărţit după o conversaţie plăcută în care ne-a mărturisit că e îndrăgostit de Grecia (parcă noi, nu) şi va veni cât va mai putea în fiecare an, apoi ne-a făcut celebra urare în greacă “Καλό Ταξίδι (Kalo Taxidi) ”, adică să avem călătorii plăcute!

Teatrul de la Epidaur începuse să se umple de vizitatori şi noi nu mai conteneam să facem poze, să urcăm şi să coborâm pe treptele sale, să ne minunăm de ceea ce vedeam. Dacă fiecare dintre siturile antice excelează prin ceva anume, este clar că cel de la Epidaur (în greacă Epidavros) este faimos prin acest amfiteatru recunoscut a fi cel mai bine conservat din întreaga lume antică greacă. Aşa de bine s-a păstrat încât este perfect funcţional şi în zilele noastre, vara aici având loc încă din anul 1955 Festivalul de Dramă Antică, din iunie până la sfârşitul lui august. El a fost descoperit abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe la 1881, aproape intact de un arheolog pe nume Panagiotis Kavvadias, originar din insula Kefalonia. În vacanţa din Kefalonia de anul trecut am auzit şi eu de el, mai ales că hotelul în care am stat în Argostoli era situat pe strada ce-i poartă numele.

Creatorul acestui edificiu a fost Polyclet cel Tânăr, unul dintre renumiţii arhitecţi şi sculptori ai antichităţii, ce l-a clădit în secolul al IV-lea Î. C. ca fiind locul unde se ţineau prelegeri şi incantaţii spre vindecarea tuturor bolnavilor ce veneau să caute tămăduire pentru diferitele lor afecţiuni. A fost dedicat zeului medicinei, Asklepios sau Esculap (fiul lui Apollo), care se spune că era atât de dăruit în privinţa puterii de vindecare, încât se credea că putea învia morţii. Dacă la început fusese construit doar pentru 6.000 de oameni, pe 34 rânduri de scaune, cu timpul, publicul doritor de vindecare fiind din ce în ce mai mare, peste două sute de ani s-au mai adăugat încă 21 de rânduri, fiind capabil să găzduiască aproape 14.000 de spectatori. Ultimul rând de scaune se află la 23 m deasupra solului. El a funcţionat aproape opt sute de ani ca loc de adunare pentru suferinzi, avea un rol în vindecare făcând parte dintr-un proces de purificare recomandat în anumite tratamente, până când împăratul roman Teodosie cel Mare a interzis politeismul şi jocurile sportive de orice fel. Apoi, a căzut complet în uitare, zăcând îngropat şi neştiut de nimeni pentru mai mult de o mie de ani.

Atât vizibilitatea, cât şi acustica pe care le oferă sunt excepţionale, pe scena sa apreciabilă (20 m diametru) evoluând, din 1955, de când a fost complet restaurat, actori şi interpreţi celebri, printre care şi Maria Callas, marea cântăreaţă de operă.

Deodată, ne-am adus aminte că situl arheologic este mult mai întins, nu înseamnă numai amfiteatrul, în plus ne aştepta şi muzeul, aşa că ne-am desprins îndreptându-ne către aria cu “pietroaie”, în ciuda vipiei ce se instala uşor, uşor. Vă voi spune de la început că, pe cât este teatrul de bine conservat, aflându-se într-o formă ireproşabilă, pe-atât de neîngrijit şi degradat mi s-a părut restul sitului antic, poate că şi pentru faptul că erau în curs lucrări de restaurare care îngreunau sau chiar restricţionau accesul către anumite puncte. Nici panourile explicative din dreptul acestora nu prea existau, acolo unde erau, fie erau şterse, fie explicaţiile abia urmau să fie lipite, deci lipseau. Cu pliantul primit la intrare (accesul costă 6 euro/persoană) în mână am identificat cele mai importante obiective din sit.

La mică distanţă de impunătorul teatru, am dat de ruinele băilor greceşti şi, un pic mai încolo, ale unei clădiri ale cărei laturi păreau egale, destul de mare, numită Katagogion. Apoi am aflat că era una dintre clădirile cele mai importante de la Epidavros, un fel de hotel sau casă de oaspeţi unde vizitatorii care, de cele mai multe ori erau pacienţi, găseau cazare pe parcursul şederii lor în centrul de vindecare.

Complexul Hestiatorion din apropiere, a fost, de asemenea de dimensiuni considerabile. Era format din Hestiatorionul propriu-zis, adică un fel de restaurant unde, e lesne de înţeles, se hrăneau vizitatorii dar şi locul de ospăţ al meselor rituale şi un Odeon (mic teatru acoperit), o adăugare ulterioară făcută de romani ce folosea pentru şedinţe, concursuri de muzică şi poezie. Alipit, se găsea un gymnasium cu propria propilee, adică locul în care tinerii absolvenţi ai palestrei (şcoală de educaţie) îşi desăvârşeau educaţia fizică şi intelectuală. Şi, bineînţeles, destul de aproape se află ruinele stadionului, din care se desluşesc mai multe gradene, mai sunt vizibile chiar şi linia de start şi cea de finiş. Stadionul era folosit în timpul celui mai important festival şi al jocurilor sportive care se ţineau în onoarea lui Asklepios o dată la patru ani. Lângă el se aflau vestiarele şi cartierul atleţilor de unde, printr-un coridor subteran, sportivii ajungeau direct în teren. Deoarece se lucra de zor la restaurare, şi n-am prea avut voie să intrăm, abia am “furat” câteva poze.

Însă, cele mai semnificative edificii din anticul Epidavros sunt reprezentate de cele partea sa de nord-vest formată din Asklepion, Tholos, Abaton, propileele, biblioteca, băile lui Asklepios.

Asklepion, cea mai importantă construcţie din această parte, era templul lui Asklepios care adăpostea o statuie a zeului, realizată din aur şi fideş. Templul, peripteral Doric, era opera unui architect celebru din lumea antică greacă, pe nume Theodot, iar statuia a sculptorului nu mai puţin cunoscut pe-atunci, Thrasymedes din Paros. Există şi câteva izvoare minerale în vecinătate, care s-ar putea să fi fost utilizate în procesul de vindecare al suferinzilor.

Abatonul era cel mai renumit centru de vindecare din lumea clasică, locul în care persoanele bolnave mergeau în speranţa de a se însănătoşi. Pentru a-şi găsi leacul potrivit pentru boala lor, îşi petreceau o noapte în enkoimitiria, o hală imensă pentru dormit. În vis, zeul le dădea sfaturi pentru a-şi recâştiga sănătatea.

Tholosul sau Tymele (altarul), templul de formă circulară, a fost ridicat de acelaşi Polyklet, responsabil şi de amfiteatru şi este cea mai controversată construcţie. Scopul său nu era clar. Unele surse îl descriu ca pe locul ce adăpostea şerpii care erau folosiţi în cadrul unor ritualuri, sau să fi fost locul în care se desfăşurau respectivele ritualuri.

La Epidavros, în jurul incintei sacre dedicate lui Asklepios, au fost ridicate temple şi pentru alte divinităţi venerate la vremea respectivă: Artemis, Afrodita, Apollo, Hygeia, Themis, iar preotesele aveau o reşedinţă bine delimitată. La toate se aflau în desfăşurare lucrări arheologice pe termen lung care ar putea să transforme acest sit într-unul şi mai important.

În fine, în partea de nord-est se găsesc multe construcţii ce datează din perioada romană a Epidavrosului, chiar şi o bazilică din anii creştinismului timpuriu. E vorba de complexul de clădiri ale negustorilor, Băile Romane, o vilă romană.

În nord se afla Monumentala Propilee, formată din mai multe porţi, legate între ele ele cu porticuri şi scări, dar noi nu am mai ajuns până la ea, trecuseră vreo trei ceasuri de când hălăduiam prin sit sub soarele arzător, aşa că ne-am îndreptat spre muzeu unde ştiam sigur că răcoarea sa, dată de aerul condiţionat, va fi o binecuvântare pentru noi.

Muzeul

- este situat între amfitreatru şi Katagogion, fiind construit între anii 1905 şi 1909 de acelaşi arheolog Panagiotis Kavvadias care a adus la lumină şi amfiteatrul, înzestrându-l cu ce a găsit mai de preţ printre vestigii. Rezidă în trei săli mari, în prima cameră se găsesc sanationes (consemnări despre minunile şi curele înfăptuite de Asklepios privind însănătoşirea multor pacienţi) şi o inscripţie ce conţine un imn dedicat lui Apollo şi Asklepios, compus de un poet epic de la Epidavros. Există, de asemenea, inscripţiile referitoare la socotelile lucrărilor de construcţie în sanctuar. O vitrină mică expune instrumente medicale şi descoperiri mici din sanctuarele lui Apollo si Asklepios, vase de ceramică. Aici se găsesc cele mai vechi obiecte descoperite în sit.

Cea de a doua încăpere conţine, în principal, sculpturi ce datează din perioada târzie a cultului lui Asklepios. Acestea sunt replicile statuilor care se află în original la Muzeul National de Arheologie din Atena. În partea din spate a camerei sunt expuse fragmente din colonada propileei.

În cea de-a treia cameră au fost reconstituite părţi ale templelor lui Asklepios şi Artemis, mulaje de decor sculpturale din frontoanele templului lui Asklepios. Mai sunt afişate desene, fotografii pentru a ajuta vizitatorul să înţeleagă cât mai bine în ce a constat cel mai mare centru de vindecare din antichitate.

Sincer, nu m-a impresionat prea mult, am văzut alte muzee de arheologie de pe lângă siturile antice mult mai bine puse la punct, însă, cu siguranţă, Epidavrosul ar fi fost mai sărac fără acesta.

Concluzie

Epidavros este, de departe, unul dintre reperele lumii antice greceşti care merită vizitat de orice turist care calcă în Peloponez. De fapt, aş putea spune că este un must-see, gândindu-mă mai bine la importanţa sa din vremurile de odinioară. Bijuteria sa cea mai de preţ o reprezintă, fără îndoială, teatrul antic de la care publicul priveşte peste situl vechiului Epidavros, către munţii din spatele acestuia. Ne-am încheiat şi noi vizita cu încă o şedinţă foto la amfiteatru, ţinând cont că aveam lumină mai bună şi vă invit şi pe voi, dacă vi se iveşte posibilitatea de a merge în Peloponez, să nu-l rataţi.

Surse de informare:

- ancient-greece.org/archae ... /epidauros.html

- pliantul primit la intrare

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3515 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI