GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În circuitul grec făcut de noi anul trecut, în iunie, primul popas l-am făcut în Salonic. Evident, am căutat pe www.booking.com un hotel convenabil, situat cât mai aproape de centru și care să satisfacă un minim de cerințe: parcare, grup sanitar propriu și, bineînțeles, un preț rezonabil.
Pentru această perioadă (iunie), nu este ușor de găsit un astfel de hotel, dar m-am mulțumit cu Hotel Mandrino, care satisface destul de bine condițiile cerute.
Am ajuns după prânz și, deși hotelul este situat relativ central, pe Egnatia Odos, am bâjbâit ceva vreme pentru a-l găsi, asta pentru că în fața hotelului sunt niște copaci care îl maschează și, în plus, ceea ce este mai important, coordonatele GPS ale hotelului m-au dus la intersecția următoare celei unde se află hotelul. Anul trecut, Google Maps nu dispunea de imagini stradale în Grecia, motiv pentru care nu am putut localiza eu însumi hotelul, deoarece pe hărțile de la Google Maps, Hotel Mandrino apare în două poziții, astfel că m-am bazat pe coordonatele GPS date de booking.com. Ca de cele mai multe ori, întrucât acestea sunt furnizate de hotelierii respectivi, ele sunt inexacte. Coordonatele intersecției unde se află hotelul sunt acestea: 40.638730,22.938626, iar dacă vreți să vedeți o imagine din această intersecție, de pe Google Maps – Street View, o puteți vedea aici.
Cum spuneam, una din cerințele obligatorii ale hotelului la care trag, atunci când merg cu mașina (și asta se întâmplă în marea majoritate a cazurilor) este ca acesta să aibă parcare. Ei bine, hotelul Mandrino nu are parcare. De ce l-am ales totuși? Pentru că pe pagina hotelului, de la booking.com scrie așa: Este posibilă parcarea privată la o locație în apropiere (nu este necesară rezervare) și costă EUR 10 pe zi.
Așadar am tras mașina în fața hotelului, m-am dus la recepție, am făcut check-in-ul, am dus bagajele în cameră. după care recepționerul, care tot timpul a fost foarte supărat, de parcă primise preavizul de concediere, mi-a spus foarte important, ca să duc cât mai repede mașina în parcare, pentru că nu e voie să stea în fața hotelului.
M-am executat, ce era să fac și am dus mașina la parcarea din apropiere, de la subsolul unei clădiri, unde am lăsat-o până a doua zi, când am plecat. Pe rezervarea cu care m-am prezentat la hotel scria: Vă rugăm să rețineți că parcarea privată, situată la doar 30 de metri de Hotelul Mandrino, este deschisă nonstop. Ei, nu sunt doar 30 m, ci vreo 150 m, dar oricum este o soluție acceptabilă, în condițiile aglomerării existente în centrul Salonicului. Parkingul se numește Alexandros, coordonatele acestuia fiind: 40.639620,22.938546. Dacă vreți să vedeți locurile, aveți aici acces la imaginea stradală.
În hotel nu prea am stat, decât cât să dormim și dimineața, până la plecare, așa că nu am avut timp să constatăm prea multe lucruri neplăcute, deși acestea există, din moment ce nota de pe booking.com este de doar 6,9.
Am constatat că semnalul wi-fi era destul de slab, că mobilierul era cam învechit și camera ar fi necesitat o renovare, că mic-dejunul a fost cam sărăcăcios, că liftul este îngust și că recepționerul era supărat rău, așa încât nu a catadicsit să ne dea nicio informație turistică. Astea, cu minus. Cu plus, ar fi izolarea fonică (chiar nu am fost deranjați de zgomote), seiful, aerul condiționat, frigiderul, dotarea decentă a băii (inclusiv uscător de păr), curățenia.
Pentru o oprire de o noapte și un tur de oraș, hotelul Mandrino s-a dovedit potrivit, raportul preț/calitate fiind foarte convenabil și contrabalansând neajunsurile de care am amintit.
Trimis de Costi in 12.06.14 20:29:53
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Costi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.63890330 N, 22.93877120 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
S-a supărat recepţionerul că aţi parcat maşina în faţa hotelului, ca să urcaţi bagajele în cameră? Doar atât?
Mie într-o situaţie asemănătoare (dar în Veliko Târnovo) mi-au blocat roţile în 10 minute, cât am stat la recepţie.
La sfârşitul lunii am rezervare la Ilios Hotel tot pe Egnatia Odos şi tot 10 euro parcare în apropiere. Voi parca în faţa hotelului până urc bagajele şi sper ca recepţionerul meu să fie mai puţin supărăcios.
@traian. leuca:
A, deci mergi în aceeași perioadă a anului ca cea când am fost eu.
Să nu-mi spui că și traseul este același...
Traseul urmat de mine anul trecut mi-a fost recomandat de ionescunic. La fel și ție?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2016 Foarte potrivit — scris în 06.08.16 de natypatras* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Un hotel rezonabil – Mandrino Hotel, Salonic. — scris în 22.09.15 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2008 Excelent — scris în 17.01.10 de biancuta din TâRGU MUREş - RECOMANDĂ