GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Ca sa nu mai rămîie repetent și anul acesta, mam-mare, mamița și tanti Mița l-au dus la București pe d-l Goe, de Ziua Regelului“Parafrazîndu-l pe nenea Iancu, așa am am gîndit și noi, provinciali din dulcele tîrg al Pietrei Neamțului, să scoatem copiii la „bulivar, birjar“ nu de alta, dar să vadă și ei țara noastră, că pe a altora au mai văzut-o dar și să o ajutăm pe fiica noastră de 16 ani să se decidă asupra locului unde va dori să studieze la facultate.
Profitînd de o delegație a soțului la București, ne-am luat cu cățel și cu purcel, adică subsemnata - în calitate de mama, tata pe post de ghid, șofer și evident cap de familie, și cei doi copii din dotare, o fiică de 16 ani care merge pe 30 și un fiu de 8 ani și am purces la drum.
Ne-am făcut o rezervare de cazare pe net și am ales un apartament cu două camera în centru, lîngă Intercontinental. Daca-i bal, bal să fie! Am urcat în mașină și duși am fost. Duși vorba vine, pînă la intrare în Capitală, că pe urmă am tot stat, preț de vreo 2 ore în trafic ca să ajungem pînă la Antipa, stabilit drept prima oprire.
Muzeul foarte mare, foarte frumos dar ne-a dezamăgit puțin. Ne așteptam la holograme, chestii spectaculoase și nemaivăzute dar, din păcate, a fost un muzeu ca oricare altul, drept că mai mare, mai frumos și mai ochios. Am petrecut acolo cîteva ore, fascinate mai ales de expoziția de pietre semiprețioase (noi, fetele) și de ceva schelete - băieții.
După ce am terminat cu Antipa am trecut și la Muzeul Țăranului Român dar și la un tîrg de antichități care se desfășura în curtea acestuia.
Cînd am terminat cu culturalizarea ne-am decis pe seară să facem o plimbare în Centrul Vechi. Acolo am fost impresionați, nu mereu plăcut, de contrastele dintre clădirile vechi, cu o arhitectură remarcabilă și cele noi, pline de sticlă dar și dintre clădirile renovate și altele lăsate în paragină.
Am fost însă impresionați maxim de Librăria Cărturești de pe Lipscani, care ni s-a părut desprinsă din filme. Absolut remarcabilă, spectaculoasă și uimitor de bine și cu bun gust făcută. Trebuie văzută obligatoriu de orice iubitor de carte și frumos.
Ca să încheiem seara apoteotic am mîncat la o terasă, La Mama cred că se numeste, și unde am avut norocul de a prinde o mică reprezentație a cîtorva tineri actori. Din fericire scheciurile erau de bună calitate, fără vulgarităti iar mîncarea bună și ieftină, o masă de 4 persoane, cu desert, bere, limonadă și un platou generos de gratare, că, de... venim din Moldova unde se maninca așezat și cu proteine destule, costînd 120 de lei.
A doua zi am vizitat Muzeul Satului, pe care-l recomand cu drag oricărui iubitor de natura si traditii, chit că baiatul meu dadea evidente semne de plictiseală îndulcite de multele pisici găsite pe la umbra gardurilor din muzeu.
Apoi am trecut în Herăstrau unde am făcut o plimbare cu vaporașul (între noi fie vorba, vasul cam de-o seamă cu mine) dar la un preț de 5 lei de adult și 2,5 de copil, a meritat.
La coborîre am luat prînzul la o terasă de la intrarea din parc, spre Muzeul Satului, terasa e mult spus. Un fel de bufet de gară dar cu prețuri de Capitală.
Una peste alta, pe la ora 14.00, cu burțile pline am luat calea către Afi Palace Cotroceni, pentru că altfel, am fi venit degeaba, vorba fii-mii. Ca sa fim sinceri, noi, adulții, a meritat vizita și la marele mall, pentru ca este cu adevarat mare si spectaculos, incepînd de la montagne-russe-ul în care s-a dat fiul meu si pînă la pationoarul sau peretele de stinca impresionant. Dupa mai bine de vreo 6 ore petrecute la AFI, cu picioarele rupte de oboseala si portofelele substanțial ușurate, ne-am întors la apartamentul nostru de la Inter.
Ca sa profităm la maximum de ultima seară, am mai făcut o plimbare lungă și pe Calea Victoriei care ne-a impresionat cu arhitectura cladirilor. A doua zi am luat drumul Moldovei si am tras concluziile.
- Bucurestiul e un oras al contrastelor, cu cladiri spectaculoase, locuri frumoase si încărcate de istorie dar cu un trafic infernal, destul de murdar și cu o fauna nocturna destul de ciudata. E un oraș care merita vizitat cu siguranță dar unde fiica mea a decis ca nu ar vrea sa studieze, ea alegind categoric Clujul in detrimentul Capitalei. Pentru noi a fost insa un weekend foarte frumos si recomand tuturor sa incerce experienta.
Trimis de fan bulgaria in 06.08.15 10:56:50
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (fan bulgaria); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin Bucureşti" (deja existentă pe sait).
===
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=3511
===
”Ne-am făcut o rezervare de cazare pe net și am ales un apartament cu două camera în centru, lîngă Intercontinental
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmaster - Multumesc. Cu fotografiile e mai greu, eu fiind total atehnica si mi se pare complicat sa descarc si sa postez poze. Poate voi apela la consortul din dotare data viitoare.
Iată că @fan bulgaria din Piatra Neamţ care (de la înscriere şi până acum) a scris câte un articol pe an, a decis să-şi plimbe familia nu doar în Bulgaria, ci şi la Bucureşti. Frumoasă iniţiativă şi foarte potrivită pentru a îmbina utilul cu plăcutul şi documentarea cu plimbarea.
Dacă intenţiile fiicei tale sunt de a rămâne în oraşul de studii numai pe perioada studiilor, eu cred că nu are de ce se teme sau de ce să nu-i placă Bucureştiul. Eu am venit din Piatra Neamţ tot pentru studii (după ce am absolvit Liceul Calistrat Hogaş), am urmat facultatea şi... sunt şi acum, după aproape 40 de ani, tot aici.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2024 De la biserică și han, la bancă și spațiu expozițional: povestea Palatului Dacia-România — scris în 06.11.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2024 Redescoperind capitala: Lipscanii între București și Victoria — scris în 27.10.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Spectacolul apei și a dronelor în Piața Unirii — scris în 24.08.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă — scris în 02.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Povești despre clădiri și oameni: Palatul Noblesse — scris în 01.08.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2023 Repere ale Revoluției Române în București în 2023 — scris în 21.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Fântâni, bere & dovleci — scris în 20.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ