O nestemată a Barcelonei: Mănăstirea Pedralbes

TIPĂREȘTE

Hiperturistică, aşa cum este fără umbră de îndoială, despre Barcelona s-ar putea crede că nu mai are nimic de ascuns: toată lumea ştie de Gaudí, de Sagrada Familia, Parcul Güell şi casele în stil modernista proiectate de el. Şi cine n-a auzit de Ramblas, de dealul Montjuïc sau de muzeul Picasso? Şi totuşi, oraşul nu-şi dezvăluie cu uşurinţă toate tainele; pe unele trebuie să le cauţi cu răbdare, despre altele poţi avea şansa să-ţi povesteacă cineva.

Aşa ni s-a întâmplat şi nouă: am aflat de El Reial Monestir de Santa María de Pedralbes de la un prieten recent întors din Barcelona, care ne-a descris cu lux de amănunte mănăstirea. Cum urma ca în drum spre sudul Franţei (regiunea Languedoc-Roussillon) să poposim în Barcelona, am inclus imediat în planul nostru de vizite acest obiectiv. Şi nu am regretat nicio clipă.

Deşi trecută în toate ghidurile turistice, mănăstirea nu este foarte cunoscută. Puţină lume se abate până aici: este departe de centru, în partea de nord a oraşului, în cartierul Pedralbes, un fost sat asimilat Barcelonei în secolul al XX-lea. Cel mai uşor se ajunge cu autobuzul turistic sau cu trenul FGC R6, staţia Reina Elisenda. Noi am preferat să luăm un autobuz obişnuit, cu care am străbătut aproape în întregime Avinguda Diagonal, una dintre cele mai lungi şi mai largi artere din oraş, mărginită în partea opusă centrului de blocuri de locuinţe. Am coborât la staţia Palau Reial şi am trecut pe lângă Palau Reial de Pedralbes, fosta reşedinţă a lui Franco atunci când se afla la Barcelona, care găzduieşte acum Muzeul Ceramicii şi Muzeul de Arte Decorative. Am mers puţin pe jos, după care am luat autobuzul 64 şi am ajuns aproape de mănăstire. Adresa ei este Baixada del Monestir nr. 9. Este deschisă de marţi până vineri între orele 10-17, sâmbătă de la 10 la 19, duminică de la 10 la orele 20; este închisă lunea şi în zilele de 1 ianuarie, 1 mai, 24 şi 25 decembrie. Biletul costă 7 euro.

Cartierul Pedralbes cuprinde străzi liniştite, cu case frumoase şi îngrijite, înconjurate de mici grădini. De altfel, înaintea scărilor ce urcă spre intrare şi camuflând zidurile mănăstirii se află un scuar plin de verdeaţă, cu leandri şi buganvilea, unde ne-am odihnit şi noi un pic la plecare, alături de cei alţi câţiva turişti.

Construcţia mănăstirii Pedralbes a început în 1326, în satul Sarrià, aflat la acel moment departe de oraş. Întemeietorii au fost regele Jaume II şi soţia sa, Elisenda de Montcada, care ar fi vrut astfel să-şi spele păcatele. A fost destinată ordinului clariselor, după numele sfintei Clara de Assisi, cea care a fondat acest ordin monahic în anul 1212, şi este şi acum funcţională, chiliile fiind locuite de maici. Din acest motiv ţinuta decentă este obligatorie, la fel şi păstrarea liniştii în incintă. Jaume a închinat biserica mănăstirii Sfintei Fecioara Maria. După moartea lui, survenită în 1327, regina Elisenda şi-a petrecut aici ultimii 37 de ani de viaţă.

Numele Pedralbes derivă din latină, mai precis de la „petras albas” („pietre albe”). Mai mulţi arhitecţi au colaborat la ridicarea mănăstirii, printre care Ramón Despuig şi Berenguer de Montagut, care au semnat şi proiectul pentru Basilica Santa María del Mar, din zona veche a Barcelonei. Echilibrul volumelor, eleganţa şi simplitatea caracterizează ambele edificii.

Fiind construită pe parcursul unui singur an, mănăstirea nu a fost influenţată de alte stiluri arhitectonice şi este considerată un exemplu grăitor şi de mare omogenitate al artei gotice catalane. Minunat este claustrul cu arcade, înălţat pe trei nivele. Grădină din curtea interioară a fost plantată cu portocali, chiparoşi, palmieri şi plante aromatice şi are într-un colţ o fântână renascentistă la care am surprins un porumbel bând apă, iar în altul un mic bazin. Liniştea este desăvârşită: în afara susurului apei din fântână nu veţi auzi nimic.

În interiorul bisericii se află sarcofagul reginei Elisenda, cu latura dinspre claustru înfăţişând-o în chip de văduvă îndurerară şi cu cea orientată către biserică ca regină. Mai sunt şi alte morminte, ale stareţelor mănăstirii. Capela Sfântului Mihail cuprinde picturi murale valoroase datând din 1343 şi înfăţişând scene din vieţile lui Iisus şi Fecioarei Maria.

Se mai pot vizita şi alte încăperi: bucătăria, refectoriul (sala de mese) şi cămara. Muzeul amenajat în fostul dormitor expune remarcabile lucrări de artă religioasă, precum şi obiecte folosite de măicuţe în traiul de zi cu zi.

Mai presus de orice, Mănăstirea Pedralbes este însă o oază de linişte într-un oraş altminteri zgomotos, cu un ritm de viaţă extrem de trepidant.

Cum în interior nu am avut voie să filmăm sau fotografiem, îl rog pe Webmaster să ataşeze următoarea ilustraţie video-muzicală:

https://www.youtube.com/watch?v=j7-CyX2ElyY

---

VIZUALIZĂRI: 3712 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI