Barcelona - ziua a patra. Montserrat şi Parcul Guell.

TIPĂREȘTE

Luni, 16 aprilie

Am ales să plecăm în această zi la Montserrat deoarece aveam nevoie de timp frumos, fără ceaţă, ploaie sau vânt puternic, care să permită observarea peisajelor din zonă în condiţii onorabile. După ce am urmărit prognoza meteo, am stabilit că ziua de luni este cea mai potrivită pentru o asemenea drumeţie, aşa că, dis de dimineaţă, pe la 6, ne-am trezit (am ales o plecare aşa matinală pentru a evita cozile de la statuia Madonei Negre) şi ne-am îndreptat spre piaţa Espana, ca să luăm trenul spre Montserrat.

În Piaţa Espana am căutat indicatoarele FCG (sau R5, trenul ce merge spre Montserrat) şi ne-am cumpărat bilete Tot Monserrat ce includ, la 40 de Euro/persoană, călătoria dus-întors cu trenul, drumul spre mănăstire, dus-întors cu telefericul sau cremaliera, accesul la cele două funiculare de la mănăstire, două bilete de metrou în Barcelona, accesul la muzeu şi la spaţiul audio-vizual, de la mănăstire, şi masa de prânz. Se merge cu trenul circa 70 minute, până în staţia Montserrat Aeri (pentru cei care iau telefericul) sau următoarea staţie – Monistrol de Montserrat (pentru cei ce, ca şi noi, merg cu cremaliera). Când se cumpăra biletele combinate trebuie să te decizi cu ce urci şi cobori spre mănăstire, cu telefericul sau cu cremaliera, pentru că cele două nu se combină. Mai există şi alte tipuri de bilete, de exemplu Trans Montserrat, la 23,10 Euro, care nu include masa şi muzeul, sau bilete simple, doar pentru transportul cu trenul. Pare un pic complicat, dar nu este, mai puteţi consulta, pentru lămuriri suplimentare, următoarele pagini: barcelona-tourist-guide.c ... montserrat.html

Siteul telefericului Aeri de Montserrat, cu prima plecare a telecabinei la ora 9,40, între 1 martie şi 31 octombrie şi la ora 10, între 1 noiembrie şi 28 februarie. Atenţie cum vă corelaţi programul cu trenul R5 care vine de la Barcelona! : click aici

Siteul cremalierei, cu prima plecare la 8,48; între Monistrol de Montserrat şi Monserrat mai există o staţie – Monistrol Vila, atenţie să nu coborâţi aici, la dus sau la întors! : cremallerademontserrat.co ... era_tarifes.asp

Siteul trenului R5 (în josul paginii sunt orarele trenurilor, în format PDF): click aici

Siteul mănăstirii: click aici

Montserrat este un munte aflat la circa 50 km nord de Barcelona, nu prea înalt (1236 m în vârful Sant Jeroni), care este vestit pentru blocurile sale verticale de calcar şi conglomerate, cu forme ciudate, impresionante. Numele Montserrat înseamnă „muntele zimţat” şi se pretează foarte bine pentru drumeţii, datorită peisajului cu aspect, uneori, selenar şi panoramelor extraordinare, fiind presărat, ici şi colo, cu capele pe unde trăiau, în trecut, pustnici. Atracţia religioasă principală este mănăstirea benedictină, ridicată la baza unor roci imense, ridicate ameţitor spre cer, construită mai întâi în secolul al XIII-lea şi în care se află statuia Madonei Negre, La Moreneta, ce este patroana Cataloniei, începând cu 1881. Se spune că fost sculptată de însuşi Sfântul Luca şi adusă la Montserrat, de către Sfântul Petru, în anul 50 d. H... Ea a fost găsită într-una din peşterile – Santa Cova, în secolul al XII-lea şi a dat naştere unui cult. Numele îi vine dela chipul înnegrit şi se spune că cel ce atinge globul din mâna Madonnei Negre atinge universul şi graţia divină. O altă legendă legată de aceste locuri este cea legată de Sfântul Graal (potirul ce se presupune a conţine sângele lui Isus) ce ar fi fost adus aici, de către cavalerii cruciaţi, în Evul Mediu. Şi, legat de acest lucru, în timpul celui de-al doilea război mondial, Himmler, mare fan al ezoterismului, a venit aici, să pună mâna pe Graal.

Dar să revin la orarul nostru care a fost următorul: am ajuns la staţia Monistrol de Monserrat pe la 8,20, am aşteptat un pic în gara micuţă, chiar înăutru, deoarece era răcoare bine, iar la 8,48 am plecat cu cremaliera spre mănăstire, unde am ajuuns pe la ora 9. Drumul cu cremaliera a fost spectaculos, cu un urcuş abrupt, specific acestui tip de tren, cu peisaje specatculoase asupra văii; în plus, eram singurii turişti din tren la acea oră aşa ca am stat pe locurile din faţă ale trenului. O dată sosiţi, ne-am îndreptat spre bazilică, prin Placa de Santa Maria, un fel de esplanadă proiectată de Josep Puig i Cadafalch, şi am intrat prin partea dreaptă a bisericii, unde este un culoar, de-a lungul unor capele, ce duce direct la Madona Neagră, situată chiar deasupra altarului. Am profitat din nou de lipsa aglomeraţiei şi am fotografiat în voie, ieşind prin Cami del Ave Maria, unde erau aprinse multe candele, ceea ce am făcut şi noi. Următoarea etapă a fost muzeul, ce îl aveam inclus în preţul biletului (se poate plăti şi pe loc – 6,5 Euro); de mici dimensiuni, cu o sală dedicată reprezentării Madonei Negre, cu o alta cu obiecte antice (chiar o mumie!) şi cu multe picturi, neaşteptat de bune, de Carravagio, El Greco, Monet, Sisley, Picasso, remarcând şi pictori spanioli, de care nu ştiam şi pe care îi vom mai regăsi la Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei (M. N. A. C.): Roman Ribera, Santiago Rusinol, Joaquim Vayreda.

Dupa muzeu am luat luat funicularul de Sant Joan, cel care urcă pe munte (funicularul de Santa Cova coboară un pic, spre peştera unde a fost găsită Moreneta). Aici sunt diferite trasee: spre vârful cel mai înalt – Sant Jeroni, spre mănăstire sau, spre cel ales de noi, spre micile peşteri unde trăiau eremiţii Sant Joan sau Sant Onofre (durata traseului 15 minute, noi l-am făcut în mai mult de 30 minute, cu multe opriri pentru poze). Potecile sunt largi, pietruite, deloc dificil de străbătut, doar pe alocuri abrupturi, perspectivele, asupra mării de pietre de la Montserrat şi asupra întregii zone, fiind extraordinare. Recomand neapărat vizitarea zonei montane, chiar mai degrabă decât mănăstirea. Poze reuşite, cu mănăstirea în fundal puteţi face chiar din staţia superioară a funicularului de Sant Joan, la etaj, unde sunt şi informaţii despre zonă, pe nişte panouri, şi automate de cafea şi băuturi.

Întorşi tot cu funicularul în zona mănăstirii şi înfometăţi după scurta drumeţie montană, am fost la restaurant unde am luat masa, inclusă în biletul Tot Montserrat. A urmat întoarcerea la Barcelona, pe acelaşi traseu –Monserrat-cremalieră-trenul R5-Piaţa Espana.

De aici am luat metroul spre staţia Vallcarca, pentru a ajunge la Parcul Guell. Din staţia de metrou se mai merge 600 m, pe Avinguda de Vallcarca şi apoi pe Baixada de la Gloria până la o intrare laterala în parc. Drumul este în urcuş, noroc că, pe alocuri, mai sunt scări rulante.

Parcul Guell este un fel de proiect imobiliar, avant la lettre, cu un dezvoltator, contele Eusebi Guell, ce i-a încredinţat, în 1900, lui Gaudi, sarcina de a realiza 60 de locuinţe de lux într-o zonă verde, mai exclusivistă, înconjurată de grădini englezeşti (de aici şi termenul britanic de park). Au fost construite doar 3 locuinţe, a izbucnit primul război mondial, contele Guell a murit în 1918 şi cam s-a ales praful de proiectul imobiliar, rămânând, însă, geniul gaudian. Primăria a preluat, apoi, proprietatea şi a transformat-o într-un parc municipal.

Aproape de intrarea laterală este o mică adunătură de pietre, dealul Crucii, pe care lumea se înghesuia să se caţere, sa admire panorama spre mare şi să facă poze, ceea ce am am făcut şi noi, nu fără oarece riscuri, deoarece se poate cădea cu uşurinţă de pe mica colină de piatră! Am traversat aleile parcului, spre zona centrală, cea mai importantă a parcului (aici se poate ajunge cu autobuzul 24 din Piaţa Catalonia, ce are oprire chiar la intrare, pe Carrer d’Olot). Intrarea principală este străjuită de doua pavilioane, inspirate din povestea Hansel şi Gretel, colorate cu trencadis, şi coşuri în formă de ciuperci (unii zic că inspiraţia genială gaudiană se datorează ciupercilor halucinogene şi că ar fi un tribut adus acestor surse naturale de viziuni colrate! :)). În apopierea intrării este salamandra, acoperită şi ea cu trencadis, devenită simbol al Barcelonei, la care e mare înghesuială pentru fotografii! Urmează o scară dublă ce duce spre Sala Hipostilă, unde trebuia să fie piaţa ansamblului rezidenţial; aici sunt coloane dorice ce susţin terasa principală a parcului, de deasupra şi mozaicuri cu trencadis, pe tavan, realizate de Josep Maria Jujol, ce au ca principol simbol soarele. Terasa principală este un spaţiu larg, mărginită de o bancă şerpuitoare, acoperită cu trencadis multicolor, realizată tot de Jjujol. Aleile parcului sunt deseori acoperite, sprijinite de arcuri parabolice, ca nişte peşteri naturale. Ne-am relaxat pe băncile parcului, am stat la o cafea pe terasa principală şi ne-am îndreptat spre staţia de metrou Lesseps, unde am luat metroul spre piaţa Catalonia.

Aici ne-am amuzat cu porumbeii din piaţă şi ne-am îndreptat spre Rambla, unde am mai văzut alte câteva obiective: Cafe Zurich, Palau de la Virreina, Academia del Arte, magazinul chinezesc de umbrele, Antigua Casa Figueras. Am cotit-o pe Carrer de Sant Pau, în cartierul Raval, pentru a merge la Sant Pau del Camp, mică biserică romanică, foarte veche, din secolul al X-lea, dar foarte bine păstrată. În trecere, am văzut şi sculptura lui Francisco Botero – „Pisica”, de pe Rambla del Raval, devenită şi ea simbol barcelonez. Ravalul pe înserat mi s-a părut singura zonă din Barcelona în care nu m-am simţit în siguranţă (bogată faună locală de personaje dubioase strânse în gaşcă pe străzile înguste, priviri cercetătoare). Nu am păţit nimic şi ne-am întors spre hotel obosiţi, dar mulţumiţi de ceea ce văzusem în acea zi, luând, din nou, masa la restaurantul Navia.

---

VIZUALIZĂRI: 7816 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI