Ghecia mea

TIPĂREȘTE

(rog webmaster să nu corecteze titlul – e scris special așa)

S-a întâmplat acum vreo 4 ani. A fost prima dată când am „repetat” o locație, o zonă din afara țării. Aveam un principiu clar: nu de două ori în același loc. Asta până când fratele meu împreună cu picii lui au vrut să guste un pic de Grecia. Doar că el nu suportă transportul pe apă, cu avionul și drumurile lungi în general. Așa că am spus – mergem la Gerakina Beach – primul meu hotel din Grecia ce mi-a rămas la inimă. Le-a plăcut și lor și copiilor Iar nepoțelul meu de numai 3 ani (la vremea respectivă) după ce s-a întors acasă spunea mereu: „Veau înapoi la Ghecia mea”.

***

Să ne întoarcem în zilele noastre

Cred că am spus prin impresiile mele anterioare cât de mult mi-am dorit să ajung în Peloponez. Dar cine are răbdare să citească din nou? Tolo era al doilea loc în care îmi propusesem să stau. Aici am stat ceva mai mult, timp de 6 nopți.

De fapt am oscilat între Porto Heli și Tolo. În Porto Heli hotelurile de 4* cu demipensiune erau aproape la același preț cu cele de 2-3* din Tolo. Ochisem 2 hoteluri raport preț calitate bun: AKS Porto Heli avea plajă foarte proastă iar AKS Hinitsa Bay era departe de stațiune, dar are plajă foarte bună. Teoretic exista autobuz de la un resort la altul, dar cum noi plecăm de la plajă când ceilalți de abia se așază sigur nu ne-ar fi fost de folos. În plus internetul era contra-cost.

Porto Heli este foarte aproape de Nafplio, dar totuși departe. Pentru că mergând prin munți vei face măcar o oră jumătate pe sens. Astfel orice vizită spre obiective costa mult mai mult decât una din Tolo. Deci un „cost” de minim 3 ore versus 30 minute față de Nafplio. Nu mai punem la socoteală benzina (deși ar trebui să o punem cât timp benzina nu este deloc ieftină în Grecia). Așa că poate, dacă facem un calcul la rece, costurile de fapt nu sunt mai mari în Tolo.

În Tolo cum spuneam este mai scump. Firesc de altfel. Atenienii (care nu sunt puțini) nu au decât 2 ore de străbătut până în Tolo. Apoi mulți greci sunt fascinați de Nafplio, prima capitală a Greciei moderne (aflat la 12 km de Tolo). Iar pentru turiști este ideal așezată față de mare parte din ruinele Greciei Antice din Peloponez (Micene, Argos, Epidavros, Tiryns, etc). Foarte aproape de autostradă este ușor de accesat de oriunde.

Din anumite motive am fost nevoit să vorbesc direct cu proprietarii hotelului, nu să merg prin agenție. Surprinzător prețul era ceva mai mic direct la hotel (acesta este un lucru ce contravine uzanțelor dar care, din disperarea hotelierilor, este din ce în ce mai frecvent). În perioada cerută camera dublă cu vedere la mare 55 EUR și cu vedere la munte (un fel de whatever) 50 EUR. A treia persoană mai scoate din buzunar 15 EUR/noapte. Știam că vederea la mare este absolut obligatorie (în acest caz) așa că am vrut să iau ambele camere cu vedere la mare. Doar că nu mai era decât una singură. Ok, una ar trebui să ne fie de ajuns, oricum seara după toate cele stăteam grupați înainte de culcare.

Dacă am fi mers înainte în Tolo și apoi la Flower of Monevasia aș fi avut aceeași problemă – mergeam de la hotelul mai bun la cel mai slab cotat și ar fi pus partenerii de drum pe capul meu. Dacă mergeți în mai multe locații încercați ca ultima să fie cea mai bună, alfel pățiți ce am pățit eu în Turcia

Mi se oferise loc și la hotel Knossos (mai central, mai ieftin cu 5 EUR). Eu voiam însă la Minoa –acesta era cu 97% grad de satisfacție pe tripadvisor. Famiia Georgidakis deține 5 hoteluri în Tolo: Minoa, Knossos, Apollon, Phaistos și King Minos (ultimul fiind de 4*).

Cred că am uitat să vă spun că doar ideea de a sta la un hotel care are un astfel de grad de recunoaștere pe tripadvisor era un vis și o curiozitate. Cum să aibă un hotel această clasificare? Mai pot fi și aranjamente, dar tot mai scapă câte un nemulțumit…

Am ajuns la hotel la 13:45. Hotelul este literalmente pe plajă. În fața hotelului nisip, un culoar de trecere pe nisip un rând de șezlonguri și apoi marea. Feeric, încântător, de nedescris. Chiar și geamantanele le-am dus pe nisip spre hotel. Altă variantă nu era la plecare am intrat cu mașina pe nisip – am văzut că așa se proceda și pentru aprovizionare. De asemenea ceilalți clienți procedau astfel la plecare.

Imediat ne-au fost repartizate camerele la etajul 1. Spre dezamăgirea mea camera cu 3 paturi era cea cu vedere la munte. Am evaluat un pic situația și am ajuns la concluzia că în camera din față sigur nu ar fi încăput 3 paturi. Balconul de la camera cu vedere la mare destul de spațios, așa că rarele momente în care stăteam în cameră pentru altceva decât somn le petreceam pe acest balcon. Balconul din camera noastră era mai mare :).

Camera Destul de frumoasă. Avea toate dotările necesare, un frigider mic, dar foarte bun (nu genul acela de minibar care nu răcește deloc), un televizor LCD cu diagonala undeva în jur de 70 cm, aer condiționat în bună stare și funcțional. Un dulap cu oglinzi unde aveai loc să îți pui toate bagajele, indiferent cât de numeroase. Pe partea dreapta a camerei o policioară pentru geamantane, un dulap unde era încastrat frigiderul și pe care era așezat televizorul. Apoi un birou și un scaun. Și să nu uit: aparat de țânțari + 3 pastile.

În mod evident la TV nu erau posturi românești, Peloponezul nefiind o destinație obișnuită turiștilor români. Oricum nu am avut nevoie de televizor, însă am fost curios să văd dacă totuși există posturi românești. Normal că nu.

Internetul funcționa foarte bine în camera cu vedere la mare, dar în camera noastră (care era și ultima) mai mult nu mergea decât mergea. Asta pe majoritatea dispozitivelor (laptop, iPod, telefoane). Doar o tabletă amărâtă, cel mai ieftin dispozitiv electronic, a făcut față cu brio vicisitudinilor. Nu pot însă să punctez ca o problemă cât timp nu am fost niciodată la recepție să reclam.

În cameră se făcea curățenie zilnic. Însă nu numai atât. Cameristele ștergeau praful inclusiv de pe balcon, ceea ce nu am mai văzut până acum. Nici n-am mai stat la plajă sub balconul hotelului, e drept.

Trebuie să recunosc, camerele erau destul de strâmte... Așa încât nu puteam trece doi în același timp pe holul dintre paturi și birou/frigider/poliță. Acum recunosc, că în afară de fata noastră nici noi nu avem profiluri de timbru. Nici asta nu a fost chiar așa rău, căci ne-am readus aminte de ritualuri de care uitasem: de pildă dansul. Când ne doream să trecem unul spre ușă altul spre balcon, ne luam în brațe, cu pași ușori încercam o piruetă și apoi mergeam mai departe. Apoi invers, și invers. Ce mai, am trecut prin toată gama începând cu vals și terminând cu foxtrot. Din când în când mai schimbam și partenerul (mai dansam și cu fie-mea. Adică ceva de genul: „Astă seară dansăm în familie”.

Facilități hotel

Cum am spus hotelul este direct amplasat pe plajă. Asta presupune că, indiferent cu câtă atenție intri de pe plajă în hotel, indiferent cât te scuturi tot iei o bucățică de plajă, cât de mică, cu tine în hotel. Nu mai spun că erau și persoane care treceau cu nonșalanță peste partea de curățare/scuturare la intrarea în hotel. Cu toate astea podelele erau curate lună. O curățenie fantastică în pofida nisipului „înconjurător” asigurată de cameristele care munceau non-stop pentru a menține hotelul la aceste standarde.

Lângă recepție erau câteva canapele pe care se puteau odihni turiștii. În dreapta cum se intra în hotel era restaurantul unde se servea micul-dejun și cina. În stânga un bar și o tavernă drăguțică.

Obișnuiții all- inclusive-ului ar da skip imediat la astfel de dotări (În traducere liberă: obișnuiții cu „de toate” ar sări imediat peste un hotel cu astfel de dotări. ). Mie mi s-au părut însă foarte bune, nu am simțit că mi-ar fi lipsit ceva.

Parcarea

Am parcat mașina la capătul stațiunii (unde se află și hotelul) în parcarea publică gratuită. Am văzut că ar fi existat și o parcare privată în spatele hotelului dar nu am încercat să parchez mașina acolo.

Piscina

Hotelul nu este dotat cu piscină. Dar ce să faci cu piscina când marea este la maxim 10 m de ieșirea din hotel (acești 10 m fiind reprezentați de lățimea plajei :)).

Și ajungem la subiectul cel mai fierbinte:

Plaja

Fierbinte și la propriu cât timp am prins și temperaturi între 36 și 40 C. Totuși hotelul fiind aproape, plaja era mai protejată decât una complet descoperită în fața soarelui. Nisipul extrem de fin pare a nu fi un inconvenient pentru apa mării extrem de limpede. Nici în apă nu erau pietre, deci condițiile de plajă erau ideale. De menționat că intrarea în apă era lină, așa încât chiar și pentru copiii mici (nu era cazul nostru) apa era ideală. Doar dacă te duceai lângă ponton, acolo unde erau ancorate bărcile ai fi putut avea ocazia să găsești și arici de mare.

Șezlongurile erau gratis (sau mai bine spus incluse în costul cazării). Pentru un calcul corect al cazării acesta este un cost ce ar trebui luat în calcul. Lângă hotelul nostru era o zonă unde se închiriau șezlonguri cu 3 EUR/persoană. Așa că pot scădea liniștit 6 EUR/persoană din prețul camerei duble.

Mai mult aveam șezlongurile în primul rând, ceea ce nu e puțin lucru. Chiar și în cazul hotelului Minoa care are de fapt un singur rând de șezlonguri :).

Chiar vizavi era insula Romvi. O mică insulă nelocuită. Puteai trece și înot, eu nu m-am încumetat de frică să nu mă apuce vreun cârcel. Dar am închiriat o hidrobicicletă (7 EUR/oră). Altă variantă era să ne traverseze cineva cu barca și apoi să ne ia înapoi atunci când ne doream (10 EUR). Am preferat hidrobicicleta. Aici, pe Romvi, am avut parte de cea mai specială partidă de snorkelling din Marea Egee. Aici am avut ocazia de a viziona cea mai diversă faună marină. Pești de toate culorile, toate combinațiile, cu dungi verticale sau orizontale dar și toate formele: alungite, plate, rotunde. Asta și pentru că insula este izolată și atunci ființele mării pot trăi în liniște, nederanjate permanent de oameni. Este prima dată când am regretat că nu am avut un aparat de fotografiat de apă pentru a surprinde unele din cele mai frumoase momente ale periplului peloponezian. Demn de luat în calcul de către oricine ajunge aici.

Micul dejun

Foarte bun, complet, neașteptat. Iaurt, tzatziki, salate, brânză, ceva mezeluri, măsline. Normal tradiționalele unt, margarină, gemuri, miere. Fructe (pepeni, cireșe, piersici), câteva prăjiturele de casă. Salate de vinete, de icre, salată a la russe, etc. Ouă ochiuri dar și omleta, mini cremwurști dar și bacon prăjit (mâncare de regim cum o definim noi).

Și doi oameni extraordinari care se ocupau de masă și aduceau cafeaua. Și care te întimpinau de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, te îmbiau să te servești.

Masa de seară

Aici e o poveste întreagă. Nu am vrut să iau demipensiune pentru că îmi doream să mănânc la mai multe taverne. Proprietarul hotelului mi-a spus că ar costa 10 EUR/persoană/zi și ar consta în bufet cald cu cel puțin patru startere, 4 mâncăruri principale și salate. Am întrebat dacă ne putem hotărî la hotel – mi-a spus că nicio problemă. Putem alege să luăm cina doar când vrem noi (căci mai avem de vizitat, bla, bla, etc). Sigur, când vreți. Eu personal nu am mai întâlnit un asemenea tratament.

A doua seară ne-am hotărât să încercăm la hotel. Cina era anunțată în cameră la prețul de 15 EUR dar la intrarea de la restaurant era afișat prețul special de 12 EUR. M-am dus la recepție și am spus că am dori să luăm cina pentru o seară. I-am explicat recepționerei că din conversația cu dl. Georgidakis am primit prețul de 10 EUR. Poate pentru toate serile? – întreabă recepționera, fără agresivitate însă. Ii spun că indiferent dar dacă e nevoie aduc mail-ul. Nu, e în regulă.

În regulă a fost și masa. Nu numai că a respectat exact ceea ce spunea patronul dar era și foarte delicioasă. Părea a fi mâncare gătită în casă. Pe lângă cărnurile tradiționale am mâncat mâncare de vinete, de fasole uscată uriașă specifică locului, mâncare de păstăi mari de fasole verde, ghiveci, mâncare de conopidă. Apoi chiftele specific grecești. Fructe de mare, musaca și pește. Nu toate în același timp, bineînțeles, dar nu aș putea descrie meniul pe fiecare seară. Știu că fructele de mare au fost a doua seară și ultima. Și la sfârșit când să ne ridicăm: stați jos, unde plecați? Desertul? Desertul se putea alege între prăjitură, fructe sau înghețată. Fructe: pepene + cireșe foarte mari și gustoase. Și apropo de gustos: roșiile extrem de gustoase în această zonă, în opoziție cu ceea ce mâncasem în Halkidiki ,,Thassos, Corfu, etc.

În consecință a doua zi ne-am dus la recepție și am mai luat două seri. Și apoi încă 2 seri și gata. Masa era după părerea mea superioară celei de la taverne și cu costuri mult mai mici (de pildă o mâncare de fasole era 5-6 EUR la tavernă).

De menționat că primeai apă la masă. Ne aduceau o cană de un litru cu apă cu gheață, iar dacă se termina mai aduceau. Asta în opoziție cu ce sistemul de demipensiune cu care mă obișnuisem în Grecia (și nu numai) unde trebuia să cumperi apa (și nu cu bani puțini)

Oamenii

Bun, pe lângă masa în sine era și atitudinea celor doi care serveau (aceeași de dimineață). Posibil rude ale patronului ca și recepționerele de altfel. Nu știu dacă este așa, este doar un feeling.

Doamna blondă și puțin grăsuță (nu știu cum căci era spirt, alerga permanent) ne-a întâmpinat cu o expresie în limba română. Am crezut că este una din multele românce care lucrează în domeniul ospitalității în Grecia. Dar când am încercat să vorbim cu ea în limba română am înțeles că de fapt nu știe limba. Era căsătorită cu un român și l-a pus să o învețe câteva vorbe în română. În fiecare zi învăța o nouă expresie cu care să ne surprindă. Dar nu făcea asta doar cu noi ci și cu alți turiști, indiferent că erau din Olanda, Norvegia, Italia, Germania, Belgia, Anglia. S-a chinuit o grămadă să-i explice unui italian că dacă vrea să închirieze barcă (nu de la hotel, ci din stațiune) pe lângă chiria bărcii trebuie să plătească și benzina.

Într-o seară aveau foarte mulți turiști, era plin, se vedea că sunt epuizați. Ne-am hotărât să nu mai așteptăm desertul, pur și simplu ne era miă de ei. Ne-au prins după ce ieșisem, ne-au obligat să ne întoarcem.

El părea a fi șeful (dacă se poate pune problema). Tot timpul veghea să ne simțim bine. La un moment dat se terminase ceva de la masă a făcut refresh-ul și ne-a adus el la masă. Tot timpul ne îndemna, „ia și de asta. ” Spezial! Spezial!”. Ne povestea despre campionatul mondial, despre vreme. Ne făceau să ne simțim apropiați.

Într-o seară, după ce pierduse Grecia am făut prostia să îl întreb cum a fost posibil. S-a „supărat” pe mine, nu mă mai băga în seamă. L-am întrebat a doua seara ce scrie pe piatra de pe insula Romvi. S-a întors spre fata mea și i-a explicat de parcă eu nu existam.

În ultima seară ne-a întrebat ce vrem la desert. Toți am vrut fructe. SPEZIAL, SPEZIAL! Ne-am trezit cu un platou imens cu fructe și cu gheață.

Ar fi multe alte exemple. Important e că oamenii ăștia păreau că sunt rudele noastre la care am venit în vizită.

La plecare reprezentantul fiecărei camere a primit câte un borcănel de miere (pesemne pentru a îndulci despărțirea, un gest frumos și neașteptat). Ospătărița și-a luat la revedere de la noi, Ce mai, m-am desprins cu greu de locurile minunate (care sigur au avut aportul lor la greaua despărțire) și de hotelul cu oamenii lui de excepție.

Surpriza

Hotelul este unul de 2 stele. Sau mai bine spus era. Înțeleg că în vara aceasta a primit clasificarea pentru 3 stele. Nu îmi dau seama ce a determinat această clasificare.

La aproximativ o lună de la întoarcere am scris un mail proprietarului să-i mulțumesc pentru tot și să-i felicit pe cei doi „ospătari” care au fost de excepție. Nu știu sigur dacă și ei sunt membri ai familiei Georgidakis sau nu și nici nu contează. Și i-am spus că nu înțeleg clasificarea de două stele. Nu mi-a dat detalii doar mi-a spus că din luna august au primit nominalizarea pentru 3 stele. Că au clienți care vin la ei an de an, unii chiar de 30 de ani în continuu. Iar angajații de care pomeneam și-au făcut prieteni în toată Europa cu care s-au întâlnit în afara serviciului. Că au fost nominalizați de Times ca cel mai bun hotel de familie în 1998. Iar în 2002 Observer i-a nominalizat ca fiind printe cele mai bune hoteluri destinate familiei în Europa. Apoi booking, expedia, tripadvisor le-au oferit diferite distincții.

Habar nu am avut despre aceste lucruri, le-am aflat post-factum. Dar le-am simțit permanent pe durata șederii noastre acolo. Și apropo, am lăsat numărul meu de telefon ospătăriței. L-a cerut, a spus că își dorește să ne vedem în iarnă când pesemne vine în România. Mi-ar face o deosebită plăcere să mă sune.

Concluzie

Poate că erau camerele mai înghesuite, poate că…. sau poate că…Dar la acest hotel m-am simțit mai bine ca la altele mai „stelate” cu șiruri întregi de mese cu mâncare.

Aici m-am simțit așa, ca „în Ghecia mea”. Sentiment pe care nu l-am regăsit

- În hotelurile de lanț. Acestea sunt hoteluri corecte, își respectă rangul dar păstrează distanța față de client.

- În hoteluri cu mai mult sau mai puține stele – aceeași situație ca în cazul celor de lanț.

- În hoteluri mai mici din Grecia, unde m-aș fi așteptat la o apropiere mai mare din partea proprietarilor, de asemenea nu am simțit o atitudine foarte prietenoasă.

- Nici măcar în pensiunile de la Bran. De obicei aleg pensiunile mici, dar acolo simți că trezești brusc cu oameni care intră abrupt în intimitatea ta.

Cu alte cuvinte nicăieri în altă parte.

Notele sunt relative, nu absolute. Dacă ar fi fost absolute poate că nu aș fi dat nota maximă. Relative fiind am dat 10 peste tot. Cum ai putea să cotezi altfel un hotel în care te simți ca acasă.

***

„Veau înapoi în Ghecia mea” este un concept. Nu este o greșeală de pronunție a unui copilaș. Este o revelație pe care doar inocența unui copil o poate expune atât de bine.

Chiar și eu am aflat asta mult mai târziu. Acest hotel din Tolo mi-au deschis ochii și mintea. Așa că „veau înapoi în Ghecia mea”

***

Dacă aș recomanda? Dacă nu știți răspunsul vă rog să mai citiți odată review-ul.

---

VIZUALIZĂRI: 4447 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI