GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe Valea Latoriței, colțul de rai vâlcean
În vezi impresii spuneam că în cea de-a doua zi petrecută la Pensiunea Roberto din Ciunget, vezi impresii, am făcut o plimbare mai lungă prin împrejurimi având ca obiectiv principal Cheile Latoriței.
Prima văzută a fost Peștera Laptelui, aflată pe versantul drept al Văii Rudăreasa din Munții Rudăreasa, locul în care Zeii, strămoşii lui Zalmolxe, au băut lapte, locul unde mai apoi au trăit uriașii din munți, cum spun vâlcenii.
Se află la circa 17 kilometri de Primăria Mălaia, de Pensiunea Roberta de unde veneam noi erau circa 8,5 kilometri, 4 kilometri pe Drumul județean DJ 701D până la un pod, apoi un drum fără nume, nemodernizat și ultimii 1,5 kilometri drum forestier, bun. Ne-a condus Google maps, și tot el ne-a anunțat că am sosit la destinație, un Indicator „PEȘTERA LAPTELUI” . Am traversat Pârâul Ciunget pe un copac pus peste apă, puțină echilibristică nu strică, cine nu e amator trece prin apa nu prea adâncă.
A apărut și marcajul, punct albastru, era însoțit de o cruce albă, începe un urcuș abrupt prin pădurea de conifere și foioase, pe o potecă alunecoasă, plină de pământ, cred că dacă ploua chiar cu o zi în urmă nu reușeam să urcăm, am avut șansa să fie zi frumoasă.
Am urcat continuu la început pe lângă un firicel de apă ce curgea peste pietre, apoi marcajul merge puțin spre dreapta, au fost porțiuni unde m-am ajutat de rădăcinile ieșite ale copacilor. Fiind abrupt nu aveam perspectivă în față, am perseverat și am văzut la un moment dat o zonă stâncoasă, ne apropiam. Am mers circa 20 de minute, am ajuns aproape de peretele stâncii, am urcat o porțiune mai abruptă ajutați de o creangă groasă fixată de cineva acolo și am ajuns la Peșteră, destinația noastră finală.
Este o peșteră mică, simplă, fără stalactite, stalagmite, coloane sau alte ornamente, dar pereţii și bolovanii podelei acoperiți de broderii diafane în alb, mii de picături de apă și „lapte de var” , de aici numele peșterii, o fac atractivă pentru turiști. Descoperea fosilelor unor animale mici, care au trăit cu zeci de mii de ani urmă, precum şi fragmente ceramice, de acum câteva mii de ani, vestigii ale Culturii Glina, o fac foarte atractivă și pentru paleontologi şi istorici.
Am admirat frumusețile Peșterii, dar nu am înaintat prea mult pe pardoseala alunecoasă, deși eram acceptabil încălțați, apoi am mers la Porticul parcă cioplit de uriașii locuitori ai peșterii în stânca vecină pentru a admira stâncile din vecinătate. Am admirat și pozat și noi stâncile acoperite cu perdele galben-ocru și draperii verzi, lichenii și iedera ce atârnă pe stâncile a căror înălțime am reușit cu greu s-o prind în obiectivul aparatului fotografic, un frumos tablou.
N-aș mai fi plecat de acolo, dar „călătorul și drumul merg bine împreună” așa că în circa 10 minute eram la mașina pe care o părăsisem cu peste o oră în urmă.
Am revenit la Drumul județean DJ 701D și după două, trei sute de metri ne-am oprit la Hidrocentrala Lotru-Ciunget, Ciungetu numită în memoria marelui savant, academician Dorin Pavel, fondator în anii 1930 al hidroenergeticii româneşti Uzina „Dorin Pavel” , aflată la 5 kilometri de Peștera Laptelui.
Este una dintre cele mai importante Amenajări hidroenergetice din România, atât ca cea mai mare putere instalată pe râurile interioare din țară, cât și datorită amplasării sale în subteran, la mai mult de 100 de metri sub râul Latorița. Pentru noi și pentru cei ce ajung pe acolo deosebită, spectaculoasă este Aleea către Intrarea în subteran, flancată de imense Tuia, plantate, cred, în anul 1972, la punerea ei în funcțiune. Ne-am plimbat pe alee, am cerut permisiunea celor de la pază să mergem să pozăm Turbina expusă în fața clădirii administrative, alte poze și ne-am continuat plimbarea, cam 16 kilometri tot pe Drumul județean DJ 701D.
Cheila Latoriței sunt săpate de apele Râului Latorița în stâncile de pe coasta sudică a Munților Latoriței și în cele de pe coasta nordică a Munților Căpățânii.
Cum a apărut acest Râu și Valea pe care curge ne spune o tragică poveste dar cu sfârșit frumos….
Demult, aceste meleaguri erau locuite de uriași dar și de strămoșii noștri și printre ei Lotru și Latorița, un păstor și o păstoriță, îndrăgostiți tineri și frumoși. Unui uriaș i-a căzut dragă frumoasa fată dar ea era îndrăgostită de chipeșul flăcău. Refuzat și furios uriașul i-a prefăcut în izvoare trimițând-o pe fată spre Soare-răsare și spre Miazănoapte pe băiat, presărându-le în cale stânci și prăpăstii în care să-și fărâmițeze trupurile și să fie pierduți pentru totdeauna. Apele au pornit la vale, tinerii reușind să treacă de toate stavilele, dar, după ce s-a gândit puțin, Lotru a cotit-o brusc spre Soare-răsare întâlnind-o pe Latorița lângă Mălaia, de unde, ținându-se de mână, au plecat veseli spre Oltul cel mare.
Am urcat permanent, o pantă în jur de 15º, pe drumul îngust și accidentat, odinioară betonat, printre gropi și prin gropi, nu adânci dar multe, trebuie atenție mărită dacă sunt pline cu apă!! . Drumul e urât dar cheile înalte și spectaculoase, sălbatice și cu o bogată vegetație, pereții stâncoși brăzdați de firicele de apă și Latorița ce își croiește vijelios drum la vale printre stânci compensează din plin. Este un peisaj fascinant, un colt de rai cum îi spun vâlcenii și, se pare, nu numai ei.
Uneori, pe firul apei se formează mici vârtejuri, căderi de apă și bazine naturale, cele mai cunoscute fiind Cascadele și Piscinele Naturale „La Lespezi” , când Am Fost Acolo erau mai puține cascade și mai multe piscine, unele fără apă. Știam că sunt în zonă, la circa 11 kilometri, dar din mașină practic nu se văd; ca reper, de care atunci eu nu știam, pe celălalt mal se află o Mică Troiță din lemn care se vede din drum. Imediat după ea, se poate parca și merge pe jos trei - patru sute de metri pentru a vedea piscinele naturale. Cursul apei este foarte jos față de mal, este vegetație multă și trebuie atenție pentru a le găsi. Le-am pozat, apoi am mai mers circa 4 kilometri până la alt spectacol: Cascadă Apa Spânzurată aflată pe malul celălalt al Râului Latorița, pe versantul sudic al Munților Latoriței. Înaltă de 35 de metri se vedea bine de pe drum deși nu avea un debit foarte mare. Este frumoasă și prin stânca ce pare un perete pictat cu nuanțe roșcate, gri, verzi, negre, este altceva. Am coborât și am ajuns aproape de ea, acolo unde Apa Spânzurată ajunge în Latorița care sapă un jgheab în stâncă pentru a o primi cu o îmbrățișare.
După o pauză pentru poze și hidratare m-am hotărât să nu mergem mai departe, la Barajul și Lacul Petrimanu. Nu am avut nici semnal telefonic, nici internet și nu știam că mai aveam de mers doar un kilometru. Am aflat la întoarcere de la domnul Gelu de la pensiune și mi-a părut rău că nu am continuat! Am compensat cu vizitarea Peșterii Laptelui pe care dânsul nu ne-o recomandase spunând că este destul de abrupt drumul.
Plimbarea prin chei, cu opririle povestite a durat cam două ore.
De aici am revenit la pensiune, parcursesem cam 50 de kilometri, plimbare plăcută, cu multe frumuseți și spectaculozități chiar și pentru șoferi, pe care vă invit să o faceți cu recomandarea de a ajunge la Petrimanu și chiar mai departe la Lacul Galbenu. Mergeți acolo și nu veți regreta!
Trimis de mprofeanu in 05.11.23 18:22:23
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mprofeanu: Frumos traseu. După ce-am citit c-ați ratat Barajul Petrimanu m-am uitat pe hartă și parcă mi-a părut și mie rău că n-ați ajuns și-acolo. După încă 5 kilometri de la Petrimanu am văzut că mai e și Barajul Galbenu și mai apoi Cascada Moara Dracilor. Din cele citite mă gândesc, oare s-ar putea face toate într-o singură zi?
Zona e foarte ofertantă pentru iubitorii de munte. Va mulțumesc pentru idee. Ar fi o bună oportunitate pentru un sfârsit de săptămână legat cu încă două-trei zile, mai ales când pică o sărbătoare vinerea sau lunea.
@mprofeanu: Zona este ofertantă dar drumul este destul de neîntreținut. Noi avem mașina Sandero, soțul spune că este cu garda mai sus, nu am avut probleme. Până la Petrimanu este mai bine dar apoi nu știu dacă se mai poate ajunge cu mașina și la Galbenu sau pe jos. Domnul Gelu de la pensiune ne-a spus doar de Lacul Petrimanu, este adevărat că nu am întrebat mai mult.
Sigur se pot face într-o zi, depinde și unde aveți cazare.
Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Pe carari de munte in zona Malaia, Cheile Latoritei — scris în 20.08.22 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Măreția naturii în Cheile Latoriței — scris în 18.10.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Valea Latoritei si Muntii Capatanii – spectacol linistit (II) — scris în 03.07.19 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Valea Latoritei si Muntii Capatanii – spectacol linistit (I) — scris în 02.07.19 de Dan&Ema din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Prin sălbăticia Văii Latoriţei — scris în 18.07.17 de cerdefurtuna din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Două lacuri din mijlocul munților — scris în 20.11.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Valea Latoriței - un tărâm de vis — scris în 24.10.17 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ