Bujori de munte, gențiene și alte floricele de la Valea Stânii pe Gropșoarele

TIPĂREȘTE

De la Poiana Stânii pe Vârful Gropșoarele

Când am primit invitația de a merge pe Vârful Gropșoarele, in a doua zi de Rusalii, primul meu răspuns a fost negativ, deoarece abia am fost pe acolo in luna mai. M-a convins faptul că de această dată urma să urcăm prin partea estică a Masivului Ciucaș, din Poiana Stânii, pe un traseu pe care nu mai urcasem. Și a mai fost un motiv pentru care am acceptat să merg. Era sezonul de inflorire al rododendronului, al bujorului de munte sau al smârdarului, cum mai este cunoscută frumoasa floare care colorează in roz culmile Masivului Ciucaș, iar eu imi doream de mult timp să văd nebunia de flori roz.

In Poiana Stânii am ajuns cu mașina, pe un drum forestier care pleacă din DN 1A chiar inainte de intrarea in stațiunea Cheia. Drumul poate fi parcurs cu atenție de orice mașină, nu are porțiuni grele, doar puțină atenție in cazul in care circulați cu o mașinile cu gardă joasă.

Odată ajunși in Poiana Stânii, am parcat mașinile pe un loc mai plat de lângă drumul forestier, ne-am echipat, am luat rucsacii in spate și am pornit la drum, nu inainte insă de a găsi un băț destul de gros ca să nu se indoaie și lung cam de un metru de care să mă sprijin la urcare și la coborâre. In graba plecării și, probabil și din cauza oboselii, am uitat acasă bețele din dotare iar fără ele imi era greu să urc și mai ales să cobor.

Am trecut printr-o poieniță frumoasă și mare, după care am intrat in pădure, unde câțiva cai foarte frumoși stăteau la umbra pomilor. Erau și doi mânji printre ei, de unul am incercat să ne apropiem ca să il fotografiem. Iapa mamă ne-a lăsat până la o distanță pe care a considerat-o ea sigură. Au fost deajuns câțiva pași spre noi făcuți de familia posesoare a micului mânz ca să știm care este distanța la care ne putem apropia de odorul lor.

Am mai mers puțin prin pădure, o plimbare ușoară până la o intersecție de drumuri, marcată cu vopsea pe trunchiul unui copac. De aici puteam să urcăm pe Valea Pârâului Sterp, pe marcajul triunghi albastru sau pe Valea Pârâului Alb pe marcajul triunghi galben.

Noi urma să urcăm pe marcajul triunghi albastru.

Eram avertizați că traseul incepe cu o urcare accentuată de cca 2 ore, dar nu mă așteptam să fie așa de greu. Panta era foarte accentuată, de aproape 40%, o cărare care merge pe lângă valea unui pârâu inexistent, așa cum îi spune și numele. Un mic izvor am mai intâlnit la puțină vreme după ce am inceput urcușul, după care, nimic. Am urcat cu greu, cu câteva foarte mici pauze. Urcușul era ingreunat prin unele locuri și de copaci căzuți peste care trebuia să trecem sărindu-i sau strecurându-ne pe sub ei.

Urcând am trecut pe lângă un brăduț mic, cam de 1,60 m, care avea aproape de vârf un cuib cu puișorii unei păsări, nu ne-am dat seama ce fel de pasăre. Se vedeau niște ghemotoace de pene care respirau, cu ciocurile ascunse de frică. Nu știu de ce pasărea mamă făcuse cuibul intr-un brad așa mic, mi se părea foarte expus, dar probabil că știa ea mai bine.

Am trecut și de câteva urme de urs, unele destul de proasepete, dar nu am văzut ursul, posibil insă ca Moș Martin să ne fi văzut pe noi.

Am ajuns intr-o șa, la capătul Văii Pârâului Sterp, unde am făcut un prim popas mai mare. Pe partea dreaptă a șeii erau două stânci, una dintre nenumăratele formațiuni stâncoase specifice Masivului Ciucaș. Ne-am urcat pe cele două stânci, câțiva dintre noi și pe cea mai inaltă. Eu m-am mulțumimt să urc doar pe prima, cea mai mică, eram cam obosită și nu vroiam să risc vreo căzătură.

Pe partea dreaptă se vedea culmea pe care trebuia să urcăm in continuare, culme care incepea să prindă ușoare culori rozalii de la câteva tufe de rododendron inflorite.

Am ajuns intr-o altă șa, a Zăganului, unde ne-am intersectat cu drumul care merge intr-o parte spre Cheia iar in cealaltă spre Vârful Zăganu. Altă stâncă ne aștepta aici, frumos poziționată deaspura unei văi. Bineințeles că m-am cocoțat pe ea și am făcut câteva fotografii.

De aici am pornit săre Vârful Zăganu, pe un traseu pe care am mai fost in iunie 2019, și am scris și un review (vezi impresii). Drmul nu ajunge chiar pe Vârful Zăganu (1817 m) ci trece cumva pe sub el, prin Poarta de Aramă și pe lângă o altă formațiune stîncoasă numită Turnul de Aramă. Am trecut și de porțiunea ”La lanțuri”, unde de data asta chiar erau lanțuri și nu un cablu metalic ca data trecută.

Am ajuns intr-o altă șa unde pe partea stângă se vedea Cheia și Munții Grohotiș iar pe cealaltă parte se vedeau munții Buzăului și chiar Penteleul in zare. Pe versantul de pe partea dreaptă erau multe flori de rododendron, dar nu așa multe cum am fi vrut. Frigul și chiar zăpada care a căzut la această altitudine in urmă cu o săptămână au prins florile imbobocite și multe dintre ele s-au uscat, pur și simplu s-au innegrit.

Erau insă destule tufe ca să coborâm pentru o ședință foto, erau foarte frumoase, nu ne mai săturam privindu-le.

Am continuat drumul, și, chiar inainte de ultimul urcuș spre Vârful Gropșoarele, am intâlnit un covor albastru format din câteva tufe de gențiene. Foarte frumoase și delicate aceste flori protejate, nu mai văzusem așa de multe la un loc.

Ultimul urcuș spre vârf este destul de solicitant, pe o parte stâncoasă și cu ceva grohotiș, trebuie ceva atenție. Anul trecut când am fost pe aici am fost pe sensul de coborâre, și mi s-a părut mai ușor, acum mi s-a părut ceva mai greu, mai ales că eram și obosită.

Am ajuns pe Vârful Gropșoarele, la 1883 m altitudine, cel de al doilea vârf al masivului Ciucaș. Aici am făcut o pauză mai lungă, de aproape o oră. Era foarte frumos afară și aveam timp, era păcat să ne grăbim. M-am descălțat, mi-am scos și ciorapii, și mi-am pus tălpile pe iarba de pe vârf. Minunată senzație, m-am răcorit și a inceput să imi treacă durerea de picioare.

Ne-am odihnit, ne-am răcorit, dar era timpul să plecăm. Am coborât pe cealaltă parte a vârfului, și am pornit spre locul numit La Răscruce.

De aici am pornit pe Valea Pârâului Alb, care coboară spre Valea Stânii. Drumul are marcaj triunghi galben, dar, cel puțin pe jumătate din el nu am intâlnit marcajul. Oricum, nu ai cum să te rătăcești, cobori pe o vale stâncoasă, cu câteva porțiuni mai grele, unde trebuia să treci peste niște săritori. Cand am ajuns in partea impădurită a apărut și marcajul, pe câțiva copaci. Nici pe Valea Pârâului Alb nu curgea vreo apă, probabil că atunci când plouă mai mult timp sau când se topesc zăpezile curge ceva apă pe aici.

După aproape două ore de coborâre am ajuns la intersecția cu drumul marcat cu triunghi albastru, cel pe care am urcat pe Valea Pârâului Sterp.

Am mai făcut un popas in pădure, la intersecția acestor drumuri, și am plecat mai departe spre Valea Stânii, unde am ajuns in scurt timp.

Poiana Stânii este un loc foarte frumos, unde nu se ajunge prea greu. Sunt și câteva pensiuni, este un loc liniștit, pe care il recomand. Este mai frumos și mai liniște decât in Cheia, nu circulă mașini decât câteva ale localnicilor, culmile sunt verzi, este pădure in apropiere, sunt mai multe trasee care pot fi făcute de amatorii de drumeții.

Traseul de la Valea Stânii până pe Gropșoarele este mai sălbatic, mai puțin frecventat, dar este foarte frumos. Gradul de dificultate este mediu, partea cea mai grea, după părerea mea fiind urcușul accentuat pe valea Pârâului Sterp.

Celor care pot să urce pe munte le recomand acest traseu. Pentru cei care nu pot, sper să ca prin fotografiile atașate să facă o frumoasă drumeție virtuală.

O plimbare pe munte nu poate fi decât 100% o incântare.

Munte, pădure, flori, intr-un cuvânt, relaxare

---

VIZUALIZĂRI: 965 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI