Străzi și clădiri bucureștene cu parfum de epocă

TIPĂREȘTE

La câteva zile după vizita la Palatul Noblesse vezi impresii, un alt eveniment m-a scos din casă pe aceeași căldură înăbușitoare. De data aceasta a fost vorba de expoziția personală de pictură a unei vechi și bune prietene.

Așa se face că am ajuns pe strada Jean-Louis Calderon numărul 48, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecților din România, un imobil interesant, fapt deloc surprinzător având în vedere proprietarul. Dar și împrejurimile.

Dacă zona Căii Moșilor dinspre centrul Bucureștiului am descris-o în reviewul anterior drept un amestec de case abandonate sau părăginite pe de o parte, iar pe de alta clădiri impunătoare recent restaurate, strada Jean-Louis Calderon se prezintă cu totul altfel: este una dintre cele mai elegante și mai frumoase artere ale capitalei, cu un aspect aproape uniform de rafinat și foarte puține mici „scăpări” , de genul terenurilor virane sau construcțiilor neterminate.

Înainte de a primi numele jurnalistului francez ucis în Piața Palatului din București în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a făcut parte din strada Polonă (în această zonă istorică a orașului au locuit spre finele secolului al XIX-lea, alături de oameni de afaceri și intelectuali români și evrei, mulți membri ai unei comunități poloneze bine închegate), apoi s-a chemat Gogu Cantacuzino, pentru ca în perioada comunistă să fie botezată Alexandru Sahia.

Strada Jean-Louis Calderon se desfășoară la est de și aproximativ paralel cu marea arteră Magheru-Nicolae Bălcescu, care străbate Bucureștiul dinspre nord spre sud. Pleacă din sud de la intersecția cu străzile Dianei și Dr. Dimitrie D. Gerota, se întretaie după aceea cu străzile Batiștei, Thomas Mazaryk, C. A. Rosetti, Icoanei, I. L. Caragiale și Pictor Verona, trece pe lângă Grădina Icoanei și se oprește în Piața Gheorghe Cantacuzino.

De-a lungul său se înșiră câteva repere importante pentru capitală: Institutul de Geodinamică, Amfiteatrul Sahia al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, Spaţiul Expoziţional Permanent al Memorialului Sighet la Bucureşti (la nr. 66), Ambasada Ungariei, Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, culminând cu imobilele splendide situate în Piața Gheorghe Cantacuzino.  

Pe parcursul său, plimbăreții pot admira o serie de clădiri istorice și de imobile cu o arhitectură deosebită din secolele XIX-XX (casa Vasiliu Bolnavu, azi sediu de bancă, la intersecția cu strada C. A. Rosetti; vila Lowenthal din Piața Cantacuzino; Casa Gerota; casele de la numerele 16 și 33), își pot clăti ochii (și goli buzunarele) în magazine și galerii de artă sau se pot desfăta cu produsele oferite de restaurante și cafenele.

În zona Jean-Louis Calderon–Polonă, pe porțiunea dintre Bulevardul Carol I și Bulevardul Dacia, sunt nu mai puțin de 28 de monumente istorice. O parte din ele prezintă similitudini arhitectonice evidente datorate faptului că au fost proiectate de același arhitect sau au aparținut aceluiași proprietar.  

Clădirea de la numărul 48, care găzduiește Centrul de Cultură Arhitecturală UAR, https://www.uniuneaarhitectilor.ro/centrul-de-cultura-arhitecturala, a fost declarată monument istoric în anul 2009. Este spațiu expozițional și de documentare, sediu al bibliotecii și arhivei UAR, al librăriei Arhilibra și al revistei Arhitectura.

A fost construită în 1898 la comanda lui Aron Iacob, un om de afaceri evreu care deținea mai multe imobile pe această stradă și pe Thomas Mazaryk, și proiectată de o echipă din care făcea parte și Alfred Popper (1874-1946), un nume cunoscut probabil multora dintre voi.  

În 1898, Popper se afla la începutul carierei, dar ulterior avea să se remarce prin lucrările la Hanu’ cu Bere și Biserica Amzei, ca și la realizarea unor reședințe din București precum vila Alfred și Hildegarde Androniu de pe Bulevardul Dacia, vila Sacha Roman (în prezent sediul Corului Madrigal), casa doctorului Urlățeanu de pe strada Dumbrava Roșie, și în special vila Steinbach, aparținând administratorului Palatului Cotroceni și mai apoi prințului Nicolae (fratele regelui Carol II), considerată de regina Maria „o adevărată bijuterie până în cele mai mici detalii” .

De altfel, Popper a contribuit și la amenajarea castelelor Peleș, Pelișor, Cotroceni și a Gării Regale din Sinaia, colaborând cu Casa Regală a României până la sfârșitul vieții. Centrul UAR adăpostește arhiva Popper, care cuprinde, din câte am aflat, un număr impresionant de schițe.

Fapt ciudat, pentru care nu am găsit nicio explicație, deși am căutat asiduu pe net, casa de la numărul 48 are o soră geamănă alăturată, adică la numărul 50, care nu putea fi proiectată decât de același arhitect. La data vizitei mele zidul era acoperit de o prelată și avea o schelă în fundul curții, însă lucrările par să fi fost pe moment abandonate.

Revenind la propietarul clădirii, acesta s-a schimbat, probabil în jurul anului 1900, când a fost achiziționată de Solomon I. Halfon, un bancher și filantrop evreu sefard, fondator al Băncii Comerciale Române, care a înlesnit în 1866 acordarea primului împrumut de stat României. În 1880 a primit cetățenia română, Carol I i-a decernat titlul de comandor iar soția lui a fost doamnă de onoare în suita reginei Elisabeta.

Nu se știe din ce motive, urmașii bancherului au vândut în anii 1920 casa medicului Ion Bălăcescu, profesor universitar, specialist în chirurgie infantilă, care a deținut-o până la decesul survenit în 1944.

Clădirea a fost apoi naționalizată și a servit probabil drept locuință mai multor familii în perioada comunistă, fiind cumpărată la începutul anilor 2000 de UAR.

A fost construită într-un stil denumit de specialiști gotic flamboiant, fiind structurată pe două nivele perfect încadrate în contextul arhitectonic al împrejurimilor. Intrarea din curtea mică și umbroasă se face printr-o ușă din lemn masiv și sticlă, bine pusă în evidență de loggia cu arce polilobate de la etaj, sprijinită pe coloane scurte. O extensie cu o intrare secundară și o scară în stil Art Deco a fost adăugată posibil în anii 1920-1930.

Latura dinspre stradă, relativ sobră ca aspect, se remarcă prin mezorelieful de deasupra ferestrei, reprezentând două scuturi medievale și două personaje în medalion, surmontate de balconul de la etaj, marcat în centru de o coloană neogotică.

În interior nu am putut vizita, din păcate, decât parterul, unde se află un hol din care pornesc trei încăperi: biblioteca și două săli de conferințe și întruniri, transformate pentru această ocazie în spațiu expozițional. Am observat totuși scara și plafoanele cu stucaturi, un decor mult mai puțin opulent decât cel al Palatului Noblesse. Am citit că la etaj e montat un luminator încadrat într-o ramă bogat ornamentată cu putti (amorași) și panouri pictate în ulei în factură neoclasică.  

După ce am admirat tablourile prietenei Adina, am pornit împreună spre un muzeu excepțional, după părerea mea, pe care îl voi descrie în reviewul următor. Am mers pe jos, sfidând canicula, străbătând toată strada Jean-Louis Calderon de la numărul 48 până la Piața Cantacuzino, cu un scurt popas de hidratare la o cafenea din Grădina Icoanei, apoi strada Polonă, cu o multitudine de clădiri la fel de frumoase și interesante, și mai departe spre nord până în zona străzii Povernei.

Vă invit și pe voi să faceți acest traseu. Vă garantez că merită efortul: veți descoperi că Bucureștiul are nu numai cartiere mari cu blocuri noi de locuințe, ci și colțișoare pitorești, părculețe pline de verdeață și fermecătoare case vechi boierești cu parfum de epocă.

---

VIZUALIZĂRI: 345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI