ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 6 zile
prieteni
6 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

”Trei Grații” pe Passeing de Gracia

TIPĂREȘTE URM de aici

AmFostAcolo, le-am văzut, dar nici peste încă mulți ani de acum înainte, Discordia nu se va stinge între cele trei ”Fumoase” ale orașului Barcelona.

Și va curge timp

Și va curge lume

Și-atât cât vor exista

Și-ntrebarea, Care-i mai frumoasă?

Nu va înceta!

Pentru cine nu a fost în Barcelona... e păcat! Pentru cine a fost, a ghicit, e vorba de Illa de la Discordia, sau Manzana de la Discordia. Știți, acolo e și catalana și spaniola și castiliana. Un melanj din care manzala se traduce ba măr, ba grup de case.

Cu alte cuvinte vorbim de Mărul Discordiei, sau Grupul Discordiei acel grup de trei case, una mai frumoasă ca alta, aflate pe Passeig (promenadă) de Gracia, ce pornește din Placa de Catalunya, până în Avenida Diagonal.

Altădată artera lega orașul vechi de satul Gracia, devenit în sec al XIX-lea zonă rezidențială pentru burghezia locală. Erau în vogă ieșirile din oraș și era în vogă Modernismul, acea perioadă numită a fi fost ”cea mai frumoasă din istoria Europei”.

Denumirea de Măr al Discordiei face trimitere la evenimentul mitologic legat de Eris, zeița Discordiei, care nefiind invitată la nunta zeiței Thetys cu Peleus, aruncă un măr pe care sta scris cu litere din aur, ”Celei mai frumoase! ”, măr pentru care s-au certat zeițele Hera, Athena și Afrodita. Ce a urmat, se știe...

Simbolistica rămâne. Se pune și azi întrebarea, care din cele trei clădiri este cea mai frumoasă?

AmFostAcolo să le văd, să le admir și să decid pentru mine, care o fi mai frumoasă? Și credeți-mă, nu numai că nu a fost ușor, dar nici nu am reușit!

Când ajungi la locul cu pricina, podiumul pe care ”participantele” își dezvelesc nurii, adică Passeing de Gracia, este înțesat de lume la orice oră din zi, o lume pestriță, așa cum bine știți că sunt turiștii. Categoric, nu lipsesc asiaticii!

Imobilele au fost ridicate în trei etape, de trei arhitecți importanți ai modernismului, care au rivalizat între ei cu lucrări amplasate una lână alta, încât și azi se pune întrebarea, care e cea mai frumoasă? Normal, după gustul și aprecierea fiecăruia, s-ar zice! Eu personal, nu am putut face nicio diferențiere.

Casa Amatller inițial ridicată la 1875, dar cumpărată apoi de omul de afaceri Antoni Amatller a fost recondiționată prin 1900 de tânărul Puig i Cadafalch, arhitect, arheolog și restaurator, adept al vechii arte catalane, rezultând o frumoasă clădire în stil modernist spaniol, ce integrează elemente de diverse influențe: fațada ornamentată cu plăci din ceramică, fresce în tehnica sgraffito, motive florale, ferestre neogotice, balcoane dantelate în fier forjat, sculpturi precum Sf. Gheorghe-patronul Cataluniei și un fronton în trepte cu superbe decorațiuni, fronton de influență nordică. Silueta sa este inconfundabilă și va fi imediat recunoscută pentru un călător pe Passeo de Gracia. Se află la nr. 41

În clădire își are sediul Fundația/ Institutul Amatller de Artă Hispanică. Se poate vizita vestibulul cu impozantul său tavan, casa scărilor și probabil ceva din încăperile Fundației.

O spun cu mare regret, dar nu am intrat! De ce? Din prostie! Acum mi-am promis-o pentru anul viitor!!

Casa Lleo i Morera aflată la nr. 35 (între cele două se află o altă clădire, numită Casa Granell cu o fațadă modernistă originală, proiectată în 1903, care nu participă însă la ”concursul de frumusețe”), este a doua componentă a ansamblului discordant, începută în 1902 de arhitectul Luis Domenech i Montaner. Se află pe colț, între Passeing de Gracia și Concell de Cent. Este opera sa de maturitate și întruchipează idealurile curentului artistic Modernista. Influența orientală, se vede în turnulețul aflat în partea superioară, chiar pe colțul frumoasei clădiri. Ornamentația este bogată în decorațiuni florale și zoomorfe, iar aspectul general este al unui mic palat oriental.

Denumirea nu-i vine de la locatarul care a fost și proprietar, ci de la leii și plantele cu care este decorată.

Actualmente este o clădire privată la care am stat și am privit lung, am fotografiat-o pe ambele laturi și-n mai multe unghiuri. La parter se află un spațiu comercial cu mărfuri de lux.

Făcând abstracție de celelalte două ”concurente”, pe moment zici, asta e cea mai frumoasă!

Casa Batllo este a treia componentă a Discordiei și finalizată în 1906. Antoni Gaudi aflat la apogeul creativității sale, a dat tot ce a avut mai bun în materie de inspirație și talent. Deși deseori a intrat în conflict cu comanditorul, industriașul Josep Batllo, rezultatul a fost unul de excepție.

Am stat mută de admirație, am revenit și în zilele următoare, chiar și într-o seară, știind că este intens luminată. Aș fi jumulit toți arborii de pe Passeing de Gracia, cei care îi obturau unicitatea! Numai că, o văzusem anterior și în lună de toamnă, în oct. 2012, când pomii erau ușor desfrunziți.

Să fie oare, cea mai frumoasă? Rămâne de văzut!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 10.09.18 21:13:17
Validat / Publicat: 11.09.18 08:52:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Madrid și Valencia

VIZUALIZĂRI: 990 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Splendida Casă Amatller
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32150 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[11.09.18 08:52:41]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "'Must see' în Barcelona, BARCELONA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

DOINITA
[11.09.18 12:39:12]
»

Frumos concurs, ai organizat! Castigator:turistul care ajunge sa se bucure de creatiile marilor artisti!

Cititind review-ul tau mi s-a facut putin pofta sa revad Barcelona, desi am inca multe locuri care stau npe o lista virtuala si care ar trebui trecute in fata...

Felicitari!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[11.09.18 15:46:09]
»

@DOINITA: Ai dreptate. Iar și iar și iar și tot nu e suficient!

Mulțumesc pentru parcurgerea reviewului meu! Și pentru vot.

doinafil
[11.09.18 16:05:09]
»

@mihaelavoicu: Superbe toate trei clădirile și câștigător, așa cum spune și @DOINITA în ecoul de mai sus, sunt turiștii care ajung acolo, să le vadă, să le admire!

Din pozele tale, dacă ar fi să dau note, eu aș alege așa:

1-Casa Lleo i Morera, 2-Casa Amattler și 3- Batllo.

De ce? N-aș putea să spun, așa am simțit privind pozele tale, dar, dacă am să ajung acolo - lucru pe care mi-l doresc de mult timp - n-am să ratez să le văd cu ochii mei și, cine știe, (?!) poate voi fi nehotărâtă, ca și tine!

Felicitări, am votat cu drag!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[11.09.18 16:23:41]
»

@doinafil: Merci! Ești prima care te-ai înscris în juriu. Dar nu o lua cu boii înainte, că pe a treia nici nu am examinat-o așa, ca pentru un concurs de frumusețe.

doinafil
[11.09.18 16:42:22]
»

@mihaelavoicu: O. K. ! Probabil că de aceea am pus-o pe locul 3, că n-am avut suficiente poze cu ea, pentru a o compara cu celelalte!

Aștept „voturile” altor jurați!

cristina47*
[11.09.18 22:50:35]
»

Candva, foloseam un desen: un mar frumos, rosu, curtat de doi viermi frumos imbracati: un el si o ea. El ii propune ei: "Vamos a dar un paseo por la manzana" Si astfel, explicam sensurile cuvantului manzana: mar, si cartier. Castiliana este acelasi lucru cu spaniola. Catalana, este alta limba. Distincta.

Mie imi place mult la Pedrera (Casa Milà).

Un articol foarte valoros. Votat cu placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.09.18 00:07:28]
»

@cristina47: Mulțumesc Cristina! Era bine dacă puneai și traducerea. Merci cu lămurirea castiliana/spaniola. Eu habar nu am nici de una, nici de alta!

La Pedrera a fost prima văzută în 2012, dar să fiu sinceră eram parcă pe altă lume. Mi s-a părut cam brută, întunecată, masivă. Balcoanele da, mi-au plăcut. Când am fost a doua oară în 2014, era în renovare. Poate aș fi înțeles-o mai bine.

Adevărul e, că am alergat năuci de fiecare dată.

Mulțumesc pentru intervenție.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinafulg
[12.09.18 17:36:59]
»

@mihaelavoicu: O parte din sufletul meu a ramas in Barcelona. Ma gandesc ca toamna aceasta sa o revad. Foarte frumos descris!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.09.18 21:10:40]
»

@alinafulg: Merci, Alina! Barcelona, ca și Florența, este inepuizabilă.

Ai mare grijă să nu-ți mai ia, încă o halcă de suflet această Barcelona.

cristina47*
[12.09.18 21:40:01]
»

@mihaelavoicu: "¡Vamos a dar un paseo por la manzana! ": 1. Invitatie la plimbare: Hai sa facem o plimbare prin cartier! 2. Invitatie la masa: Hai sa dam o tura prin mar! Niciodata nu se poate uita imaginea acelui mar rosu, apetisant, cu cei doi viermi: el, curtand-o pe ea! ) El, cu joben, ea cu boneta de danteluta!

Intr-adevar, la Pedrera este cam gris, insa ondulanda. In 2014, am fost si noi (sotul, pentru prima data), si era acoperita de o panza. Eu am prins-o "dezbracata", intr-un februarie, cand si copacii erau mai golasi (mi-a placut cum ai zis: "as fi jumulit toti arborii"). Si cred ca am avut noroc, fiind intr-o luni dimineata, ca nu am vazut nici asiatici... care sunt, ooooofffff, mai ceva decat frunzele copacilor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
alinafulg
[12.09.18 21:42:03]
»

@mihaelavoicu: Si Florenta imi face cu ochiul, noi de la Timisoara avem zbor spre Bologna la ore tarzii, ajunge undeva pe la 22, din cauza asta am tot amanat vizita.

cristina47*
[12.09.18 21:44:56]
»

@alinafulg: Scuze ca intervin. De la aeroportul din Bologna, sunt autobuze directe catre Florenta. Un TransApenini. Biletul costa vreo 20 de euro. Posibil sa fie autobuze chiar si la ora aceea.

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.09.18 22:13:18]
»

@cristina47: Merci pentru traducere. Interesantă ”tura prin măr”!

Știi ce mi-a plăcut mie, cel mai mult în Barcelona? Vitraliile de la Sagrada Familia.

Mulțumesc pentru intervențiile tale!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.09.18 22:22:11]
»

@cristina47: Nu te sfătuiesc să faci acest drum noaptea, mai ales că este și lung. Am fost și pe varianta Bologna și nu merită. Dacă aveți zbor spre Pisa, e mai ușor să ajungi la Florența. Dacă nu, merită varianta București, dar cu condiția să iei mai multe zile. Florența merită orice efort, cu condiția să nu o faci harcea-parcea în două zile.

Dacă aveți zbor din Timișoara spre Bologna, îți recomand cu multă căldură, Ravenna. Se ajunge și cu trenul din gara Bologna în gara Ravenna. Mă vei pomeni! Am ceva reviewuri despre Ravenna.

Te îmbrățișez!

Scuze, răspunsul era pentru Alina.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[12.09.18 22:26:42]
»

@alinafulg: Am greșit adresa. Răspunsul pentru tine a ajuns la Cristina47. Cer scuze!

ilinca59*
[12.09.18 23:00:08]
»

Imi place lucrul bine facut, cu stiinta, adica Montaner, dar Gaudi are geniu... cum spunea Tutea, "eu ma screm si lui ii vine". Oare voi vedea Barcelona? Va multumesc!

alinafulg
[13.09.18 00:51:53]
»

@mihaelavoicu: Multumesc mult. Sunt inca in studiu pentru vacanta de toamna cu avionul.

Michi
[15.09.18 16:55:07]
»

Splendid review. Din motive de viroză (la ora asta trebuia să fiu la Nessebar dar am renunţat) abia acum l-am citit, mi-am adus aminte şi mi-am completat cunoştinţele uitate. Felicitări!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[15.09.18 18:22:51]
»

@Michi: Mulțumesc și multă sănătate! Ceai cald, tratament și la pat!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, doinafil, DOINITA, ilinca59*, Michi, mihaelavoicu
Alte impresii din această RUBRICĂ'Must see' în Barcelona:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079028129577637 sec
    ecranul dvs: 1 x 1