Manastirea Bujoreni unde am fost omeniţi cu un prânz călugăresc

TIPĂREȘTE

vezi impresii

.  

Era  ultima zi a excursiei ˝Pe plaiuri moldovene˝ şi seara trebuia să ajungem la Bucuresti. Dimineaţa văzusem două mănăstiri frumoase Vlădiceni şi Hadâmbu, ambele în jud Iaşi. Se apropia ora prânzului, mai aveam de văzut mănăstirea Bujoreni din jud. Vaslui şi apoi de făcut drumul până acasă.

Dacă ţinem seama de distanţele de la Iasi unde am fost cazati, până la măn Vlădiceni şi apoi la Hadâmbu cca 40 km, de acolo 120 km până la mănăstirea Bujoreni şi alţi 280 km până la Bucuresti  însemna că în ziua respectivă urma să facem 440 km şi vizitarea a trei mănăstiri (nu-mi spuneţi:˝Ofelia, du-te la mănăstire! ˝pentru că toate au meritat să fie văzute). În program nu era prevăzută nicio oprire pentru masa de prânz şi asta m-a cam pus pe gânduri. E adevărat că ghidul ne-a spus că ne va face o surpriză dar nu ne-am gândit că la  mănăstirea Bujoreni vom fi omeniţi cu un binecuvântat prânz călugăresc.  

Manăstirea Bujoreni  numită în trecut Schitu Măgaru, nume sub care e cunoscută  de localnici şi astăzi, se află la 22 de kilometri de Bârlad. Traseul este următorul: drumul judeţean DN24/DE581 Bârlad - Zorleni - Murgeni - Fălciu. La ieşirea din satul Popeni, în vârful unui deal, un indicator te îndrumă la dreapta, pe un drum forestiersuperb,  lung de 7 kilometri până ajungi în frumoasa poiană a Bujorenilor

Legenda mănăstirii Bujoreni.  

Redau această legendă asa cum a fost prezentată în 4 ianuarie 2016  în  Ziarul de Vaslui 

˝Se spune că în apropiere, sau chiar pe locul unde se afla astazi mănăstirea Bujoreni, a existat un alt lăcaș ce se numea Mănăstirea Recea atestată documentar 1444. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare în aceste locuri s-au dat lupte grele împotriva turcilor în perioada 1474-1476 la Vaslui-Valea Albă care au dus la dispariția unor sate și implicit la dispariția mai multor lăcașe de cult construite din piatră sau lemn, printre acestea fiind și mănăstirea Recea. La năvălirea dușmanilor peste plaiurile Moldovene, călugării de la schitul Recea au îngropat bunurile mănăstirii și au dus icoana Maicii Domnului ferecată în argint și făcătoare de minuni, în pădure ascunzând-o în scorbura unui stejar, rămânând ascunsă timp de mai bine de 100 de ani fara ca cineva să mai știe de ea.

Legenda spune că, peste ani, au venit mocanii de peste munți pe plaiurile Moldovei pe dealurile Bârladului și Vasluiului pentru pășunat și tomnat, aceștia își transportau marfa spre târguri în desăgi pe măgari. Într-o zi după ce s-au întors din târg, osteniți ciobanii au uitat să lege măgarii. Unul din măgarii purtători de produse vândute la târg purta și punga cu bani în unul dintre desagii mocănești, aproximativ 3.000 de galbeni. Seara, după terminarea treburilor, mocanii au vrut să împartă veniturile, însă măgarul era de negăsit. Au pornit în căutarea lui împreună cu un pădurar, atunci mare le-a fost mirarea când în inima pădurii, lângă un falnic stejar, măgarul stătea în genunchi în fața a trei luminițe așezate în formă de cruce. Așa au găsit mocanii icoana Maicii Domnului ferecată în argint și făcătoare de minuni Și-au dat seama că este o minune cerească și au decis ca pe acel loc, lângă acel copac și din el să se ridice un schit, trunchiul stejarului devenind Sfânta Masă și altarul mănăstirii. Ioan Brețcu mocanul din legendă, a decis ca banii să fie folosiți pentru construirea schitului. Pădurarul Iftimie a continuat lucrările, după ce Brețcu a fost nevoit să se întoarcă peste munți. După ridicarea schitului pădurarul s-a călugărit luându-și numele de Pahomie. Deci primii fondatori au fost ciobanul Brețcu-transilvănean și pădurarul Iftimie, viitorul călugăr Pahomie. Aceștia au numit așezământul Schitul Măgarului˝

Scurt istoric

Prima atestare documentară apare in 1602 într-un act de vânzare- cumpărare  a moşiei Zorleni aparţinând familiei Bujoreanu, unde pe vremuri  se afla schitul Recea. Au urmat şi alte menţiuni în acte din sec XVII-XVIII. În 1780 stolnicul Gavriil Konachi a ridicat o biserică de lemn întrucât cea veche a schitului era într-o stare avansată de degradare. Unul din copiii acestuia, Ioniţă, după terminarea studiilor la Viena, îmbrăţişează viaţa monahală  şi s-a călugărit cu numele de Ioanichie ajugând stareţ la Schitul Măgarului. În 1840 a ctitorit actuala mănăstire ridicând o biserică nouă de cărămidă şi piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului care mai există şi astăzi. Încă din 1830 Schitul Măgarului s-a transformat în  mănăstire de călugăriţe. În 1853 în mănăstire vieţuiau 19 călugăriţe romance şi rusoaice, alături de un ieromonah. Din 1866 până în 1921 ţinutul Zorlenilor în pădurea căreia se afla şi Schitul Măgarului a devenit Domeniu Regal. Totuşi viaţa mănăstirească a cunoscut un declin, construcţiile s-au degradat şi în timpul Primului Război Mondial mai vieţuiau în schit doar câteva călugăriţe.

În perioada interbelică s-a revigorat viaţa mănăstirii prin sporirea numărului de măicuţe, reparaţii la construcţii, înzestrarea cu un teren agricol care asigura traiul clugăriţelor şi înfiinţarea unui atelier de ţesătorie.

În urma decretului comunist din 1959 mănăstirea a fost desfiinţată, călugăriţele alungate, unele clădiri demolate şi biserica închisă şi lăsată să se degradeze.

După 1989 călugăriţele care au rămas în viaţă după 30 de ani de pribegie s-au întors în mănăstire dar greutatea lucrărilor de refacere a construcţiilor a făcut ca  în 1998  Episcopul Huşilor să transforme asezământul monahal în  mănăstire de călugări aşa cum a fost de la începutul existenţei sale până în 1840. Acestia au fost aduşi de la mănăstirea Petru Vodă şi pe lângă viaţa monahală au muncit la refacerea mănăstirii. Lucrările de consolidare, refacere, electrificare, ridicare de noi chilii, înconjurarea cu un gard de piatră cât şi construcţiile noi au transformat Schitul Măgarului în frumoasa Manastirea Bujoreni. Amplasarea lăcaşului în inima pădurii, multitudinea de flori din curtea mănăstirii a creat o oază de frumuseţe şi linişte sufletească, loc de pelerinaj cunoscut în toată ţara.  

Astăzi în mănăstirea Bujoreni ( în 1935 a luat numele moşiei pe care este amplasat) vieţuiesc 47 călugări care duc viaţă de obşte, stareţ fiind ieromonahul Euharist. Majoritatea călugărilor sunt încă tineri şi au studii superioare. În ultimele decade, mănăstirea s-a dezvoltat, cuprinzând astăzi o nouă biserică, un muzeu, un arhondaric o trapeză, ateliere pentru icoane și tâmplărie, un pangar, și un altar de vară realizat din lemn şi mai multe paraclise, ultimul cu hramul Sf. Vasile de la Poiana Mărului  fiind sfinţit în 2020.

Principalele edificii ale mănăstirii

-Biserica veche cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii  Domnului a fost construită  în 1840 de stareţul Ioanichie Konachi pe locul uneia de lemn. A fost ridicată în stil moldovenesc, cu plan treflat, din cărămidă şi mortar şi aşezată pe un soclu de piatră. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, aflat în partea de vest. Interiorul este compartimentat în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Nu are zid sau uşă pentru separarea de pronaos, delimitându-se de acesta prin cei doi stâlpi laterali cuprinşi în zid, care susţin arcadă pe care se sprijină clopotniţă Altarul spaţios este luminat de o fereastră la răsărit. Deasupra altarului este un turnuleţ cu o cupola sferică. În interior pe pereţi  se păstrază picturi din anii 1950. Cupola a fost pictată în stil bizantin după anul 2000. Deasupra ușii de la intrare este o pictură care amintește de legenda întemeierii mănăstirii. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, descoperită în chip minunat în scorbura uui stejar a fost restaurată la Mănăstirea Suceviţa şi se află în altar.  Biserica nu impresionează prin pictură (pereţii exteriori sunt albi, numai exteriorul cupolei e pictat) şi nu are ornamente bogate doar profiluri de jur împrejur, sub cornişe. Impresionează prin simplitate şi amplasamentul ei în mijlocul unei păduri superbe.

 -Catapeteasma despre care se crede că a fost realizată în Grecia în 1840  este din lemn de tei şi împodobită cu trei rânduri de icoane 

-Clopotniţa de la intrare a fost construită în anul 2005 Este părată, la parter fiind intrarea în mănăstire printr-un gang iar la etaj unul din paraclise şi birouri administrative...  

-Biserica mare cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Acoperământul Maicii Domnului” deşi fusese sfinţită cu două săptămâni în urmă la 10 sept 2023 nu am putut-o vizita întrucât se mai făceau corecturi la picturile interioare. Este un edificiu impresionant la care se ajunge urcând treptele unei scări. Are pictură exterioară și acoperișul cu streașina mult înclinată.

Prânzul călugăresc

După ce am vizitat mănăstirea am fost omeniţi cu un prânz călugăresc. Foamea noastră era la nivelul calităţii bucatelor. Ne-au servit doi ˝fraţi˝călugări, tineri care sunt în perioada de probă care poate dura până la zece ani. Am mâncat o ciorbă de legume din grădina proprie, mămăliguţă  cu brânză telemea, ghiveci de legume şi ca dulce un fel de compot gros, cu compoziţia colivei făcut din grâuşor fiert, îndulcit cu miere şi aromat cu ierburi al căror nume nu-l cunosc. Delicioase toate.

După ce ne-am pus la cale, am părăsit ospitaliera mănăstire Bujoreni şi până la Bucureşti, cale de 280 de km am oprit doar la două benzinării. Am ajuns pe la nouă sera, încântaţi de intreaga excursie şi eu în mod special mulţumită că am rezistat efortului de patru zile.

---

VIZUALIZĂRI: 995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI