ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.12.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Brașovul văzut de sus și de jos

TIPĂREȘTE URM de aici

Am ajuns în Brașov cam pe la ora 14, am lăsat bagajele în camera de la Residence Cina și am plecat spre Telecabina Tâmpa pentru a urca pe Tâmpa. Domnul de la pensiune ne-a spus să ne grăbim căci din ce știe el, în cursul săptămânii, ultima urcare cu telecabina se face la ora 16.30. Și chiar așa și este.

Am plecat de la pensiune, ieșind prin spatele acesteia și am ajuns în fața complexului comercial Star, l-am ocolit pe acesta prin partea dreaptă și am pornit spre telecabină pe Aleea Tiberiu Brediceanu. Aleea are amenajată o potecă deasupra ei și cum pe acolo era mai multă umbră și nu trebuia să ai nici grija mașinilor am ales să mergem pe acolo. Până să ajungem la telecabină am admirat Bastionul Tăbăcarilor, Bastionul Postăvarilor, Turnul Lemnarilor, am privit mai departe spre Cetățuia de pe Strajă, spre turlele bisericilor care se zăreau deasupra centrului vechi și nici nu am simțit când am ajuns la scările care duceau la telecabină.

Aici era lume adunată și am așteptat cam 30 minute până când am ajuns să ne urcă în telecabină. Programul acesteia și prețurile le-am fotografiat și o să le vedeți în fotografiile atașate la acest articol.

De la pensiune am fost sfătuiți ca atunci când ajungem sus pe Tâmpa să mergem în partea dreaptă spre semnul cu numele orașului pentru că acolo în capătul semnului este amenajată o platformă de unde se vede tot orașul. Așa am și făcut. Am stat câteva minute pe platformă, am admirat și fotografiat orașul de acolo de sus și înainte să pornim înapoi spre telecabină ne-am făcut și o fotografie la un domn care făcea poze și le scotea acolo pe loc iar pozele au pe spate folie magnetică pentru a putea fi puse pe frigider.

Din păcate am ajuns destul de târziu sus și ultima telecabină cobora la ora 17.00, așa că nu ne-am mai plimbat și pe alte trasee de acolo și am coborât cu telecabina pentru că nu vroiam să ne obosim prea tare coborând pe jos. Mai aveam mult de alergat prin oraș până seara.

Ajunși jos, am traversat Aleea Tiberiu Brediceanu, am coborât spre oraș pe Suișul Castelului și am luat-o la dreapta pe Str. Castelului, oprindu-ne imediat la Restaurantul Transilvania pentru a mânca masa de prânz.

Am pornit apoi spre cazare, ne-am împrospătat puțin și am ieșit din nou pentru a face o plimbare în zona Centrului Vechi. De la cazare am ieșit tot prin partea din spate și am pornit spre centru pe str. N. Bălcescu. Ajunși în centru am constatat că Piața Sfatului este închisă cu garduri pentru că se amenaja scena pentru Festivalul Cerbul de Aur, care se ținea aici în săptămâna următoare. Am dat un ocol Bisericii Negre, pe care am găsit-o tot în renovare, apoi am ieșit la Str. George Barițiu și ne-am plimbat pe aceasta până la Facultatea de Silvicultură. Aici am trecut prin curtea acesteia, admirând sculpturile din lemn reprezentând animale sălbatice din pădurile noastre și oprindu-ne pentru o clipă să admirăm și să fotografiem superbele forme ale construcției ce poartă numele Poarta Ecaterinei. Ieșind din curtea facultății pe partea opusă celei pe unde am intrat, ne-am trezit în apropierea altei construcții care merită admirată, Poarta Șchei. O poartă interesantă cu două arcuri mici pentru pietoni și unul mai mare pentru autovehicule.

Înainte de a trece prin poartă și de a ieși în cealaltă parte a Străzii Poarta Șchei, am mers spre partea opusă câțiva metri, unde ne-a plăcut să admirăm clădirea care găzduiește Punctul de Informare Turistică și ne-a mai atras atenția un bloc de locuințe interesant din marginea Parcului Gheorghe Dima.

După ce am trecut de Poarta Șchei am admirat într-un intrând Sinagoga Neologă și am ajuns apoi la o altă curiozitate a Brașovului, Strada Sforii. Am citit la intrare, pe o placă, istoria acestei străduțe, am făcut cu greu câțiva pași pe aceasta din cauza unui grup de asiatici care au acaparat-o și am revenit din nou în Piața Sfatului.

De data aceasta am pornit la plimbare pe strada pietonală Republicii și am mers încet pe aceasta, printre zecile de terase care și-au întins mesele peste tot, am privit prin vitrinele magazinelor, am mai făcut și unele cumpărături, iar când am ajuns în capătul acesteia am admirat în partea dreaptă clădirea Prefecturii și Consiliului Județean, iar în față clădirea Primăriei Brașov și cum noaptea deja se apropia cu repeziciune, am mai făcut un ocol prin zonă și am revenit la cazare pentru că eram cam frânți de oboseală.

Ne-a plăcut mult vizita la Brașov și faptul că am avut ce face și ce admira aici. E un oraș foarte interesant indiferent că l-am văzut de sus de pe Tâmpa sau de jos de la nivelul solului.

Călătorii frumoase!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ungureanica in 03.12.19 14:36:55
Validat / Publicat: 03.12.19 15:26:13
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAȘOV.

VIZUALIZĂRI: 1245 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Brașov. Biserica Neagră văzută cu zoom de pe Tâmpa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mprofeanu
[03.12.19 19:40:04]
»

@ungureanica: Da, așa este, Brașovul este un oraș frumos, desosebit! În vizitez acum de când am ieșit la pensie de foarte multe ori pe an, fata și nepoții mei locuiesc acolo.

Mi-au plăcut mult toate pozele, cele făcute cu zoom ce pun în valoare și mai mult obiectivele văzute de sus sunt și mai frumoase...

Ar trebui să merg și eu să mai revăd orașul de pe Tâmpa, poate tot vara...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ungureanicaAUTOR REVIEW
[03.12.19 20:57:40]
»

@mprofeanu: Ne bucurăm că v-au plăcut pozele și articolul. Orașul chiar merită admirat de pe Tâmpa. Vă salutăm cu drag!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, ungureanica
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Brașov:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072230100631714 sec
    ecranul dvs: 1 x 1