Botoșani – orașul grădinilor: partea II - Unirii

TIPĂREȘTE

Călătoria noastră continuă în acest oraș moldav, mic dar încărcat de tradiție și istorie. Ne purtăm pașii pe urmele Poetului național, privim clădiri în stiluri arhitectonice diferite, savurăm o înghețată pe sub teii bătrâni din parc, urmărim oamenii ce se plimbă pe străzi, ascultăm încântați accentul specific moldovenesc.

După ce în prima parte v-am purtat de la Gară până în Centrul istoric al municipiului Botoșani, astăzi începem călătoria din centrul politico-administrativ al orașului. Vom parcurge cele mai aglomerate locuri frecventate de botoșăneni și vom „gusta” câteva amănunte istorice.

Imediat după ce traversăm Calea Națională vedem o clădire monumentală, Biblioteca Județeană Mihai Eminescu care deține câteva sute de mii de volume, multe fiind donații ale unor oameni importanți (ex. Grigore Antipa). Monumentul construit în 1926 a fost sediul filialei Băncii Naționale. În această bibliotecă se află cel mai important fond Eminescu din țară, donație a colecționarului Ion C. Rogojanu (peste 6000 de volume). În clădirea bibliotecii se află și Centrul de informare turistică al județului Botoșani.

Coborâm pe pietonalul bancar și ajungem în Piața Revoluției unde se află Prefectura județului – clădire modernă ridicată între 1969-1971. Este un loc intens circulat, puzderie de oameni urmând calea spre „Piața Mare” ca un șir de furnici. Ne aflăm acum între două clădiri istorice ce amintesc de Eminescu. În primul rând Teatrul Mihai Eminescu clădire construită în 1914, în stil eclectic francez, de arhitectul Grigore Cerchez. De altfel, orașul Botoșani este printre primele din țară care a beneficiat de o sală de spectacole de teatru după model occidental (în 1860 se construiește teatrul Petrache Cristea). După distrugerea parțială în 1944 în urma unui bombardament german teatrul este refăcut între anii 1956-1958 în forma actuală. În fața instituției de cultură se înalță bustul de bronz al poetului, realizat de sculptorul Ovidiu Maitec.

În al doilea rând, avem în vedere clădirea Primăriei Botoșani, care în trecut adăpostea Tribunalul județului. Pe aici a trecut efectiv Mihai Eminescu, ca practicant, în iarna anului 1864. Clădirea, construită înainte de 1850, este înconjurată de un parc umbros. Turnulețul aflat deasupra ceasornicului seamănă cu turla unei biserici.

Traversăm str. Cuza Vodă și intrăm pe un frumos pietonal numit Pietonalul Unirii, amenajat după 1989 și devenit loc favorit de promenadă al botoșănenilor. Pavat cu dale și împodobit pe mijloc cu fântâni arteziene și ronduri de flori este un loc de unde poți admira, stând poate pe o bancă, întreaga societate botoșăneană. De-a lungul acestui pietonal se află câteva obiective sociale și culturale. Pe partea dreaptă trecem mai întâi pe lângă fostul Hotel Rapsodia, actualmente preluat de un lanț hotelier cunoscut, apoi pe lângă Cinematograful Unirii, biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva (ctitorită de o breaslă botoșăneană în 1815-1816), un complex comercial ce avea în componență și o cofetărie foarte căutată. Urmează pe aceeași parte sediul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Botoșani, Centrului Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și al Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor” – toate în aceeași clădire, adică Casa Văsescu. Este vorba de o frumoasă construcție de sfârșit de secol XIX (ante 1891), în stil eclectic cu accente clasice moldovenești. Alt hotel se află pe pietonal: Complexul hotelier Maria.

Pe partea stângă, intrând pe o alee găsim Casa Manolache Iorga. Fost sediu al Secției de Etnografie a Muzeului Județean între 1989-2007, valorosul imobil a fost returnat moștenitorilor. Clădirea cu etaj, prima de acest gen din oraș, a fost ridicată de negustorul Manolache Iorga, străbunicul după tată al marelui istoric, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. M-am învârtit în jurul clădirii încuiate și zăbrelite acum, observând anumite accente parcă de „culă”. Impresionează zidurile groase, ferestrele mici de la parter, balconul din fier forjat și stâlpii de lemn sculptați ce străjuiesc scara cu trepte de lemn ce urcă la etaj. După 1989 am intrat aici pentru a cumpăra câteva vederi, dar nu îmi aduc aminte decât răcoarea oferită de zidurile groase. Păcat de acest monument lăsat în paragină; se pare că Primăria nu are bani pentru a achiziționa imobilul (muzeul etnografic a fost mutat în Casa Ventura în 2012).

În capătul Pietonalului Unirii, pe stânga se află impunătoarea clădire a Prefecturii județului, actualmente Muzeul Județean Botoșani. Monumentul arhitectonic a fost conceput de arhitectul Petre Antonescu și construit între 1906-1914 de meșteri italieni, în același stil eclectic clasicizant. Muzeul este compus din mai multe secții și deține colecții interesante, cu obiecte unicat chiar. Ferestre mari luminează holul central și scara monumentală a fostului Palat Administrativ. Balconul este susținut de patru frumoase figuri de lei; pe un fronton central se află stema județului Botoșani – o coasă, simbolizând importanța cerealelor în zonă (era celebră „făina de Botoșani”).

Traversând Bulevardul Mihai Eminescu, adevărat culoar de umbră format din tei, ajungem în fața unui mare monument de bronz. Este vorba despre Monumentul Răscoalei din 1907, format din trei panouri de bronz realizate de sculptorul Gavril Covalschi care reflectă aspecte din lumea rurală. Pe lângă monument intrăm în cel mai mare parc al orașului - Parcul Mihai Eminescu. Este un loc secular, deschis în 1869, sub numele de Grădina Publică Vârnav, parc unde se intra la început doar după achitarea unei taxe. În 1873 Primăria cumpără frumoasa grădină, împreună cu casa, livada și via, de la boierului Nicolae Vârnav mărind treptat suprafața parcului. Administrația amenajează un lac, teatru de vară, chioșc pentru muzică, terenuri de sport, alei, etc. Mărturii arată că în anul 1887 însuși Eminescu se plimba pe aleile umbroase. Drept urmare, în 1932 este amplasat în parc un bust al lui Eminescu, realizat în 1890, la doar un an de la moartea poetului, de către sculptorul Ioan Georgescu, bust aflat iniția în fața Școlii Marchian. În parc se află mai multe statui ale unor personalități. Lacul există și astăzi, fiind traversat de un mic pod și „dotat” cu hidrobiciclete și bărci. În vârful unei movile artificiale se află un chioșc, nu prea îngrijit. Există spații de joacă pentru copii, chioșcuri cu dulciuri și o terasă. Putem petrece un moment în acest parc, hrănind porumbeii, privind la oamenii ce trec pe alei ori savurând un „strop” de răcoare vara sub bătrânii arbori.

Mă opresc aici cu plimbarea în Botoșani, un oraș ce nu pare a oferi prea multe la prima vedere, dar care ascunde destule lucruri interesante. Mai amintesc bisericile armenești, biserica Sf. Gheorghe, Liceul Laurian, casele memoriale Ștefan Luchian și Nicolae Iorga, vechile case și grădini boierești.

Călătorii frumoase în 2015.

---

VIZUALIZĂRI: 3377 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI